Predici

După relatarea trimiterii în misiune a celor doisprezece apostoli, Luca ne prezintă şi trimiterea în misiune a celor şaptezecişidoi de discipoli.

Probabil, intenţia sa este de a ne transmite că misiunea nu este încredinţată numai unui grup restrâns al apostolilor, dar pur şi simplu este cuprinsă în vocaţia creştină.

Evanghelistul precizează că “i-a trimis doi câte doi înaintea sa, în fiecare cetate sau loc pe unde avea să treacă el”. Misiunea presupune o trimitere, şi pentru aceasta misionarul trebuie să fie foarte conştient de ceea ce are de făcut. El a primit o îndatorire şi trebuie să o ducă la îndeplinire cu fidelitate, în termenii stabiliţi. Nu trebuie să se prezinte pe el însuşi, nici ideile proprii, dar evanghelia lui Cristos. În conceptul trimiterii este şi ideea călătoriei şi a plecării: “mergeţi!” Nu popoarele sunt cele care trebuie să se pună pe drum către discipoli, dar discipolii sunt cei care trebuie să alerge spre popoare. Creştinul nu trebuie să se mulţumească a vorbi despre evanghelie numai dacă este căutat sau întrebat: trebuie să ia iniţiativa şi să vorbească primul. El trebuie să se preocupe de a face să apară întrebarea, nu se mulţumeşte doar cu a da răspunsul.

Apoi, misionarul trebuie să aibă atitudini clare. Prima este aceea a urgenţei şi a complexităţii misiunii sale: “de secerat este mult, dar lucrătorii sunt puţini”. De aici necesitatea rugăciunii. Urgenţa şi complexitatea îndatoririi sunt subliniate şi de un alt avertisment: “nu salutaţi pe nimeni pe drum”. Nu este timp pentru conversaţii lungi şi inutile. Discipolul nu are timp de pierdut. O a doua atitudine: “nu luaţi cu voi nici bani, nici desagă, nici sandale”. Discipolul este invitat să nu se lase îngreunat de prea multe bagaje şi de prea multe pretenţii. Un discipol îngreunat de prea multe bagaje devine sedentar, conservator, foarte bun la a găsi o mie de motive de comoditate pentru a considera că nu este necesar a renunţa la casa în care s-a acomodat. Sărăcia este şi un semn de credibilitate: demonstrează că misionarul se încrede în Dumnezeu şi nu în el însuşi. Arată că misiunea sa este cu totul gratuită.

A treia atitudine este conştientizarea unei situaţii de discrepanţă, de nepotrivire: “eu vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor”. Ciocnirea cu lumea nu este cu arme egale. Discipolul trebuie să creadă în cuvântul pe care îl vesteşte, chiar dacă acesta pare a fi nepotrivit pentru îndatorirea sa. El trebuie să evite ispita de a se folosi de puterea lumească pentru a face mai eficient cuvântul pe care îl vesteşte. A merge în căutarea mijloacelor care aparţin logicei lumeşti trădează o profundă lipsă de credinţă. Tocmai această lipsă de credinţă impiedică, de multe ori, cuvântul de a manifesta puterea pe care acesta o ascunde.

traducere şi prelucrare după Bruno Maggioni

pr. Ştefan Ciubotaru Ritul latin