- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Priviți-l pe Isus

Posted By pr. Anthony M. Coniaris On September 22, 2006 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Un vas de croazieră traversa Atlanticul. Oceanul fusese atât de albastru și de liniștit toată dimineața, dar iată că după-amiază deveni deodată negru și agitat. Furtuna teribilă i-a trimis pe pasageri în camerele lor. Unii mai puțin fricoși s-au strâns pe punte pentru a privi ce se întâmplă. Trecând pe punte unul dintre ofițerii navei, un pasager l-a întrebat: “Credeți că vom avea o noapte grea?” “Da, cred că va fi furtunoasă”, a răspuns el. Apoi i-a asigurat încă o dată: “Dar nu aveți de ce să vă temeți. Este o navă solidă.” În acel moment un fulger lumină cerul. Același pasager, acum mai nervos, exclamă: “Priviți furtuna!” “Nu”, a răspuns ofițerul. “Nu priviți furtuna: priviți vasul!” Apoi cu mult calm a început să le povestească despre cum a fost construită nava pentru a face față oricărei furtuni. Fără să minimalizeze situația tensionată provocată de furtună, el își afirma încrederea fermă în nava pe care se afla. Avea suficientă încredere în ea pentru a sta drept în fața furtunii.

Și noi trebuie să facem față furtunilor vieții. Dumnezeu nu ne-a promis niciodată că dacă îl vom urma nu vom avea parte de furtuni în viață. El nu și-a scutit nici propriul Fiu de cruce. Dumnezeu ne-a promis însă că ne va da tăria de a face față situațiilor dificile. Oricât de grea ne-ar fi crucea, harul pe care îl vom primi de la El va fi mereu pe măsură. Secretul supraviețuirii în mijlocul furtunilor din viață este să privim spre navă în loc să privim spre furtună. Da. În loc să privim spre problemele noastre și să fim doborâți de frică, alegem să privim spre Isus și să ne punem încrederea în El, cel care poate potoli și cea mai teribilă furtună.

Un exemplu excelent găsim în Evanghelia de astăzi. Când Petru l-a văzut pe Isus umblând pe apă, i-a spus: “Doamne, dacă ești Tu, poruncește să vin la Tine pe apă.” Isus i-a spus să vină. “Iar Petru, coborându-se din corabie, a mers pe apă și a venit către Isus. Dar văzând vântul, s-a temut și, începând să se scufunde, a strigat, zicând: Doamne, scapă-mă!” Problemele pentru Petru au început să apară atunci când nu s-a mai uitat la Cristos. El s-a uitat la valuri, la apă, la vânt; a privit în inima sa temătoare în loc să își mențină privirea asupra lui Cristos care îl chema. A devenit atât de preocupat de problemă (vântul) încât a uitat de soluție (Cristos).

Se spune că omul ar avea trei ochi – ochiul simțurilor, ochiul rațiunii și ochiul credinței. Ochiul simțurilor îl are în comun cu toate animalele; ochiul rațiunii îl are în comun cu toți oamenii; ochiul credinței îl are în comun cu toți cei care își dedică viața lui Dumnezeu. Prin ochiul credinței îl “vedem” pe Dumnezeu; și viața o vedem astfel mai clar. Este important ca în viață să privim spre ceea ce trebuie. Să știm să alegem între furtună și navă; între valuri și Cristos – în aceste alegeri stă supraviețuirea noastră.

Într-o zi, un om care mergea pe bicicletă a văzut o piatră în mijlocul drumului. Dorind să o evite, și-a fixat privirea asupra ei și a pedalat mai rapid. Rezultatul a fost că a nimerit chiar în ea. Impactul aproape că l-a aruncat de pe bicicletă. Și-a dat seama că a privit într-un loc greșit. Ar fi trebuit să se uite la drumul pe care dorea să meargă, nu spre piatra unde nu vroia să ajungă. Adevărul este că suntem atrași spre locul pe care îl fixăm cu privirea. Atunci când autorul Epistolei către Evrei ne îndeamnă să privim la Isus (Evrei 12,2), el folosește cuvântul grec “aforontes”, care înseamnă să ne fixăm privirea asupra lui Cristos, fără să mai ținem cont de nimic altceva dimprejurul nostru.

Cea mai bună metodă pentru a depăși păcatul este să ne mutăm privirea de pe ceea ce ne ispitește și să ne-o ațintim asupra lui Cristos prin rugăciune. “Cu ochii ațintiți asupra lui Isus” (Evrei 12,2). Trebuie să nu ne concentrăm atenția asupra obstacolelor pe care le întâlnim în viață. Cu cât privim mai mult la obstacole, cu atât ele ne amețesc mai mult și ne copleșesc. Doar atunci când Petru a privit spre obstacole, adică spre vânt și spre valuri, doar atunci a început să se scufunde. Cât timp și-a ațintit privirea asupra lui Cristos, el a umblat pe ape ca pe pământ. Cu cât este sarcina noastră mai dificilă, cu cât ispitele din jurul nostru sunt mai mari, cu atât mai important este să privim la Isus.

Cinci băieți, care se jucau la țară într-o zi de iarnă, s-au hotărât să vadă care dintre ei poate face cele mai drepte urme prin zăpadă. Băieții își puneau cu grijă pe rând tălpile una în fața celeilalte, cât mai drept posibil, dar ajungând la capătul drumul și privind înapoi nu mică le-a fost dezamăgirea: în locul unei linii drepte era una șerpuindă. Unul dintre ei lăsase însă în urmă o linie dreaptă. Au sărit pe el să afle cum a reușit. “Nu m-am uitat la picioarele mele. Am ales un copac din față și am mers direct spre el.” Dacă dorim să lăsăm urme drepte în urma mersului nostru din fiecare zi, pentru ca alții să vină după noi, trebuie să avem mințile centrate pe Cristos, nu pe noi. Trebuie să “alergăm cu stăruință în lupta care ne stă înainte, cu ochii ațintiți asupra lui Isus” (Evrei 12,1-2). Așa după cum marinarii mențin cursul spre destinația lor privind la stele, așa și noi creștinii trebuie să menținem cursul spre destinația noastră privind la Domnul Isus.

Atunci când suntem în necaz, nu ne ajută să ne gândim neîncetat la probleme. Nu obținem decât mai multă supărare. Cu cât te gândești mai mult la slăbiciunile tale, cu atât devii mai slab. Trebuie să îți ridici privirea spre sursa tăriei tale. Trebuie să îți fixezi privirea asupra lui Isus, așa cum a făcut Petru pentru a putea umbla pe mare. Așa după cum spunea cineva: “Când privim în noi vedem slăbiciunile noastre și ne descurajăm; când privim în jurul nostru vedem confuzie și devenim distrați; când privim deasupra noastră și îl vedem pe Cristos prindem puteri.” Altcineva povestea cândva despre un moment din viața sa când ajunsese la fund. Vorbindu-i despre această situație disperată prietenului său, acesta l-a felicitat. “Cum așa? Mă feliciți pentru că sunt la fund?” “Da, prietene. Deoarece dacă ai ajuns la fund, înseamnă că mai jos nu poți să mai mergi. Singura direcție în care poți să mergi de acum este în sus. Deci mulțumește-i lui Dumnezeu că ai atins limita de jos și că de acum mai rău nu are cum să fie. Privește în sus spre Isus, cu credință. Puneți viața în mâinile Lui și lasă-l să te tragă din fundătura unde te afli și să se pună în vârful vieții tale.” Oricât de jos ai fi căzut, privește spre Isus și vei fi ridicat!

Sarcina unui bărbat era să evalueze diamante. Zilnic examina sute de diamante, stabilindu-i fiecăruia prețul după valoarea individuală. A fost întrebat la un moment dat cum putea să se uite la atâtea diamante și să nu se încurce, cum putea să își conserve simțul valorii diamantelor. El a răspuns că la fiecare jumătate de oră își ridică privirea și se uită la un diamant perfect pe care îl ține mereu pe masa de lucru. Privind acel diamant superb, simțul valorii i se refăcea! Isus este Fiul perfect al lui Dumnezeu. Privind constant la El și măsurând lucrurile în lumina perfecțiunii Lui, ne păstrăm simțul ce ne spune ce este cu adevărat important în viață și ce nu. Priviți spre Isus și lăsați-l să vă formeze viziunea despre adevăratele valori ale vieții.

Un misionar care a trebuit să își îngroape tânăra soție cu propriile mâini, după doar câteva luni petrecute pe o insulă din Oceanul Pacific, a spus: “Aș fi înnebunit și aș fi murit lângă mormântul ei dacă nu ar fi fost Cristos și mângâierea Sa.” Priviți spre Isus în durerile voastre și El vă va da “pacea care covârșește orice minte” (Filipeni 4,7). El singur are cuvintele vieții eterne. Priviți spre El în mijlocul confuziei prin care treceți pentru a găsi calea, în mijlocul slăbiciunii pentru a găsi tăria, în mijlocul păcatului pentru a găsi iertarea.

Să ne întoarcem pentru un moment la lecția Evangheliei. Când Isus l-a văzut pe Petru scufundându-se, El “îndată” a întins mâna și l-a prins. Nu l-a lăsat pe Petru să meargă la fund, ca să îl învețe minte, ci l-a prins de îndată. Isus este acolo unde este nevoie de El. A fost și va fi mereu acolo, până la sfârșitul timpurilor. El este ajutorul nostru mereu prezent. Alergând în cursa vieții, să privim mereu la El cu credință. Închei cu cuvintele lui Annie Johnson Flint: “Nu mă uit înapoi; Dumnezeu cunoaște eforturile nerodnice, orele pierdute, păcatele, regretele; i le las toate Lui, care milostiv iartă și apoi uită. Nu mă uit înapoi; Dumnezeu vede întreg viitorul, drumul care, lung sau scurt, mă va conduce acasă, iar El va trece împreună cu mine prin orice încercare și va duce pentru mine greutățile care vor veni. Nu mă uit în jurul meu când teama mă asaltează, oricât de sălbatic ar fi tumultul al mărilor agitate ale pământului; oricât de întunecată ar fi lumea, plină de rele și nenorociri. Nu privesc la ele; căci atunci m-aș simți mizerabil; nu am în mine nimic în care să îmi pun încrederea, nimic nu e ferit de eșecuri și lipsuri, și de strădanii neputincioase care se prefac în praf. Ci privesc sus – la chipul lui Isus, pentru că acolo inima mea se poate odihni, temerile mele sunt potolite; și acolo este bucurie, și iubire, și lumină în întuneric, și pace perfectă, și fiecare speranță e împlinită.”


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/64/