Start > Ritul latin > Ce se pretinde de la noi?

Ce se pretinde de la noi?

10 July 2010
758 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Țurcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a VII-a de peste an (Anul C)

“… însă David a spus lui Abisai: “Nu-l ucide…”. 1Sam. 26, 2; 7-9; 12-13; 22-23

“Omul dintâi Adam, a fost făcut un suflet viu. Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viață.” 1Cor. 15, 45-49

“Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă…”

Lc. 6, 27-38

Cei doi Adami. Un trup muritor și un trup spiritual. Omul plăsmuit din pământ și omul “ceresc”. Cuvintele Sfântului Paul din lectura a II-a par anume ticluite numai pentru a ne descuraja. Noi, observăm cu mai multă ușurință rubedenia pe care o avem cu Adam cel făcut din lut și tină, decât cu “cel venit de sus”. Purtăm cu mai multă dezinvoltură chipul omului pământesc, decât chipul omului “ceresc”. Ca și cum asta nu ar ajunge, iată și legătura de neînlocuit a Evangheliei de astăzi: “Fiți milostivi precum Tatăl vostru milostiv este”.

Acum, a venit vremea să ne întrebăm: Dar, ce se pretinde de la noi? Dacă ne gândim bine, în cele din urmă ajungem la convingerea că trebuie să ne însușim maxima: “Ceea ce voiți ca oamenii să vă facă vouă, faceți și voi lor”. Altfel spus: “Nu face rău nimănui.” Numai așa poate intra în orizontul nostru gestul mărinimos al lui David, hăituit, fugar, constrâns de a trăi în clandestinitate, care, atunci când s-a aflat în fața dușmanului său, Saul, care dormea, nu vrea să-l străpungă cu lancea, așa cum ați auzit în prima lectură. David, contrar planului lui Abisai, alege mai bine de “a-l respecta pe cel sfințit Domnului” și preferă a lăsa toate acestea pe seama lui Dumnezeu, care va da fiecăruia după dreptatea și credința lui”.

Interesantă este alternativa, la a cărei extreme se află un principiu teologic: Dumnezeu este acela care face în așa fel, încât să pună dușmanul în mână pentru a-l ucide, sau Acela care îți cere să-l ierți? Aici avem două metode de a citi numele lui Dumnezeu în istorie și de a interpreta Voința Sa: Slava Lui trece prin exterminarea dușmanilor sau prin respectarea vieții fiecărui om? David a citit corect voința lui Dumnezeu, anticipând în felul acesta, prin comportarea lui, unul din punctele esențiale ale mesajului lui Cristos, deoarece a înțeles că Dumnezeu i l-a pus în mâinile lui pe Regele Saul, pentru ca să observe semnul divin a intangibilității sale și ca atare a sacralității persoanei, chiar și a aceleia unui supus oarecare, fie el și dușman.

Unul nu-i creștin, numai pentru că nu face nici un rău nimănui. Prin urmare, calea parcursă de David cu toată greutatea ei este suficient de practicabilă și pentru noi. Nenorocirea este că stând noi la cuvintele Evangheliei, vedem că aici este vorba nu numai de a-l ierta pe vrăjmaș, de a nu-i face rău ci chiar de a-l iubi. Unele precizări nu ne lasă nici o ușă de scăpare: “Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-i-o și pe cealaltă…”. (Lc. 6, 27-29)

Sunt unii oameni care se socotesc a fi foarte evlavioși atunci când își amintesc în rugăciunile lor de anumiți binefăcători. Însă Isus Cristos ne cere să ne rugăm și pentru cei care nu numai că nu ne fac nici un bine, dar care ne chinuiesc, ne neîndreptățesc, ne insultă. Asta ca și cum ne-ar spune: “Mulțumiți din inimă acelora care vă fac viața amară și nu uitați de a-i recomanda lui Dumnezeu pe toți aceia care v-au făcut să suferiți ceva în viață.” În ceea ce privește “întoarcerea și celuilalt obraz” aici pare ceva exagerat. Bun lucru o fi și acesta însă diploma de “stupizi” nu e prea onorabilă. Nu ne plecăm la nivelul unor turbați, ci ne depărtăm într-o tăcere demnă. Însă de data aceasta se pune problema de a fi ținta loviturilor, fără a reacționa nici câtuși de puțin.

Prin urmare, creștinul nu numai că nu trebuie să facă rău nimănui ci să facă binele chiar și acelora care nu merită, celor nerecunoscători și răi. Evanghelia de astăzi ne vorbește despre răsplată: “Bucurați-vă în ziua aceea și săltați de veselie, pentru că răsplata voastră, mare este în cer”. (Lc. 6, 23) Însă această răsplată este destinată numai acelora care au știut să-și iubească dușmanii și să le facă binele. Și ce fel de răsplată va fi aceea? Un monument ridicat în cinstea eroului Evangheliei? Vreo medalie de aur acordată creștinului excepțional…? Nu. Nimic din toate acestea ci dreptul de a fi considerați “fiii celui Preaînalt”, adică niște fii care nu se rușinează că au un asemenea tată, care cere de la dânșii imposibilități și care nădăjduiesc că tatălui nu-i va fi rușine cu ei.

Lucruri dintr-o altă lume?

Așa stând lucrurile, acum suntem în stare de a simplifica, de a sintetiza cuvintele complexe ale Sfântului Paul. Între omul pământesc și omul ceresc, există o cale care depășește orice distanță: este calea care leagă cele două lumi. Calea aceea trece prin abandonarea unui program rațional (adică de a-i iubi pe cei ne iubesc, să facem bine celor care ne fac binele, să-i împrumutăm pe cei care avem suficiente garanții că ne vor restitui, etc.), și adoptarea unui program irațional ale cărui puncte calificante și care nu se pot omite sunt: dragostea față de dușman, iertarea, neosândirea altora, milostivirea fără de margini…

Inevitabil, omul va rămânea totdeauna lipit de pământ, dar chiar cu picioarele rănite, pe acea cale imposibilă, cu puțină trudă pământească el va ajunge în cer… Trebuie să ne mai gândim că acea cale, nu este marcată în itinerariile normale în anumite cazuri ar putea face să coboare pe pământ chiar și câte un colțișor de rai. Atunci Saul nu va mai avea trebuință ca să trimită pe cineva ca să-i caute ulciorul pe care i-l luase David, deoarece la trezire și-l va afla plin cu apă proaspătă.

“Era un mare spațiu între David și Saul, așa cum citim în cartea I-a a lui Samuel: “Mare interval”, între cei doi Adami, mare spațiu între om și vrăjmașul lui! Însă ambele spații sunt la îndemâna atât a unuia cât și a celuilalt și ca atare pot fi reduse, dar numai împreună. De aceea, omul care nu este atent și prudent așa ca David, care se află undeva departe pe vârful muntelui și care coboară nebunește către dușmanul lui cu gândul să-l omoare, riscă de a se rostogoli în prăpastie…

Lucruri din altă lume? Poate. Totuși, faptul este că atunci când lucrurile dintr-o altă lume intră spre a face parte din această lume, numai atunci ne simțim la adăpost și siguri în casa noastră.

Ritul latin