Start > Ritul latin > O pâine pentru alții

O pâine pentru alții

10 July 2010
607 afișări

Autor: pr. Alessandro Pronzato
Traducere: pr. Petru Țurcanu
Copyright: Predici.cnet.ro
Preasfântul Trup și Sânge (Anul C)

“Melchisedec, împăratul Salemului, a adus pâine și vin și era preot al Dumnezeului celui Preaînalt.” Gen. 14, 18-20

“Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut a luat pâinea. Și după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o și a zis: “Luați, mâncați; acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre

pomenirea Mea.” 1Cor. 11, 23-26

“Isus a luat cele cinci pâini și cei doi pești. Și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi le-a frânt și le-a dat ucenicilor ca să le împartă norodului.” Lc. 9, 11-17

Anticipări

Dacă vrem să prelucrăm materialul oferit de Liturghia Cuvântului din această sărbătoare în schema cea mai simplă, atunci prima lectură și Evanghelia formează cadrul destinat a acceptării și evidențierii a tot ceea ce reprezintă lectura a II-a. În felul acesta figura preotului Melchisedec al cărui nume înseamnă “Regele dreptății”, regele Salemului, (“țara păcii”), după ce a oferit lui Avram pâine și vin, l-a binecuvântat pe El, și l-a binecuvântat și pe Dumnezeul cel Preaînalt, devine mesaj după cele spuse de Isus: “Tu ești preot în veci după rânduiala lui Melchisedec”, (Ps. 110, 4), care le oferă alor săi pâinea euharistică. Autorul scrisorii către Evrei, în cap. 7, ne prezintă o pildă semnificativă de interpretare alegorică a personajului profetic al lui Melchisedec în raport cu Cristos și Euharistia.

Prin zeciuiala pe care o plătea Avram din toată agoniseala lui, aici apare clar superioritatea acestui preot asupra lui Avram. Apoi tăcerea cu privire la genealogia lui ne sugerează ideea unei preoții veșnice, prefigurarea preoției desăvârșite și fără de sfârșit a lui Cristos. Așa stând lucrurile, chiar și Evanghelia de astăzi ne vorbește despre înmulțirea pâinilor și a peștilor, ce poate fi interpretată ca semnul anticipării darului euharistiei. Va fi suficient ca să ne oprim la gestul lui Isus, care înțelege să sature acea mulțime așa cum o prezintă evanghelistul Luca la versetul 16 (“A luat cele cinci pâini și cei doi pești. și-a ridicat ochii spre cer și le-a binecuvântat. Apoi, le-a frânt și le-a dat ucenicilor ca să le împartă norodului”).

În centrul atenției se află povestirea înființării euharistiei despre care cele relatate de prima scrisoare către Corinteni, reprezintă mărturia cea mai veche pe care o posedăm. În cele spuse de Sfântul Paul realitatea ia locul imaginii, făgăduința devine împlinire, figura cea îndepărtată a lui Melchisedec dispare, lăsând loc unicului preot, garantul Noului Legământ, pecetluit cu sângele său. Apostolul care se declară purtătorul celei mai autentice tradiții, evidențiază gestul deosebit și cuvintele lui Isus asupra pâinii și asupra vinului, nu apar ca în cazul lui Avram într-un context de biruință asupra dușmanului, ci în iminența eșecului “… în noaptea în care va fi vândut”.

Perspectiva este aceea a patimii și a morții, îndurate pentru eliberarea omului (“Acesta este Trupul Meu care pentru voi…”). În cele din urmă Sfântul Paul trece la prezentarea euharistiei (“… faceți aceasta…”), cu referire la trecut (“în amintirea mea”) și mesajul pentru viitor (“Voi vestiți moartea Domnului până când El va veni”).

Planul 2 “dimisionar” și planul coresponsabilității

Trebuie știut că Evanghelia nu este numai prefigurarea banchetului euharistic. Ea poate fi citită și ca o interpretare punctuală a ceea ce trebuie să fie practica concretă a unei comunități, care participă la masa aceea și care se hrănește din pâinea aceea frântă. Mai putem avea o lecție importantă, chiar și dialogul lui Isus cu ucenicii Lui: “… Cei doisprezece s-au apropiat de El și i-au zis: “Dă drumul noroadelor ca să se ducă prin satele și prin cătunele din jur, să găzduiască și să-și caute de ale mâncării, pentru că aici suntem într-un loc pustiu.” Însă Isus le spuse: “Dați-le voi de mâncare!”.

Planul ucenicilor, ca și al nostru este redus, dictat de bunul simț și de renunțare, într-un cuvânt, de dimisionarism. Se pretinde rezolvarea problemelor urgente, realitățile incomode, prin trecerea acestora dincolo de orizontul nostru. Am vrea să trăim liniștiți și în pace prin îndepărtarea persoanelor care cer sau pretind ceva de la noi. Însă planul lui Isus este un plan îndrăzneț. Un plan de angajare și de coresponsabilitate (“Puneți-i să șadă jos, în cete de câte cincizeci… A luat cele cinci pâini și cei doi pești… Le-a frânt și le-a dat ucenicilor ca să le împartă norodului”).

În euharistie Isus răstoarnă fără menajamente planurile noastre particulare, care exclud necesitățile altora, pentru a ne impune planul său de fraternitate și de solidaritate. Euharistia nu este compatibilă cu o masă restrânsă, egoistă, selectivă, ci implică pregătirea unei mese, care să se lungească la dimensiunile foamei (ale pâinii, ale prieteniei, ale dreptății și ale semnificației vieții aproapelui). Euharistia nu înseamnă izolare, ci participare, comunicare, solidaritate.

Este cu neputință comunicarea cu Dumnezeu atâta vreme cât îi ținem la distanță pe oameni. Noi pretindem intimitatea și izolarea (“lasă-i să plece…”). El ne constrânge la comunicare cu toți (“dați-le voi de mâncare. Puneți-i să șadă…”) Noi, ca și noi doisprezece, dorim ca toți să dispară din ochii noștri și fiecare să se intereseze numai de sine. Cristos ne poruncește de a ne interesa și de problemele fraților noștri. Din păcate, pentru mulți creștini, euharistia se reduce la o simplă practică evlavioasă.

Însă mâinile care primesc pâinea aceea trebuie să devină ziditoarele bisericii, adică a comunității celor ce-l iubesc. Euharistia nu este numai tăcere, reculegere, intimitate, ci ea este sărbătoare, cântare, înălțare și responsabilitate. O euharistie care nu ne leagă de dragostea și de slujirea altora nu ne poate lega nici de dragostea lui Cristos. Prea mulți creștini, cu toate că se apropie de împărtășanie, nu se hrănesc din dragoste și nu observă exigența prieteniei.

Își închipuie că se vor mântui prin lichidarea gloatei de concurenți. Unii ca aceștia cred într-un fel de mântuire imposibilă, solitară, secretă, și chiar clandestină. Unii ca aceștia nu-i dau seama că verbul a se mântui poate fi conjugat corect numai după dificilele reguli ale gramaticii euharistice, și numai atunci când este întovărășit de adverbul împreună.

Ritul latin