Start > Ritul bizantin > Împărăția sau “nunta” veșnică

Împărăția sau “nunta” veșnică

28 April 2010
1,448 afișări

Autor: pr. Nick Brown
Copyright: Predici.cnet.ro
Duminica a XIV-a după Rusalii

Profeții au vestit și descris pătrunderea definitivă a lui Dumnezeu în istorie, folosindu-se de imaginea “nunții”, la care sunt invitate toate popoarele (cfr. Is. 25, 1-10). Această nuntă simbolizează fie “mântuirea” care satură foamea și setea omului, fie bucuria, căci “Domnul va șterge lacrimile de pe fețele tuturor“, fie triumful vieții, deoarece Dumnezeu “Va elimina moartea pe veci“, cât și raportul profund de prietenie între Dumnezeu și invitați, căci “Domnul va înlătura vălul care învăluie toate popoarele și perdeaua care acoperă toate neamurile” (Is. 25, 7). Cu alte cuvinte, atunci când omul va fi împreună cu Dumnezeu – primind mântuirea adusă de Mesia – va fi vindecat de orbirea sa sufletească, ce-l împiedica să-L cunoască pe Mântuitorul și să trăiască precum frații, cu semenii săi.

La începutul pericopei, Isus precizează că aceste profeții, privitoare la tema “banchetului nupțial”, se împlinesc. Prin ceea ce a făcut, Isus a arătat că și-a iubit mireasa (omenirea) până la jertfa de Sine, pentru a o mântui: nu numai a șters lacrimile de pe fețele oamenilor (cfr. Is 25, 6-7), ci a eliminat moartea pentru totdeauna… Într-adevăr, una dintre cele mai fascinante imagini este asemănarea Împărăției lui Dumnezeu, cu o mare sărbătoare de nuntă, la care este invitat tot pământeanul. Această nuntă este specială, deoarece Fiul lui Dumnezeu se căsătorește cu umanitatea, dorind să o unească cu Sine și astfel, să o introducă în “intimitatea” Sfintei Treimi. Ce lucru minunat: Dumnezeul veseliei și al bucuriei a hotărât să se “căsătorească” cu omenirea, pentru a o duce în familia Sa, copleșind-o cu iubirea Lui divină, pentru că a dorit să-I împărtășească viața Sa, iubirea Sa, fericirea Sa! Prin urmare, veniți la banchet! Cinstiți și împliniți cea mai frumoasă istorie de dragoste!

Isus, adresându-se bătrânilor poporului și preoților – persoane experte în Sfintele Scripturi, deci capabile să-I înțeleagă învățătura – vorbește despre ei și despre părinții lor, accentuând că poporul lui Israel a fost cel dintâi chemat la nuntă, dar acesta, arătându-se indiferent și chiar ostil, nu a dorit să-L întâlnească pe Domnul. Refuzul celor dintâi invitați este “nu”-ul necredinței, pentru că sunt siguri pe ei și se bazează doar pe modul lor de a vedea lucrurile. Totuși, poporul ales, neacceptând invitația, deschide o pagină nouă în istorie: Împăratul trimite slujitorii să cheme la ospăț toate popoarele, fapt vestit inclusiv de VT (cfr. Is. 25, 6) și subliniat de Isus înainte de Înălțarea Sa la cer (cfr. F.Ap. 1, 8)… Azi vorbim de criză pe toate planurile. Dumnezeu continuă să ne cheme, dar noi suntem cei care ignorăm invitația Sa, fie pentru că ne lipsește curajul – sau găsim alte scuze – fie pentru că preferăm să ne organizăm singuri viața, în chip “comod”.

Cu toții suntem chemați să acceptăm invitația, conștienți de faptul că Mirele ne cere aportul, ne responsabilizează în facerea binelui, deoarece darurile lui Dumnezeu, chiar dacă sunt gratuite, sunt exigente. Mântuirea noastră nu este automată, necesită ca noi să o acceptăm și să colaborăm la obținerea acesteia, cu toată conștiinciozitatea și fermitatea.

Refuzul invitaților

Chiar dacă aud cuvintele: “Fericiți cei invitați la ospățul Domnului“… mulți nu se împărtășesc, arătând că nu au nevoie de hrana divină. Cu ce sunt diferiți față de cei care nu au refuzat invitația Împăratului de a participa la banchet? Domnul se folosește de oamenii care vestesc adevărul. Atunci când ignorăm mesajul lor, refuzăm binele nostru și ne îndreptăm spre Iad.

Răspunzând negativ invitației continue a Domnului, omul își explică scuzele: indiferență, munca în exces, unii se supără că sunt deranjați și-i iau la bătaie pe slujitori. Asemenea lor, noi găsim aceleași motive, când Domnul ne cere să sărbătorim și să fim bucuroși împreună cu El. Astfel, lucrurile multe pe care dorim să le facem, problemele care le avem de rezolvat, ne determină să credem că este mai bine să le realizăm, decât să ne deschidem Luminii și mântuirii. Mergând, care la lucrul câmpului, care la afacerile noastre, ignorăm chemarea la nuntă, deoarece ne lăsăm dominați de interesele personale și de câștig, demonstrând că respingem invitația, pentru că vrem să umblăm pe alte căi, diferite de cele indicate de Dumnezeu.

Nedorind să participe la banchet, oamenii reușesc să-l dezamăgească pe Domnul. Refuzând darurile lui Dumnezeu, pentru a deveni sclavii idolilor (ai lucrurilor din lume), aceștia își arată rebeliunea și nebunia de care sunt capabili: “De ce mă obligați să merg la Biserică, atunci când numai duminica am timp să merg la teatru, la pescuit, la vânătoare…?” Omul preferă, în locul onorării invitației Împăratului, micile sale satisfacții. Mulți nu pricep acest lucru, iar Isus se roagă pentru ei: “Tată, iartă-i, că nu știu ce fac” (Lc 23,34). De fapt oamenii, prin comportamentul lor, transmit un mesaj clar Domnului: “suntem liberi, sărbătoarea Ta nu ne interesează, avem de împlinit afacerile noastre, facem ceea ce vrem“.

Pentru ca să-și întărească autonomia, ei ucid trimișii Împăratului, opunându-se direct autorității lui Dumnezeu. Acești “rebeli” nu sunt doar contemporanii lui Isus – care I se opun, refuzând învățătura Sa și nerecunoscându-L ca fiind Mesia – ci sunt oamenii de pretutindeni, care privesc la Dumnezeu ca la un rival ce trebuie eliminat sau, ca la un stăpân aspru ce trebuie îndepărtat, pentru a putea trăi după bunul plac. De fiecare dată, când omul judecă astfel, experimentează “mânia” lui Dumnezeu, în sensul “că-și sapă singur groapa”, uitând că Împăratul îi “distruge” pe dușmanii Săi… Și la acest, aspect nu ar trebui să rămânem indiferenți.

Răspunsul fidel al Împăratului

Refuzat fiind, Împăratul nu s-a predat, ci invitând alți nuntași – toate popoarele – sala banchetului s-a umplut. Astfel, planul lui Dumnezeu nu s-a întrerupt, ci s-a produs, s-a actualizat cu o intensitate și mai mare. De fapt, pericopa evanghelică ne dovedește că refuzului omului, Domnul îi răspunde cu o nouă fidelitate, o nouă invitație, deoarece nu se dă bătut, ci trimite alți slujitori cu misiunea de a invita întreaga omenire la banchetul Său, pentru că vrea ca fiecare om să fie fericit și să se bucure împreună cu El la ospățul Mirelui.

Din conduita Împăratului, deducem că invitația la banchet este adresată tuturor oamenilor, în chip generos și gratuit, indiferent dacă sunt buni sau răi: “Mergeți și chemați pe toți cei de la răscruci de drumuri“. Acest fapt s-a verificat pentru evreii din timpul lui Isus. Ei nu au dorit să se “supună” Împăratului, iar Acesta a decretat: “Vă va fi luată Împărăția și va fi dată unui popor care va aduce roadă” (Mt. 21, 43). Astfel, oamenii au posibilitatea să răspundă afirmativ chemării Sale și nimeni nu poate obiecta că nu a fost invitat, deoarece Fiul Stăpânului invită la ospăț pe toți marginalizații, săracii, nefericiții, bolnavii, păcătoșii, căci a venit în lume: “Nu pentru cei drepți, ci pentru păcătoși“. Prin urmare, este limpede că Domnul dăruiește tuturor harul necesar în vederea mântuirii. Chiar dacă respectă libertatea fiecăruia, ne informează că suntem responsabili de alegerea pe care o facem, iar aceasta determină destinul nostru veșnic. Iar dacă noi vom refuza invitația, alții vor ocupa locul nostru.

Prietene, de ce nu ai “haina” potrivită pentru nuntă?

În partea a doua, pasajul evanghelic ne spune că dintre cei care au acceptat invitația, unul “fără nume” nu are haina corespunzătoare, fapt care stârnește “mânia” Împăratului. Prin urmare, a hotărî să fii de partea lui Dumnezeu este un lucru foarte serios, căci Împăratul nu este pasiv, nu ia în glumă relația Sa cu omul, ci intrând la ospăț, “se uită” la invitați și, descoperind un om care nu avea haină potrivită pentru nuntă, îi supuse: “Prietene, cum de ai intrat fără să fi îmbrăcat haină de nuntă?“.

Astfel, chiar dacă la banchet au intrat și bunii și răii – semn că Dumnezeu îi iubește inclusiv pe cei răi, invitația Sa fiind gratuită – cere tuturor să îmbrace “haina” de sărbătoare, adică faptele dragostei frățești, cum ne amintește pericopa dreptei judecăți (cfr. Mt. 25, 31-46), deoarece, pentru a “benchetui”, fiecare trebuie să aibă “îmbrăcămintea” potrivită. Cu alte cuvinte, invitații trebuie să se folosească de timpul pe care l-au primit, ca să învețe să se îmbrace în haina corespunzătoare, pentru participarea la banchetul regal.

Sf. Augustin ne spune că “haina” de nuntă este “caritatea”: “Îmbrăcați-vă cu această haină dacă doriți să participați în siguranță la banchetul la care ați fost invitați… Pentru a vă îmbrăca cu această haină a carității trebuie să-i ajutați pe săraci, să faceți fapte bune. Astfel, nu vă va fi frică de pedeapsa Iadului. Aveți timp. Profitați!

“Haina” poate însemna “dreptatea”, adică o viață trăită în fiecare moment în respectarea poruncilor Domnului (și în realizarea faptelor de dreptate), care fac vădite coerența și sinceritatea răspunsului nostru. Când umanitatea va fi pe punctul de a intra în veșnicie, va fi gătită asemenea “unei mirese” – cu o haină de vizon – scrie în Cartea Apocalipsei, pentru nunta Mielului: “căci vizonul sugerează faptele cele drepte ale sfinților.” (Ap 19, 7-8).

Printre invitați apare și unul nevrednic, pe care doar Dumnezeu îl cunoaște. Poate este vorba de cel care strigă: “Doamne, Doamne”, dar nu face voia Tatălui. Cei care vin la ospățul Mielului, adică, cei care se împărtășesc și doresc să fie mântuiți, trebuie să-și schimbe viața și comportamentul, iubindu-i pe cei din jur. Căci, la sărbătoare, fiecare om trebuie să îmbrace “haina” potrivită (bună dispoziție, bucurie, simplitate, respect), altfel riscă să fie pedepsit. Mesajul este evident: întreaga noastră viața se îndreaptă către întâlnirea Creatorului cu noi, lucru pentru care trebuie să ne pregătim cum se cuvine.

Cei care acceptă invitația, trebuie să se îmbrace cu “haina” bucuriei, căci aceia care nu sunt bucuroși, fericiți, nu sunt adevărați creștini. Bucuroși pentru că Dumnezeu le-a oferit un asemenea dar: posibilitatea mântuirii! De fapt, fiecare trebuie să aibă o inimă deschisă iubirii: față de Domnul și față de aproapele și, în același timp, să se debaraseze de tristețe și de egoism! Deoarece, cel care primește gratuit, trebuie să dăruiască și altora, cu aceeași gratuitate.

Observând că unul dintre invitați nu îmbrăca haina potrivită, Dumnezeu ne avertizează să luăm în serios împlinirea datoriilor noastre, în conformitate cu cerințele Împărăției, săvârșind faptele drepte și bune ale sfinților (cfr. Apoc. 19, 8).

Omul, datorită lenei de a privi în jur, nici măcar nu a priceput că nu s-a îmbrăcat cu haina de sărbătoare. Astfel de persoane nu pot participa la banchet – din vina lor exclusivă – și nu pentru că nu au fost invitate. Prin urmare, trebuie să știm că pentru a intra în Împărăție, trebuie să ne dezvoltăm calitățile: să ne deschidem ochii, să privim în jur și să învățăm de la cei care fac binele, nu de la cei care ne ademenesc cu plăceri trecătoare și distructive. Lenea nu permite nimănui să acceadă în Împărăție.

Cel care intră fără haina potrivită, poate fi și un om “arogant”, deoarece face ceea ce vrea, nerespectând regulile. Violența, agresivitatea sunt o caracteristică a tinerilor, dar maturizându-se, aceștia se schimbă. Evanghelia ne atenționează să nu fim colerici, căci riscăm să fim alungați din Împărăție. Cine vrea să intre în Împărăție, trebuie să se străduiască să muncească în acest sens, nu să se preocupe numai pentru interesele sale materiale și economice, dar in același timp, efemere.

Dumnezeu ne va întreba “Ce ai făcut pentru Împărăția cerurilor?” Noi îi vom prezenta realizările noastre… Iar El ne va răspunde: “Nu te-am întrebat ce ai făcut pentru tine, ci pentru Împărăție…“. Din păcate, ne folosim de creștinism și de numele lui Isus, dar nu-L slujim. Trebuie să facem ceva cu toții. Mulți oferă sume imense pentru realizarea unor proiecte personale… dar puțini dau câte ceva pentru Biserică, pentru educație… Un creștin ar trebui să ajute inițiativele propuse de Biserică… fie cu bani, fie cu timpul său…

Avem cazul lui Nathan Rothschild, fondatorul puternicei Bănci ebraice. În 18 iunie 1815, la Waterloo (faimoasa bătălie a lui Napoleon), fiind unul dintre comandanții generalului Wellington, el căuta să știe care va fi finalul bătăliei. Abia a aflat că Napoleon va fi învins, că a și încălecat, îndreptându-se cu toată viteza către coasta mării. În dimineața zilei de 19 iunie ajunse la Ostenda, dar marea era foarte agitată și nimeni nu îndrăznea să o înfrunte. Rothschild oferi atunci 2000 franci: un marinar își asumă riscul. După câteva ore, Rothschild debarcă și se grăbi să ajungă la Bursa din Londra, unde – presupunând cu toții că Napoleon, ca întotdeauna, va câștiga – acțiunile aveau o valoare forte scăzută. Rothschild cumpără cât mai multe. Când a sosit vestea victoriei lui Wellington, acțiunile crescură imediat iar Rothschild câștigă 30 milioane franci, o sumă imensă.

Această întâmplare se potrivește cu spusele lui Isus: “Împărăția cerurilor se aseamănă cu un negustor care a plecat în căutarea perlelor de mare preț. Găsește una de o mare valoare. Merge. Vinde toate averile sale și o cumpără“. Totuși, rămâne întrebarea: creștini fiind, eforturile, sacrificiile, alergările, le facem pentru ca să “cumpărăm” Împărăția cerurilor, sau depunem atâtea eforturi – asemenea acelui evreu – numai pentru avantajele pământești?

Nu doar profeții din VT, ci și preoții din zilele noastre, sunt slujitorii trimiși de Dumnezeu, să invite omenirea la ospățul Său. Mai mult, fiecare avem datoria de a fi mesagerii Domnului, adică de a-i invita la sărbătoarea veșnică pe toți din jurul nostru! Totuși, trebuie să fim conștienți că Împăratul ne invită, nu pentru că merităm, ci pentru că este bun. Amin.

Ritul bizantin