Start > Ritul bizantin > Cum l-a schimbat Cuvântul lui Dumnezeu pe Vladimir

Cum l-a schimbat Cuvântul lui Dumnezeu pe Vladimir

3 November 2006
1,731 afișări

Autor: IPS Andrei Rymarenko
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a V-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXII-a după Rusalii)

Dragi frați și surori, ați sesizat cum Biserica ne tot vorbește despre Cuvântul lui Dumnezeu? Cu Cuvântul Său, Cristos a calmat furtuna, a vindecat sluga centurionului și pe fiica cananeencei, l-a ridicat din morți pe fiul văduvei din Nain și a săturat pe cei cinci mii de oameni cu cinci pâini. Prin Cuvântul Său a avut loc pescuirea miraculoasă. Și chiar și în Evanghelia de astăzi citim despre Cuvântul lui Dumnezeu. “Era un om bogat”, ne spune Evanghelia, “care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui” (Luca 16,19-21).

Ni se spune apoi ce este dincolo de mormânt. Eternitatea. Bogatul și-o petrece în iad; Lazăr la sânul lui Avraam. Evanghelia de astăzi se încheie cu aceste cuvinte: “Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morți” (Luca 16,31). Vedeți cât de important este Cuvântul lui Dumnezeu: soarta veșnică depinde de atitudinea noastră față de el. Deși bogatul nu făcuse nimic rău, nu a trăit totuși conform Cuvântului lui Dumnezeu și pierdut a fost. Lazăr însă a trăit conform Cuvântului lui Dumnezeu, și a fost mântuit. Cuvântul lui Dumnezeu are puterea minunată de a înnoi sufletul unui păcătos. Nu am să vă explic cum se întâmplă aceasta, dar vă voi spune ceva ce s-a întâmplat în St. Petersburg.

Aici trăia o familie – o bunic și un nepot. Nepotul făcea parte din Garda Imperială. Părinții lui muriseră pe când era încă mic, iar bunica le-a luat locul. Fuseseră foarte bogați. Vladimir, căci așa îl chema pe tânărul ofițer, avusese parte în tinerețe de satisfacerea tuturor poftelor, ca orice bogătaș rus. Asemenea vieții bogatului din parabola de astăzi, el și-a petrecut viața din chef în chef. Avea o inimă bună și prietenii îl iubeau pentru că era genul de la care puteai obține oricând, orice vroiai. Nu cunoștea cuvântul “nu”.

Într-o zi bunica l-a chemat pe Vladimir și i-a spus: “Vladimir, după moartea mea nu vei mai avea pe nimeni. Prietenii te vor jefui de tot ce ai, vei muri singur. Căsătorește-te.” Vladimir i-a răspuns: “În regulă, bunico, mă voi căsători.” Bunica i-a găsit o logodnică – o prințesă dintr-o familie săracă. Vladimir a dansat cu ea de două-trei ori la petreceri și apoi a cerut-o de soție. Dar cum nunta era programată să aibă loc abia după Crăciun, viața lui Vladimir a continuat în aceleași coordonate – chef după chef – astfel că în curând nici măcar nu mai știa numele viitoarei lui soții. Probabil că dacă ar fi întâlnit-o pe stradă nu ar fi recunoscut-o.

Cu cât se apropia ziua nunții, cu atât sufletul îi era mai neîmpăcat. Apoi a venit a doua zi după Bobotează. Trebuia să meargă la biroul Gărzii Naționale să își ridice salariul și să completeze formele pentru concediu, pentru luna de miere. Era prima oară când se plimba prin St. Petersburg la o oră atât de matinală, și mai ales atât de treaz. De regulă dacă la această oră era pe străzi era cherchelit. Astăzi însă pentru prima oară vedea cu ochii limpezi un oraș trezindu-se și pregătindu-se pentru o zi de lucru. Atmosfera din oraș era una gravă, și la fel era și în sufletul său, gândindu-se la ce urmează: căsătorie, viață de familist, obligații pe care nu le-a avut niciodată, despre care nu știe nimic.

Ajuns la birou, și-a primit banii și actele – buzunarul i s-a umplut de monede de aur. Ieșind, s-a gândit să se plimbe puțin, singur, cu gândurile lui. I-a cerut șoferului să îl urmeze în timp ce el va merge pe jos. Fără să își dea seama, a ajuns la Catedrala cu icoana kazană a Maicii lui Dumnezeu. Tocmai atunci au fost trase clopotele. Pentru prima oară, bărbatul s-a simțit atras să intre în biserică. Desigur, mai fusese la slujbe ale bisericii, dar doar atunci când îi cerea aceasta statutul lui social. Acum însă, intra dintr-o pornire interioară. Catedrala era semi-întunecată, dar icoana miraculoasă strălucea pur și simplu. În ciuda faptul că afară era iarnă, lângă icoană erau crini. Înăuntru se citea Acatistul. Erau cântări frumoase, o mulțime de lumânări și tot mai multă lume sosea pentru a se ruga. Vladimir a înghețat. Nu se mai rugase de mult timp. Tot ce putea spune era: “O, Maica lui Dumnezeu! Vin la tine într-un punct de cotitură al vieții mele. Dacă așa trebuie să fie, ajută-mă. Dacă nu este necesar să merg înainte, oprește-mă.” Simțea că aceasta nu este o rugăciune, că nu știe cum să se roage.

Deodată cineva i-a atins ușor mâneca. Era o femeie ce cerșea cu copilul în brațe. “Domnule, ajută-mă”, a șoptit ea. El și-a băgat mâna în buzunar, a scos punga cu monedele de aur și a pus-o în mâna femeii. Fiind foarte grea, femeia aproape a scăpat-o. “Domnule”, a exclamat ea. “Nu pot să o iau. Lumea va spune că am furat-o.” “Nu îți fie teamă, cartea mea de vizită este în pungă. Spune că ți-am dat-o eu.” “Domnule, dar Dvs? Îmi dați totul, dar Dvs?” “Nu înțelegi? Eu am totul. Nu am nevoie de nimic.” “Bine, accept atunci. Dar să știți că salvați două vieți: a mea și a copilului meu. Cum pot să vă răsplătesc?” “Știi ce… mă poți ajuta. Nu știu să mă rog. Am nevoie de rugăciune, chiar acum, pentru sufletul meu. Altfel voi pieri.” Ea l-a privit lung, apoi a dispărut în mulțime. A reperat-o apoi în față, lângă icoana miraculoasă. Pusese copilul pe treptele din fața icoanei și se ruga și făcea plecăciuni adânci. Pe fața bărbatului au început să șiroiască lacrimile. A înțeles că femeia se ruga pentru el. A ieșit repede din biserică, și a luat-o pe o stradă lăturalnică. Schimbând semi-întunericul Catedralei cu lumina soarelui reflectată de zăpadă a simțit o durere ascuțită în ochi, apoi în cap, și și-a pierdut cunoștința.

Când și-a revenit și-a dat seama că era întins pe o masă, în uniforma sa de membru al Gărzii Imperiale. Căzuse într-un somn letargic și acum se trezea. Dar tot nu se putea mișca, nici deschide ochii, dar auzea totul. Toți din jurul lui vorbeau despre el ca despre un mort. De fapt tocmai i se pregătea înmormântarea. A auzit printre altele două voci, una masculină și una feminină. Bărbatul spunea: “Ai bunul simț și comportă-te ca la o înmormântare. La urma urmei a fost logodnicul tău.” Femeia a răspuns: “Dar tată, știi că nu îl suportam. Doar datoriile tale m-au făcut să accept această căsătorie. Nu pot continua comedia aceasta.” Apoi de sicriul cu Vladimir înăuntru s-au apropiat alte persoane. Un prieten a spus: “Ce bine că Vladimir a murit și acum nu mai trebuie să îi înapoiez datoria pe care o aveam la el.” I-a fost dat să audă tot felul de lucruri, despre el și despre prietenii lui.

Apoi a început recitarea rugăciunilor înmormântării. Înainte nu le înțelegea, dar acum fiecare cuvânt era pentru el plin de semnificații adânci. Milostivirea lui Dumnezeu îi era revelată. Înțelegea adevărul despre Dumnezeu pe fondul minciunii oamenilor. Preoții erau lângă el, gata să îl ducă la mormânt. Când au început să cânte “Cu sfinții odihnește…”, Vladimir a început să respire din nou și a putut să se miște. Bărbații ce purtau sicriul descoperit au fugit îngroziți, și la fel celelalte persoane. Bărbatul a rămas singur. Dar nu mai era același. În mijlocul camerei goale era un alt Vladimir, un Vladimir nou. Când lucrurile s-au liniștit, Vladimir și-a vândut toate bunurile. Jumătate din bani i-a dat logodnicei sale, iar cealaltă jumătate săracilor. Și a iertat tuturor datoriile pe care le aveau la el. Puțin timp după, a devenit călugăr și și-a încheiat viața ascetică la Mănăstirea Kostroma, ca arhimandrit.

Astfel înnoiește Cuvântul lui Dumnezeu omul!

Ritul bizantin