Start > Ritul bizantin > Vindecarea îndrăcitului din ținutul Gerghesenilor

Vindecarea îndrăcitului din ținutul Gerghesenilor

20 October 2006
1,802 afișări

Autor: IPS Andrei Rymarenko
Traducere: Oana Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VI-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXIII-a după Rusalii)

“Iar bărbatul din care ieșiseră demonii Îl ruga să rămână cu El. Isus însă i-a dat drumul zicând: Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și a plecat, vestind în toată cetatea câte îi făcuse Isus” (Luca 8,38-39). Astfel se încheie, fraților și surorilor, pasajul evanghelic de astăzi, acolo unde, după cum ați auzit, Domnul îi spune omului vindecat să le vorbească tuturor gerghesenilor despre misterul vindecării sale. Și aceasta a și făcut. Evanghelia nu ne spune cum a relatat el ceea ce i s-a întâmplat; ne putem însă imagina ceea ce ar fi putut spune:

Voi, gerghesenilor, mă cunoașteți din copilăria mea. M-am născut între voi și am crescut între voi, în ținutul vostru al Gerghesenilor, pământ al nelegiuirilor. Ați văzut ce s-a întâmplat. Voi nu ați trăit după legea pe care Dumnezeu v-a revelat-o, ci după propria voastră nelegiuire. În dorința voastră de bogății și bunăstare, v-ați implicat în comerț păcătos, comerț care nu este binecuvântat de Dumnezeu. Ați crescut porci. Ați avut turme întregi, deși, potrivit Legii, sunt animale necurate. Dumnezeu v-a pedepsit și v-a lăsat pradă puterii diavolului.

Și prin Providența de neînțeles a lui Dumnezeu, toate aceste puteri demonice și-au făcut sălaș doar în mine – eu am purtat povara voastră. Am fost transformat dintr-o ființă umană într-o bestie. Nu puteam trăi în case – trăiam în loc pustiu, într-o peșteră în care erau îngropați cei morți. M-ați legat în lanțuri, și le-am rupt. Nu era doar un diavol în mine, ci o întreagă legiune; după cum ați văzut și voi cu adevărat atunci când Cel care m-a vindecat le-a permis demonilor să intre în turmele voastre de porci, care s-au aruncat în lac și s-au înecat. Da, acum vă puteți într-adevăr imagina de ce am provocat atâta rău și tulburare. În mine se afla o putere îngrozitoare. Diavolii au pus stăpânire pe toate patimile mele umane și le-au adus într-o stare monstruoasă. De aceea m-am purtat atât de sălbatic cu voi, am vrut să vă chinui, să vă distrug.

Iar acum acea forță a ieșit din mine. Vă rog să mă iertați. Vă iubesc acum ca un frate – doresc să devin confratele vostru. Și cât de recunoscător îi sunt Aceluia care m-a eliberat – El este Mântuitorul meu, El este Dumnezeul meu! Vă chem pe voi toți la El. Tot ceea ce căutați: pace, fericire, bucurie – toate acestea le veți găsi în Ceruri. Toți cei care plângeți, mergeți la El. Va șterge lacrimile voastre. Vă va da ceea ce nici o bogăție lumească nu vă poate da.

Aceasta le-a spus gerghesenilor fostul îndrăcit. Ne-ar putea spune și nouă același lucru. Și nu ar trebui să fim surprinși, deoarece exact aceleași lucruri se petrec și astăzi. Toate ziarele noastre ne relatează despre astfel de orori care nu pot fi explicate decât admițând participarea puterii răului. Și pe fundalul acestui coșmar pare că se aude vocea acestui om vindecat de Cristos: “Am pace și liniște în sufletul meu. Cristos mi le-a dat acestea. Vi le va da și vouă. Alergați la El. Inima mea este plină de dulce părere de rău”.

Însă mințile noastre sceptice vor întreba: este adevărat? Și chiar dacă este adevărat, cât va dura această stare? Aici ne dă răspunsul lectura de astăzi din Apostol: “Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care ne-a iubit pe noi cei ce eram morți prin greșelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Cristos – prin har sunteți mântuiți! Căci în har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu e de la voi: este DARUL LUI DUMNEZEU” (Efeseni 2,4-5.8). În aceste cuvinte ale Apostolului avem o întreagă revelație. Am auzit despre suferințele celui posedat și cum Harul lui Dumnezeu l-a scăpat de ele. Același Har poate face exact același lucru pentru noi. Însă Harul este dat prin credință. Ce este credința? Ca răspuns la această întrebare, vă voi relata un incident din viața mea de student.

Am studiat la Institutul Politehnic. În același timp eram membru al unei societăți studențești creștine. Odată, noi studenții am hotărât să invităm la întâlnirea noastră pe pr. John Egorov, faimos profesor de teologie. El trebuia să călătorească la Lesnoye, o suburbie a orașului Sankt Petersburg, unde se afla institutul nostru politehnic. L-am rugat să vină să ne viziteze, dar el a răspuns: “Nu am fost niciodată acolo, și nu știu cum să ajung”.

Prietenul care a mers să îl invite i-a spus: “Părinte, este foarte simplu. Mai întâi, mergeți la gară, și acolo este stația de tramvai. Așteptați să vină numărul 20 și urcați-vă. Fără să întrebați pe nimeni, mergeți până la capăt. Șoferul va spune: ‘Institutul Politehnic – ultima oprire’. Coborâți, și cum veți sta cu spatele la tramvai, înaintea dumneavoastră va fi o alee. Acolo căutați numărul 6, unde este o curte și în curte o clădire. Mergeți la etajul doi, și acolo ne veți găsi”.

Părintele John a spus: “A trecut o săptămână și a venit duminica. Mi-am luat carnețelul, m-am uitat la ceea ce am notat, și am știut de îndată ce am de făcut. Mi-am amintit toate câte mi le-a spus prietenul vostru, și le-am acceptat în lăuntrul meu, ca și când le-aș fi făcut deja. Le-am făcut apoi pe toate în realitate, și iată-mă aici cu voi”. Iată ce înseamnă credința: a accepta în lăuntrul tău ceea ce a fost spus, și a pune în practică ceea ce a fost spus.

În Sfânta Evanghelie ni se fac promisiuni, și ni se dau și instrucțiuni despre ce trebuie să facem pentru a primi aceste promisiuni. Să le acceptăm cu credință. Să realizăm tot ceea ce ni s-a spus să facem în viețile noastre, și vom primi același Har, aceeași pace, aceeași bucurie. Vom primi tot ceea ce a primit îndrăcitul vindecat de Cristos. Cuvintele lui Cristos se vor referi și la noi: “Întoarce-te în casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu”.

Ritul bizantin