Start > Ritul latin > Despre ispitiri și încercări

Despre ispitiri și încercări

22 February 2007
1,807 afișări

Autor: pr. Jacques Sylvestre, O.P.
Traducere: sr. Agnes
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica I-a din Post (Anul C)

Ce cuprinde de fapt episodul ispitirilor lui Isus în pustiu? Un eveniment istoric, o meditație a evanghelistului, ori vreo glosă a unuia ori altuia dintre primii creștini? Martori ai evenimentului nu există. Cine a văzut, cine a auzit ce s-a petrecut realmente în singurătatea pustiului? Dacă știm câte ceva despre cele ce s-au petrecut, despre atacul îndreptat de diavol împotriva lui Isus și despre victoria Domnului, nu este oare pentru că El însuși le-a povestit ucenicilor lui? Cine ar fi putut inventa o asemenea scenă…?

După cei treizeci de ani petrecuți în anonimat la Nazaret, Isus este pe punctul să-și înceapă misiunea. E normal să se gândească la ce va urma, să ia în considerare toate greutățile. Două căi i se deschid înainte: una ușoară, alta implicând renunțarea și suferința. Isus va opta în mod deliberat pentru cea de-a doua, cea a ascultării de voința Tatălui, căreia îi rămâne neabătut credincios. Se poate vedea aici de o învățătură prezentată de Isus discipolilor săi, într-un limbaj figurat și concret, încărcat de reminiscențe biblice. Nimeni nu poate pune la îndoială realitatea ispitirilor din viața lui Isus, dar fiecare este liber să și le reprezinte, găsind o semnificație adaptată vremii sale. Chestiunea esențială nu este de fapt adevărul istoric, ci semnificația doctrinală a povestirii, pentru sfântul Luca, și pentru lumea de azi.

Prima chestiune de elucidat privește sensul pericopei pentru evanghelistul Luca. Înainte de a încerca să vedem cum s-au petrecut de fapt lucrurile, trebuie să iscodim semnificația povestirii. O cheie ne stă la dispoziție recitind pasajele din cartea Deuteronomului (8,3; 6,13 si 16) la care se face referire Isus în răspunsurile sale. Citatele trimit la evenimente din timpul șederii israeliților în pustiu, după ieșirea din Egipt, în care sunt cuprinse trei lecșii despre încercări și ispite.

Cea dintâi ispitire – prin foame – îl face pe Isus să retrăiască încercarea la care a fost supus Israel atunci când Dumnezeu a făcut să plouă din cer mana. Prin felul în care-și manifestase dezgustul, murmurând și neascultând, poporul lui Israel nu se arătase la înălțimea încercării. Dimpotrivă, Isus o străbate victorios. În versetul citat după a doua ispitire este vorba de încercarea prin sete, când Israel, la Masa, l-a ispitit pe Dumnezeu, cerând un semn al prezenței lui, și obligându-l întrucâtva să intervină. Acolo unde neamul său a păcătuit, Isus refuză să ceară un miracol. Cea de-a treia încercare, poporul ales a străbătut-o în pragul Canaanului, atunci când a căzut ispitei închinării înaintea unor zei străini, uitând de făgăduința din Sinai a lui Dumnezeu. În cea de-a treia ispitire de către diavol, Isus reușește acolo unde strămoșii neamului lui au eșuat.

Este incontestabil așadar faptul că relatarea ispitirilor lui Isus recapitulează evenimente din trecutul poporului lui Dumnezeu care a petrecut 40 de ani străbătând pustiul, înainte de a putea intra în Țara Făgăduinței. Ispitirea rămâne un fapt de actualitate. Nu suntem nici noi cu nimic mai buni! Cădem ușor pradă tentațiilor de a alege ce e ușor, de a alege succesul și onorurile pe care ni le pune înainte lumea în care trăim, inclusiv în diferitele situații ale angajamentului nostru creștin. De unde actualitatea avertismentelor sf. Paul: De fapt acestea (cele petrecute în pustiu) au devenit pentru noi exemple, ca să nu dorim cele rele, așa cum au dorit ei. Nici să nu fiți idolatri așa cum au fost unii din ei… Nici să nu ispitim pe Domnul, așa cum l-au ispitit unii dintre ei și au pierit de șerpi. Nici să nu murmurați așa cum au murmurat unii dintre ei și au fost nimiciți… Încă nu v-a încercat vreo ispită care să depășească măsura omenească. Dumnezeu este credincios: el nu va îngădui să fiți ispitiți peste ce puteți, însă o dată cu ispita vă va da și o ieșire ca să o puteți îndura. (1 Cor 10,7…13)

Ispitirile lui Isus, cele din pustiu și cele din grădina Măslinilor, ne spun că viața omenească este pretutindeni grea și periculoasă, că avem mereu de luptat cu puterile întunericului (Ef 6,12), dar și că victoria ne este asigurată. Dacă Isus este pus la încercare așa cum a fost pus Israel la încercare, diavolul încearcă și să-l împingă la rău. Punerea la încercare se dublează cu îndemnul la păcat. Ce trebuie să deosebim când este vorba de încercare și de ispitire?

Încercările și-au pus pecetea pe întreaga viață a Domnului. Autorul Epistolei către Evrei recunoaște în Isus «marele preot îndurător si credincios», «care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat» (Evr 4,14-15). În viziunea apostolilor, încercările de acest gen trebuie privite pozitiv, chiar cu bucurie, de către creștinii care le străbat: Să considerați ca o mare bucurie, frații mei, când treceți prin diferite încercări, știind că încercarea credinței voastre produce răbdarea, iar răbdarea trebuie să ducă la desăvârșirea faptei ca să fiți desăvârșiti și integri… îndeamnă în Epistola sa sf. Iacob (1,2).

Necesară și folositoare, pentru că duce la întărirea credinței, la perseverență, încercarea nu e însă deloc lipsită de pericole. Se poate preface într-o tentație lăuntrică de a face răul și de se face unealta lui Satan. Alegerea între bine și rău ne stă mereu înainte, pentru că ispititorul e veșnic prezent, iar lupta pe care o avem de dus nu este împotriva sângelui și trupului, ci împotriva conducătorilor acestei lumi a întunericului, împotriva duhurilor răului... (Ef 6,11).

Să nu uităm însă că Dumnezeu este credincios: el nu va îngădui să fim ispitiți peste ce putem, însă o dată cu ispita ne va da și o ieșire ca să o putem îndura, așa cum ne asigură, în pasajul mai sus citat din Epistola 1 către Corinteni, sfântul Paul. Victoria dobândită de Fiului Omului în lupta cu ispitele garantează propria noastră izbândă.

Ritul latin