Start > Ritul bizantin > La cumpăna dintre dreptate și iertare

La cumpăna dintre dreptate și iertare

5 October 2006
2,062 afișări

Autor: dc. Vasile Tudora
Copyright: SfantaMaria-Dallas.org
Duminica a II-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XIX-a după Rusalii)

Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb,
și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulțumitori și răi.
Luca 6, 35

Ați auzit că s-a zis: “Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte”. Eu însă vă spun vouă: Nu vă împotriviți celui rău; iar cui te lovește peste obrazul drept, întoarce-i și pe celălalt. (Mt. 5, 38-39) spune Mântuitorul în predica Sa de pe Munte, în Sfânta Evanghelie de la Matei. Iar la Luca completează Ci iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine (Luca 6, 35).

Iată o dilemă cu care ne confruntăm zilnic: iertăm sau facem dreptate? Cineva ne-a greșit sau ne urăște și ne vrea răul, ce facem? Răspundem și noi cu rău , ca în legea talionului din vechiul Tetament, sau iertăm și mergem înainte după învațătura lui Hristos? Vechiul Testament recomandă dreptatea, plata cu aceași monedă iar Hristos ne îndeamnă să răbdăm și să biruim răul cu binele. De ce această diferență, oare Hristos nu mai e drept?

Ca să înțelegem mai bine trebuie să ne întoarcem în vremea lui Moise și să vedem de ce era mai aspră Legea Vechiului Testament?

În vremea lui Moise poporul Israelitean era un popor tânăr, deabia ieșit din robia idolilor, care trebuia cu orice preț să fie păstrat pe calea lui Dumnezeu, de care, dacă ar fi fost lăsat după voia sa,  s-ar fi despărțit însă cu ușurință. Sfântul Apostol Pavel spune că Vechiul Testament este un fel de călăuză a copiilor spre Hristos (Gal. 3,24), Dumnezeu comportându-se față de ei ca un pedagog  din cale afară de sever[1]. Dar pedagog nu în sensul de învățător, cum înțelegem astăzi termenul. În Grecia antică pedagogul era un sclav care avea ca sarcină să supravegheze pe fiului stăpânului său: că își face temele, că se duce la școală, că nu intră în anturaje proaste șamd. El nu era deci un învățător. El era cel care sub amenințarea forței îl făcea pe copil să se mențină pe drumul cel bun. Un astfel de pedagog a fost Dumnezeu pentru tânărul poporul al lui Israel. Învățătorul va veni mai târziu, la plinirea vremii, când copilul va fi gata să-l primească.

Cunoscând acestea înțelegem și de ce legile trebuiau să fie aspre. Vedem astfel de ce din totalul celor 613 porunci din Pentateuh, 365 sunt interdicții și 248 porunci. Numărul poruncilor pozitive și al avertismentelor negative este mult mai mare decât numărul povețelor și a prescripțiilor pozitive![2]

Dar chiar și aceste legi nu erau absurde, chiar dacă erau aspre. Legea talionului, după cum ne învață Înaltul Dmitri, episcopul Dallas-ului, nu era o rânduială care legitima sau legifera răzbunarea, ci era o regulă care limita răzbunarea arbitrară, nesăbuită, foarte des întâlnită în acele vremuri timpurii și tulburi ale omenirii. Ca să înțelegeți mai bine se dorea evitarea răzbunării pentru scoaterea unui ochi de exemplu cu taierea capului sau a unui dinte cu zdrobirea întregului maxilar. Fiind îndemnat spre cruzime omul vechiului Testament trebuia stăvilit prin îngrădirile Legii, pentru a-i domoli exagerările în rău.

Dacă cercetăm mai departe cu atenție, nici în Vechiul Testament Dumnezeu nu a îndemnat pe oameni la răzbunare, el le spune „A Mea este răzbunarea” (Deut., 32,35). Mai mult decât atât, ca o prefigurare a Noii Legi, proorocul Solomon îi îndemnă pe iudei așa „Nu spuneți: “Precum mi-a făcut așa îi voi face și eu lui; voi răsplăti omului după faptele lui”.  (Pilde, 24, 29). Oare nu este aceasta aproape de porunca din evanghelia de astăzi care ne îndeamnă „Și precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” (Lc. 6,31)?

Dacă Legea veche limita plata scoaterii unui ochi cu un alt ochi și a unui dinte cu un alt  dinte, Legea Harului adusă de Hristos merge un pas mai departe cerându-ne ca nici măcar pe aceasta să nu o facem.  La începutul predicii de pe munte El le spune ucenicilor Săi că dacă dreptatea lor nu o va depăși pe cea a cărturarilor și a fariseilor ei nu vor putea intra în Împărăție (Lc.5,20). Creștinul trebuie să depășească deci comportamentul cu fațadă  morală al fariseului și nu numai să nu întoarcă „răul cu rău” dar să fie gata să accepte încă o „palmă” pe obrazul celălalt pentru Hristos. Acesta este un pas spre desăvârșirea la care ne îndeamnă El „drept aceea fiți desăvârșiți precum și Tatăl vostru este” (Lc. 5,8).

Porunca desăvârșirii prin iubire este un cuvânt care ni se pare greu de îndeplinit în vremurile noastre, în care vedem că nimeni altcineva nu o respectă. Dar tot Hristos le-a spus Apostolilor „Dacă ați fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăște” (In. 15, 19). Dacă gândim după lume vom merge în direcția în care se îndreaptă ea, depărtându-ne împreună cu ea tot mai mult de Dumnezeu; dacă însă îi vom urma lui Hristos sigur vom rămâne cu El!

Mitropolitul Antonie Plămădeală spunea că dacă un călugăr atunci când  intră la mănăstire nu are în minte să devină  sfânt, atunci acela nu va fi niciodată un călugăr adevărat, ci doar un veșnic mediocru în cele duhovnicești.[3] Dacă nu putem încă îndeplini cu fapta porunca măcar să tindem spre această desăvârșire și vom primi ajutor. Nimeni nu e desăvârșit decât numai Dumnezeu, dar El ne-a dat Duhul Său Cel Sfânt prin care suntem adoptați ca “fiii Celui Preaînalt” (Lc. 6,35), nu după trup ci după har, nu prin faptele noastre ci prin Puterea Sa. El împlinește voința noastră, așa cum odinioară a împlinit Legea Veche.

Iubirea pentru cel care ne urăște sau ne face rău este o poruncă spre desăvârșire, pentru că dacă vom răsplăti cu bine celui ce ne face bine ce am realizat? Chiar și cei mai răi oameni din lume au familii de care au grijă, au poate copii, soții, iubite, prieteni etc. Părintele Cleopa spunea ”are și el o mamă”. Chiar și acești oameni răi au grijă și fac bine acestora de lângă ei, care îi copleșesc cu dragostea lor, și ei se văd datori să răspundă asemenea. Dacă ne limităm la  aceasta nu ne-am desprins încă de Legea Veche: ochi pentru ochi, bine pentru bine.  

Hristos ne cere mai mult , El ne învață să nu răsplătim răul cu rău ci să-i iubim pe vrăjmașii noștri și să le facem binele fără să avem pretenția să ne răspundă la fel. “iubiți pe vrăjmașii voștri și faceți bine și dați cu împrumut, fără să nădăjduiți nimic în schimb și răsplata voastră va fi multă și veți fi fiii Celui Preaînalt”.  Nu de la ei vom primi răsplata ci din mâinile lui Hristos în cer. Nu prin răzbunare vom aplana conflictele, ci prin dragoste și iertare . Dacă vom răspunde urii cu ură, nu vom primi,  în mod cert, decât tot ură înapoi; dar dacă vom răspunde cu dragoste, lucrurile vor sta altfel, pentru că vom surprinde cu atitudinea noastră, le vom lua celor ce ne urăsc arma lor cea mai tare care este reacțiunea.

Dacă lovim cu putere într-un lemn o să ne doară, dacă dăm însă într-un burete nu simțim nimic. De ce? Pentru că buretele, elastic,  absoarbe forța loviturii nostre pe când lemnul, dur și neclintit, ne răspunde cu o forță egală cu a noastră care ne produce durere. Dacă dăm mai tare lemnul se poate rupe, dar buretele nu, pentru că el știe să absoarbă șocurile și supraviețuiește intact chiar și unui atac furibund. La fel și în fața dragostei și a înțelegerii, oamenii cei mai răi dau înapoi și se opresc pentru că nu se așteaptă la aceasta, ei se așteaptă la ripostă, la atac. Ura este întreținută de ură! Iubirea este singura armă la care diavolul nu poate rezista! [4]

În timpul campaniei sale prezidențiale, Lincoln avea un dușman care a luptat din toate puterile împotriva sa. După ce a fost ales președinte, Lincoln l-a desemnat ca mână a sa dreaptă tocmai pe acesta. La întrebarea prietenilor a răspuns „Ce cale mai bună  este de a scăpa de un inamic decât a ți-l transforma în prieten?”

Urmărind mai departe firul Evangheliei, Mântuirtorul ne mai dă spre folos încă un sfat care urmat ne va ușura împlinirea dragostei: „Nu judecați și nu veți fi judecați; nu osândiți și nu veți fi osândiți; iertați și veți fi iertați.”

Când vrem să judecăm pe cineva să ne readucem în minte cuvintele unui bătrân din Pateric care a vazut pe cineva pacatuind si lacrimand cu amar a zis : acesta astazi a gresit, iar eu maine voi gresi negresit. Si acesta se va pocai negresit, iar eu nu ma voi pocai negresit. [5] Ce mă interesează pe mine ce face sau a făcut Ionescu, câtă vreme și eu fac același lucru? Sau de unde știu eu că Ionescu a făcut cu răutatea o faptă și nu avea motive întemeiate să o facă, pe care eu nu le cunoșteam? Dar din păcate ne-am învățat să locuim cu suspiciunea în gând. Să punem în gura și mintea semenilor noștri vorbe și gânduri pe care aceștia poate nu le au. Nu mai avem încredere în oameni. Părintele Arsenie Boca spunea „În mintea strâmbă și lucrul drept se strâmbă”. Dacă însă am porni mereu de la o prespunere pozitivă și am comunica mai mult,  atunci o mare parte din neînțelegeri s-ar aplana și porunca iubirii ar fi mai ușor de îndeplinit.

Greu este să și iertăm celor ce ne greșesc, pentru că firesc am vrea și noi să răsplătim cu aceeași monedă. Un frate a venit la avva Siluan în munte și i-a zis : parinte, am un vrășmaș care mi-a facut multe rele, că și țarina mea, când eram in lume, mi-a rapit-o si de multe ori m-a vrăjmășit. Iar acum a pornit și oameni otrăvitori, să mă omoare și aș vrea să-l dau în judecată. Zis-a lui batranul : precum crezi, fiule, așa fă ! Zis-a fratele : cu adevărat, părinte, de va fi pedepsit, îi va fi de folos sufletului. Răspuns-a bătrânul : cum socotești, fiule, așa fă ! și a zis fratele : scoală-te, părinte, să facem rugaciune și voi merge la dregător ! Deci, sculându-se și rugându-se amandoi, cand a venit să zică : și ne iarta nouă greșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri, a zis bătrânul : și nu ne ierta noua greșalele noastre căci nici noi nu iertăm greșitilor noștri ! Apoi a zis bătrânului fratele : nu așa, parinte ! Iar bătrânul a zis : ba așa, fiule ! Căci cu adevarat de vei voi sa mergi la dregator, să-ți facă ție dreptate, Siluan altă rugăciune nu-ți va face tie. Și cerându-și iertare de la bătrân și mulțumind,  fratele, l-a iertat pe vrăjmașul său.

Așa stau de fapt lucrurile. Dacă noi nu putem ierta cum putem cere altuia să ne ierte? ? Dacă noi judecăm cum putem cere altuia să nu o facă? Dacă noi nu putem iubi, cum putem cere noi altuia să ne iubească? Legile care sunt valabile pentru ceilalți sunt la fel de valabile și pentru noi ! „precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea” . Nu doar să ne facă alții pe plac dar și noi să ne gândim ce le-ar place celolalți.

Însușirea unei astfel de gândiri implică însă o schimbare profundă a structurii noastre interioare. Aceasta a adus nou Hristos, El a adus schimbarea din interior Legii și a omului. Dacă vrem să fim cu adevarat creștini trebuie să ne schimbăm fundamental. Nu e suficient să respectăm superficial legile morale, aceste sunt într-adevăr bune, cum bună era și Legea Veche, dar trebuie să le completăm cu împlinirea legii iubirii: a lui Dumnezeu mai întâi, apoi a aproapelui și chiar a dușmanului! Căci Dumnezeu răsare soarele și peste cei buni și peste cei răi. Dacă Dumnezeu, modelul nostru desăvărșit face aceasta, atunci aceasta este calea de urmat! Nu vom putea din prima să iubim? Să încercăm mai întâi să nu urâm și dragostea va veni pe urmă!

Să ne rugăm așadar Bunului Dumnezeu să ne umple sufletele noastre de dragoste și mințile de gânduri bune ca să nu ne mai judecăm aproapele, ci să-l iertăm întru iubire, chiar dacă ne-a greșit! Amin

[1]Dc. Andrei Kuraev, Daruri și anateme, Ed Sophia 2004, p. 141
[2] Ibidem, p. 142
[3] Mitropolit Antonie Plămădeală, Tâlcuri noi la texte vechi
[4] Arhiepiscopul Dmitri, Împărăția Lui Dumnezeu, Ed. IBMBOR 2003, p. 63
[5] Patericul Egiptean

Ritul bizantin