Cum îşi aleg patronii astăzi salariaţii? (descriere…)

Dacă te-ar fi rugat Isus pe tine să-i alegi pe apostoli unde i-ai fi căutat?

Evanghelia de azi ne spune că primii trei apostoli chemaţi de Isus sunt simpli pescari dintre care Petru, simţindu-se nevrednic de un astfel de privilegiu, nu ezită să mărturisească: “Doamne, îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt un om păcătos” (Lc 5,8).

În faţa lui Dumnezeu omul se vede nevrednic, se teme să stea în faţa Celui Sfânt. Aşa se întâmplă şi cu Isaia în prima lectură: “Sunt pierdut. Sunt un om cu buze necurate”, cu Paul în lectura a doua: “Ultimului dintre toţi, ca unui născut înainte de vreme, mi s-a arătat şi mie, căci eu sunt ultimul dintre apostoli, care nu sunt vrednic să mă numesc apostol, pentru că am persecutat Biserica lui Dumnezeu”.

Asta înseamnă că a se considera păcătos nu-l împiedică pe nimeni de a fi iubit de Isus şi de a fi introdus în cercul acelora care vor să-l urmeze. Dumnezeu nu-i cheamă neapărat pe cei “curaţi” ci pe cei pe care-i vrea. Şi astăzi Dumnezeu spune: “Pe cine voi trimite?”

Nu te descuraja dacă şi tu, asemenea lui Petru, te simţi încărcat de păcate şi în acelaşi timp doreşti să stai cu el, să-l iei ca învăţător. Pe Isus nu-l interesează ceea ce ai fost, ceea ce eşti, ci ceea ce ai dori să fii începând din clipa aceasta… dacă ai vrea. Ce-i vei răspunde? “Trimite-mă pe mine”? sau îl vei ruga să trimită pe altcineva?

Dumnezeu se apleacă asupra omului, îi arată bunătatea sa, încrederea sa, îi dă curaj, har: şi lui Petru (“Nu te teme”) şi lui Isaia (“Păcatul tău a fost ispăşit”) şi lui Paul (“Prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt”). În general Dumnezeu îi cheamă pentru o misiune pe cei păcătoşi. Cel care a fost iertat se simte entuziasmat şi plin de recunoştinţă faţă de Dumnezeu, binefăcătorul său: cui i s-a iertat mult, iubeşte mult. Cel convertit va fi plin de credinţă pentru că a experimentat harul lui Dumnezeu, va fi credibil în faţa altora, a acelora cu care a împărţit mai înainte păcatul, iar acum vrea să împartă harul.

Lecturile de astăzi vorbesc despre vocaţie.

Toată biblia este o carte a vocaţiilor, deoarece viaţa omenească este vocaţie. Vrând nevrând ne naştem cu o vocaţie, chiar dacă unii nu simt că Dumnezeu are un plan de iubire cu ei. Câte surprize nu-i fac oamenii lui Dumnezeu, folosindu-se de libertatea pe care au primit-o!

Cel care crede este conştient că are o vocaţie de la Dumnezeu.

“Atunci, trebuie să mă fac preot sau călugăriţă?” Din păcate mulţi cred aceasta şi de aceea într-o Biserică misionară sunt puţini misionari, într-o Biserică apostolică sunt puţini apostoli.

Părinţii sfintei Tereza de Lisieux au crezut că sunt chemaţi la viaţa călugărească, în schimb Dumnezeu i-a scos din mănăstire şi i-a pregătit ca din unirea lor în căsătorie să se nască cea mai mare sfântă a vremurilor noastre. Dumnezeu îi fixează fiecăruia calea sa şi-i încredinţează fiecăruia locul său în marele complex al Bisericii.

O a doua învăţătură pe care o scoatem din evanghelia de azi e cuprinsă în cuvintele din versetul 11: “După ce au dus bărcile la mal, părăsind toate, l-au urmat pe el”.

Ce vrea să spună Luca prin “a părăsi toate şi a-l urma pe Isus”?

E suficient să ne îndreptăm atenţia asupra primei şi fundamentalei datorii a oricărui ucenic al lui Isus care este indicat sub forma unei întrebări în Lc 6,46: “De ce mă numiţi «Doamne, Doamne» şi nu faceţi ce vă spun?” A fi ucenici ai lui Isus trebuie să ascultăm şi să punem în practică cuvântul său.

Suntem în Anul sfintei scripturi. Cu atât mai mult să trecem de la vorbe la fapte şi să arătăm că suntem ucenicii lui Cristos.

Cine primeşte chemarea lui Dumnezeu e transformat, viaţa capătă o nouă dimensiune: “părăsind toate l-au urmat”… “Iată-mă, trimite-mă pe mine”… “Harul lui pentru mine nu a devenit zadarnic, dimpotrivă, am lucrat mai mult decât ei toţi, nu eu, ci harul lui Dumnezeu care este în mine”. Fiecare creştin este un “trimis”, un “martor”, are un mandat de a vesti cuvântul lui Dumnezeu prin viaţa sa. Dobândim dreptul de a deveni ucenici ai lui Isus în măsura în care traducem în fapte îndemnul inscripţionat pe uşile catedralei din Lübeck:

Mă numiţi Mântuitor, dar nu vă lăsaţi mântuiţi.
Mă numiţi Lumină, dar nu vreţi să fiţi luminaţi de mine.
Mă numiţi Cale, dar nu mă urmaţi.
Mă numiţi Viaţă, dar nu mă doriţi.
Mă numiţi Învăţător, dar nu mă ascultaţi.
Mă numiţi Înţelepciune, dar nu mă întrebaţi.
Mă numiţi Domn, dar nu mă slujiţi.
Mă numiţi Atotputernic, dar nu vă încredeţi în mine.
Dacă într-o zi nu vă voi recunoaşte, să nu vă miraţi.

A fi ucenicii lui Isus înseamnă, în definitiv, o viaţă pentru Dumnezeu, a recunoaşte în el pe Mântuitorul şi a ne lăsa mântuiţi; a-l numi Lumină şi a ne lăsa luminaţi de el; a-l numi Cale şi a-l urma; a-l numi Viaţă şi a-l dori; a-l numi Învăţător şi a-l asculta; a-l numi Înţelepciune şi a-l întreba; a-l numi Domn şi a-l sluji; a-l numi Atotputernic şi a ne încrede orbeşte în el.

Ce vrei mai mult?

Curaj! “Înaintează în larg şi aruncaţi-vă năvoadele pentru pescuit!”

Doamne, nu părăsi lucrarea mâinilor tale!