- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Despre împlinirea proorociilor pentru Hristos și despre orbirea spirituală

Posted By pr. Ilie Cleopa On November 10, 2006 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Și Iisus, găsind un asin tînăr, a șezut pe el, precum este scris: Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, șezînd pe mînzul asinei (Ioan 12, 14-15)

Iubiți credincioși,

Dacă citim în Sfînta și dumnezeiasca Scriptură a Vechiului și Noului Testament aflăm că toate proorociile care au fost spuse despre Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, Care la plinirea vremii a venit la neamul omenesc, s-au împlinit cu mare uimire la vremea lor. Așa vedem că sfinții prooroci, prin descoperire de la Sfîntul Duh, au arătat cu mii de ani înainte că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos Se va naște după trup din sămînța femeii (Facere 3, 15); că Se va naște din sămînța lui Avraam (Facere 22, 17-18); că va fi din neamul lui David după trup (Isaia 9, 6).

La fel și pentru ziua acestui mare și prealuminat praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, vedem împlinindu-se proorocia Sfîntului Prooroc Zaharia, care a zis: Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te fiica Ierusalimului, că iată Împăratul tău vine la tine, drept și biruitor, smerit și călare pe mînzul asinei (Zaharia 9, 9).

Dar, frații mei, ce simbolizează mînzul asinei despre care a proorocit Zaharia atît de arătat, iar Domnul șezînd pe el a împlinit proorocia? Mînzul asinei, ca orice mînz, este sălbatic și anevoie de îmblînzit, iar ca un asin este necurat; pentru aceea nici nu era primit între cele ce se aduceau lui Dumnezeu după lege, ci se schimba. Necurate erau toate neamurile pămîntului pentru necredința lor și sălbatice și cu anevoie de îmblînzit, pentru că erau lipsite de legile lui Dumnezeu.

Șederea lui Iisus Hristos pe mînzul asinei însemna suspinarea neamurilor către El; și vezi că Apostolii au adus la Iisus mînzul asinei, precum zice dumnezeiescul Luca, și aruncîndu-și hainele pe el au pus pe Iisus deasupra. Hainele așternute pe jos erau semne și închipuiri arătate cum că Apostolii, întinzînd propovăduirea Evangheliei la neamuri, le-au adus și le-au supus lui Hristos, Care le-a umplut de darurile Lui cele dumnezeiești. Apoi zice dumnezeiasca Evanghelie: Acestea nu le-au înțeles ucenicii Lui la început, dar cînd S-a preaslăvit Iisus, atunci și-au adus aminte că acestea erau scrise pentru El și că I le-au făcut Lui (Ioan 12, 16).

Poporul care era din Betania împreună cu cei din Ierusalim, auzind că Mîntuitorul a făcut acea mare și preaslăvită minune, a învierii lui Lazăr, mort de patru zile, numai prin strigarea: Lazăre, vino afară!, a ieșit înaintea Domnului cu mare evlavie și mirare și L-a întîmpinat cu stîlpări și cu ramuri. Dar oare tot cu această e-vlavie și credință l-au primit pe Mîntuitorul arhiereii, fariseii și cărturarii? Nu. Aceștia erau plini de zavistie și de ură împotriva Mîntuitorului și, auzind despre preaslăvita minune cu învierea lui Lazăr, nu numai că nu au crezut, ci s-au și grăbit să ia toate măsurile pentru a ucide pe Iisus. Căci adunînd sinedriul, ziceau: Ce facem, pentru că Omul acesta face multe minuni? Dacă-L lăsăm așa toți vor crede în El și vor veni romanii și ne vor lua și țara și neamul (Ioan 11, 47-48).

Vedeți, frații mei, cîtă orbire și răutate era în mintea și inima cărturarilor, arhiereilor și a fariseilor împotriva lui Iisus? Cîtă deosebire era între popor și între conducătorii lor sufletești! Poporul cu atîta evlavie și cinste îl primea pe Mîntuitorul. Încă și mulți din iudeii, care veniseră la Maria și care văzuseră ce a făcut Iisus, au crezut în El (Ioan 11, 45). Iar arhiereii și fariseii, orbiți de ură, de răutate și necredință, nu numai că nu au crezut în El, ci în grabă pregăteau și planul de a-L omorî. Cîtă dreptate avea Mîntuitorul cînd îi mustra pe acești cărturari și farisei și le zicea: Nebuni și orbi! (Matei 23, 17). Cîtă orbire sufletească și cîtă ură și zavistie era în mintea și în inima acestor conducători spirituali ai poporului lui Israel! În loc să creadă în preaslăvita minune a învierii lui Lazăr și să-L laude pe Iisus Hristos, auzi ce zic: Ce facem pentru că Omul acesta face multe minuni? (Ioan 11, 47).

Auzi nebunie, auzi orbire din zavistie și ură! Despre această orbire și împietrire a fariseilor, a arhiereilor și cărturarilor a proorocit marele prooroc Isaia, zicînd: Că s-a învîrtoșat inima poporului acestuia și cu urechile sale greu a auzit și ochii săi i-a închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și cu urechile să audă, și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă și să-l vindece (Isaia 6, 10).

Iubiți credincioși,

Cauzele împietririi și orbirii sufletești a arhiereilor și fariseilor erau ura și zavistia, pe care le aveau împotriva Mîntuitorului. De aceea căutau felurite pricini spre a-L pierde. Astfel am socotit să vorbim cîte ceva despre blestemata pricină a zavistiei, nu cu cuvintele noastre, ci cu ale Sfinților Părinți.

Ascultați ce zice Sfîntul Vasile cel Mare despre zavistie: “Bun este Dumnezeu și de bine dătător celor vrednici. Rău este numai diavolul și izvoditor a tot felul de răutăți și precum la cel bun lipsește zavistia, așa la diavol există zavistia. Să ne păzim, fraților, de patima zavistiei ca să nu ne facem părtași lucrurilor diavolului și potrivnicului și să ne aflăm osîndiți întru aceeași osîndă cu el. Că dacă cel ce se mîndrește, cade în osînda diavolului, cum zavistnicul va scăpa de munca cea gătită diavolului? Că nici o patimă mai pierzătoare decît zavistia nu rămîne în inimile oamenilor, care preapuțin mîhnește pe cei de afară, dar este cea întîi și mai aproape răutate la cel ce o are.

Căci precum rugina roade în fier, așa zavistia mănîncă în sufletul celui ce o are. Precum viperele mănîncă pîntecele celor ce le poartă ca să se nască, așa și zavistia are putere a mînca sufletul celui ce o are. Pentru că zavistia este mîhnire pentru binele aproapelui, de aceea niciodată scîrbele și întristările nu lipsesc de la omul zavistnic. A rodit țarina aproapelui său, este îndestulată casa lui cu toate cele necesare vieții. Bucurii de la bărbatul acela nu lipsesc. Toate acestea sînt hrană bolii și sporesc suferințele celui zavistnic. Pentru aceasta cu nimic nu se deosebește de omul gol care de toți se rănește. Este cineva viteaz? Este sănătos? Acestea rănesc pe cel zavistnic. Altul este mai frumos la față. Altă rană a zavistnicului. Cutare întrece mult darurile sufletești și pentru înțelepciunea și puterea cuvintelor este văzut și rîvnit. Altul este bogat, dă multe daruri celor săraci și se laudă de cei ce dobîndesc de la el faceri de bine.

Acestea toate sînt bătăi și răni care pătrund în inima celui zavistnic. Și ce este mai rău la patima aceasta este că nici a o spune nu poate. Ci caută cu privirea în jos și este posomorît și se tulbură, cîrtește, și se păgubește de răul acesta și amintindu-i-se de patima sa, se rușinează să-și arate necazul, că este zavistnic și amărît și se chinuie de bunătățile prietenului și de veselia fratelui și nu poate suferi bunătățile și îndestularea aproapelui. Deci nevoind a-și spune patima, ține boala întru adînc care roade și mănîncă cele dinlăuntru ale lui. Ba nici doctor al bolii acesteia, nici vreo doctorie vindecătoare nu poate afla, măcar că sînt pline Scripturile de leacuri pentru ea…” (Sf. Vasile cel Mare, Hexaimeron, 1988, p. 117).

Să auzim și pe Sfîntul Ioan Gură de Aur vorbind despre zavistie. “Nu este alt păcat mai rău care desparte pe om de Dumnezeu și de ceilalți oameni ca zavistia, adică pizma. Această boală rea este mai cumplită decît iubirea de argint. Pentru că iubitorul de argint atunci se bucură cînd dobîndește banii; iar invidiosul și zavistnicul atunci se bucură cînd altul pătimește și păgubește și își pierde munca lui și socotește cîștig primejdiile și pagubele altora.

Deci care altă patimă este mai rea decît aceasta? Că răutățile lui nu le cercetează, iar de binele altora se topește pe sine și se lipsește de rai. Nici în lumea aceasta zavistnicul nu are nici un bine. Căci în ce chip cariul mănîncă lemnul și molia roade lîna, așa și pizma roade cu totul sufletul și oasele omului zavistnic și pizmaș, căci aceste patimi sînt mai rele decît fiarele, care pentru hrană, sau din fire se pornesc spre mînie. Iar oamenii zavistnici și pizmași, cînd le face cineva bine, ca și cînd le-ar face o strîmbătate, asemenea demonilor, sînt nemilostivi și amari vrăjmași. Zavistnicii și pizmașii fug de adunarea și vorbirea cea firească și nici mîntuirea lor nu o doresc. Pentru că pizma nu știe a cinsti ceea ce este de folos. Unii ca aceștia pururea se află plini de tulburări și de mîhnire și sufletele lor merg la iad. Că nu este alt păcat mai rău decît pizma și zavistia”.

Iubiți credincioși,

Astăzi este Duminica Floriilor cînd Mîntuitorul nostru Iisus Hristos intră ca un împărat în Ierusalim, spre a se da de bună voie la chinuri și la moarte pentru noi păcătoșii. Ați auzit în Sfînta Evanghelie cu cîtă bucurie Îl însoțea mulțimea și cu cîtă ură și zavistie Îl priveau cărturarii și arhiereii iudeilor.

Astăzi se încheie Postul Mare și începe Săptămîna Mare a Sfintelor și mîntuitoarelor patimi. Cei care ați fost mai silitori cred că pînă acum v-ați spovedit și împărtășit cu Trupul și Sîngele Domnului. Care încă nu v-ați curățit de păcate prin spovedanie și Sfînta Împărtașanie, mai aveți numai cîteva zile pînă la Sfintele Paști. Nu mai amînați, ci alergați la preot, că nu putem să ne bucurăm de Învierea Domnului necurățiți și plini de păcate. Nu vă lăsați pe ultimele zile că săptămîna aceasta preoții sînt foarte ocupați.

Frații mei, din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sînt cele mai frumoase și mișcătoare slujbe și cîntări de peste an. Veniți seară de seară cît mai mulți la sfînta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim de la biserică cînd Hristos priveghează și se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să rîdem și să bem cînd Fiul lui Dumnezeu este dat în mîinile hulitorilor și ucigașilor necredincioși? Cum putem noi să mîncăm acum cînd Domnul vieții, postește și suspină pentru noi? Cum să lipsim de la biserică acum, cînd Hristos este trădat de propriul său ucenic și este vîndut iudeilor ca să fie judecat și răstignit?

Să mergem săptămîna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieții, al iertării și al mîntuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mîntui.

Iată astăzi Hristos intră triumfal în Ierusalim însoțit de mulțime de oameni cu ramuri de finic în mîini. Să-L întîmpinăm și noi pe Hristos cu stîlpări de fapte bune. Hristos blesteamă smochinul fără roade care se usucă. Să ne temem și noi, că sîntem ca niște pomi fără roade pe pămînt, lipsiți de multe bunătăți duhovnicești. Hristos primește pe femeia păcătoasă să-I spele picioarele. Să ne apropiem și noi de Domnul și cu lacrimi de pocăință să-I udăm picioarele și să I le sărutăm.

Hristos este vîndut de Iuda la iudei pe 30 de arginți. Să ne ferească Dumnezeu să-L trădăm și noi pe Domnul pentru bani, pentru cinste sau din frică. Hristos spală picioarele ucenicilor la Cina cea de Taină, ca să ne învețe smerenia pe toți. Hristos Mîntuitorul nostru săvîrșește prima Sfîntă Liturghie la Cina cea de Taină, întemeiază deci jertfa liturgică și împărtășește pe ucenici, înainte de patima Sa. Să prețuim toată viața biserica, să mergem regulat la Sfînta Liturghie și să ne apropiem cu evlavie și pregătire de Sfînta Împărtășanie, mai ales la marile praznice și sărbători creștine. Numai Iuda, vînzătorul, cînd s-a împărtășit “a intrat satana în el”, căci a primit cu nevrednicie Trupul și Sîngele Domnului. Așa vor pătimi toți cei ce se împărtășesc cu necredință și cu păcate mari pe suflet. Vai de cei ce zac în păcate grele și nici măcar în sfintele posturi nu se pocăiesc și nu se împacă cu Mîntuitorul.

Iată, Vinerea Mare! Fiul lui Dumnezeu este răstignit între doi tîlhari, pentru mîntuirea noastră. Să mergem cu sfintele femei mironosițe să plîngem pe Iisus Hristos și mai ales să ne plîngem păcatele noastre lîngă Crucea Lui. Hristos își dă duhul și apoi este pus în mormînt. Să îngenunchem cu mare credință la Mormîntul Domnului, să-L tămîiem, să ne rugăm și să ne cerem iertare, să ne împăcăm unii cu alții și în noaptea sfîntă a Sfintelor Paști să așteptăm clipa de taină a Învierii Domnului și a învierii noastre.

De vom face așa, ne vom bucura cu toții de lumina învierii Mîntuitorului și vom putea cînta cîntarea îngerească de biruință asupra morții și a iadului. Amin.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/449/