- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

De unde vine răul?

Posted By pr. Cristinel Farcaș On March 9, 2007 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

De unde vine răul? Este o întrebare care revine constant și sfidător în existența noastră! Este o întrebare care nu ne dă pace, ne tulbură și, mai ales, este o întrebare al cărei răspuns nu ne mulțumește niciodată fie pentru că nu știm să-l căutăm fie pentru că nu suntem capabili să îl acceptăm; fie și pentru faptul că îl dorim răspunzător pe Dumnezeu de tot răul din lume. De câte ori nu am auzit spunând-se, atunci când se întâmplă o nenorocire: “Dacă Dumnezeu ne iubește, de ce a permis să se întâmple lucrul acesta?”. Nu facem altceva decât să-l sfidăm pe Dumnezeu așa cum au făcut-o acei oameni despre care vorbește Evanghelia de astăzi. Ei au venit la Isus și i-au povestit “ce li se întâmplase unor galileeni” care, deși oameni buni, ce-și îndeplineau datoriile lor cultuale, așa cum învățaseră că este corect, au fost omorâți de guvernatorul Pilat și dezonorați, pângăriți, chiar și după moarte, din cauză că au refuzat să aducă jertfe idolilor păgâni. Cum de a fost posibil așa ceva? Este întrebarea care transpare dincolo de textul evanghelic și care primește un răspuns introdus de întrebarea sfredelitoare a lui Isus: “Credeți voi că acești galileeni au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni…?”. Răspunsul este “nu!” Și ca și cum nu ar fi fost de ajuns Isus vorbește despre o altă nenorocire întâmplată la Siloe unde s-a prăbușit un turn și au murit 18 oameni. Au murit nevinovați, deși făceau un lucru bun!

Suntem obișnuiți cu aceste fapte de cronică pe care le relatează Evanghelia. Avem parte de ele, într-o formă sau alta, la știrile de la radio, televizor și le citim în ziare. Cu alte cuvinte “ne informăm” că în lume suferă și sunt nedreptățiți oameni nevinovați. Și la rândul nostru ne întrebăm: de ce? Unde ești Doamne? Tu nu vezi ce se întâmplă cu cei pe care Tu i-ai creat? De ce permiți atâta suferință și nedreptate? Și…, devenim mai sfidători în fața lui Dumnezeu dacă aceste suferințe și nedreptăți le suportăm chiar noi, …iar atunci ne credem pierduți și părăsiți. Cât de pustie este existența noastră fără Dumnezeu! Oare aceste întrebări încap pe făgașul lor?

Un băiețel de 11 ani trebuia să meargă la o consultație de oftalmologie. Era miop și trebuia să poarte ochelari pentru că se descurca din ce în ce mai greu la școală. Nimeni nu era surprins de acest lucru deoarece atât mama, tatăl cât și toți frații lui purtau deja ochelari. Nu era nimic neobișnuit și ciudat în asta. Totuși, el era supărat și nimeni nu înțelegea de ce. Într-o seară, înainte de a merge la culcare i-a spus mamei sale motivul. Cu două zile înainte de a merge la medic a găsit aruncată într-un coș o revistă imorală. Era atât de colorată încât, din curiozitate, a început să o răsfoiască. Nu mai văzuse așa ceva niciodată! Rușinat, a aruncat imediat revista înapoi în coș. Atunci când medicul i-a spus că va trebui să poarte ochelari s-a gândit imediat că Dumnezeu a început deja să-l pedepsească pentru ceea ce îndrăznise să facă și din cauza acestei fapte “păcătoase”, într-o bună zi își va pierde de tot vederea.

Acesta este modul de gândire cu care Isus se confruntă în Evanghelia de astăzi și el afirmă cu claritate ca această mentalitate este greșită. Acele persoane nu au murit din cauza păcatelor lor, sau băiețelul din povestirea de mai înainte nu este pedepsit de Dumnezeu din cauza faptei pe care a săvârșit-o. Dacă Dumnezeu ar reacționa așa, înseamnă că noi toți ar fi trebuit să fi murit deja, pentru că suntem păcătoși, sau toți ar fi trebuit deja să fi orbit.

Cât de puțin îl cunoaștem sau îl înțelegem pe Dumnezeu!

Nici Moise nu l-a înțeles pe Dumnezeu de la început. Din cauza păcatului comis, fuge din Egipt pentru a-și salva viața. Pleacă departe și începe o viață nouă. Iată-l acum în pustiu unde Dumnezeu îl găsește și îl trimite să-i salveze poporul împovărat de nedreptate și suferință. Dumnezeu are grijă de poporul său, nu-l abandonează ci dorește să-l elibereze. Moise vorbește cu el, îl vede în tufișul arzând, stă pe locul sacru, aproape de Dumnezeu, însă nu e suficient. Din nou încearcă să fugă, tentat fiind să refuze chemarea lui Dumnezeu. Cum de este posibil acest lucru? Ce îl împiedică să accepte propunerea lui? Nici măcar faptul că Dumnezeu se revelează, își dezvăluie numele: “Eu sunt cel care sunt” nu este de ajuns pentru ca Moise să accepte cu inima deschisă voința Lui. Omul se împotrivește lui Dumnezeu!

Mai târziu sfântul Paul relatează despre experiența poporului ales care este eliberat din Egipt, condus de Moise în deșert spre țara promisă și apărat de Dumnezeu “cu braț puternic”. Însă, poporul ce face? Se răzvrătește, “cârtește” împotriva lui Dumnezeu,… este nemulțumit. Din nou omul se împotrivește lui Dumnezeu!

Nu ne asemănăm și noi oare cu Moise sau cu poporul ales atunci când încercăm să fugim din fața lui Dumnezeu sau când “cârtim” împotriva lui, nemulțumiți? De ce ne este teamă de Dumnezeu atunci când El dorește să intervină în favoarea noastră? Nu ne sunt suficiente dovezile milostivirii sale așa cum spune Cristos în Evanghelie atunci când vorbește despre smochinul neroditor? Dumnezeu este răbdător și așteaptă, nemăsurat de mult, ca noi să intrăm liberi în planurile sale. Isus spune în Evanghelie: “Dacă nu vă întoarceți, cu toții veți pieri la fel”. Să fie aceasta împlinirea vieții noastre: pierzarea? Cristos ne indică o cale: întoarcerea, convertirea. Cu atât mai mult, în acest timp al Postului Mare ar trebui să fim mai sensibili la această propunere a lui Isus Cristos. Avem atât de multe lucruri de schimbat în bine în viața noastră! A sosit momentul ca “smochinul” vieții noastre să producă roade bune de care să se bucure Dumnezeu, noi și cei de lângă noi. Malreaux a fost întrebat într-o zi de cât timp este nevoie pentru a face curățenie în Paris. A răspuns: “Un sfert de oră, dacă fiecare ar face curățenie în fața propriei case!” Convertirea omenirii rezidă în acest efort comun de a face curat în conștiințele noastre și de a înlătura păcatul. Poate că atunci am fi capabili să-l vedem pe Dumnezeu care este prezent mereu în existența noastră. Dacă suntem nemulțumiți de răspunsul întrebărilor referitoare la suferință și nedreptate și dacă îl considerăm vinovat în continuare pe Dumnezeu pentru ele atunci să privim la crucea lui Isus care este singurul nevinovat și nedreptățit care a suferit și a murit în locul nostru și poate că vom înțelege ceva din dreptatea lui Dumnezeu; poate că abia atunci ne vor “îngheța” întrebările pe buze și-am cunoaște care ne este măsura. Abia atunci vom începe să-l cunoaștem și să-l înțelegem pe Dumnezeu: în liniștea și calmul unei conștiințe curate! Nu vom mai fugi niciodată de El iar viața noastră ar fi o căutare continuă a împlinirii voinței sale, așa cum a făcut Isus.

Multe pot fi răspunsurile la întrebare referitoare la proveniența răului: împietrirea inimii noastre, slăbiciunea firii omenești, ispitele diavolului și multe altele. În Evanghelie, însă, Isus nu răspunde la această întrebare ci doar conduce omul la felul în care se poate apăra de rău: voința proprie care este mai puternică decât orice manifestare a răului.

Dumnezeu niciodată nu este împotriva omului! Dumnezeu nu este răspunzător de tot răul din lume, în schimb El este responsabil pentru tot binele. Poate că nu ar trebui să ne mai preocupe atât de mult de unde vine răul ci ar trebui să ne bucurăm de o realitate de care aproape niciodată nu ne întrebăm: “De unde ar veni binele, dacă nu de la Dumnezeu?”

Pr. Cristinel Farcaș


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/658/