Start > Ritul latin > Duminica a II-a a Paștelui (C)

Duminica a II-a a Paștelui (C)

28 April 2010
1,021 afișări

Autor: pr. Șerban Tarciziu
Copyright: Actualitatea creștină
Duminica a II-a după Paște (Anul C)

Era după moartea lui Isus, în seara primei zile a săptămânii. De frica iudeilor, ucenicii încuiaseră ușile casei în care se aflau. Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le-a zis: “Pacea să fie cu voi!” După aceste cuvinte le-a arătat mâinile și coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Isus le-a zis din nou: “Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit și eu pe voi!” Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: “Primiți pe Duhul Sfânt; cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute”. Unul dintre cei doisprezece, Toma, numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. I-au zis ceilalți ucenici: “L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a declarat: “Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor și nu voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. Opt zile mai târziu, ucenicii lui erau iarăși în casă și Toma era împreună cu ei. A venit Isus, deși ușile erau încuiate, a stat în mijloc și a zis: “Pacea să fie cu voi!” Apoi i-a zis lui Toma: “Adu-ți degetul încoace, vezi mâinile mele; întinde-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, dar credincios”. Toma i-a zis: “Domnul meu și Dumnezeul meu!” I-a zis Isus: “Pentru că m-ai văzut, Toma, de aceea crezi; fericiți sunt cei care cred fără să fi văzut!” Isus a mai făcut înaintea ucenicilor săi și multe alte minuni care nu sunt scrise în cartea aceasta; iar acestea s-au scris ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu, și prin credința voastră să aveți viață în numele lui. Ioan 20,19-31

Urmarea acestei pericope în care refuzul apostolului Toma de a crede în mărturia celorlalți ucenici despre întâlnirea lor cu Isus Cristos Înviat ne este tuturor arhi-cunoscută. Opt zile mai târziu, în același cadru al primei întâlniri cu ucenicii săi, Isus Cristos îl va interpela pe Toma, prezent de această dată, cu aproximativ aceleși cuvinte prin care el își exprima refuzul de a crede: Adu-ți degetul aici și vezi mâinile mele și adu-ți mâna și pune-o în coasta mea și nu fi necredincios, ci credincios. O astfel de interpelare, de-a lungul căreia degetul și mâna apostolului au reiterat traseul cuielor la răstignire și a lăncii ostașului la străpungea inimii, avea să producă în el o transformare surprinzătoare. Prin gesturile sale Toma făcea mai mult decât să verifice autenticitatea rănilor știute de el în trupul preasfânt Învățătorului său. Necredinciosul “repeta” răstignirea Mântuitorului, “repetare” care a trezit în el, probabil, un simțământ de vinovăție. Doar un astfel de simțământ putea provoca acea exclamație atât de plină de căință dar și de speranță: Domnul meu și Dumnezeul meu!

Și totuși, prima parte a pericopei acestei Duminici, ne oferă câteva din consecințele care decurg din victoria lui Isus Cristos asupra morții. Astfel Învierea preaslăvită este pentru ucenici – și nu numai – sursă de pace (Pace vouă!). Or, ucenicii (din toate timpurile) care au fost (sau sunt) alături de Isus în pătimirea Lui, aveau (au) atâta nevoie de această Pace. Odată obținută, însă, această Pace, apostolii, asupra cărora a fost suflat Duhul Sfânt, trebuie să o poarte tuturor oamenilor prin iertarea păcatelor. Doar o astfel de iertare a păcatelor, acordată în virtutea Duhului Celui Înviat, este aducătoare de acea Pace care îi “redă viața” celui vinovat. Iar apostolul Toma ne este prezentat ca unul din cei care, de-a lungul experienței sale, a ajuns nu doar să creadă în Învierea glorioasă a lui Cristos, ci chiar să “guste” Pacea sa.

Ritul latin