Start > Ritul latin > Desăvârșit prin suferință

Desăvârșit prin suferință

5 October 2006
1,392 afișări

Autor: pr. Ernest Munachi Ezeogu
Traducere: Radu Capan
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XXVII-a de peste an (Anul B)

(predică la a doua lectură)

“Vedem că cel care a fost ‘cu puțin mai mic decât îngerii’, Isus, pentru că a suferit moartea, este ‘încununat cu mărire și cinste’, întrucât prin harul lui Dumnezeu, El a suferit moartea pentru fiecare om. Într-adevăr, se cuvenea ca Acela pentru care sunt toate și prin care există toate, care voia să ducă mulți fii la mărire, să-l desăvârșească prin suferință pe inițiatorul mântuirii lor” (Evrei 2,9-10).

Afirmația că Isus a fost desăvârșit prin suferință poate conduce la idei greșite. Unii creștini au dedus din acest verset că suferința sau durerea auto-produsă este bună. Drept urmare, acest verset este invocat pentru justificarea auto-flagelării și pentru alte forme de auto-pedepsire. Oricare ar fi meritele unor astfel de practici auto-disciplinare, autorul Scrisorii către Evrei dorește să ne spună cu totul altceva.

Un motiv pentru care înțelegem greșit afirmația că Isus a fost desăvârșit prin suferință se datorează modului în care înțelegem noi perfecțiunea (desăvârșirea) în cadrul acestui text. Ne aplecăm adesea asupra textului cu o înțelegere a perfecțiunii tipică filozofiei grecești, conform căreia a fi perfect înseamnă a fi ideal din toate punctele de vedere, a excela pe toate planurile, a nu avea absolut nici un defect sau slăbiciune. Concepția iudaică despre perfecțiune, aflată în spatele Scrisorii către Evrei, este însă alta. Conform acestei înțelegeri iudaice, a fi perfect înseamnă a fi la modul ideal potrivit pentru un anumit scop. Perfecțiunea este înțeleasă raportat la un scop, și nu în mod absolut, ca în gândirea greacă. De aceea, afirmația că Isus a fost desăvârșit prin suferință trebuie înțeleasă astfel: prin ceea ce a suferit, Isus a devenit la modul ideal potrivit pentru scopul pentru care a venit, adică pentru a fi “inițiatorul mântuirii noastre” (v. 10). Iată o povestioară ce ilustrează cum suferința l-a făcut pe Isus arhitectul ideal al mântuirii noastre.

Un bărbat a pus în fața casei sale un anunț: “Cățeluși de vânzare”. Puțin timp după aceea, un băiat a venit să vadă despre ce este vorba. “Vă rog, domnule”, a spus el, “aș vrea să cumpăr un cățeluș dacă nu costă prea mult.” “Păi, fiule, 25 de dolari bucata.” Copilul a fost distrus să audă prețul. “Am doar doi dolari și câțiva cenți. Aș putea totuși să îi văd?” “Desigur. Poate găsim totuși ceva pentru tine”, a spus bărbatul. Ochii copilului au început să strălucească la vederea celor cinci ghemuri de blană. “Am auzit că unul are un picioruș bolnav”, a spus el. “Da, mi-e teamă că așa va rămâne toată viața.” “Pot să îl iau eu? Voi plăti în timp pentru el.” Bărbatul i-a spus: “Dar va fi toată viața șchiop.” Zâmbind, băiatul și-a ridicat un crac de la pantalon: avea un picior de lemn. “Nici eu nu umblu prea bine.” Apoi, privind cu căldură spre cățeluș, a continuat: “Cred că are nevoie de multă iubire, de mult ajutor. Eu cel puțin am nevoie. Nu este simplu să fii infirm.” “Ia-l”, i-a spus bărbatul. “Știu că te vei ocupa bine de el. Iar despre bani, nu vreau să aud.”

În această povestioară, vedem cum un copil a devenit deținătorul perfect, ideal, pentru un cățeluș șchiop, tocmai prin ceea ce el a suferit, prin handicapul lui personal. Experimentând în propriul său trup invaliditatea, băiatul a fost cel mai în măsură să îl înțeleagă și să îl ajute pe cățeluș. Într-un mod similar, Cristos, asumându-și condiția umană și experimentând greutatea, slăbiciunea și tentațiile vieții umane, a devenit candidatul perfect care să ne ajute pe drumul mântuirii. “Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat” (Evrei 4,15).

Aceasta este vestea cea bună, pentru noi cei care ne luptăm cu păcatul. Uneori simțim tentația să cădem în disperare, asemenea lui Iuda, crezând că Domnul nostru Isus Cristos nu ne va înțelege și nu ne va ierta după ce l-am trădat din nou. Dar El ne va înțelege și ne va ierta dacă, asemenea lui Petru, vom refuza să cedăm păcatului. Și ca încurajare, să ne amintim cuvintele din aceeași Scrisoare către Evrei: “Să ne apropiem cu toată încrederea de tronul harului ca să primim îndurare și să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit” (Evrei 4,16).

Ritul latin