Start > Ritul bizantin > Vindecarea celor zece leproși

Vindecarea celor zece leproși

11 January 2007
3,021 afișări

Autor: Diverși alți autori
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XII-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXIX-a după Rusalii)

Evanghelia ne relatează astăzi despre vindecarea a zece leproși. Acest miracol ne vorbește pe de o parte despre ce este credința adevărată și despre necredința și nerecunoștința unora, iar pe de altă parte ne invită să îi aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru fiecare dar primit.

Intrând într-un sat, L-au întâmpinat zece leproși care stăteau departe, și care au ridicat glasul și au zis: Isuse, Învățătorule, fie-Ți milă de noi!

Lepra era o boală care reprezenta necurăția. Un lepros era un om fără drepturi în comunitatea sa. Nu putea intra în templu, nici măcar nu se putea apropia de vreun evreu, cu atât mai puțin să îl atingă. Cine se apropia de leproși și îi atingea era considerat de asemenea necurat până nu îndeplinea o serie de ceremonii prescrise de lege. Un lepros era cu adevărat un exilat între ai săi.

Leproșii “stăteau departe”. Aceasta pentru că trebuiau să stea departe de evrei, din pricina necurăției. Erau departe și de Dumnezeu, fiind plini de păcate. Lepra este o metaforă pentru păcatele noastre. Un om care are păcate este cu siguranță departe de Dumnezeu. Când și-au ridicat vocile și i-au cerut lui Dumnezeu să aibă milă de ei, ne-am amintit de cei doi orbi. În alt loc, se spune: “doi orbi se țineau după El strigând și zicând: Miluiește-ne pe noi, Fiule al lui David” (Matei 9,27). Erau insistenți, după cum și leproșii au fost insistenți. Ne putem închipui cu câtă forță au strigat leproșii pentru a fi auziți de Isus, care era înconjurat de mulțimi. Au trebuit să tot strige, să tot implore mila lui Dumnezeu, de care erau departe prin păcatele lor.

Dar măcar erau conștienți că sunt departe de Dumnezeu. Mulți dintre noi nu înțelegem cât de departe suntem de Dumnezeu, câtă nevoie avem să îl strigăm pe Dumnezeu și să îi cerem să ne ierte păcatele, asemenea vameșului (Luca 18,10-14), sau orbilor (Matei 20,30-34), sau acestor leproși.

Și văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit.

Isus a respectat aici legea iudaică. Nu a făcut așa mereu. “Și iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: Doamne, dacă voiești, poți să mă curățești. Și Isus, întinzând mâna, S-a atins de el, zicând: Voiesc, curățește-te” (Matei 8,2-3). Când un lepros se curăța era nevoie de un întreg ritual, unul frumos, despre care scrie pe larg Sf. Ciril de Ierusalim.

Domnul nostru Isus Cristos a respectat aici legea, și din exemplul său de astăzi vedem că ascultarea poate curăți un om. El le-a spus leproșilor, înainte să fie curățați: “Duceți-vă și vă arătați preoților.” De ce ar fi mers un lepros la preot, fiind încă bolnav? Ne mai amintim de un caz similar, când Isus i-a cerut unui orb din naștere să meargă la scăldătoarea Siloamului și să se spele pe ochi. Din ascultare, a mers și a fost vindecat. Chiar și cei care nu au fost recunoscători au fost vindecați de Domnul, deoarece, la urma urmei, și ei au ascultat de cuvântul lui Isus, dar și-au pierdut recompensa, după cum vom vedea mai încolo.

Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Isus, mulțumindu-I. Și acela era samarinean.

Acest om și-a folosit capul, sau mai bine spus auzul. I s-a spus să meargă la preot și pe drum a fost curățit. Știa că Marele Preot l-a vindecat, așa că a ascultat de porunca Lui. A mers la Marele Preot și i s-a închinat. Acest om a înțeles. Avea ochi să vadă și urechi să audă. A văzut că a avut loc un mare miracol și a știut că doar Dumnezeu poate să facă așa ceva. Era un om chibzuit. A cântărit lucrurile. Ceilalți nouă, chiar dacă au văzut că au fost vindecați, nu au stat prea mult pe gânduri. Nu s-au gândit de ce au fost vindecați sau Cine i-a vindecat. Tocmai îl văzuseră pe Dumnezeu făcut om, tocmai fuseseră vindecați de îndurarea Sa, dar cu toate acesta nu au înțeles nimic.

Legea înseamnă iubire și recunoștință. Legea înseamnă a deveni asemenea lui Dumnezeu. Legea iudaică este foarte complexă, și ați fi uimiți de cât de multe lucruri din legea iudaică le respectăm și astăzi, însă esența ei este legea creștină. Această esență este a deveni asemenea lui Dumnezeu, a fi iluminați, și, fiind iluminați de El, să devenim ca El. Nu în esența Sa, ci în acțiunile Sale. A fi plini de iubire pentru fiecare om, a fi foc. Acest lepros a înțeles că tocmai a întâlnit focul, și s-a întors la el. Ceilalți nouă bărbați, care și ei fuseseră vindecați, nu au înțeles, pentru că nu gândeau cu inimile lor. Ei nu fuseseră iluminați.

Luca ne spune: “Luați seama deci cum auziți: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, și ce i se pare că are se va lua de la el” (Luca 8,18). Să fim atenți cum auzim. Toți auzim același lucru, dar îl auzim diferit, deoarece îl auzim prin prisma conștiințelor noastre, a pasiunilor noastre, a păcatelor noastre. Pentru cei curați, toate sunt curate (Tit 1,15). Cei curați cu inima îl vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5,8). Cei necurați îl vor privi, și totuși nu îl vor vedea, îl vor auzi, și totuși nu îl vor înțelege. Vor putea fi vindecați de El, dar nu cu adevărat pe deplin. Adevărata vindecare a leprosului o vom vedea acum. Vindecarea lui de lepră a fost doar începutul, ca și pentru omul care s-a născut orb (cf. Ioan 9,1-38). Când a mers la scăldătoarea Siloamului și s-a întors, redându-i-se vederea, a fost iluminat pentru a-l vedea pe Dumnezeu-om, pentru a-l cunoaște, și a fi cu adevărat vindecat în acel moment (vezi în special Ioan 9,35-38). Putem vedea de multe ori acest lucru. Cristos vindecă omul în interior și în exterior. Până acum nu am văzut astăzi decât o vindecare parțială. Leprosul mai trebuie să primească puțină medicație, și vindecarea lui va fi completă.

Și răspunzând, Isus a zis: Au nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam?

Un samarinean era pur și simplu un eretic. Ei aduceau cult unor dumnezei falși, și și Dumnezeului lui Avraam, al lui Isaac și al lui Iacob, așa greșit cum îl înțelegeau ei, și respingeau întreaga Sfântă Scriptură, cu excepția Pentateuhului, primele cinci cărți. Erau evitați de către iudei, deoarece erau un popor necurat, și totuși și între ei erau unii cu suflet mare, pe care Dumnezeu a putut să îi ilumineze, asemenea samarinencei de la fântână (cf Ioan 4,5-42). Cei nouă evrei care nu s-au întors reprezintă, la scară mică, națiunea iudaică. Unii din acea audiență au înțeles cu siguranță la ce se referea cu adevărat Isus. Această vindecare, ca multe alte acțiuni ale Mântuitorului nostru, a fost o prevestire a lucrurilor care vor veni, aducând națiunile la comuniunea cu Dumnezeu. În ceea ce îi privește pe cei care au primit primii promisiunea, foarte mulți dintre ei o vor respinge, asemenea celor 9 leproși care l-au respins pe Dumnezeu neaducându-i mulțumire.

Și i-a zis: Scoală-te și du-te; credința ta te-a mântuit.

Am auzit aceste cuvinte atât de des în Scriptură: “credința ta te-a mântuit”. Care a fost credința lui? I s-a spus să meargă la preoți. Nu știm dacă el spera cu adevărat că va fi vindecat în acel moment. Se poate să fi fost derutat. Nu știm dacă credința lui era în acțiune sau nu, dar când a fost vindecat, a venit la Dumnezeu-om și i s-a închinat. Aceasta a fost credința lui! Credința înseamnă cum trăim. Credința înseamnă cum acționăm. Credința este atunci când Dumnezeu ne iluminează, și ne umple, astfel încât suntem atât de plini înlăuntrul nostru încât nu putem decât să acționăm astfel încât să îi facem plăcere. Un izvor țâșnind din inimile noastre! – aceasta este credința. Credința nu înseamnă doar a crede ceva. Înseamnă a fi atât de plini de Dumnezeu, încât acționăm ca Dumnezeu, cu milă, cu iubire, cu compasiune, și îl recunoaștem pe Dumnezeu, și îl adorăm pentru Cine este El. Aceasta este credința, și acest lepros, acest fost lepros, avea credință, pentru că l-a văzut pe Dumnezeu-om, a fost atins de El, și i-a răspuns!

Ce putem învăța din această scurtă relatare? Putem cu siguranță vedea că trebuie să îi aducem mulțumire lui Dumnezeu, însă semnificația fundamentală, lăuntrică, este aceea că acest lepros a avut ochi să vadă, și urechi să audă, și l-a văzut pe Dumnezeu-om, și a acționat în conformitate cu ceea ce a aflat. Apoi, Dumnezeu-om l-a vindecat cu adevărat, și l-a umplut de cunoaștere, pentru ca să crească și să dea roade. Același principiu ni se aplică și nouă. Biserica ne dă atât de multe daruri minunate, atât de multe bogății incalculabile, și adesea noi nu le prețuim prea mult. Nu înțelegem ce lucru măreț ni s-a dat. Poate că înțelegem la nivel intelectual, dar nu acționăm în consecință cu credință înflăcărată. Darurile pe care le-am primit sunt atât de minunate încât ar trebui să ne impulsioneze și să ne facă să trăim în Cristos. Fraților și surorilor, a trăi în Cristos nu înseamnă doar a cunoaște acele lucruri pe care ni le-a revelat Dumnezeu în Cărțile și în Tradiția Bisericii noastre. Acestea sunt toate inspirate de Dumnezeu, dar trebuie să facem ca aceste lucruri să definească și ceea ce suntem, nu doar ceea ce cunoaștem. Trebuie să ajungem la a fi normal să reacționăm în moduri bune și sfinte. Pentru lepros aceasta a fost ceva natural.

Pentru noi, ca și pentru lepros, acest lucru vine prin muncă, prin efort. Leprosul a fost bolnav mult timp, a trebuit să îndure multe timp îndelungat. La fel trebuie și noi, din păcate, în principal din cauza păcatelor noastre. Să îndurăm, așadar, să mergem mai departe, și să încercăm să primim milostivirea lui Dumnezeu în inimile noastre, ca să ne încălzească și să ne ilumineze.

Amin.

Pr. Serafim

Ritul bizantin