Predici

În această pericopă – informându-ne că poporul iudeu a refuzat darul mântuirii – Isus accentuează faptul că Împăratul, Dumnezeu-Tatăl, insistă să invite, până când realizează proiectul Său: “sala se umplu“. Acest fapt ne învaţă că dorinţa lui Dumnezeu de a mântui, nu slăbeşte, în ciuda opoziţiei oamenilor.

Evanghelia ne spune că suntem cu toţii invitaţi la Ospăţ, chiar dacă din punctul nostru de vedere ne împărţim în răi şi buni, vrednici şi nevrednici, sfinţi şi păcătoşi… Înainte de a-i vedea pe oameni buni sau răi, tari sau slabi, fragmentul evanghelic precizează că fiind iubiţi de Împărat, toţi sunt chemaţi să facă parte din împărăţia Sa: “Precum întru El ne-a şi ales, înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără de prihană înaintea Lui, mai înainte rânduindu-ne, în a Sa iubire, spre înfierea întru El, prin Isus Cristos, după buna socotinţă a voii Sale” (Ef. 1, 4-5).

Şi în VT se vorbeşte despre o sărbătorire a Alianţei. Este vorba de celebrarea înţelepciunii, a comuniunii cu Dumnezeu, un timp în care El distribuie darurile Sale dătătoare de viaţă, eliminând moartea. Aceasta este Împărăţia lui Dumnezeu: Tatăl convoacă oamenii, pentru a le dărui adevărata înţelepciune, pentru a le reînnoi viaţa. Astfel, darurile pe care Dumnezeu le face “miresei” sale în VT sunt: dreptatea, bunăvoinţa, iubirea, fidelitatea şi cunoaşterea Sa.

Pentru Isus, celebrarea Alianţei (nunta) se realizează în comuniunea Sa cu păcătoşii, peste care revarsă mila gratuită a Domnului; Isus, care a venit pentru a-i mântui pe păcătoşi, este semnul apropierii Împărăţiei lui Dumnezeu.

“Cei aleşi” sunt toţi oamenii, dar nu toţi acceptă invitaţia. Prin urmare, “ales” nu este doar cel chemat de Domnul, ci acela care a acceptat invitaţia şi s-a pregătit să participe cu demnitate la banchet, comportându-se în consecinţă.

La urma urmei, pericopa evidenţiază că mântuirea este un dar, pe care Dumnezeu ni-l oferă gratuit. Omul trebuie să creadă, să se convingă de acest lucru. Din păcate, el este ispitit să se bazeze numai în ceea ce produce singur, cu mâinile sale. Se încrede doar în realizările pe care le-a înfăptuit. Omul este ademenit mereu să se auto-considere “Mesia” (salvatorul) său, şi să fie atent numai la propriile-i proiecte.

“A crede”, înseamnă a accepta invitaţia de a-ţi abandona viaţa în mâinile lui Dumnezeu, îndeplinind poruncile Sale. Aceasta nu este calea cea mai simplă sau uşoară, dar, ignorând-o, riscăm să intrăm în sala banchetului fără “haina” de nuntă, adică fără iubirea sinceră. Totuşi, numai dacă respectăm în mod radical Scriptura, devenim din simpli invitaţi, oaspeţi distinşi ai Domnului.

Pedeapsa veşnică

Pedeapsa, pentru cei care nu răspund afirmativ invitaţiei, este dură: “Legaţi-l şi aruncaţi-l în întuneric. Acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor“. Este vorba de “moartea definitivă” (Apoc. 20, 14). Inclusiv Sf. Pavel este explicit în acest sens: “Nu ştiţi că păcătoşii nu vor moşteni Împărăţia cerurilor? Nu vă amăgiţi: nici idolatri, nici adulterii, nici hoţii, nici zgârciţii, nici beţivii, nici calomniatorii nu vor intra în Împărăţia cerurilor“.

Este necesar – cu siguranţă – să fim mai atenţi la Cuvântul Domnului. Să nu uităm că stă scris: “Trimite-va Fiul Omului pe îngerii Săi, vor culege din împărăţia Lui toate smintelile şi pe cei ce fac fărădelegea şi-i vor arunca pe ei în cuptorul cu foc; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor” (Mt. 13, 41-42).

Într-un alt pasaj din Scriptură se precizează: “Mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi“. Această expresie, nu trebuie să o înţelegem ca pe o descriere în prealabil a judecăţii finale, pentru că este un “proverb apocaliptic”, care – evidenţiind seriozitatea propunerii lui Dumnezeu – are ca scop să ne stimuleze să trăim în respectarea poruncilor Domnului, permiţându-I să ne ierte păcatele. Din nefericire, mulţi vin la Biserică şi ascultă învăţătura, dar nu se străduiesc să o împlinească. Acestora, Isus le spune: “Niciodată nu v-am cunoscut pe voi. Depărtaţi-vă de la Mine, cei ce lucraţi fărădelegea” (Mt. 7, 23).

Nunta veşnică

Încă de la botezul nostru am primit invitaţia, pe care nu ar trebui să o neglijăm, de a participa la ospăţul Împărăţiei lui Dumnezeu. Omul trebuie să îndeplinească două condiţii: să accepte invitaţia şi să intre la ospăţ – chiar dacă este un păcătos – dar să poarte haina potrivită.

Evanghelia afirmă că este o singură “nuntă adevărată” pe pământ: întâlnirea dintre Dumnezeu şi om, realizată prin mijlocirea Mântuitorului. Prin Isus, Domnul a încheiat o Alianţă de iubire cu toţi oamenii. Este Dumnezeu care a dorit să se căsătorească cu umanitatea. Invitaţii la ospăţ nu pot fi trişti, în timp ce Mirele este cu ei (cfr. Mt. 9, 15).

Ospăţul continuu, nunta veşnică, este Raiul. În Paradis se vor împlini toate aspiraţiile noastre, toate visele frumoase, vom experimenta bucuria plină şi fără sfârşit, vom trăi în iubirea lui Dumnezeu.

Distraţi, preocupaţi de multe lucruri, loviţi de necazuri, nici nu mai cugetăm la fericirea Raiului. Uităm că ne trebuie un singur lucru: să acceptăm invitaţia Tatălui de a participa la Nunta Fiului Său, îmbrăcaţi în haina iubirii.

Pericopa ne cere să sărbătorim încă din viaţa aceasta şi nu doar să muncim în via Domnului! Este vorba de banchetul la care Domnul cheamă toate popoarele. Isus ştia să postească, dar îi plăcea şi să sărbătorească: înfăptuieşte prima minune la nunta din Cana Galileii, onorează invitaţiile la prânz ale lui Matei, Zaheu, Simon şi Lazăr, înmulţeşte pâinile, sărbătoreşte la Cina cea de Taină, mănâncă dis de dimineaţă pe lac…

Cei care au refuzat, evreii, adică aceia care pretindeau că ştiu bine Scripturile, au rămas pe dinafară. Acest fapt ne spune că pentru a participa la banchet, omul trebuie să dorească să-L întâlnească pe Domnul şi să sărbătorească împreună cu Dumnezeu, adică să-şi schimbe viaţa, să se convertească. Amin.

pr. Mihai Tegzeş Ritul bizantin