Sărbătorile Crăciunului ne-au umplut sufletul de bucurie. Firesc este ca ea să crească. De copilul nou-născut se bucură tata, mama, fraţii şi surorile. La naşterea lui Isus s-au bucurat: preacurata, sfântul Iosif, îngerii, păstorii şi magii. Când copilul este dus la Botez, bucuria se răspândeşte şi creşte, atât în cei amintiţi cât şi în alţii, cum sunt: naşii, preotul, rudele, credincioşii acelei comunităţi, biserica întreagă fiindcă primeşte un nou mădular sfânt.

Dumnezeu Tatăl îşi prezintă Fiul la botezul lui Ioan, iar bucuria sa infinită şi-o manifestă în lume, cu intenţia vădită de a o împărtăşi tuturor oamenilor, zicând: Acesta este Fiul meu iubit în care îmi aflu toată bucuria.

Fiindcă prin botezul său Isus împarte oamenilor viaţa cea nouă, zămislită de la Duhul Sfânt în sânul Fecioarei, inaugurând Botezul nostru, minunile de la apa Iordanului sunt mai mari decât cele de la naşterea lui. În noaptea sfântă steaua strălucitoare ne-a arătat locul unde s-a născut Mesia, pe când la botez intervine chiar Tatăl ceresc; în noaptea de Crăciun au coborât îngerii, au cântat şi au chemat pe păstori la iesle, dar la botez coboară însuşi Duhul Sfânt şi-l arată oamenilor pe Fiul lui Dumnezeu făcut om, purtător al germenului de viaţă nouă, de viaţă veşnică; în noaptea de Crăciun Isus era ca un prunc micuţ culcat în ieslea săracă, acum apare ca om desăvârşit, în floarea vârstei, capabil să ne ofere sprijinul său plin de caritate; în noaptea de Crăciun ne-a oferit doar lacrimile sale de copil, aici se arată ca adevărat mântuitor, care înfăptuieşte dreptatea, oferind apa Iordanului pentru spălarea sufletelor de păcat şi împăcare cu Tatăl; în noaptea de Crăciun cerul era întunecat, acum, la botez, cerul se deschide în timp ce Isus era în rugăciune pentru noi, pentru fericirea noastră cea veşnică.

Bucuria noastră creşte şi mai mult când cunoaştem motivele pentru care Isus, Fiul lui Dumnezeu, mai curat decât lacrima unui înger, a voit să se supună ritualului umilitor al botezului lui Ioan, apărând printre cei prezenţi ca un păcătos oarecare.

Prezentându-se să primească botezul, în realitate a venit să ne aducă Botezul său din Duh Sfânt şi foc, împlinind voinţa Tatălui (cf. Mt 3,14 ş.u.). Îşi face loc printre păcătoşi punând în evidenţă valoarea persoanei umane oricât ar fi ea de acoperită de păcate, fiindcă Tatăl ceresc îşi exprimase bucuria de a fi cu fiii oamenilor încă din Vechiul Testament (cf. Prov 8,31), iar Isus vrea să desăvârşească în oameni ceea ce simte Creatorul relativ la sensul vieţii noastre. Pentru a desăvârşi în om bucuria Tatălui, Isus ia asupra sa păcatele oamenilor, făcându-se mielul de jertfă pentru ispăşirea lor (cf. In 1,29-36).

De fapt, botezul lui Isus în Iordan primit de la Ioan, fiind “botezul pocăinţei”, anunţă şi pregăteşte botezul său “în moarte” (cf. Lc 12,50; Mc 10,38), încadrând astfel viaţa sa publică între două botezuri. Începând cu postul de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi şi până la moartea pe cruce, Isus a trăit ceea ce a primit: botezul pocăinţei. Tocmai botezul sângelui, adică al morţii, este încununarea botezului primit de la Ioan, de aceea sfântul Ioan evanghelistul ţine să-l scoată în evidenţă afirmând că din coasta lui a ieşit sânge şi apă, când suliţa soldatului roman i-a deschis-o (In 19,34). Apoi, când spune că Duhul, apa şi sângele sunt intim unite şi dau aceeaşi mărturie, adăugând: Acesta este cel care a venit prin apă şi sânge: Isus Cristos; nu numai prin apă, ci prin apă şi sânge; şi Duhul este cel care mărturiseşte, fiindcă Duhul este adevărul. Căci trei sunt care dau mărturie în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt. Şi trei sunt care dau mărturie pe pământ: Duhul, apa şi sângele şi aceşti trei mărturisesc la fel (In 5,6-8), îi pune în evidenţă efectele minunate. Duhul, apa şi sângele dau mărturie despre aceeaşi iubire divină faţă de noi, oamenii.

În primul rând, botezul lui Isus primit de la Ioan este încoronat de coborârea Duhului Sfânt asupra lui în chip de porumbel şi de proclamarea solemnă a Tatălui care îi arată filiaţiunea sa divină.

În al doilea rând, coborârea Duhului Sfânt asupra lui Isus la botez constituie o învestitură corespunzătoare profeţiilor lui Isaia (cf. Is 11,2; 42,1; 61,1) şi în acelaşi timp este o prevestire a Rusaliilor care vor inaugura botezul în Duh şi foc la naşterea Bisericii (cf. Fap 1,5; 11,16), pe care apoi, prin intermediul Bisericii, îl vor primi toţi acei care vor intra în sânul ei (cf. Ef 5,25-32; Tt 3,5 ş.u.).

În al treilea rând, recunoaşterea lui Isus ca Fiu din partea Tatălui ceresc prevesteşte filiaţiunea adoptivă a celor care vor crede în Cristos şi îl vor proclama ca Domn (Rom 10,9), ca o participare la filiaţiunea de natură – părtaşi ai naturii divine (2Pt 1,4) – ca o consecinţă a primirii Duhului Sfânt (cf. Gal 4,6), a vieţii noi, adică din Duh şi Fecioară.

În al patrulea rând, din faptul că botezul în moarte, ca urmare a acelui trebuia să pătimească toate acestea Cristos (Lc 24,26), a condus pe Isus la înviere, urmează că primind plinătatea Duhului Sfânt, omenitatea sa glorificată a devenit spirit dătător de viaţă (1Cor 15,45), împărtăşind din plinătatea sa pe Duhul Sfânt tuturor celor ce cred în el. Fără botezul lui Isus, noi nu am fi primit pe Duhul Sfânt ca plinătate a vieţii, nu ne-am fi făcut părtaşi ai naturii divine, nu am fi avut viaţa cea nouă ca început al vieţii veşnice.

Pentru ce s-a botezat Isus, ştim, dar nu este lipsit de importanţă să ştim şi de ce a voit să fie botezat de Ioan Botezătorul.

În vederea botezului lui Isus, Ioan a fost sfinţit şi umplut de Duhul Sfânt încă din sânul mamei sale Elisabeta (cf. Lc 1,41); a fost atât de sfânt în viaţa sa încât însuşi Mântuitorul îi aduce omagiul suprem, zicând: Om mai mare ca Ioan nu s-a născut din femeie, şi: El este îngerul trimis să-i pregătească drumul (Mt 11,10-11). Dar Isus ţine să adauge: cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât Ioan. Despre cine spune Isus că cel mai mic din împărăţia cerurilor este mai mare decât Ioan? Despre acela care primeşte viaţa cea nouă, viaţa zămislită în sânul Fecioarei prin puterea Duhului Sfânt. Ioan avea viaţa naturală din tatăl său Zaharia şi din mama sa Elisabeta, era viaţa omului vechi, om născut din femeie prin putere bărbătească, chiar dacă a fost adus în starea nevinovăţiei lui Adam de dinainte de păcat prin puterea Duhului Sfânt, care a invadat fiinţa Elisabetei la vizita preacuratei Fecioare Maria. Viaţa nouă constă în unirea ipostatică dintre firea dumnezeiască şi cea omenească, unire unică, realizată numai prin atotputernicia Duhului Sfânt. Cine primeşte această viaţă nouă este mai mare decât orice om născut pe cale naturală, chiar dacă s-ar bucura de nevinovăţia iniţială a lui Adam. Viaţa trupească, viaţa naturală, ni se dă fără să fim conştienţi de dânsa, pe când viaţa nouă este mai preţioasă, nu numai prin unicitatea ei, dar şi pentru faptul că nu ni se dă decât printr-un act de voinţă din partea noastră. Actul voinţei este determinant pentru viaţa nouă, fiindcă realizează o unitate cu voinţa Tatălui ceresc.

Ioan, conştient de viaţa cea nouă, pe cât era de mare, pe atât era de smerit în faţa lui Isus şi se consideră doar un glas care strigă în pustiu; nu se consideră nici învăţător şi nici profet, ba nici vrednic să-i dezlege cureaua încălţămintelor; când îl vede pe Isus ca om, îl recunoaşte ca Dumnezeu şi zice: Iată Mielul lui Dumnezeu, iată-l pe acela care ia asupra sa păcatele lumii. Şi, dacă unii dintre ucenicii săi îl părăsesc, Ioan nu se supără, ci cu smerenia care îl caracterizează recunoaşte adevărul: El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.

Smerenia Fecioarei din Nazaret l-a atras pe Isus în sânul ei; smerenia lui Ioan îl atrage pe Isus la apele Iordanului, unde, botezându-l pe Isus ca să se împlinească dreptatea, Ioan se botează pe sine, acceptă voinţa lui Isus, care este una cu voinţa Tatălui, şi astfel devine părtaş de viaţa cea nouă care se împarte prin sacramentul Botezului care acum se inaugurează.

Isus a voit să fie botezat de Ioan pentru a nu fi acuzat de farisei şi să nu devină piatră de sminteală pentru cei slabi în credinţă. Numai cunoaşterea învăţăturii despre semnificaţia botezului lui Ioan ne deschide calea spre o cunoaştere mai profundă a tainelor lui Isus. Sfântul evanghelist Marcu ne spune: Pe când umbla Isus prin templu, s-au apropiat de dânsul arhiereii, cărturarii şi bătrânii şi i-au zis: “Cu ce putere faci acestea?” Iar Isus le-a zis: “Vă voi întreba şi eu pe voi un lucru, la care de îmi răspundeţi, vă voi spune cu ce putere fac acestea. Botezul lui Ioan era din cer sau de la oameni? Răspundeţi-mi!” Iar ei se gândeau în sine, zicând: De vom zice că este din cer, ne va zice: Pentru ce dar nu l-aţi crezută? De vom zice că este de la oameni, ne temem de popor; fiindcă toţi credeau că Ioan era adevărat profet. Deci, răspunzând, i-au zis: “Nu ştim”. Iar Isus

le-a zis: “Nici eu nu vă spun cu ce putere fac acestea”. Isus nu le-a revelat secretul puterii sale fiindcă ei n-au acceptat botezul lui Ioan. Dacă Isus n-ar fi primit botezul lui Ioan, ei l-ar fi acuzat că nu împlineşte voinţa lui Dumnezeu, că nu pregăteşte calea venirii lui Mesia. Cu atât mai mult, Isus nu se revelează acelora care nu-i primesc Botezul ca sacrament dătător de viaţă nouă.

Un alt motiv al botezului lui Isus în apa Iordanului poate fi şi acesta: aici s-au săvârşit unele dintre cele mai mari minuni din istoria Israelului, salvând flacăra spiritualităţii aprinsă de Iahve în sânul poporului ales. Amintesc doar câteva: Naaman sirianul s-a curăţat de lepră, după ce s-a spălat de şapte ori (2Rg 5,14); Iosua a oprit apele şi poporul a trecut ca pe uscat (Ios 4,7); profetul Ilie loveşte apele cu mantaua şi traversează albia Iordanului ca pe uscat (2Rg 2,8). Isus desăvârşeşte spiritualitatea Vechiului Testament şi Iordanul devine un loc de referinţă pentru spiritualitatea Noului Testament, pentru adevărul religiei creştine.

Vorbind păgânilor, sfântul Augustin le spunea: Dacă voiţi să vă convingeţi că religia noastră este adevărată, priviţi cum trăiesc creştinii! Între noi nu există nedreptate, nici înşelăciune; totul este iubire, curăţie, evlavie.

Oare tot aşa este şi azi între creştini? Se vede în noi viaţa cea nouă primită la Botez?

Cel care va crede şi se va boteza se va mântui (Mc 16,16). Comentariile sunt de prisos, fiindcă Isus a spus acest adevăr.