Start > Ritul latin > Bogăția înțelepciunii și sărăcia bogățiilor

Bogăția înțelepciunii și sărăcia bogățiilor

3 October 2006
885 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Presa Bună
Duminica a XXVIII-a de peste an (Anul B)

Înțelepciunea este bogată în conținut, iar bogăția materială este săracă. Aceasta este ideea predicii de azi.

Vechiul Testament se complace în a face vâlvă cu bogățiile materiale ale marilor personaje din Israel: Iob, David, mai ales cu cele ale lui Solomon, Iosafat etc. Dumnezeu îi îmbogățește pe cei pe care îi iubește: Abraham, Isaac, Iacob etc. Bogăția este semnul generozității divine și imaginea abundenței mesianice, așteptată cu dor. Prosperitatea materială era semnul binecuvântării și acceptării divine (MAC).

Bogăția autentic mesianică a Noului Testament este de altă natură: de a se da prosperității materiale adevăratul conținut, adevărata valoare, aceea de a sluji înțelepciunii divine la instaurarea împărăției lui Dumnezeu în inimile oamenilor prin har, prin viața care ne face părtași ai divinității (cf. 2Pt 1,4).

Isus n-a condamnat bogățiile, ci mentalitatea pe care și-o fac oamenii despre ele; el spune: Vai vouă bogaților, și nu: vai vouă bogățiilor. Bogățiile, pe care le aveau femeile evlavioase, care îl urmau pe Isus și le puneau în slujba lui și a ucenicilor săi spre a le ușura misiunea, nu au fost condamnate. Iar dacă el a spus despre sine că Fiul Omului nu are pe ce să-și reazeme capul, nu a adus un omagiu sărăciei, ci o atenționare acelora care voiau să-l urmeze în speranța avantajelor materiale, o poziție respectată și onorată în societate. Isus a acceptat ospitalitatea Martei, Mariei și a lui Lazăr din Betania care aveau posibilități materiale, chiar în a-și permite luxul de a cumpăra și vărsa pe picioarele și pe capul Mântuitorului un balsam de nard de mare preț, valorificat de Iuda Iscarioteanul la treizeci de dinari (In 12,4). Or, știm că dinarul era plata unui muncitor zilier specializat în cultivarea viței de vie (cf. Mt 20,2); iar treizeci de dinari constituia plata pe un an. A mai acceptat o mulțime de atenții din partea celor bogați, precum ospețele vameșilor și mormântul nou al lui Iosif din Arimateea, a unui om bogat, apoi cantitatea de arome cumpărată de Nicodim este incredibilă: o sută de livre, adică 32,7 kilograme, o adevărată comoară (cf. In 19,39).

Bogățiile nu sunt o binecuvântare, ci o povară, o sarcină, sau, transpuse pe plan spiritual, putem spune că sunt o carismă materială, o datorie de a le administra cu înțelepciune în favoarea comunității. Dar nici sărăcia, mai mult decât bogăția, dacă nu se acceptă cu iubire, nu constituie o binecuvântare. Mulți săraci vor fi condamnați ca bogați, deoarece gândul le este numai la avere și privesc cu invidie pe cei care au. Dacă Isus a spus: Fericiți cei săraci cu duhul (Mt 5,3), nu a catalogat decât pe cei care au iubire față de semeni, pe cei smeriți, mereu disponibili în slujirea altora, care, asemenea lui Dumnezeu, își pun tot ce au în slujba tuturor, buni și răi, atribuind Tatălui tot ce au, asemenea lui Isus. Dacă sărăcia ar fi o valoare, Isus ar fi spus: Sărăciți-vă unii pe alții și nu dați nimic celor săraci, ca să nu le răpiți valoarea sărăciei lor! Atât bogăția, cât și sărăcia, capătă valoare numai din iubire. Iubirea este înțelepciunea inimii; știința este înțelepciunea rațiunii. Mândria de a fi sărac este cea mai periculoasă bogăție (pr. P. Albert, OFM). Superioritatea înțelepciunii lumii creștine stă tocmai aici: se îmbogățește în conținut și cu sărăcia și cu bogăția.

Ca omul să fie cu adevărat măsura tuturor lucrurilor (Pitagora), trebuie să-și deschidă inima la cuvântul lui Dumnezeu, care ne vine prin Înțelepciunea întrupată (cf. In 1,14), deoarece Isus singur este icoana Dumnezeului nevăzut (Col 1,15), adică înțelepciunea lui Dumnezeu (cf. 1Cor 1,22), care ne cheamă mereu: Vino și urmează-mă! adică eliberează-te de materie, de piedicile gândirii materialiste, fiindcă partea spirituală are suprema valoare, așa cum se spune că un singur act de gândire valorează mai mult decât tot universul material; iar un act de iubire față de Dumnezeu valorează mai mult decât toată știința lumii (Pascal).

Formele cuvântului lui Dumnezeu, kenoza lor o găsim în creație, revelație, întruparea Fiului divin, Euharistie, Biserică, Biblie, tradiție, magisteriul Bisericii, în propria conștiință prin inspirația Duhului Sfânt.

În paginile Scripturii pot citi numai cei care au învățat să citească și să scrie, în vreme ce în cartea universului pot citi și analfabeții (sfântul Augustin). Creația este cuvântul lui Dumnezeu auzit, văzut, pipăit, gustat, mirosit, măsurat, cântărit etc., fiindcă a zis și s-au făcut (Gen 1,3). Pe zi ce trece, oamenii își pierd credința tot mai mult și devin dușmanii naturii în care nu mai văd, nu mai aud, nu mai descifrează mesajul divin, ci propria înțelepciune pusă mai mult pe distrugere decât pe apărare. Savantul francez Lavoisier (1743-1794) spunea: O dată cu lumina, Dumnezeu revarsă asupra pământului principiul organicului, simțirii și cugetării. Azi, înțelepciunea omului revarsă în opera Creatorului principiul morții pe mii și mii de căi, fiindcă lumea vrea bogățiile lui Dumnezeu, dar nu pe Dumnezeul înțelepciunii care este suprema bogăție.

În episodul evanghelic de azi, Isus ne arată primejdia care îi pândește pe cei care se atașează de bogățiile lumești: 1) ele sting elanul creator al celor tineri (tânărul devine trist). Copiii nu trebuie învățați să aibă, ci să muncească, să realizeze. 2) Bogățiile schimbă mentalitatea oamenilor despre bunurile superioare (Hagi Tudose, zgârcitul odios, spune: Mare sărăcie trebuie să fie în rai, dacă merg acolo toți golanii, calicii și săracii și nici un bogat), fiindcă valoarea iubirii și bucuria creației se descoperă numai prin actul dăruirii.

3) Adevărul: Cât este de greu să intre bogații în împărăția cerurilor se verifică și azi (țările bogate nu mai au chemări la apostolat și la viața consacrată decât în foarte mică măsură), fiindcă împărăția lui Dumnezeu începe aici, pe pământ, prin înțelegerea chemării adresate de Isus celor tineri. 4) Logodna dintre bogăție și înțelepciune duce la o căsătorie menită divorțului (bogații pierd înțelepciunea și înțelepții renunță de bunăvoie la bogății). 5) Bogățiile tind să devină o forță dominantă, dictatorială, pe când înțelepciunea devine o forță creatoare. 6) Bogățiile vor dictatură, înțelepciunea vrea democrație. 7) Bogățiile întăresc orgoliul, înțelepciunea evoluează mereu spre iubire. Dumnezeu creează pentru a da. Omul i se aseamănă când împarte darul cu semenul său. Dumnezeu este bogat prin creație, omul se îmbogățește prin distribuție (un bătrân african îi spunea regizorului italian Zeffirelli: O pâine dacă o ai, împarte-o; altfel își ia zborul. Regizorul l-a întrebat: Cine își ia zborul, pâinea? Bătrânul i-a răspuns: Nu pâinea, ci fericirea). Înțeleptul se roagă lui Dumnezeu și primește înțelepciune, dar bogatul nu se roagă, el își zice în sine: Suflete al meu, ai multe bunuri strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea și te desfătează (Lc 12,19), dar primește din partea înțelepciunii divine calificativul de nebun. Înțelepciunea adevărată, iubirea, nu cunoaște odihnă, ea pune pomana în sânul săracului și acesta se roagă, semnează mereu cartea vieții din fața lui Dumnezeu și face ca germenul faptelor bune să capete ceva din strălucirea ochiului lui Dumnezeu, ca să iradieze o lumină cerească, exercită o funcție oarecum sacerdotală, deoarece se spune că acela care dă de pomană oferă o jertfă (cf. Sir 35,4-20).

La această preoție a împărăției lui Dumnezeu a fost chemat tânărul; n-a răspuns și s-a scufundat în anonimat.

Care este mentalitatea noastră despre bogăție, sărăcie și înțelepciune? Fugim de sărăcie; alergăm orbește după bogății în toată lumea și lipsa de înțelepciune se vădește din mijloacele alese: furt, înșelăciune, camătă, falimentarea băncilor, avort, onanism conjugal, adulter, lepădarea de credință, prostituție etc. ca să nu mai vorbim de exploatarea resurselor naturale până la epuizare: floră și faună etc.

Mentalitatea celor înțelepți stă în frica de Dumnezeu (Prov 15,33) și din ea își află toată bucuria, așa cum proclamă regele profet David: În calea mărturiilor tale, Doamne, m-am desfătat ca de toată bogăția (Ps 118,14).

Să ne rugăm: Satură-ne, Doamne, dis-de-dimineață cu iubirea ta, ca să ne bucurăm și să ne veselim în toate zilele vieții noastre (Psalmul responsorial 89,14). Amin.

Ritul latin