Start > Ritul bizantin > Cuvântul s-a făcut trup

Cuvântul s-a făcut trup

22 December 2006
1,059 afișări

Autor: pr. George Dimopoulos
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Nașterea Domnului

Nașterea Mântuitorului Isus Cristos – acesta este subiectul și evenimentul acestor zile, cel mai mare eveniment din istoria lumii. Trăiește și va trăi mereu în inimile celor care cred în Isus Cristos. Zilele de naștere ale altor mari oameni ai istoriei sunt deja uitate. Numele lor sunt ca fumul și au dispărut; au pușcat ca baloanele de săpun, după cum spunea Sfântul Vasile cel Mare. Bucurați-vă, frații mei. Cântați-i, aduceți-i laudă și veniți la peșteră pentru a-l venera pe Domnul slavei. “Cuvântul a devenit trup”, scrie Sfântul Atanasie, “pentru a face omul mai receptiv față de divinitate. El a devenit sărac pentru ca prin sărăcia Lui noi să devenim bogați. El s-a coborât pentru ca să poată să ne ridice. A fost supus ispitelor pentru ca noi să le putem birui. A acceptat tot ce este mai rău, pentru a ne da tot ce este mai bun.”

Cristos Mântuitorul s-a născut în orașul Betleem. Când? Pavel ne dă răspunsul: “La plinirea timpurilor”; și de atunci timpul a fost împărțit în două perioade mari: înainte de Cristos și după Cristos. Înainte de Cristos este perioada lumii căzute. Perioada de după Cristos este cea a învierii și răscumpărării. Despre această perioadă au vorbit profeții. Acesta a fost și sentimentul marilor spirite ale antichității: că un răscumpărător al rasei umane va fi trimis pe pământ. Profetul Isaia, cu ochii săi profetici, l-a văzut născându-se dintr-o fecioară într-o peșteră. Mai mult, Isaia îl vede acceptat în iesle de animale fără rațiune, dar respins de poporul lui Israel.

Mihea a prevăzut că Răscumpărătorul se va naște în Betleem. Osea a prevăzut că după nașterea Sa, El va fugi în Egipt și din Egipt va fi rechemat în Israel. “Din Egipt mi-am chemat Fiul.” David, cu ochii săi profetici, i-a văzut pe regii din Răsărit venind cu daruri la singurul Rege. Zaharia l-a văzut ca un rege pașnic intrând în cetatea Ierusalimului, stând pe spinarea unui măgar. Isaia a văzut patimile Sale, martiriul Lui de miel lipsit de apărare. Ioil a văzut puterea Bisericii și coborârea Spiritului Sfânt în ziua Rusaliilor. Din păcate timpul nu ne permite să enumerăm toate profețiile care se referă la persoana lui Cristos Mântuitorul.

Spiritele filozofice ale Greciei antice au simțit de asemenea că Răscumpărătorul este pe drum. Erau pesimiste și pesimismul lor era exprimat inclusiv în artă. Eschil, unul dintre cei mai mari poeți tragici, a ilustrat drama lumii prin Prometeu. Prometeu a păcătuit; el dorea să ajungă la Dumnezeu. Din acest motiv a fost condamnat de Hefestus și a fost sechestrat în Munții Caucaz. În timpul zilei venea la el un vultur care, cu ciocul, îi străpungea carnea și îi mânca ficatul. Prometeu suferea, dar noaptea, când vulturul pleca, ficatul îi creștea la loc. Aceasta continua zi și noapte. O fecioară pe nume Io l-a vizitat pe Prometeu și a dorit să îi aducă mângâiere. Atunci zeul Hermes a venit și între cei trei a avut loc un dialog. Hermes i-a spus lui Prometeu următoarele cuvinte: “O, Prometeu, îți înțeleg suferința, dar nu căuta o soluție simplă pentru ele. Vei fi bătut în cuie pe aceste stânci și vulturul cel urât îți va devora carnea până când cineva, dar nu un simplu om ci un zeu, va avea milă de tine și îți va fi urmaș în suferință; el își va asuma greutățile tale; el va coborî în Hades, el se va lupta, el va fi victorios și te va răscumpăra.” În cuvintele lui Eschil cine nu vede omul devorat de păcat și cine nu îl vede pe Cristos care își asumă suferințele omului? “Pentru că El a purtat păcatele noastre și a suferit pentru noi”, spunea Isaia, profețind despre patimile lui Cristos.

Socrate a simțit incapacitatea filozofiei de a răspunde la toate problemele metafizicii și a vorbit despre necesitatea unei călăuze divine. Într-o zi a avut loc o scurtă conversație între el și discipolul său Alcibiade. Acesta se întorsese de la templu, unde fusese să se roage. Și-a rugat maestrul să îl învețe cum să se roage și ce să ceară de la zei. Socrate i-a răspuns că întrebarea are foarte gravă și dificilă, dincolo de puterea de înțelegere a lui Socrate. “Dar nu îți fie teamă și fii nerăbdător”, i-a spus lui Alcibiade. “Dumnezeu va trimite un învățător divin și el ne va învăța, pe mine și pe tine, cum să ne rugăm și ce să cerem zeilor.” Altădată, în fața judecătorilor Atenei, Socrate spunea: “Acum, judecătorilor, voi dormiți și veți dormi și în viitor până în ziua în care Dumnezeu va avea milă și vă va trimite pe marele Trezitor”. După trei sute de ani, Sfântul Pavel a mers la atenieni pentru a-l predica pe marele Trezitor, Isus Cristos.

Platon, în lucrarea sa Republica, îl vede pe cel care va veni ca reprezentantul extraordinarei dreptăți. El spune că dreptul dedicat ideii îndatoririi lui va fi rănit și dezbrăcat, mai puțin de dreptatea lui, care îl va decora. Acesta va rămâne de nezdruncinat până la moarte. Va veni un moment când, deși el este drept, va fi considerat nedrept și de aceea va fi bătut și va suferi.

Iuda, după ce l-a trădat, spunea despre Isus că este inocent și fără de păcat. Au existat și alți dușmani ai Lui care, deși nu îi recunoșteau divinitatea, au vorbit frumos despre El. Filosoful evreu Spinoza i-a dat acest titlu lui Isus: “Simbolul splendid al înțelepciunii divine.” Raționalistul Straus îl numea “cel mai înalt obiect imaginabil”. Richter îl caracteriza ca “cel mai pur între cei puternici, cel mai puternic între cei puri”. Renan necredinciosul îl descria ca “frumusețea eternă”.

Și noi, frații mei, să cântăm cu îngerii din Betleem întruparea Fiului lui Dumnezeu, a Mântuitorului nostru Isus Cristos.

Ritul bizantin