… şi s-a răstignit pentru noi, în zilele lui Ponţiu Pilat… (Simbolul credinţei – Crezul)

Fraţi creştini,

Astăzi se arată şi se înalţă semnul cinstitei şi sfintei Cruci, taina cea ascunsă de toate seminţiile pământului, dar care s-a arătat spre mântuirea noastră, căci noi creştinii, prin semnul sfintei Cruci ne aducem mereu aminte de binele ce ne-a făcut Dumnezeu şi de mila pe care a avut-o El pentru noi păcătoşii. De aceea, prăznuim cu bucurie înălţarea sfintei Cruci şi ne închinăm cu frică şi cu veselie sufletească, sărutând-o.Astăzi este bucurie în cer şi pe pământ; astăzi se veselesc îngerii şi prăznuiesc oamenii credincioşi luminata şi sfânta Cruce a lui Hristos. Prin această sfântă Cruce s-a risipit împărăţia diavolului, blestemul s-a călcat, moartea s-a omorât, iadul s-a golit, morţii au înviat şi cerul s-a deschis.

Astăzi sfânta Biserică ortodoxă închipuie raiul, fiindcă aşa cum a fost în rai pomul cel de viaţă făcător care a omorât pe Adam pentru greşelile lui, aşa este sfânta Biserică – raiul cel vremelnic al creştinilor – care are cinstita Cruce, lemnul vieţii care a înviat pe Adam prin moartea Domnului Hristos. Pentru aceasta se înalţă sfânta Cruce ca să ne facă să cunoaştem că ea este începătura învierii a toată firea omenească din păcatul lui Adam şi că toţi cei ce cred în Domnul Hristos care s-a răstignit pe ea vor fi mântuiţi de păcatele lor.

Iată de ce astăzi ne veselim şi ne bucurăm, dat totodată trebuie să suspinăm din inimă şi să vărsăm lacrimi fierbinţi aducându-ne aminte de chinurile şi moartea cea amară a Domnului Iisus, aducându-ne aminte şi văzând cu ochii noştri sufleteşti şi trupeşti Crucea pe care a purtat-o pe umerii Săi mergând la răstignire ca un miel spre junghiere.

Nici un copil nu se bucură când vede înaintea ochilor lui pe tatăl său mort, mai ales când ştie că el este vinovat de moartea tatălui său. Desigur, că tocmai atunci i se cade să plângă cu amar, căci pentru greşeala lui a trebuit să moară părintele său drag. Aşa şi noi, să plângem cu lacrimi amare, fiindcă pentru păcatele noastre a murit Făcătorul nostru de bine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Această sfântă Cruce a fost închipuită de la începutul lumii şi proorocită de toţi profeţii.

Să ascultăm acum pe scurt însemnătatea praznicului sfintei Cruci şi cum s-a stabilit de sfinţii părinţi această sărbătoare importantă.

Necredincioşii şi zavistnicii evrei nu ştiau cum să ascundă învierea Domnului. Ei s-au sfătuit mai întâi să pecetluiască mormântul ca nu cumva să învieze Domnul Hristos. S-au dus repede la Pilat şi i-au spus: “Ne-am adus aminte că înşelătorul acela a zis că după trei zile va învia. Porunceşte să fie păzit mormântul”.

Pilat a trimis ostaşi pentru pază, care au pecetluit mormântul cum au ştiut mai bine. Duminică dimineaţa, pe când ostaşii străjuiau, Arhanghelul Mihail s-a coborât ca să-L primească pe Domnul Slavei cu smerenie. Ostaşii au adormit şi au amorţit, neputând privi lumina orbitoare de la Marele Luminător al lumii, Iisus, dar au simţit puterea şi învierea Lui şi au spus cu gură de foc că Iisus a înviat cu adevărat.

Vestea învierii a mers ca fulgerul, pe de o parte de la ostaşi, iar pe de altă parte de la femeile mironosiţe, în frunte cu Maria Magdalena, care au vestit ucenicilor că Iisus a înviat. Lumina învierii lui Iisus străbătea pretutindeni ca fulgerul iar căpeteniile evreieşti turbau de supărare. Neavând ce să mai facă, s-au sfătuit să cheme pe ostaşi şi, dându-le bani, i-au rugat să spună la lume că L-au furat ucenicii Lui pe când dormeau ei.

Unii din ostaşi au făcut întocmai cum li s-a cerut şi, de aceea, între evrei merge vorba şi astăzi că Iisus nu a înviat, ci L-au furat ucenicii. Alţi ostaşi însă, în frunte cu Longhin sutaşul, care a fost de faţă, n-au primit bani, ci au spus adevărul chiar cu preţul vieţii lor. Acest Longhin a spus răspicat: “Cu adevărat, Hristos a înviat!” A susţinut cu tărie acest lucru până a murit martir chinuit de păgâni.

Trecând timp de la învierea Domnului iar ucenicii, având contact direct cu Iisus cel înviat, făceau şi ei multe minuni în numele Lui. Astfel vindecau orbi şi ologi, tămăduiau orice boală şi înviau chiar şi morţii. Evreii necredincioşi scrâşneau cu dinţii de mânie şi-i închideau pe ucenici în temniţele lor, bătându-i şi ameninţându-i cu moartea. Ei s-au sfătuit apoi să ascundă locul unde a fost răstignit şi îngropat Domnul Iisus ca oamenii să nu mai ştie nimic şi să uite.

Evreii socoteau că, dacă oamenii vor vedea mereu Crucea, groapa şi Golgota, nu-L vor uita pe Iisus, ci-şi vor aminti mereu de învăţăturile Lui, de minunile Lui şi vor crede şi mai mult Dumnezeierea Lui. Iată răutatea, iată vrăjmăşie drăcească, fiindcă tot iadul se răsculase împotriva lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu.

Aţi auzit cum au zis: “înşelătorul acela”. O, Doamne, cum de nu s-a despicat pământul ca să-i înghită atunci când L-au făcut pe Dumnezeu înşelător. Dar Dumnezeu le rabdă şi aşteaptă şi lasă toate ca să se lămurească lumea. Aşa a fost, aşa este şi aşa va fi până la sfârşit. Cei cu capul aiurit vor crede minciuni.

Dumnezeu i-a lăsat însă să-şi îndeplinească sfatul lor cel rău, fiindcă trebuia să se împlinească cele spuse de Domnul Hristos despre oraşul Ierusalim, că va fi ars cu foc şi va fi pustiit, iar locuitorii tăiaţi şi omorâţi şi duşi robi peste tot pământul. Pentru îndrăzneala pe care au avut-o aspra Domnului Hristos au plătit şi plătesc şi astăzi, căci de atunci au pierdut patria şi împărăţia cerească şi au fost împrăştiaţi pe toată faţa pământului.

Evreii au îngropat Crucea Domnului, au îngropat piroanele Lui, au astupat toate locurile de pe Golgota, precum şi mormântul unde a fost îngropat Domnul. Acestea toate au rămas ascunse până în anul 327 în zilele marelui împărat Constantin, cel dintâi împărat creştin.

Acest împărat a primit credinţa şi religia cea adevărată în Iisus Hristos printr-o minune dumnezeiască. El trebuia să intre în război cu Maxentie, împăratul Romei, care avea o mulţime de ostaşi bine înarmaţi, iar Constantin avea mult mai puţini şi, de aceea, era întristat. Dar, într-o zi i se arată pe cer chipul sfintei Cruci strălucind mai mult decât soarele pe care erau scrise aceste cuvinte: “Cu acest semn vei birui!”

Văzând acest semn, împăratul Constantin a primit curaj şi poruncit să se facă cruci şi să fie puse pe steaguri. A plecat astfel la război pe care l-a câştigat cu puţina lui oaste şi, după ce a luat împărăţia Romei, s-a botezat în numele Sfintei Treimi şi a trimis apoi pe maica sa, Elena, la Ierusalim ca să caute Sfânta Cruce. Era în anul 327.

Împărăteasa Elena a fost întâmpinată de patriarhul Macarie şi, cu toţii, au înălţat rugăciuni către Dumnezeu ca să li se descopere locul de pe Golgota, unde a fost răstignit Domnul Hristos. În urma rugăciunilor înălţate au aflat trei cruci, precum şi piroanele cu care Domnul fusese ţintuit. Mare bucurie a avut fericita Elena aflând cinstita Cruce.

Tot atunci s-a făcut şi o mare minune, căci murise de curând o fată de neam mare iar patriarhul Macarie a atins de trupul neînsufleţit, pe rând, cele trei crucişi atunci când a fost atinsă de crucea pe care fusese răstignit Iisus, fata a înviat şi, mulţumind lui Dumnezeu, a început să propovăduiască cu glas mare puterea sfintei Cruci. Răspândindu-se vestea că s-a aflat Sfânta Cruce, s-a strâns îndată mulţime mare de popor care dorea să vadă cinstita Cruce. Dar, pentru că nu ajungeau cu toţii s-o poată vedea, patriarhul Macarie s-a suit pe un amvon şi, ridicând cinstita Cruce, toată mulţimea, văzând-o, a strigat cu glas mare: “Doamne, miluieşte-ne!”

De atunci şi până în zilele noastre se prăznuieşte această sărbătoare – Înălţarea Sfintei Cruci – căci în această zi sfânta Cruce a fost înălţată în văzul tuturor spre bucuria a toată lumea creştină şi spre lauda şi cinstea Domnului nostru Iisus Hristos. Acestea sunt, pe scurt, cele legate de praznicul de astăzi şi bucurie mare a cuprins de atunci tot neamul creştinesc care s-a închinat şi a sărutat cinstita Cruce.

Dar, pentru că Sf. Evanghelie de astăzi ne-a amintit despre suferinţele lui Iisus, despre judecata nedreaptă a lui Pilat, despre Crucea şi răstignirea Lui, care ne-au răscolit sufletul, să pornim şi noi pe urmele paşilor Lui, pe drumul calvarului. Veniţi să vedeţi în ce stare jalnică au adus pe Dumnezeu mâinile nelegiuite şi spurcate ale omului. Când mă uit la cel răstignit pe Cruce, mă gândesc şi la cel ce L-au răstignit. În moartea lui Dumnezeu săvârşită cu nedreptate, descopăr pe ucigaşul de om. Cauza patimilor şi morţii lui este însuşi omul, creatura mâinilor Lui, acela care a fost înzestrat cu frumuseţe, împodobit cu nemurire sufletească şi îndulcit cu atâtea bunătăţi de sus.

Motivul lacrimilor noastre acesta trebuie să fie, iubiţi creştini, pentru că noi L-am răstignit şi omorât pe Dumnezeu nostru, să plângem, mai ales, că altcineva n-a pătimit pe lume mai mult decât a pătimit El. Trebuie să plângem şi pentru patima Lui şi pentru firea noastră veşnic nemulţumită. Veniţi, dar, să ne suim pe muntele Domnului, pe vârful Golgotei şi să observăm priveliştea cea înfricoşată, să privim întunericul ce acoperă faţa pământului.

Lemnul cel cinstit să ne arate calea. Vino în faţa noastră, fericite lemn al Domnului, tu care ai fost stropit cu sângele cel dătător de viaţă al lui Hristos. Sfântă Cruce, tu eşti masa pe care s-a plătit răscumpărarea omenească! Sfântă Cruce, tu eşti scaunul prea cinstit pe care a şezut noul Împărat al lui Israel! Sfântă Cruce, tu eşti scara cerului care ne sui la rai! Sfântă Cruce, tu eşti stâlpul de lumină care povăţuieşti poporul creştinesc la dumnezeiasca făgăduinţă, la patria cerească! Sfântă Cruce, a Bisercii noastre, întărirea şi lauda noastră, tu eşti pricina mântuirii noastre!

Fraţi creştini, judecătorii lui Hristos sunt doi arhierei: Anna şi Caiafa. Când Domnul Hristos răspunde la întrebări, Anna porunceşte să fie lovit ca să tacă, iar dacă nu vorbeşte, Caiafa se mânie şi-L jură să vorbească. Ce trebuie să facă? Dacă vorbeşte, este condamnat, dacă tace, e socotit nebun.

O, arhiereule fără dar, de ce te juri, de ce cauţi mărturii mincinoase, pentru ce te tulburi ca să afli cine este Iisus? În curte este un ucenic al Lui, întreabă-l şi acela va spune adevărul. Unde eşti, Petre? Vino de mărturiseşte tu. “Nu cunosc pe omul acesta!”

Cum, Petre, tu nu mai cunoşti pe Dumnezeul tău, pe învăţătorul al cărui ucenic eşti de pste trei ani, nu mai cunoşti pe Acela care te-a făcut din pescar căpetenia apostolilor? Nu cunoşti pe Acela care ţi-a spălat picioarele? Nu este El, Petre, despre care tu ai zis că este Fiul lui Dumnezeu? Nu este Acesta despre care ai spus, cu câteva zile mai înainte, că mai bine preferi să mori decât să te desparţi de El?

O, Petre, Petre, te juri în faţa unei slujnice că nu-L cunoşti pe omul acesta. Nu vezi cum te mustră însuşi Pilat, cel care-L arată în faţa poporului şi care spune: “Nu găsesc în El nici o vină!” Ah, Iisuse al meu, de ce spune Petru că nu te mai cunoaşte? Poate să aibă dreptate, fiindcă eşti de nerecunoscut, pentru că Ţi-ai pierdut chipul şi frumuseţea feţei, aşa de mult au desfigurat-o palmele, scuipările şi rănile sângerânde.

Cum să te mai cunoască din atâtea răni groaznice şi atâtea semne pe trupul şi faţa Ta? Iată un lucru nemaipomenit: Pilat spune cu gura lui, poporului, că nu se găseşte în Tine nici o vină. Dar cununa de spini pentru ce Ţi-au pus-o, dacă nu-Ţi găsesc nici o vină? Vai! Patimă, cu adevărat, batjocură peste firea omenească! De aceea, ziceai în grădina Ghetsimani: “Întristat este sufletul Meu până la moarte”. Unde eşti, Petre? Dar Petru s-a pocăit, îi pare rău şi ochii lui sunt acum două izvoare de lacrimi amare.

Sfântă Marie, mamă amărâtă, mai cunoşti pe dulcele tău Fiu? De unde să mai vadă de atâta îmbulzeală!? Să-L vezi Tu, Părinte ceresc, vezi pe Fiul Tău, pe care L-ai născut mai înainte de luceafăr. Dar, în vremea aceasta, şi Tatăl şi-a acoperit fericiţii Săi ochi cu aripile serafimilor să nu mai vadă patima Fiului Său.

La vremea aceasta, apostolii şi ucenicii L-au lăsat şi au fugit. Acum Iisus este omul care nu mai are pe nimeni ca să i se facă milă de El. O, soare, înfricoşează-te! Iar voi, ceruri, suspinaţi! Din toată această mulţime de popor nu se găseşte nimeni căruia să-i fie milă de El. Toţi doresc sângele Lui şi toţi strigă: “Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!” Cum să nu zici, Iisuse: “Întristat este sufletul Meu până la moarte”?! Mielul lui Dumnezeu, linişteşte-Te puţin, pentru că Pilat mai încearcă o dată să te scape de la moarte.

La evrei erau un obicei ca de Paşti să fie slobozit un condamnat la moarte pe care îl cerea poporul. Era atunci un tâlhar vestit – Baraba – pe care poporul, îndemnat de căpeteniile preoţilor, a cerut să fie eliberat, iar Iisus să fie răstignit. Pilat stă pe gânduri şi nu ştie ce să facă.

O, Pilate, tu eliberezi pe Baraba, dar acesta este un tâlhar, un hoţ, care a băgat spaima în toată Iudeea. Vei hotărî răstignirea lui Hristos? Pilat întreabă iarăşi pe Iisus: “Ce ai făcut, pentru că, iată, neamul Tău Te-au adus aici la mine?” O, Pilate, de ce întrebi ce-a făcut? Deşi tu eşti străin în Ierusalim, nu eşti însă străin de multe minuni pe care le-a făcut.

Întreabă pe toţi cei ce s-au folosit de mila şi ajutorul lui Iisus Dumnezeu. Întreabă popoarele care s-au săturat de pâine; întreabă pe samarineanca cea desfrânată întreabă pe Maria Magdalena din care a scos şapte draci; întreabă pe Zaheu cel lacom, pe Lazăr cel mort de patru zile şi apoi înviat; întreabă, Pilate, pe fiica lui Iair şi chiar pe femeia ta, Claudia, care a fost de faţă când Iisus a înviat-o şi a dat-o părinţilor ei. Întreabă pruncii Ierusalimului, Pilate!

Ce a făcut? Dar ce n-a făcut, o, Pilate?! Dacă ai avea minte să înţelegi teologia cea înaltă, eu ţi-aş spune că acesta este Cuvântul cel mai înainte de veci care a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele, soarele şi luna, stelele şi lumina, păsările, animalele şi toate câte se văd şi nu se văd. Un singur lucru, însă, n-a făcut. Fiul lui Dumnezeu n-a făcut păcatul şi, să ştii, Pilate, că de un singur lucru nu ştie. Nu ştie de frică. El este Dumnezeu adevărat şi, într-o clipă, poate să vă piardă şi să vă nimicească pe toţi.

Pilat nu mai răspunde. Îi întoarce spatele, pentru că un cuvânt al arhiereilor i-a astupat gura şi urechile. Iată, acest cuvânt strigat de tot poporul: “De vei elibera pe Iisus, nu eşti prieten al cezarului”. Astfel, judecătorul Pilat, ca să nu-şi piardă scaunul şi postul lui, avantajele lui, nu mai vede adevărul, poate să piardă toată lumea. El îl osândeşte la moarte pe Iisus şi dă sentinţa cerută de iudei, zicând:

“Eu, Ponţiu Pilat, procuratorul din Imperiul roman, în sala înalţilor prinţi, condamn cu pedeapsă de moarte pe Cruce, pe numitul de popor – Iisus Nazarineanul – un răzvrătitor şi un răsculător contra legilor Tiberiu, care este rege şi împărat al romanilor. Ordon şi hotărăesc soarta lui prin răstignire pe Cruce, dimpreună cu alţi doi, după obiceiul celor condamnaţi. Însărcinez pe primul meu căpitan, Comuto Corneliu, ca să-L ţină legat în public, prin raionul Ierusalimului, apoi, bătându-L şi îmbrăvându-L cu o mantie roşie, să-L încoroneze cu o coroană de spini pe cap. Să fie obligat a-şi duce Crucea pe umeri spre a servi de exemplu pentru toţi tâlharii şi împreună cu El să fie răstigniţi şi alţi doi tâlhari în locul numit al Căpăţânii – Golgota.

Acela care va fi răstignit, să fie lăsat pe Cruce pentru sfidarea publicului, iar deasupra Crucii să fie scris în evreieşte, greceşte şi latineşte: “Iisus Nazarineanul, regele iudeilor. Ordon ca toţi subalternii mei să îndeplinească în grabă această datorie a lor şi să execute întocmai cum am hotărât eu, infailibilul, după legile romanilor. Ierusalim, 23 martie, 5508, de la creaţie”

Astfel s-a săvârşit asasinarea Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Cine poate spune cu de-amănuntul, cu câtă sete au sfârşit trupul cel sfânt şi curat al celui mai drept fiu al poporului iudeu după trup? Bătăile cu biciul noduros cu plumb la vârf, apoi coroana de spini pe care I-au îndesat-o pe cap cu loviri pătrunde adânc să rupă carnea, iar sângele să curgă peste ochi şi peste faţă.

Tot trupul Domnului era o carne vie şi o masă roşie de sânge. Călăii L-au acoperit cu o mantie, care s-a lipit de sângele ce curgea şiroaie. Aşa bătut, istovit, vânăt la faţă, cu ochii în lacrimi, cu cununa de psini căută peste ochi,, cu părul încurcat de palmele şi loviturile primite, hulit şi insultat, a mai trebuit ca pe umărul rănit să-şi pună Crucea pe care să şi-o ducă singur în plină arşiţă a soarelui, de la Pretoriu până sus pe Golgota, cale de un ceas.

Acolo sus pe Golgota a suferit piroane reci şi ruginite şi alte multe suferinţe grele pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Dar, din durerile pe care Le-a suferit, cea mai grea era aceea că Domnul Hristos, ca Dumnezeu adevărat, vedea de pe Cruce, de acolo de sus, că pentru muţi suferă în zadar, fiindcă mulţi se vor ţine, mai departe, tot de păcate; nu se vor trezi la o viaţă bună, nouă nu se vor face mai buni, mai blânzi, mai iertători, mai răbdători. Pe mulţi îi vor apuca moartea nepregătiţi, nespovediţi şi neîmpărtăşiţi, împietriţi şi înrăiţi, cu păcate mari de moarte. Pentru aceştia în zadar s-a răstignit Hristos, căci iadul îi mănâncă pe toţi. Vai nouă, dacă nu ne trezim în clipele acestea, dacă nu punem început bun vieţii noastre.

Mulţimea războaielor care au bântuit pământul au făcut ca lemnul Crucii să fie împărţit şi răspândit în mai multe locuri. Aşa se găseşte o parte la Ierusalim, o parte prin Grecia, într-o capelă din Paris, capelă care are vârful cupolei ascuţit ca un spin şi unde se află şi coroana de spini pe care a purtat-o Domnul Hristos în acele zile grele. La Roma se păstrează unul din piroanele răstignirii şi tot acolo se află scara din palatul lui Pilat pe care a căzut Mântuitorul şi şi-a zdrobit picioarele şi mâinile, atunci când plin de sânge a fost îmbrâncit afară.

Tot la Roma se află o tăbliţă de lemn de cedru pe care au fost scrise în trei limbi cuvintele: “Iisus Nazarineanul regele iudeilor”. La Roma se mai află o zăbală făcută pentru calul împăratului Constantin, de mama sa Elena dintr-un piron găsit pe Golgota, ca fiul său să fie apărat în războaie. La Torino există giulgiul sfânt, pânza în care s-a imprimat întreaga Lui figură. De asemenea, la o biserică, lângă Paris, se află mantia plină de sânge şi haina lui Iisus. Acest lucru înfricoşător îl descoperă chia rşi ştiinţa înaintată a veacului al XX-lea în urma cercetărilor făcute.

După aproape 2000 de ani de la răstignirea Domnului s-au fotografiat şi împrăştiat în lumea întreagă chipul Domnului de pe giulgiu, ca să afle toţi şi să cunoască pe Cel ce s-a jertfit pentru mântuirea noastră. Aşa au fost descoperite cu câţiva ani în urmă în arhivele cezarilor, nişte scrisori din vremea Mântuitorului. Iată atâtea şi atâtea dovezi.

Să ne cercetăm, deci, fiecare adâncul sufletului nostru şi să vedem cât suntem noi de recunoscători faţă de Mântuitorul nostru, care a pătimit atât de mult pentru mântuirea noastră ca să ne scape din robia păcatelor, a diavolului şi a iadului. Dacă până acum nu am cunoscut ce a făcut El pentru noi, să începem de astăzi înainte o viaţă mai plăcută Lui, să cunoaştem şi să-I mulţumim pentru jertfa dragostei Lui, faţă de noi păcătoşii, căci pentru noi a murit.

Istoria parcă se repetă cu fiecare generaţie. Acelaşi Iisus şi astăzi este prins, lovit şi bătut. În faţa noastră stă legat şi scuipat. Să recunoaştem jertfa Lui, osteneala Lui, căci fără plată ne mântuieşte, fără să-I dăm ceva, pentru că nu avem ce să-I dăm. Tot pământul şi cerul sunt ale Lui. El un singur lucru ne cere – sufletul – care este nemuritor. Pentru acest suflet a făcut acea jertfă, a venit să ne înveţe, să ne arate calea şi pentru acest suflet şi astăzi ne vorbeşte, căci cele ce vă spun nu sunt cuvintele mele, ci ale Lui. El este Mântuitorul, El este Izbăvitorul.

Să-L cunoaştem, să-L credem, să-L ascultăm şi să facem ceea ce ne spune. Alt mântuitor nu va veni. Tot El va veni pe norii cerului să judece viii şi morţii şi să răsplătească fiecăruia după faptele lui. Să lăsăm răutatea, să lăsăm păcatele, să ne stăpânim gurile, să vorbim mai puţin cu lumea şi să vorbi mai mult cu Dumnezeu în rugăciune ca să fim scutiţi de rele şi să nu ne pierdem sufletul.

Să lăsăm iscodirile, care fac mare rău sufletului. Cei care sunt iscoditori se aseamănă cu iscoadele care veneau la Mântuitorul să-L ispitească, să-L prindă cu ceva, ca să aibă de ce să-L judece. Cu aceia se vor chinui toţi iscoditorii şi iscoadele care seamănă zâzanie şi discordie.

Rugăciune
O, Răstignitule Iisuse, o, dragoste fără margini, care pentru mântuirea noastră ai suferit atât de mult! Coboară-Te de pe Cruce şi, cu ranele Tale, tămăduieşte rănile pe care ni le-au lăsat păcatele noastre şi împărăţeşte Tu cu Crucea Ta cea sfântă în sufletele noastre, ca să fim ai Tăi sfinţiţi, curaţi şi luminaţi. Iar tu, Piate, să dai jos tăbliţa pe care ai scris: “Iisus Nazarineanul, regele iudeilor” şi să scrii aşa:”Iisus Hristos, Împăratul creştinilor”. Amin.