- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Roadele ascultării

Posted By dc. Vasile Tudora On September 15, 2006 @ 2:17 pm In Ritul bizantin | No Comments

“Învățătorule, toată noaptea ne-am trudit și nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele” (Lc. 5, 6)

Iubiți frați.

Iată esența Evangheliei de astăzi. Dacă în mintea noastră s-ar putea întipări numai aceste cuvinte atunci mântuirea noastră ar fi sigură. Ascultarea este esența nu numai a evangheliei de astăzi ci a întregii învățături Dumnezeiești. De ce, mă veți întreba? Pentru că ascultărea este prețuită și totdeauna răsplătită de Dumnezeu. Cei care aveți copii știți bine câtă bucurie aduce în sufletele părinților ascultarea copiilor. Când un copil este cuminte și nu iese din vorba părinților aceștia revarsă asupra lor toate bunătățile pământului.

Și în evenghelia de astăzi vedem că ascultarea apostolilor de a mai arunca încă o data năvoadele în mare, după o noapte întregă de insucces, este recompensată cu atâta “mulțime de pește că li se rupeau mrejele”; prin aceasta Iisus descoperindu-le în mod minunat care este răsplata ascultării.

De cealaltă parte, neascultarea este sămânța tuturor relelor, din ea izvorând toate păcatele și răutățile din lume. Mă îndoiesc că întâmplarea de astăzi ar fi fost aceeași dacă la rugămintea lui Iisus Petru ar fi răspuns arogant: Omule, noi suntem pescari de ani de zile și cunoaștem lacul acesta. Mergi în drumul tău și lasă-ne pe noi cu ale noastre! Dar nu, el a ascultat cuvântul și a primit în schimb darul.

Despre ascultare și neascultare vom vorbi și noi astăzi, pentru că așa s-a scris istoria omenirii.

Vom începe cu începutul, cu cartea Facerii, în care aflăm că protopărinții noștri Adam și Eva au fost izgoniți din rai tocmai pentru păcatul neascultării. Ei au călcat porunca Dumnezeiască de a nu mânca din pomul cunoștiinței binelui și răului, și astfel binecuvântarea Dumnezeiască a fost înlocuită cu moarte și blestem: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale și ai mâncat din pomul din care ți-am poruncit: “Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrănești din el în toate zilele vieții tale! Spini și pălămidă îți va rodi el și te vei hrăni cu iarba câmpului! În sudoarea fetei tale îți vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care ești luat; căci pământ ești și în pământ te vei întoarce”. (Fc. 3, 17-19). Răul a intrat atunci în lume, începând un șir lung de chinuri și nenorociri pentru neamul omenesc: potop, foc și pucioasă din cer, robie în pământ străin, 40 de ani de rătăcire prin deșert, secetă, grindină, furtuni și multe altele. Toate pentru păcatul neascultării.

În contrast cu neascultarea lui Adam și a Evei în Noul Testament avem două pilde de ascultare, care se ridică mai presus de orice închipuire omenească. Prima este cea a Mântuitorului Însuși, care prin ascultare deplină se golește de toată măreția Sa Dumnezeiască și Se naște Om, noul Adam, care va lua în spate crucea păcatelor întregii omeniri, mergând până la moarte cu ascultarea față de Tatăl Său ceresc. El va rezista tuturor ispitelor care-I speriau trupul și firea omenească, având un singur țel în minte: împlinirea voii cerești pentru răscumpărarea omenirii!

A doua pildă este Fecioara Maria, noua Evă, care își pleacă smerită capul în fața arhanghelului Gavriil la Bunavestire, primind să-L nască pe Hristos: “Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău!” (Luca 1, 38). Era momentul în care smerenia nepoatei spăla ușurătatea strămoașei, iar prin ascultarea sa deplină se ștergea neascultarea, spre împăcarea cea nouă cu Dumnezeu. Rodul ascultării sale este Hristos Mântuitorul, prin care ea însăși devine “mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii”

Iată deci ascultarea în fața neascultării. Una aduce moarte alta aduce viață, una aduce chin alta aduce odihnă, una aduce tristețe alta bucurie veșnică. Adam și Eva se afundă în pământ prin neascultare iar Hristos Mântuitorul și Maica Sa se înalță la Ceruri, urmând voia Tatălui Ceresc.

Îmi veți spune că acestea sunt modele absolute, pe care nici unul din noi nu le putem urma. Și într-un fel așa este. Nici un om nu se poate ridica la măsura lui Hristos, pentru că El singur este fără de păcat. Dar aceasta nu ne împiedică să încercăm totuși să le imităm după puterile noastre, pentru că Dumnezeu ne cere aceasta: “fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru este”. El dorește de la noi străduința, iar El o va împlini cu Duhul Său Cel Sfânt. El este cel care “poate să înmulțească tot harul la noi” (2Cor. 9,8), cum am auzit în apostolul de azi. Cetele Sfinților ne stau mărturie că se poate, că putem ajunge la o măsură mai înaltă, că ne putem apropia de modelul nostru Hristos.

Așa au făcut astăzi și Sfinții Apostoli: căci văzându-și năvoadele rupându-se de peștii ascultării au lăsat în urmă totul și i-au urmat lui Hristos. I-au urmat așa cum erau ei, niște simpli pescari de pe malul Ghenizaretului, cu puțina lor minte și imperfecțiunile lor. Au început cu frică de Dumnezeu, auziți ce spune Petru astăzi : „Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”, dar tot Petru va fi acela care, luminat de Duhul Sfânt îl va recunoaște pe Iisus ca Dumnezeu „Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Mt.16,16), el îi va spune “Doamne, Tu stii toate, Tu stii ca Te iubesc”. Știm cu toții că și Petru s-a îndoit, ba chiar s-a lepădat de Hristos în noaptea patimilor, dar s-a pocăit de greșelile sale și a mers înainte, pe calea pe care Hristos, Învățătorul său a deschis-o.

Sfinții Apostoli au ascultat mai târziu porunca Mântuitorului „Mergând învățați toate neamurile botezându-le în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh” (Mt. 28,18), răspândind astfel bucuria Învierii în toată lumea. Și au mers cu ascultarea până la capăt, ca și Învățătorul lor, primind moartea mucenicească pentru credință: Sf. Apostol Petru a murit răstignit pe o cruce cu capul în jos, Sf. Apostol Andrei a murit răstignit pe o cruce în X, Sf. Apostol Pavel murit decapitat și așa aproape toți Sfinții Apostoli. Dar împlinind în viața aceasta cuvântul ascultării au căpătat cununi în cer, primind loc de cinste de-a dreapta Mântuitorului. Lor le-a proorocit Dumnezeu: Adevărat grăiesc vouă, că voi cei ce ați urmat Mie, la înnoirea lumii, cînd Fiul Omului va ședea pe scaunul slavei Sale, veți ședea și voi pe douăsprezece scaune, judecînd cele douăsprezece seminții al lui Israel (Matei 19, 28).

Urmând exemplul lor, să începem și noi să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, cu frică la început, dar cu credință, împlinind poruncile. În mod cert vom greși și ne vom îndoi, dar având în față icoana Sfinților Apostoli, ca și ei vom ști să ne ridicăm și să ne căim de greșelile noastre. Și o vom lua din nou de la început. Până când? Părintele Cleopa spunea „până la sfârșit nu până la prășit”. Până când inimile noastre se vo umple de dragoste și îi vom urma Lui Hristos din toată inima „căci Dumnezeu iubește pe cel care dă cu voie bună.” (2Cor. 9,7).

Aceasta mai ales pentru că Sfinții Apostoli trăiesc încă printre noi, prin urmașii lor. Prin punerea mâinilor, episcopii, preoții și diaconii sunt verigi ale unui lanț neîntrerupt care începe de la apostoli înaintând până la noi fără vreo ruptură. Prin ei ni se dă nouă harul dumnezeiesc. Pe ei trebuie să-i urmăm și să-i cinstim. Trebuie să ascultăm de slujitorii cei sfințiți ai Biserici, spunea părintele Cleopa, ca de Sfinții Apostoli și să ascultăm de duhovnicii pe care ni i-a dat Dumnezeu ca de Însuși Hristos. [1]

Cum putem aplica ascultarea în viața noastră zilnică? Pentru călugări ascultarea deplină de duhovnic, tăierea voii, cum se mai numește, este esența vieții lor zilnice. Prin “Tăierea voii” asa cum o descriu Sfintii Părinti, călugărul sau maica reușește în timp să cunoască voia lui Dumnezeu, de vreme ce propria voie este suficient de supusă pentru a-i da posibilitatea să cunoască voia lui Dumnezeu. Așa se mântuiesc călugării. Iată un exemplu.

Se spune în Pateric că avva Ioan Colov, când era tânăr a intrat ca ucenic la un batran care sedea in pustie si luand acesta un lemn uscat, l-a pus în pământ și i-a zis lui : în fiecare zi adapă acest lemn cu câte un ulcior de apă, pâna ce va face roadă. Și izvorul era departe de dânșii încât se ducea de cu seara și venea dimineața. Iar după trei ani, a trăit lemnul și a făcut roadă și luând bătrânul rodul lui, l-a dus la biserică, zicând fraților : luați, mâncați rodul ascultării ! [2]

Dar bineînțeles că nu toți sunt călugări. Ce ne facem noi cei căsătoriți? Ascultarea mireanului căsătorit, spunea părintele Cleopa, este înțelegerea în familie. Dacă ambii soți ascultă unul de celălat și amândoi de Dumnezeu, umblând în bună înțelegere, atunci ascultarea este deplină. La fel și cei necăsătoriți trebuie și ei să facă ascultare de preotul duhovnic iar copiii trebuie să-i asculte și să-i respecte pe părinții lor. Toate acestea pentru a putea trăi cu toții în armonia iubirii pe care ne-a adus-o Hristos prin Jertfa Sa de pe Cruce.

Să nu lăsăm așadar orgoliile noastre să ne oprească din calea cea sigură a ascultării, ci urmând pilda Sfințiilor Apsostoli, care au lăsat totul pentru a-i urma Mântuitorului, să lăsăm și noi în urmă gândurile cele deșarte și grijile lumii acesteia și să pornim pe calea cea sigură pe care ne îndeamnă preoții noștri. Amin.

[1] Arhim. Ilie Cleopa, Predici la Duminici de peste an, http://paginiortodoxe2.tripod.com/predici_cleopa_duminici/dumin18rusalii.html
[2] Patericul Egiptean, vezi la Avva Ioan Colov http://www.sfantamaria-dallas.org/Carti/Patericul%20egiptean/slovai.htm


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/52/