Start > Ritul bizantin > Vom fi judecați după cum am iubit

Vom fi judecați după cum am iubit

6 February 2007
1,741 afișări

Autor: pr. Vasile Florea
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica lăsatului sec de carne (a Înfricoșătoarei Judecăți)

În Evanghelia acestei duminici ne este descrisă de către Isus desfășurarea judecății finale asupra acestei lumii. Isus ne vorbește despre a doua sa venire, când nu va întreba oamenii despre nimic altceva decât despre felul în care și-au demonstrat iubirea prin faptele pe care le-au făcut. Regele, Cristos însuși, stă pe scaunul de judecată și îi trimite pe unii de partea oilor, iar pe alții de partea caprelor. Criteriile pentru această separare ne privesc pe fiecare personal și ne fac direct răspunzători pentru propria noastră mântuire. Cum m-am comportat eu pe pământ cu cei flămânzi, cu cei însetați, cu străinii, cu cei fără de adăpost, cu cei goi, cu cei bolnavi sau cu cei închiși? Pentru regele-judecător nu fidelitatea față de dogme sau față de legea morală, nu apartenența confesională și nici granițele dintre religii contează cel mai mult în momentul judecății, ci generozitatea îndurării noastre. Isus ne prezintă prin Evanghelia acestei duminici ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu. Aceleași sunt și cerințele Bisericii care este fidelă mesajului Sfintei Scripturi. Ceea ce contează înaintea lui Dumnezeu este iubirea, ochii deschiși pentru ceilalți și pentru Dumnezeu.

Cum putem să-l întâlnim noi pe Dumnezeu? Evanghelia aceste duminici ne dă un sfat surprinzător: ar trebui să ne îndreptăm spre semenii noștri aflați în nevoi, spre toți aceia care suferă și au nevoie de ajutorul nostru. Fiecare om este imaginea lui Dumnezeu, ba chiar în cei suferinzi și năpăstuiți avem șansa să-l întâlnim pe Cristos. Drumul acesta pe care ni-l descrie Isus este un drum care ne stă tuturor la dispoziție, este la îndemâna fiecăruia dintre noi. Ceea ce ne spune Isus în Evanghelia de astăzi este un ajutor pentru noi și un îndemn să ne analizăm întrebându-ne: Cum m-am comportat? Unde am fost și cum m-a găsit fiecare situație a vieții? L-am recunoscut și descoperit pe Dumnezeu și în cei de lângă mine? Cristos a venit să-i mântuiască pe cei ce sunt pierduți. Isus ne încurajează așadar atunci când ne spune că a venit să îi mântuiască pe cei pierduți. Nu există nimic în lume care nu poate fi iertat, nu există păcate care nu pot fi șterse este mesajul vindecător și eliberator al lui Isus pentru noi. Cel care acceptă acest mesaj al lui Isus, cel care are încredere în cuvintele lui Isus, va fi un alt om.

Fericirile sunt pentru noi creștinii călăuză și consimțământ. Poate că și noi suntem – fiecare în felul său – printre cei bolnavi, închiși, flămânzi, însetați, săraci. Ceea ce contează în cele din urmă este iubirea și doar prin iubire lumea poate fi schimbată. Iar iubirea ne încurajează să fim mai responsabili, mai deschiși, mai îndurători. Milostenia noastră generoasă este pe deplin răsplătită de către Dumnezeu. Dacă noi vom încerca să ne raportăm viața la invitația pe care ne-o face Isus prin Evanghelia pe care am ascultat-o vom îndrăzni să sperăm că în ciuda limitelor, momentelor de criză și provocărilor vieții ne vom afla de partea celor de-a dreapta lui Dumnezeu. Să fie acesta încrederea noastră a tuturor, pentru că având o astfel de încredere ne vom osteni cu bucurie pentru a ajunge drepți. Amin.

Ritul bizantin