“Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică.” (Ioan 3,16)

Unii îl consideră pe teologul elveţian Karl Barth ca fiind unul dintre cei mai mari teologi ai generaţiei sale. În timp ce ţinea un curs seminariştilor, un tânăr l-a întrebat: “Aţi putea să concentraţi într-o singură propoziţie esenţa credinţei creştine?” Toţi seminariştii stăteau cu urechile ciulite, aşteptând să audă ceva măreţ, profund, şi complicat în acelaşi timp. Dr. Barth a răspuns: “Am scris numeroase cărţi de teologie în care am încercat să explic marele geniu al religiei creştine. Nu am încercat însă niciodată să pun totul într-o propoziţie… Dar dacă voi vreţi aceasta, cred că pot. Propoziţia unică pe care aş oferi-o ca expresie a ceea ce este cu adevărat creştinismul ar fi dintr-un cântec pe care obişnuia să mi-l cânte când eram mic. Iată versurile: Ştiu că Isus mă iubeşte / Pentru că Biblia asta-mi vesteşte.” Dacă ar fi fost oricine altcineva, nu ar fi scăpat uşor cu o astfel de definiţie. Dar era Karl Barth, un mare intelectual, un geniu, un spirit enciclopedic.

Despre această mare iubire ne vorbeşte astăzi Evanghelia. De fapt pasajul Ioan 3,16 a fost numit “Evanghelia în miniatură”. Dacă ar fi să pierdem întreg Vechiul Testament, chiar şi Noul Testament dacă l-am pierde, ar fi foarte trist, un dezastru, dar tot am avea inima Scripturii dacă ştim acest unic verset. Pentru că în acest verset avem cuprins întregul mesaj al creştinismului: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

Săptămâna viitoare vom celebra Înălţarea Sfintei Cruci – o zi ce aniversează descoperirea Crucii pe care a fost răstignit Isus. Timp de aproape patru secole, crucea a fost pierdută, îngropată, până a fost descoperită de Sf. Elena şi ridicată din pământ, în uralele mulţimii. Acesta este un detaliu minor în istoria Crucii. Importantă este Crucea în sine şi ce semnifică ea pentru noi. Părinţii Bisericii au ales în mod înţelept cuvintele Evangheliei de astăzi, să fie citite în duminica dinaintea sărbătorii Înălţării Sfintei Cruci, deoarece aceste cuvinte cuprind adevărata semnificaţie a Crucii: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

Pentru a înţelege mai bine acest verset, să îl împărţim în trei părţi mari: marele FAPT, marele ACT şi marea PROMISIUNE.

Marele FAPT

Prima parte, marele FAPT, este iubirea lui Dumnezeu: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea”. Ni se atrage atenţia imediat asupra faptului că Dumnezeu este iubire. Tot ce face El vine din iubire. Din iubire l-a făcut Dumnezeu pe om după chipul şi asemănarea Sa, şi l-a pus într-un paradis al frumuseţii. Iubirea l-a făcut pe Dumnezeu să ne dea Cele Zece Porunci prin mâna lui Moise, şi tot din iubire ne-a trimis profeţii. Aceeaşi iubire explică gestul de a ni-l trimite pe Fiul Său în lume, pentru a face reală omului iubirea Tatălui, pentru a arăta compasiunea Sa pentru bolnavi şi pentru cei apăsaţi de păcate. Iubirea l-a condus la Cruce. Iubirea l-a făcut pe Isus să se roage pentru cei care l-au crucificat: “Tată, iartă-le lor căci nu ştiu ce fac.” Din iubire, între agonie şi moarte Isus a găsit energia să îl asculte pe cel crucificat lângă El, care i-a strigat: “Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în Împărăţia Ta”. Iubirea l-a făcut să se ridice din mormânt şi să spună: “Eu sunt Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi”. Toate aceste semne ale iubirii lui Dumnezeu sunt cuprinse şi sintetizate în acest unic şi frumos verset: “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”.

Marele ACT

Marele ACT al iubirii lui Dumnezeu este că “pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat”. Un faimos călugăr din Evul Mediu a anunţat că avea să predice seara, în Catedrală, despre iubirea lui Dumnezeu. Oamenii s-au strâns în linişte, aşteptând predica, în timp ce afară ultimele raze de soare se stingeau odată cu venirea întunericului. Când în sfârşit nu mai era nici o licărire de la soare, călugărul s-a dus la candelabru, a luat o lumânare şi cu ea aprinsă a mers la statuia în mărime naturală a lui Cristos pe cruce. A luminat rănile de la picioarele Lui, apoi cele de la mâinile Lui, iar mai apoi coasta Sa. În tăcere, s-a înălţat apoi pe vârfuri, luminând capul statuii şi coroana de spini. Aceasta a fost predica sa. Oamenii au stat în linişte şi au plâns, fiecare ştiind că se afla în centrul unui mister, conştient că privea la expresia supremă a iubirii lui Dumnezeu – o iubire atât de profundă, atât de mare, atât de eternă, încât nici nu poate fi exprimată, nici nu poate fi măsurată. Acesta este marele ACT al creştinismului – iubirea lui Dumnezeu a dat lumii ceea ce era mai preţios pentru El: Fiul Său Cel Unul-Născut.

Marea PROMISIUNE

Al treilea aspect din Ioan 3,16 este marea PROMISIUNE: “oricine crede în El piere, ci are viaţă veşnică”. Aceasta este esenţa creştinismului: promisiunea mântuirii şi a vieţii eterne prin credinţa în Isus Cristos, Domnul nostru. Acest adevăr se află în centrul credinţei creştine; aceasta este marea PROMISIUNE a creştinismului. De aceea a putut Victor Hugo să scrie: “Când voi fi coborât în criptă, voi putea spune, ca mulţi alţii, ‘Zilele muncii mele s-au sfârşit’, dar nu voi putea spune ‘Viaţa mea s-a sfârşit’. Mormântul nu este o alee înfundată; este un drum ce conduce dincolo. Marchează sfârşitul unui apus şi începutul unor noi zori.”

Datorită acestei promisiuni, nu rămânem îngropaţi în pământ, ci avem putea de a ne ridica la o nouă viaţă: noi nu vom pieri. Datorită acestei promisiuni, cel care crede în El, are viaţă veşnică; avem speranţă, iar viaţa este eternă. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru această mare PROMISIUNE: “Şi după cum Moise a înălţat şarpele în pustie, aşa trebuie să se înalţe Fiul Omului, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Această mare iubire a lui Dumnezeu cere de la noi un răspuns. Răspunsul Sfântului Pavel a fost: “Iubirea lui Cristos mă călăuzeşte… căci pentru mine viaţă este Cristos”. Răspunsul nostru nu poate fi altul.

În concluzie

Rezumând ceea ce am spus, găsim trei mari adevăruri în Ioan 3,16: primul este marele FAPT – “Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea”; al doilea este marele ACT – “(încât) pe Fiul Său Cel Unul-Născut l-a dat”; al treilea este marea PROMISIUNE – “(ca) oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”. Avem aici esenţa întregii Evanghelii, a întregului mesaj al creştinismului. Crezând acest verset, ne punem în chiar inima credinţei creştine. Ne punem în prezenţa iubirii lui Dumnezeu. Găsim iertarea, mântuirea, pacea lui Dumnezeu şi viaţa veşnică.

Rugăciune

Doamne Dumnezeule, ce iubire! uimitoare! divină! Primeşte sufletul meu, viaţa mea, pe mine de-a întregul!