Start > Ritul latin > Căutătorii de Dumnezeu

Căutătorii de Dumnezeu

5 January 2007
2,738 afișări

Autor: pr. Mihai Blaj
Copyright: Predici.cnet.ro
Epifania Domnului

Nu m-am uitat de mult pe un program TV, dar îmi amintesc că în anii trecuți, în zilele de după Revelion, la mai multe ore din zi era trecută rubrica “Dacă doriți să revedeți”, în cadrul căreia se difuzau o parte din programele mai reușite din noapte. Și era cumva bine pentru că aveai posibilitatea ca, dacă nu ai văzut, să vezi, iar dacă ai văzut, să aprofundezi. Ceva în genul “Dacă doriți să revedeți” ni se propune prin sărbătoarea și evanghelia de azi: scena Crăciunului e adusă din nou în fața ochilor noștri, dar invitația e să o privim dintr-o altă perspectivă. Cu atât mai mult cu cât, la începuturile Bisericii, Crăciunul era sărbătorit astăzi, pe 6 ianuarie. Dar întrucât în lumea romană, în ziua de 25 decembrie era o mare sărbătoare păgână închinată soarelui, creștinii au înlocuit această sărbătoare cu ziua de naștere a Soarelui Isus Cristos. Iar sărbătoarea de azi a rămas să celebreze vizita pe care cei trei magi au făcut-o pruncului Isus.

Vă propun ca, plecând de la acest episod al vizitei magilor, să revedem Crăciunul, subliniind câteva aspecte care ne privesc pe noi, creștinii, sau pe ceilalți, care nu sunt creștini.

Evanghelistul Matei relatează cum trei magi – adică în limbaj modern: astrologi, cercetători ai cerului – vin la Betleem să adore un rege nou născut. Motivația lor e una cât se poate de simplă. Studiind cerul, au observat apariția unei stele neobișnuite. Și conform mentalității de atunci că fiecărui fenomen care se întâmplă pe cer îi corespunde un eveniment important de pe pământ, au ajuns la concluzia că undeva, pe pământ s-a născut un rege mare și neobișnuit. Urmăresc steaua și ajung astfel la Isus. Nu putem ști cu exactitate dacă această vizită a reprezentat cu adevărat un eveniment istoric, adică dacă s-a întâmplat întocmai. Cer este că magii devin un simbol pentru orice credincios: a fi credincios e sinonim cu a fi căutător al lui Dumnezeu. Mă explic.

Faptul că El a ales să se nască pentru această lume într-un grajd dintr-o localitate banală a acestui pământ înseamnă într-adevăr că a vrut să se umilească și să îmbrățișeze condiția cea mai de jos posibilă, dar mai înseamnă ceva. Dacă vrei să-l găsești și să-l vezi pe Dumnezeu, trebuie să-l cauți. El nu a venit în lume într-un mod în care cameramanii și reporterii să poată face un reportaj despre el, să-l filmeze și să-l arate lumii: fiți atenți, s-a născut Dumnezeu, așa arată el, dacă vreți să-l vedeți mergeți în cutare loc! El apare într-un colț al lumii și vrea să fie căutat. Așa a fost atunci, așa este și acum. Noi toți suntem căutători de Dumnezeu. Numai că spre deosebire de magi, noi n-o să-l găsim niciodată pe pământ în forma în care l-au găsit ei. Ei l-au văzut pentru că Dumnezeu era efectiv întrupat în acel copil. Noi îl putem găsi doar în formă spirituală și sacramentală. Și de aici neliniștea noastră. Îl căutăm mereu dar nu-l găsim niciodată cu adevărat și cu certitudine. Pentru că așa e stilul lui Dumnezeu: când ți se pare că l-ai găsit, se “ascunde”, iar tu ești nevoit să cauți mai departe. Iar viața de credință pare adesea a fi un joc “de-a v-ați ascunselea” cu Dumnezeu, descris cum nu se poate mai bine de Arghezi într-unul din Psalmii săi: “Ca-n oglindirea unui drum de apă / Pari când a fi, pari când că nu mai ești”. Și, de aceea, noi creștinii suntem căutători de Dumnezeu, dar nu găsitori de Dumnezeu. Se poate lăuda cineva dintre dumneavoastră că l-a găsit definitiv și cu certitudine pe Dumnezeu, că ne poate face un reportaj despre el sau că ni-l poate oferi pe tavă? Îl rog să vină în locul meu și să ni-l arate și nouă pentru că eu îl mai caut încă. Nu-mi cereți să vi-l arăt sau să vi-l ofer pe tavă pentru că nu pot să o fac. Dacă aș putea-o face, comunitatea noastră ar deveni loc de pelerinaj. Dar sunt și eu la fel ca dumneavoastră: înțeleg câte ceva, mă îndoiesc, întreb, mă enervez, o iau de la capăt și, mai mult decât orice, mă rog să nu mă descurajez.

Asta suntem noi: oameni care, urmărind steaua, căutăm Destinatarul. Știm că el există și că lumea e plină de stele care ne spun că Dumnezeu e aici. O asemenea stea e universul însuși, care ne spune că Dumnezeu e aici, căci e imposibil ca toată armonia, frumusețea și ordinea acestei lumi imense să fie rodul întâmplării. O asemenea stea o omul, care ne spune că Dumnezeu e aici, căci e imposibil ca această ființă atât de complexă și minunată să fie rodul hazardului. O asemenea stea sunt sfinții, care ne spun că Dumnezeu e aici, căci e imposibil ca toată viața și mărturia lor să fie doar autosugestie. Universul e plin de stele care îți spun: “Dumnezeu e aici!” Dar ele nu ți-l arată încă și, de aceea, trebuie să cauți.

Și un al doilea aspect al sărbătorii de astăzi. Căutători nu suntem doar noi, creștinii. Și ceilalți îl caută pe Dumnezeu. Orice om îl caută pe Dumnezeu. Sărbătoarea de azi se numește Epifania Domnului, adică descoperirea, arătarea Domnului în fața neamurilor, a celor care nu-l cunoșteau pe adevăratul Dumnezeu. Trei magi care nu erau evrei și care nu auziseră niciodată de Iahve, îl recunosc și-l adoră. Dumnezeu nu a venit în lume numai pentru noi, creștinii, și nici nu ne-a mântuit numai pe noi, creștinii. Ceea ce înseamnă că în împărăția sa nu intrăm doar noi. Biserica a fost acuzată că în trecut și-a asumat monopolul mântuirii, adică faptul că a afirmat că “în afara ei nu există mântuire”. Că se mântuiește numai cine primește botezul și că nici măcar copiii care mor înainte de a fi botezați nu intră în cer. E adevărat că, în decursul istoriei, au fost și unii oameni în Biserică care au gândit astfel. Dar au greșit. Nu ne putem imagina că Dumnezeu e atât de crud încât să creeze miliarde de oameni și din aceștia, pe majoritatea să-i osândească. Magii sunt un semn că Dumnezeu e Dumnezeu pentru toți oamenii, indiferent de religia lor. Ce spune azi Biserica despre mântuirea necreștinilor?

Spune deschis, în primul rând, că există mântuire și în afara granițelor Bisericii și că se pot mântui chiar și musulmanii, hinduiștii ori cei care se mai închină încă la stele. Mântuirea nu e un privilegiu al nostru, al creștinilor, ci un dar făcut de Dumnezeu oamenilor. Ne mai spune apoi că toți cei care se mântuiesc, se mântuiesc numai prin Isus Cristos, căci el singur e Calea. Conform credinței noastre, dacă un musulman se mântuiește, se mântuiește nu prin Allah ori Mohamed, ci prin Isus Cristos, chiar dacă el nu știe, nu-l cunoaște și nu crede în el. Aceasta pentru că există un singur Dumnezeu și un singur Mântuitor. Însă chiar dacă marea majoritatea a oamenilor cred într-un alt Dumnezeu și nu cunosc adevărul, nu înseamnă că nu pot mântui căci ar fi absurd ca mântuirea să depindă de norocul locului în care te-ai născut.

Cum se mântuiesc însă ceilalți? Noi știm cum ne putem mântui: crezând în Isus Cristos, împlinind Evanghelia sa și folosind mijloacele pe care le avem la dispoziție, adică rugăciunea și sacramentele. Dar ceilalți, care nu cred în el, care nu au poruncile, care nu au sacramente? Din câte am reușit să înțelegem până acum, răspunsul este unul simplu: nu știm. Biserica ne învață că necreștinii se mântuiesc pe niște căi necunoscute nouă, dar cunoscute de Dumnezeu. Nu avem noi de unde să știm cum îi acordă Dumnezeu mântuirea unui musulman. Vă pot spune doar că cea mai îndrăzneață afirmație de până acum a documentelor Bisericii despre mântuirea necreștinilor e următoarea: necreștinii se mântuiesc ținând ceea ce e bun în religiile lor. Orice religie are și elemente pozitive pe care, dacă un adept al ei le ține, poate dobândi mântuirea, chiar dacă nu-l cunoaște pe adevăratul Dumnezeu.

Epifania Domnului e, așadar, sărbătoarea universalității mântuirii: Dumnezeu e Dumnezeu pentru toți oamenii, chiar dacă majoritatea nu o știu, iar acum, în cer, toate neamurile pământului îl adoră pe El, singurul Dumnezeu adevărat. Dar Epifania e și sărbătoarea noastră, a tuturor căutătorilor de Dumnezeu. Îndemnul sărbătorii de astăzi pentru fiecare dintre noi e următorul: decât să vă plângeți că e greu, că nu înțelegeți, că nu-l vedeți pe Dumnezeu, mai bine căutați-l mai departe căci numai cine caută găsește.

Ritul latin