Start > Ritul latin > Așa este logic

Așa este logic

3 October 2006
441 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Presa Bună
Duminica a III-a după Paște (Anul B)

În prima lectură de azi de la Liturgia cuvântului, sfântul Petru prezintă învierea lui Isus confraților săi – și nouă – încadrând-o în istoria Israelului – și a noastră – ca pe o împlinire a tuturor profețiilor și promisiunilor făcute de Dumnezeu patriarhilor: Dumnezeul lui Abraham, al lui Isaac și al lui Iacob, Dumnezeul părinților noștri a preamărit pe Fiul său, pe care voi l-ați trădat și de care v-ați lepădat în fața lui Pilat, pe acesta l-a înviat din morți și noi suntem martori (Fap 3,13-15). Și, dacă mărturia sa și a acelora care l-au văzut pe Isus înviat li se părea insuficientă pentru a crede, Petru le mai oferă încă un semn: vindecarea orbului din naștere care cerșea la poarta templului și pe care toți îl cunoșteau. Toate pentru convertirea lor și a noastră: ca în numele lui Isus să se propovăduiască convertirea și iertarea păcatelor la toate popoarele (Lc 24,46-47).

În lectura a II-a, din Scrisoarea I-a sfântului Ioan, ni se arată că misiunea lui Isus înviat, înălțat și stând de-a dreapta Tatălui este aceea de a mijloci pentru cei păcătoși. Dacă Isus n-ar fi înviat, n-ar avea puterea de mijlocire, fiindcă mijlocirea unui mort este moartă. Sfârșitul este conținut în început, se spune. Tema convertirii a fost subiectul inițial al activității publice a lui Isus (cf. Mc 1,15). Este logic să fie așa, fiindcă această temă a convertirii, întărită de concluzia vieții, ne oferă unitatea mesianică a luminii pe pământ, în cer și în Parusie, adică la înviere.

Ce este convertirea?

În primul rând este un semn care corespunde unei chemări la un bine deosebit, la un adevăr suprem.

Cuvântul grec metanoia are înțelesul de revoluție a minții, adică o schimbare totală a felului de gândire. Exemplul cel mai grăitor, pe care ni-l oferă Sfânta Scriptură, este în parabola fiului risipitor, care, înainte de aventura sa, gândea despre tatăl său că este un zgârcit, un dictator care vrea să-l țină sub papuc, un înapoiat care nu știe să-și trăiască viața, unul de care trebuie să de descotorosești pentru a fi liber și independent etc. După aventură, găsește că tatăl său este omul excepțional, providența întrupată și izvor de fericire chiar și pentru ultimul dintre servitorii săi etc.

Ce înseamnă iertarea păcatelor?

Înseamnă a-l repune pe om în prietenia lui Dumnezeu, în primul rând; apoi înseamnă a-l pune în comuniune cu Biserica și în armonie cu întreaga creație. A fi în prietenie cu Dumnezeu înseamnă a descoperi sensul adevărat și profund al vieții umane. A primi iertarea păcatelor înseamnă a reda vieții scopul final: plinătatea din Tatăl ceresc; și semnificația: gloria Dei, cum spune sfântul Irineu, toată viața este spre slava lui Dumnezeu. Pentru aceasta îl caută Dumnezeu pe om; nu pentru că omul ar merita-o, ci pentru că Fiul său și-a asumat-o pentru a-i da o nouă strălucire, pentru a o face viață nouă, vrednică de slava lui Dumnezeu și de bucurie pentru toți îngerii și sfinții săi.

Iată ce a însemnat pentru apostoli convertirea și iertarea păcatelor în lumina învierii lui Isus: acesta stă în mijlocul preocupărilor lor zilnice, ca un scop al vieții, ca rațiunea lor de a fi. Dacă înainte de înviere grija lor în a-l urma pe Isus era interesul personal – Iată, noi am lăsat toate și te-am urmat, ce răsplată vom primi (Mt 19,27) – și: Fă ca acești doi fii ai mei să șadă unul la dreapta și altul la stânga în împărăția ta! (Mt 20,21) și iarăși: Se certau care dintre ei este mai mare (Mc 9,34) etc. acum toate acestea sunt înlocuite de gloria Celui Înviat. Viața lor capătă un nou sens: se prelungește printr-o acțiune escatologică, de a da mărturie până la sfârșitul veacurilor.

Sensul vieții noi îl căpătăm și din jertfa și învierea lui Isus, fiindcă se prelungește, prin Euharistie, până la sfârșitul lumii: Moartea ta o vestim, Doamne, și învierea ta o mărturisim până când vei veni (LR). Prin urmare, viața noastră zilnică este menită unui apostolat continuu de convertire și de iertare a păcatelor, devine mărturie a învierii lui Isus în istorie.

Tot apostolii sunt beneficiarii iertării primare. Ei trăiesc bucuria păcii cu Dumnezeu prin acceptarea cu bucurie a pocăinței datorate greșelilor comise în viață, mai ales a celor comise împotriva Învățătorului. Dacă înainte de înviere, frica de suferință i-a făcut lași, după înviere, bucuria de a suferi pentru numele lui îi face eroi ai credinței, martiri (cf. Fap 5,40-42).

Convertirea, datorată învierii lui Isus, îl pune în evidență pe Petru, în chip deosebit. El găsește o scuză pentru actul trădării și uciderii lui Isus de către semenii săi: ignoranța. Această scuză o găsește pentru alții, dar pentru sine, care l-a tăgăduit de trei ori, nu găsește scuză, ci lacrimi de durere. Convertirea stă în cunoașterea adevărului profund și numai această cunoaștere profundă înlătură ignoranța și face ca trădarea și crima să nu se mai repete. Pentru aceasta se străduia sfântul Paul să-l cunoască pe Cristos și puterea învierii lui (cf. Fil 3,10), ca nu cumva să mai cadă în greșeala de altădată, când persecuta Biserica lui Cristos.

Adevărata cunoaștere a lui Cristos nu stă într-o speculație filozofică, noetică, rațională, ci în iubire (cf. lectura a II-a). Iubirea este iertătoare, îngăduitoare, înțelegătoare. Voi mă întrebați ce este Dumnezeu. Dacă aș fi știut-o, aș fi fost eu însumi Dumnezeu, deoarece nimeni nu-l cunoaște pe Dumnezeu și nu știe ce este Dumnezeu în afară de Dumnezeu însuși, spune Lucilio Vanini. Vanini spune că nu știe ce este Dumnezeu, dar sfântul Ioan spune: Dumnezeu este iubire (1In 4,8); îl cunoaște acela care iubește ca Dumnezeu, prin caritate, dezinteresat, acela care îi păzește poruncile (1In 3,24). Această cunoaștere unică, individuală, specifică fiecăruia, este incomunicabilă, inefabilă, dar prin trăire aduce roade care se văd, se simt, care încântă ochii și mai ales inima.

Ca să obținem convertirea, Cristos ne-a dat ca hrană trupul său și ca băutură sângele său: Euharistia.

La un congres internațional al teologilor, un indian a povestit cum a înțeles el sacramentul Pocăinței și al Euharistiei. Văzându-l pe tatăl meu împărțindu-ne hrana puțină pe care o avea, lăsându-se pe sine la urmă, am înțeles ce înseamnă a crede în Cristos care își dă drept hrană trupul său. Tatăl, renunțând la hrană în favoarea copiilor, le oferă ca hrană însăși viața sa, iubirea sa, sensul vieții sale. Cristos ne dă prin Euharistie și Pocăință sensul vieții sale, puterea învierii sale, care ne face creștini adevărați.

Cine este creștin adevărat? Catehismul ne spune: Creștin adevărat este acela care crede și mărturisește cu tărie credința creștinească. Sfântul apostol Ioan ne spune că este acela care a trecut de la moarte la viață (cf. 1In 3,14), mort pentru păcat și viu pentru Dumnezeu, spune sfântul Paul (cf. Rom 6,11).

Istoricul Cassian povestește despre un om sfânt cum, pe când se afla în orașul egiptean Alexandria, era insultat de păgâni și necredincioși în fel și chip. Unul l-a întrebat în bătaie de joc: Ei, ce minuni a mai făcut Cristos după înviere? La care omul a răspuns: Una dintre minunile lui Isus este și aceasta pe care o vedeți; cu toate insultele ce mi le aduceți, eu am de la el puterea de a fi liniștit, fără să mă supăr. Să facem la fel! Creștinul adevărat nu răspunde niciodată răului cu rău, fiindcă învierea lui Cristos îi dă statornicie în bine.

Dacă sfântul Petru l-a înscris pe Isus prin predicile sale în istoria mântuirii oamenilor, convertirea și iertarea păcatelor, pe care noi le putem realiza numai prin credința în învierea lui Isus, ne pot înscrie în istoria sfinților, în istoria vieții și fericirii veșnice. Amin.

Ritul latin