Predici

Am ajuns acum la pericopa evanghelică despre Judecata de pe urmă. Aceasta stabileşte totul, pentru toţi şi pentru totdeauna. “Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Matei 25,46). Aici este rezumat totul; totul este clar, neschimbător, etern. Aici Adevărul lui Dumnezeu se întâlneşte cu Milostivirea lui Dumnezeu, şi Iubirea lui Dumnezeu cu Înţelepciunea Lui.

Am stat lângă ieslea lui Cristos, unde am primit spiritul adopţiei (filiaţiei). În ziua Tăierii Împrejur a Domnului, prima zi din noul an, ne-am luat angajamentul de a-l sluji pe Domnul în anul care începe. În ziua Botezului Domnului, am primit Harul special de a face voinţa lui Dumnezeu. Dar odată ce am făcut primii paşi în noua noastră viaţă, nu am reuşit să rămânem drepţi, ci am cedat în faţa ispitei şi am păcătuit. Nu fără motiv prima duminică de după Botez ne-a chemat: “Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Matei 4,17). Şi prin toate pericopele evanghelice care au urmat Biserica ne-a învăţat cum să ne pocăim. Ne-a oferit minunate imagini ale pocăinţei: Zaheu şi-a schimbat întreaga viaţă. Vameşul a fost îndreptat prin rugăciunea sa: “Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului” (Luca 18,13). Iar fiul risipitor s-a întors la tatăl său. Toate acestea au fost repetate de mii de ori de-a lungul istoriei Bisericii lui Cristos. Şi toate acestea sunt posibile chiar acum atât pentru mine cât şi pentru tine.

Iar imaginea Judecăţii de pe urmă, care ar putea să ne înfioreze, nu întrerupe ciclul lecturilor noastre evanghelice. Le dă sens, le face mai exacte, rezumă pentru noi tot ceea ce a fost înainte în Biserică şi tot ceea ce va fi de acum înainte. De fapt, a fi aşezaţi la dreapta Împăratului şi a auzi glasul Lui: “Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia” (Matei 25,34) – acesta este scopul vieţii noastre. Dar rareori ne gândim la el şi adesea îl uităm.

Catedrala Sfânta Sofia din Kiev nu este dedicată martirei Sofia. Cuvântul “sophia” înseamnă în limba greacă “înţelepciune”, şi această Catedrală este dedicată Înţelepciunii lui Dumnezeu. Hramul Catedralei este celebrat la Naşterea Maicii Preasfinte a lui Dumnezeu. În ziua Naşterii Preasfintei Fecioare Maria începe planul Înţelepciunii lui Dumnezeu, singurul care ne poate salva pe noi, păcătoşii. Preasfânta Fecioară Maria a fost dusă la templu, a intrat în Sfânta Sfintelor. A trăit ziua Bunei Vestiri. Apoi au venit zilele Naşterii lui Cristos, fuga în Egipt, viaţa grea la Nazaret, şi în final şi-a condus Fiul la Răstignire. Maica lui Dumnezeu a stat la picioarele Crucii, atunci când Fiul ei murea pe Cruce.

Iată cum realizează Înţelepciunea lui Dumnezeu mântuirea noastră. De fapt, nu poate fi concepută o altă jertfă similară. Acesta este Mielul Nevinovat al lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatul lumii. Nu există vreo persoană care să poată deveni jertfă pentru păcatele lumii. În fond, nu există om fără păcat. Dacă suferă cineva, este pentru propriile lui păcate. Doar Cristos putea înfăptui acest lucru, deoarece numai El a fost fără păcat. El este Unicul, de neînlocuit… “Săvârşitu-s-a” (Ioan 19,30).

Pe peretele vestic al Catedralei din Kiev a Sf. Vladimir, remarcabilă pentru frescele sale, chiar deasupra intrării în biserică se află o minunată reprezentare Judecăţii de pe urmă. În primul rând, eşti impresionat de mulţimea de oameni, de chipurile lor, de ochii lor. Şi ai conştiinţa vie că te numeri printre ei. Involuntar, încerci să te găseşti pe tine însuţi, locul tău în funcţie de starea ta spirituală. Şi în tine are loc, să spunem aşa, o judecată particulară în ceea ce te priveşte. Există chipuri care exprimă o durere cumplită, o viaţă total irosită tremură în ei; ceva îi chinuie şi îi va chinui pe veci.

Mai încolo însă, raze de lumină îşi croiesc drum printre nori, şi ne arată alte chipuri: liniştite, calme, bucuroase, fericite. Aceasta este viaţa! Şi cu cât sunt mai aproape de Tron, cu atât sunt mai luminoase feţele. Iar deasupra Tronului străluceşte Crucea. Pe Tron este aşezat însuşi Domnul Mântuitorul lumii, şi în jurul lui, Ioan Botezătorul, Apostolii, toţi sfinţii se roagă, în slavă. Este o bucurie armonioasă. O singură persoană plânge, un singur plânset tulbură această bucurie. Maica lui Dumnezeu se sprijină pe umărul lui Cristos, şi doar ea imploră mântuirea păcătoşilor, milostivire pentru cei fără speranţă. Ea este cea care mijloceşte până la sfârşit înaintea Milostivirii lui Dumnezeu.

Iubiţi fraţi şi surori! Oriunde v-aţi putea afla în această pictură, nu disperaţi. Nu aţi pierit încă! O avem pe Maica noastră. Ea se roagă pentru noi, şi ar fi greu de crezut că Atotputernicul Dumnezeu o poate refuza. Ea este “scăparea păcătoşilor”. Credeţi acest lucru şi căldura va începe să umple inimile voastre, şi se va aprinde în ele o nouă speranţă. Atunci va începe să vi se dezvăluie iubirea Înţelepciunii lui Dumnezeu!

IPS Andrei Rymarenko Ritul bizantin