Predici

În ziua întâi a săptămânii, dis-de-dimineaţă, femeile s-au dus la mormânt cu mirodeniile pe care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt. Când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus. Nu ştiau ce să creadă, când, iată, le-au apărut doi bărbaţi în veşminte strălucitoare. Ele au fost cuprinse de spaimă şi-au îndreptat ochii în pământ. Bărbaţii le-au zis: “Pentru ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi? Nu este aici, a înviat. Amintiţi-vă ce v-a spus pe când se afla încă în Galileea: Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile celor păcătoşi, să fie răstignit,iar a treia zi să învie”. Ele atunci şi-au adus aminte de aceste cuvinte. Revenind de la mormânt, ele au vestit toate acestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Erau Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacob; acelaşi lucru l-au spus apostolilor şi celelalte femei care fuseseră cu ele. Cuvintele acestea li s-au părut nişte închipuiri şi nu le-au crezut. Totuşi Petru a plecat îndată la mormânt şi, aplecându-se, nu a văzut altceva decât giulgiurile. Şi s-a întors uimit de cele petrecute. Luca 24,1-12

După întunericul (bezna) care a cuprins întreg pământul pe când Isus Cristos murea pe cruce, indiciile temporale ce deschid textul evanghelic citit în Noaptea preasfântă a Paştelui realizează un contrast semnificativ: zorile luminoase au menirea să vestească biruinţa Vieţii. În plus, ele deschid această primă zi a săptămânii care este şi cea mai lungă, în viziunea sfântului Luca. Astfel, de-a lungul acestei zile mai multe evenimente se succed: femeile mironosiţe se duc la mormânt, doi dintre ucenici părăsesc Ierusalimul (locul manifestării mântuirii) îndreptându-se către Emaus, apariţia Celui înviat în mijlocul apostolilor care s-au închis în Cenacol.

Evenimentul Învierii glorioase este însă cât se poate de neaşteptat chiar şi pentru cei care auziseră cuvintele lui Isus: Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile celor păcătoşi, să fie răstignit,iar a treia zi să învie… Drept care femeile au adus cu ele la mormânt mirodeniile pentru îmbălsămare de vreme ce s-au împăcat deja cu gândul că Învăţătorul a murit. Nici chiar descoperirea mormântului gol nu reprezintă pentru ele vreun semn al Învierii, ci doar o pricină de derută, ne ştiind ce să creadă. Sfântul Luca îi oferă totuşi cititorului un prim indiciu al Învierii lui Isus Cristos atunci când în versetul 2 îl numeşte Domnul Isus. Acest apelativ va deveni un adevărat titlu cristologic prin care evangheliştii Îl vor desemna pe Isus Cristos Înviat.

Pentru a înţelege că această dimineaţă nu seamănă cu nici o altă dimineaţă din lume, trebuie ca cei doi bărbaţi în veşminte strălucitoare să le ridice femeilor (dar şi nouă) ochii din pământ, de la Cel mort şi să le adreseze acea întrebare surprinzătoare: Pentru ce îl căutaţi pe cel viu între cei morţi? Ca şi cum Isus era căutat acolo unde nu se află… Abia după această întrebare ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus privitoare la Învierea sa şi au alergat să ducă vestea celor unsprezece şi tuturor celorlalţi. Dar, de vreme ce apostolilor şi ucenicilor vestea femeilor li se pare a fi o închipuire, ei nu-şi aduc aminte de spusele Mântuitorului refuzând, prin urmare, să le dea crezare. E drept că Petru se duce la mormânt ca să verifice spusele femeilor, spuse care se confirmă. Cu toate acestea el va rămâne blocat într-o uimire care îi va întârzia bucuria întâlnirii cu Cel înviat.

Cert este că odată cu vestea adusă de femei apostolilor şi ucenicilor a început evanghelizarea: Cristos este viu… a înviat… amintiţi-vă…!

pr. Şerban Tarciziu Ritul latin