Start > Ritul bizantin > Gând, sentiment, acțiune

Gând, sentiment, acțiune

13 October 2006
1,511 afișări

Fraților și surorilor! Există o lege psihologică, potrivit căreia sub influența gândirii, se aprinde un sentiment, o dorință; și din dorință izvorăște acțiunea. Această lege a fost descoperită în primele secole de către Părinții Bisericii, și apoi a pătruns și în viața seculară. În orice sferă a vieții, nu există nici măcar o singură acțiune care să nu fie provocată de sentiment și dorință. Și la rândul lor, sentimentul și dorința sunt aprinse de gândire; așa cum orice substanță inflamabilă va lua foc dacă, pentru un timp suficient de lung, cineva ține deasupra ei o lentilă prin care sunt concentrate razele soarelui. Și astfel: gândire – sentiment – acțiune.

Ambele lecturi pentru această duminică, atât Apostolul cât și Evanghelia, sunt într-un mod extraordinar legate de această lege. Chiar mai mult: fără această lege nu am putea să le înțelegem în toată profunzimea lor. Evanghelia ne vorbește despre Semănător, sămânță și pământ. Sunt menționate diferite tipuri de pământ: cel de lângă drum, pământul pietros, pământul plin de buruieni, și în final, pământul bun.

Semănătorul este Domnul, sămânța este Cuvântul lui Dumnezeu, și pământul sunt cei care ascultă – noi și inimile noastre. Și această parabolă se încheie cu cuvintele: “Iar cea de pe pământ bun sunt cei ce, cu inimă curată și bună, aud cuvântul, îl păstrează și rodesc întru răbdare” (Luca 8,15). Aceasta înseamnă că obiectivul este acesta: să acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu cu toată ființa, cu toată mintea, cu o inimă bună și curată. Și este imposibil să exprimăm această inimă bună și curată în cuvinte mai puternice decât cele ale Apostolului Pavel din lectura de astăzi: “Căci, eu, prin Lege, am murit față de Lege, ca să trăiesc lui Dumnezeu. M-am răstignit împreună cu Cristos; și nu eu mai trăiesc, ci Cristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine” (Galateni 2,19-20). Pentru aceasta trebuie să ne străduim; acesta este scopul vieții noastre.

Cine dintre noi însă poate să repete cu onestitate aceste cuvinte ale Apostolului: “nu eu mai trăiesc, ci Cristos trăiește în mine”? Și dacă nu simțim ceea ce simțea Apostolul, înseamnă că viața noastră nu este pe deplin creștină, și nu aducem acele roade pe care Domnul le așteaptă de la noi. Care este problema? Cuvântul lui Dumnezeu este la fel de puternic astăzi ca și în zilele în care Mântuitorul Însuși l-a propovăduit; și totuși viețile noastre nu reflectă acest Cuvânt al Său. Căci dacă faptele noastre ar fi conforme cu învățătura lui Cristos, atunci întreaga lume s-ar întoarce la Cristos, deoarece viețile noastre ar fi mai elocvente, mai puternice decât orice predică.

Din păcate însă, ele nu sunt astfel. Faptele noastre nu sunt astfel pentru că sentimentele noastre nu sunt sentimentele lui Cristos; ele nu au murit încă față de legea vieții pământești – zadarnică, trecătoare – pentru a trăi pentru Dumnezeu, așa cum spune Apostolul. Și sentimentele noastre nu sunt astfel pentru că gândurile noastre sunt ocupate cu lucruri care nu sunt necesare. Doar rareori sunt orientate spre Cristos, Care ne-a iubit și s-a dat pe Sine pentru noi. Nu rătăcesc ele cel mai adesea pe cărările zadarnicei noastre vieți pământești? Nu ne aduc ele inimile într-o stare de împietrire, absorbite fiind doar de grijile bunăstării noastre temporale, materialiste? Nu rămân ele blocate între dorințele noastre păcătoase, ca între buruieni?

Să ne examinăm pe noi înșine. Și dacă așa stau lucrurile, să producem o revoluție în noi înșine. Și să începem cu gândurile noastre; pentru că orice păcat trece de la gând la sentiment, și de la sentiment la acțiune. Aceasta înseamnă că principala noastră luptă cu păcatul se desfășoară în gânduri. Aici trebuie să îl distrugem; atunci nu ne va atinge deloc inima și nu va trece la acțiune.

Da, însă gândurile noastre sunt deja infectate de păcat. Ce trebuie să facem? De la un gând, ca dintr-o gaură în pământ, ies mici șerpișori – gânduri păcătoase – care mușcă și otrăvesc sentimentele noastre. Iată însă ce trebuie să facem: să alergăm la Cristos cu căință. El ne mântuiește de păcate. În prima Sa apariție după Înviere, le-a spus discipolilor Săi: “Luați Spirit Sfânt; cărora veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute” (Ioan 20, 22-23). Să începem cu aceasta. Să ducem gândurile noastre păcătoase la spovadă, și vom primi iertare. Iar apoi vor apărea noi gânduri și noi fapte. Va începe o nouă viață.

Atunci vom putea spune și noi împreună cu Apostolul: “nu eu mai trăiesc, ci Cristos trăiește în mine. Și viața de acum, în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine”. Atunci și sămânța, Cuvântul lui Dumnezeu, va cădea pe pământ bun, o vom putea păstra într-o inimă curată și vom putea aduce roade în răbdare. Și vom găsi astfel o nouă viață și o nouă bucurie.

Ritul bizantin