Şi a zis Domnul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune (Matei 25, 21)

Iubiţi credincioşi,

Una din învăţăturile ce le putem trage din Sfînta Evanghelie de azi este aceea că fiecare dintre noi avem datoria de a înmulţi talantul cel încredinţat nouă de Dumnezeu. Fiecare om are talantul său de la Dumnezeu şi nici unul nu este fără talant. Înmulţirea lui îi aduce mîntuirea cea veşnică a sufletului său, precum şi intrarea lui în Împărăţia Cerurilor, după cum zice Domnul în cuvîntul Său către cel ce a înmulţit talantul său: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune, intră întru bucuria Domnului tău (Matei 25, 21).

Ce este “bucuria Domnului”, dacă nu Împărăţia Cerurilor. La fel vedem că cel ce nu a înmulţit talantul său, s-a osîndit în munca cea veşnică, după cum ne arată iarăşi Domnul zicînd: Iar pe sluga cea netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai de afară. Acolo va fi plîngerea şi scrîşnirea dinţilor (Matei 25, 30). Iată deci, fraţii mei, cît de luminat şi cît de clar ne arată Mîntuitorul nostru, că cel ce înmulţeşte talantul său, se mîntuieşte şi intră întru Împărăţia Cerurilor, iar cel ce nu se sileşte a-şi înmulţi talantul său, se osîndeşte.

Poate va zice cineva: “Eu nu am talant!” Mare minciună spune unul ca acesta şi nu trebuie nicidecum ascultat. Noi vedem din Sfînta Evanghelie de azi, că toţi au primit talanţi, unul cinci, altul doi, altul unul, dar nici unul nu a rămas fără de talant. Dacă ar fi fost vreunul fără de talant, ar fi zis Domnul că altuia nu i-ar fi dat nici un talant. Dar arătînd că toţi au luat talanţi, nimeni nu se poate încumeta a zice: “Eu n-am nici un talant!” Putem zice că nu toţi au primit la fel talanţii, că unii mai mulţi, alţii mai puţini şi că nu toţi au primit acelaşi fel de talant, aducîndu-se aminte de mărturia Sfintei Scripturi care zice: Duhul este unul, iar darurile felurite (Romani 12, 6; Efeseni 4, 7; I Corinteni 7, 7; 1, 24).

Iubiţi credincioşi,

Aşa de exemplu, unul este patriarh, altul conducător de ţară, altul mitropolit, altul episcop, altul preot, altul stareţ de mînăstire,altul conducător de oşti, altul mare dregător în societate, altul scriitor, altul judecător, altul dascăl bisericesc, altul pictor sau zugrav, altul filosof, altul mare cîntăreţ, altul astronom, altul croitor, altul meşter dulgher sau tîmplar, altul cizmar, altul zidar, altul învăţător, altul lucrător de pămînt, altul păzitor de vite sau de oi şi aşa mai departe. Dar să nu uite fiecare că, pe cît dregătoria lui este mai mare, cu atît mai mare răspundere are în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor, căci are datoria a-şi înmulţi talanţii încredinţaţi lui, aducîndu-şi aminte de cuvîntul Domnului care zice: Căruia i s-a dat mai mult, mai mult se va cere de la dînsul (Luca 12, 48).

Marii dregători şi păstorii de suflete trebuie să-şi înmulţească talanţii primiţi spre folosul de obşte al poporului, fie prin scris, fie prin cuvînt, dar mai ales prin pilda cea bună a vieţii lor, deoarece mai mult zideşte cineva pe alţii prin trăire decît prin cuvînt. De aceea şi Mîntuitorul a cerut mai înainte de învăţătură, trăirea, lucrarea duhovnicească, zicînd: Cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema (Matei 5, 19), iar unul din sfinţi a zis: “Taci tu, să vorbească lucrurile tale” (Filocalia X, Cuvîntul 23).

Marele Apostol Pavel îndeamnă pe ucenicul său Tit să se facă în toate pildă bună de urmat, zicînd: Întru toate arată-te pe tine pildă de fapte bune (Tit 2, 7). Dacă cineva este păstor de suflete în Biserica lui Hristos, trebuie să predice neîncetat Sfînta Evanghelie (Marcu 16, 15; Fapte 15, 7); pe toţi trebuie să-i înveţe calea mîntuirii (Luca 1, 17; Fapte 13, 26; 16, 17); să-i convingă pe cei necredincioşi şi rătăciţi de la adevăr (Fapte 20, 21; Romani 1, 5; 10, 8); să împrăştie întunericul necredinţei (Matei 5, 14-16; Fapte 26, 18; II Corinteni 4, 6); să vegheze asupra sufletelor şi să le călăuzească spre Hristos fără interes (I Corinteni 9, 18; II Corinteni 11, 7).

Păstorul de suflete are datoria de a predica cuvîntul Domnului cu stăruinţă şi în toată vremea (II Timotei 4, 2); a învăţa cu blîndeţe (II Timotei 2, 25: I Timotei 5, 20; Tit 1, 13); a păstra cu scumpătate dreapta credinţă (I Timotei 6, 20; II Timotei 1, 14); a nu da nici o pricină de sminteală credincioşilor (II Corinteni 6, 3; Romani 14, 13-14; I Corinteni 8, 13); a suferi pentru credincioşi (II Corinteni 1, 8; Coloseni 1, 24); a nu se ruşina şi a nu se înfricoşa de ameninţările oamenilor (Ieremia 1, 8; 1, 17; Iezechiel 2, 7-9; 3-9; Fapte 4, 19-23); a opri pe femei să predice în Biserică (I Corinteni 14, 34-35); a păstra în întregime învăţătura Sfintei Evanghelii (I Timotei 1, 3) şi altele.

Acestea şi încă multe altele, dacă le vor face păstorii şi credincioşii Bisericii lui Hristos, atunci se vor afla în toată vremea lucrînd la înmulţirea talanţilor lor, pentru care vor primi plată de la Dumnezeu, în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Dacă toţi se vor sili să-şi înmulţească talantul lor dat de Dumnezeu, plată şi răsplătire vor lua de la El şi cinste de la oameni, care se vor folosi de hărnicia şi dragostea lor de a lucra spre binele obştesc al tuturor.

Dar şi în altfel poate creştinul şi mai ales preotul a-şi înmulţi talantul său spre slava lui Dumnezeu şi folosul de obşte al oamenilor. De exemplu, dacă cineva are darul propovăduirii şi predică Evanghelia după măsura credinţei sale; dacă altcineva are slujbă şi o săvîrşeşte cu evlavie; dacă altul are darul învăţăturii şi se sîrguieşte a învăţa cele sfinte pe alţii; dacă unul face milostenie cu voie bună, dacă altul lucrează în orice fel spre binele aproapelui său, toţi aceştia îşi înmulţesc talanţii lor (Romani 12, 8).

Dacă unii se silesc a duce viaţă sfîntă în feciorie, în post, în rugăciune, în înfrînare de la toate, în privegheri şi citirea Sfintelor Scripturi, unii ca aceştia se află înmulţindu-şi talanţii lor (Tit 2, 7). Dacă alţii au darul răbdării, al tăcerii, al blîndeţii şi al smereniei, al îndelungatei răbdări şi prin aceste fapte bune sînt pilde pentru cei din jurul lor, ca nişte lumini în sfeşnicul Bisericii lui Hristos, spre folosul tuturor, şi aceştia se află înmulţind talanţii lor (Matei 5, 14-15). Dacă altul are darul trezviei, al bărbăţiei, al dragostei, al nerăutăţii, al evlaviei, al supunerii şi al ascultării, slujind tuturor cu bucurie şi cu dragoste, acesta luminează cu pilda vieţii sale pe toţi cei din jurul lui şi plineşte cuvîntul Domnului care a zis: Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din cer (Matei 5, 16). Astfel, cei ce luminează şi zidesc pe alţii prin viaţa lor, unii ca aceştia pururea se află înmulţind talanţii lor, spre slava lui Dumnezeu (I Corinteni 10, 3-10; Filipeni 1, 11).

Dacă altul are credinţă tare şi nefăţarnică şi lucrează cu dragoste spre mîntuirea şi folosul tuturor oamenilor; dacă rabdă cu vitejie de suflet toate necazurile, ispitele, bolile, scîrbele şi pagubele, fără a cîrti împotriva lui Dumnezeu şi mulţumeşte în toate încercările cele grele Preabunului Dumnezeu, unul ca acesta aduce Domnului roadă prin răbdarea sa, după cuvîntul Domnului (Luca 8, 15), şi în toată vremea vieţii sale îşi înmulţeşte talanţii daţi lui de Dumnezeu, spre dobîndirea fericirii veşnice în Împărăţia Cerurilor.

Dacă alţii îşi petrec viaţa în frică şi în dragoste de Dumnezeu, în smerenie şi blîndeţe, dacă nasc şi-şi cresc copiii în dreapta credinţă şi evlavie, în post şi rugăciune, în umilinţă şi nerăutate, unii ca aceştia dau pildă bună celor care îi văd, şi aşa se află înmulţind talanţii lor, spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul oamenilor (Matei 11, 29; 21, 5; Coloseni 3, 12; Isaia 66, 2).

Cei ce ostenesc şi îngrijesc de bolnavi, de bătrîni şi neputincioşi, sprijinindu-i cu dragoste şi jertfindu-se prin răbdare şi osteneală, pentru ajutorul şi sprijinul lor, purtîndu-le neputinţele şi îngrijind de sănătate şi nevoile lor, unii ca aceştia împlinesc cuvîntul Domnului, care a zis: Bolnav am fost şi M-aţi cercetat (Matei 25, 36; Iov 22, 6-7). Astfel şi aceştia se află înmulţind talanţii lor, spre slava lui Dumnezeu şi a lor mîntuire (I Corinteni 10, 31; Filipeni 1, 11). Dacă altul este bogat şi se milostiveşte să ajute din dragoste pe săraci, pe bolnavi şi neputincioşi, împărţindu-le cu dragoste cele de trebuinţă, şi acesta îşi înmulţeşte talantul său prin milostenie şi va cîştiga mila lui Dumnezeu în ziua cea de apoi, dobîndind fericirea veşnică de la Hristos, Care a zis: Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui (Matei 5, 7).

Iubiţi credincioşi,

Am arătat că toţi oamenii au primit talanţi de la Dumnezeu şi că fiecare este dator a-şi înmulţi talantul său spre a intra în bucuria Împărăţiei Cerurilor. Am arătat şi ce pedeapsă vor lua cei leneşi şi nelucrători care nu s-au silit în viaţă la înmulţirea talanţilor lor.

Noi ştim că toţi sfinţii şi drepţii lui Dumnezeu de la începutul zidirii lumii s-au silit fiecare, prin cuvînt şi fapte bune, a-şi înmulţi talanţii lor. Dacă vom citi cu atenţie dumnezeiasca Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, vom înţelege luminat că patriarhii, proorocii, apostolii, ierarhii, mucenicii, mărturisitorii, cuvioşii şi toţi sfinţii Vechiului şi Noului Testament s-au silit în viaţa lor să împlinească cu toată sîrguinţa poruncile lui Dumnezeu spre slava Lui şi spre mîntuirea sufletelor lor. Astfel cu osteneală, prin lucrarea faptelor bune ei şi-au înmulţit talantul dat lor de Dumnezeu. Ei aveau pururea în minte că Preabunul Dumnezeu, în ziua cea mare a judecăţii de apoi, va răsplăti fiecăruia după faptele lui, precum scrie: Că toată fapta o va aduce Dumnezeu la judecată, cu tot lucrul trecut cu vederea, ori bun, ori rău (Eclesiast 12, 14). Şi iarăşi că: Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său cu îngerii Săi şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale (Matei 16, 27).

Deci nimeni să nu creadă că îl va mîntui credinţa cea moartă, care nu este urmată de fapte bune. Ci avînd în vedere că este muncă şi pedeapsă pentru nelucrarea faptelor bune, precum şi mare răsplată pentru cei care se îngrijesc de mîntuirea sufletului, înmulţind talanţii daţi lor de Dumnezeu, fiecare să se silească cu toată sîrguinţa în această viaţă trecătoare, la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu şi la toată fapta bună.

Spre sfîrşitul acestei predici, vă spun o istorioară adevărată, din care fiecare poate înţelege cît de mare bucurie şi fericire are în ceasul morţii şi în ziua Judecăţii de apoi, cel ce s-a silit în viaţă la înmulţirea talantului său, spre folosul sufletesc al altora şi spre slava lui Dumnezeu.

A fost un dascăl şi propovăduitor al cuvîntului lui Dumnezeu, care în toată viaţa sa predica, învăţa şi îndemna pe oameni la părăsirea păcatelor şi la lucrarea faptelor bune. Pe unii îi îndemna să se ducă la spovedanie, pe alţii îi îndemna să facă milostenie, pe alţii care erau învrăjbiţi îi sfătuia să se împace cu fraţii lor; pe alţii îi îndemna să meargă regulat la biserică şi să citească sfintele cărţi, iar pe alţii îi îndemna la post, la rugăciune, la curăţenie şi înfrînare. Astfel, bunul dascăl nu se lenevea la mîntuirea sa şi a fraţilor săi creştini.

Ajungînd la bătrîneţe şi în clipa morţii era ca orice om în mîhnire şi frică de ceasul acela, în care şi Mîntuitorul S-a întristat, zicînd: Întristat este sufletul Meu pînă la moarte (Marcu 14, 34). Dar, pe cînd îşi dădea sufletul, fiindcă se silise toată viaţa la îndreptarea şi mîntuirea multora, deodată a văzut o ceată mare de şaizeci de mii de suflete, strălucind ca soarele, care l-au întîmpinat cu mare veselie şi i-au spus: “Fratele nostru iubit, tu ne-ai luminat pe noi cu cuvîntul lui Dumnezeu şi prin tine am părăsit păcatul şi ne-am îndreptat a sluji lui Hristos Care cu a Sa milă şi îndurare ne-a trecut din moarte în viaţă. Acum am fost trimişi de Dumnezeu să te întîmpinăm întru ieşirea ta din această viaţă, şi să călătorim cu tine, petrecîndu-te pînă la cer, după cum avem porunca Ziditorului nostru”. Această mare ceată de suflete mîntuite, au însoţit la cer cu mare bucurie pe cel care s-a ostenit la mîntuirea sufletelor lor.

Iată deci, fraţilor, cum şi-a înmulţit talantul acest dascăl fericit şi cîtă bucurie a avut în vremea sfîrşitului său, pentru osteneala ce a depus-o la mîntuirea atîtor suflete. Şi cu dreptate s-a întîmplat acest lucru, că iată ce zice Apostolul Iacob: Fraţii mei, dacă unul din noi va rătăci de la adevăr şi îl va întoarce cineva, să ştie că cel ce a întors pe păcătos de la rătăcirea căii lui, îşi va mîntui sufletul său de moarte şi va acoperi mulţime de păcate (Iacob 5, 19-20).

Vedeţi, fraţii mei, dascălul mai sus amintit nu a întors numai un suflet la calea mîntuirii, ci după cum aţi auzit, şaizeci de mii de suflete care, după mila şi dreptatea lui Dumnezeu, au fost trimise să-l întîmpine în vremea ieşirii lui din viaţă şi să-l conducă pînă la cer.

Deci, la fel să facem şi noi. Cel mai mult ne ajută la mîntuire şi la înmulţirea talanţilor rugăciunea, postul, milostenia, smerenia, spovedania, Sfînta Împărtăşanie şi iertarea din inimă a tuturor. Să ne rugăm cel mai mult ca să ne ierte Dumnezeu păcatele. Să ţinem cu rîvnă posturile în zilele rînduite, ca rugăciunea să aibă har şi putere. Să fim smeriţi şi blînzi la inimă cu ce putem ca să fim şi noi miluiţi la cer. Să avem duhovnici buni şi să ne apropiem cu mare evlavie de Trupul şi Sîngele lui Hristos. Să iertăm din inimă pe toţi cei ce ne fac rău şi să ajutăm după putere la mîntuirea celor din jurul nostru.

De vom face aşa, şi păcatele ni se vor ierta, şi anii vieţii ni se vor binecuvînta, şi talanţii ni se vor înmulţi, şi sfîrşit bun vom dobîndi, iar în ceasul morţii, îngerii cei buni şi sufletele celor pe care i-am călăuzit la mîntuire ne vor întîmpina şi la odihna cerească ne vor însoţi, de care să ne învrednicească Hristos Dumnezeu, cu rugăciunile Preacuratei Maicii Sale. Amin.