Start > Ritul latin > Sfântul Dumitru

Sfântul Dumitru

1 January 2007
1,570 afișări

Autor: volum colectiv Chemați la sfințenie
Copyright: Editura Sapientia
Sfântul Dumitru

Ne-am adunat astăzi în jurul altarului pentru a sărbători în cadrul nostru familiar, la Sfânta Jertfă a Liturghiei, memoria unui mare mărturisitor al lui Cristos, sfântul Dumitru. Împreună cu frații ortodocși, care și ei îl comemorează, vrem să aducem astăzi laudă lui Dumnezeu pentru această prețioasă piatră din Biserica sa, care a știut să se lase zidită în planul său de mântuire spre edificarea și întărirea celorlalți frați în credință.

Trăind în secolul al III-lea, o perioadă în care istoria Bisericii atestă marile prigoane împotriva creștinilor, hagiografii nu au reușit să adune prea multe date despre sfântul Dumitru. Ceea ce se poate spune cu certitudine este faptul că s-a născut la Tesalonic din părinți nobili, a fost educat la școlile înalte ale acelei vremi și, după ce a profesat o scurtă perioadă de timp avocatura, s-a înrolat în armata împăratului. Aici, bătea puternic vântul încreștinării și ca urmare devine creștin. Dumitru se distinge în lupte ca un foarte bun strateg, motiv pentru care împăratul Maximilian îl îndrăgește și îl apreciază, și ca o dovadă a prețuirii sale îl va numi proconsul al întregii Grecii. Dar în anul 286, Maximilian va începe una dintre cele mai îndârjite persecuții împotriva creștinilor care va dura timp de zece ani. Acesteia îi va cădea victimă și Dumitru. El este arestat și aruncat în închisoare.

Pe când era în închisoare datorită credinței, a venit la Dumitru un creștin pe nume Nestor, care i-a cerut să se roage pentru el spre a fi întărit de Domnul în lupta cu uriașul Lie. Acest Lie era un soldat, un Goliat roman care, spre delectarea împăratului și a publicului, provoca creștinii orașului Tesalonic la luptă ucigându-i în arenă. Dumitru îl încurajează pe Nestor și-i prezice că “îl va ucide pe Lie spre slava lui Cristos, ca o mărturie a măreției lui”. Așa cum a spus Dumitru s-a și întâmplat. Nestor l-a omorât pe Lie, dar împăratul simțindu-se umilit a poruncit ca acesta să fie decapitat și să fie ucis și cel care l-a încurajat să lupte. Un soldat i-a străpuns lui Dumitru coasta de mai multe ori cu o suliță. Aceasta a fost moartea cu care Dumitru l-a preamărit pe Dumnezeu. Pe stâlpul de care era legat s-a pus o plăcuță pe care era scris: Hic est christianus – acesta este creștin.

Într-o perioadă deloc îndepărtată de noi, comuniștii au distrus un mare număr de biserici crezând că astfel vor distruge credința. De fapt, asemenea uriașului Lie care a distrus atâtea altare vii datorită credinței lor, comuniștii au distrus bisericile, dar nu și credința.

Pentru noi, creștinii, viața pământească privită în lumina Învierii lui Cristos, nu are decât o valoare tranzitorie. Astfel, cei care au prigonit și prigonesc în continuare Biserica sub diverse forme, nu fac altceva decât să dea dovadă de o mare îngustime a minții. Ei se aseamănă cu acel om care privindu-se în oglindă și văzându-și urâciunea, a spart-o crezând că astfel va scăpa de imaginea chipului său hidos. Pentru noi, oglinda în care ne vedem clar chipul în frumusețea lui este Cristos. De aceea, comportarea noastră trebuie să fie, ca și urmași ai lui Cristos, exemplară, o oglindă în care cei care-l disprețuiesc pe Domnul și crucea sa, să vadă monstruozitatea din sufletele lor malformate de păcat. Numai așa, edificând pe cei din jurul nostru printr-o comportare cârmuită în spirit și adevăr vom putea să ajungem buni creștini. Căci a fi creștin nu înseamnă doar a fi botezat și a merge eventual din inerție în fiecare duminică la biserică. Creștinismul nu e un titlu nobiliar sau o doctrină depășită. El e un mod de viață foarte dinamic și nu arareori dificil. De aceea, spunea sfântul Augustin: “A trăi creștinește și a observa preceptele evanghelice este tot una cu a suferi martiriul”.

Viața pe pământ este proba focului, a purificării prin care dovedim că, în ciuda tuturor obstacolelor, voim să-l adorăm și să-l cinstim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră. Așa cum sportivii, pentru a cuceri medalia trebuie să treacă prin focul pregătirilor și al antrenamentelor celor mai diverse și mai grele, îndrumați de antrenorul lor, tot astfel și creștinul trebuie să accepte să sufere, mai mult sau mai puțin, îndrumat de Cristos care este cu el în toate zilele vieții lui, după cum ne spune Domnul în evanghelie.

În acest sens, sfântul Dumitru este un model demn de luat în seamă. El a știut să fie statornic în credință și să nu se clatine. Încrezător în Dumnezeu nu s-a dat înapoi la amenințările împăratului Maximilian, iar de dragul lui Cristos a renunțat chiar și la postul de proconsul al Greciei, care nu era, trebuie să recunoaștem, o funcție oarecare.

Nu seamănă aceasta cu nebunia Crucii? Câți dintre noi ar fi capabili ca ajungând într-un post de conducere să renunțe la el pentru cauza lui Cristos? Nu cumva am încerca mai degrabă prin diferite mașinații să împăcăm și capra și varza riscând de fapt să nu împăcăm pe nici una? Iată ce ne învață astăzi Biserica prin exemplul sfântului Dumitru: să fim statornici în credință, să ne purtăm cu demnitate numele de creștini, chiar cu prețul vieții.

În pericopa evangheliei de astăzi, am auzit că Isus îi trimite pe apostoli în lume pentru a face ucenici, mărturisitori din toate neamurile învățându-i să păzească tot ceea ce Mântuitorul le-a poruncit.

Primind credința la botez, noi avem datoria de a o mărturisi și celor care nu au beneficiat de bogățiile conținute de ea. Credința noastră nu merită să fie doar un mărgăritar de preț pe care să-l păstrăm spre a ne bucura doar noi, privindu-l în întunericul egoismului nostru, dar fără ca bucuria să molipsească și pe alții. El trebuie scos la lumină pentru a se bucura de frumusețea lui toată lumea. Credința presupune comuniunea cu toți oamenii. Chiar dacă pe unii lumina dată de credință îi deranjează datorită slăbiciunii provocate de traiul în întuneric și ar vrea să o distrugă, ea trebuie păzită și pusă în valoare de cei ce au beneficiat de bogăția sa.

Sfântul Dumitru a fost, prin viața sa, un păzitor al credinței curate. Dar noi mai putem păstra astăzi credința nealterată între atâtea idei care mai de care mai îmbietoare, dar care sub aparența limbajului își ascund colții contagioși? Ce ideală era lumea pe care o descria Marx în discursurile sale? O lume în care toți aveau drepturi egale. S-a văzut că de fapt singurii care au beneficiat de această egalitate erau membrii partidului și cei care îmbrățișau ideologia sa, restul fiind supus exterminării. Atunci o aplaudau. Câți nu condamnă azi efectele masacrelor produse de această ideologie și pe lângă ea câte altele nu sunt? Se mai poate păstra deci credința curată? Deși e greu, datorită vacarmului provocat de fel de fel de neajunsuri, se poate prin legătura constantă cu Biserica și cu sfintele sacramente, prin citirea cu umilință a Sfintei Scripturi care ne arată prin învățătura sa calea de urmat, dar și prin citirea documentelor magisteriului Bisericii care sub lumina Duhului Sfânt, e cel mai competent în a ne da răspunsuri la problemele pe care le ridică lumea de astăzi. Dar, probabil, e prea mult și e mai degrabă de datoria teologilor să consulte atâtea surse. Iată că Biserica ne simplifică situația și ne oferă un răspuns în viața sfântului Dumitru, care a mărturisit nu doar cu vorba, dar și cu fapta, și chiar cu viața credința primită.

Așa cum el a fost un soldat al credinței după cum îl prezintă chiar iconografia creștină, și noi trebuie să fim. Cum? Fiind exigenți astăzi cu persoanele ce monopolizează ideile și cerând de la ele competență, adică consecvența dintre cuvânt și faptă căci prea mulți sunt cei care, pentru a fi în asentimentul poporului, deși crezul lor e altul, au făcut pact cu Biserica spre a-și atinge scopurile lor meschine. Credința propune adevărul, dreptatea și nu minciuna și nedreptatea, de aceea imperativul liturgiei cuvântului de astăzi este să încercăm să mărturisim adevărul cu orice preț, începând cu noi. Numai așa vom putea spune cu psalmistul: “Frumusețea drepților se aseamănă cu frumusețea bisericilor, adică înalță sufletul la Dumnezeu”.

Emanuel DUMITRU

Ritul latin