Predici

1. Introducere

Multe lucruri se văd numai cu inima.
Scrisoarea unui copil orb din Copenhaga:

Aici, în institut, prietenii mei sunt foarte buni şi îmi povestesc mereu tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar ştiu că uneori nu este adevărat şi că o fac doar ca să mă înveselească. Este un copil care îmi povesteşte totdeauna multe lucruri, descriindu-mi culorile florilor din grădină, culoarea zidurilor caselor şi particularităţile oamenilor care trec pe drum.
Acum lumea mea este aşa cum mi-a descris-o el.
Dar acel prieten nu mai este, pentru că a plecat într-un alt spital, departe de oraş. Înainte să plece, mi-a pus în mână firul unui zmeu şi mi-a spus că zmeul este roşu şi galben şi că a urcat foarte mult, încât aproape nu-l mai vedea.
Astăzi, în schimb, mama mi-a spus că şi acel copil era orb ca şi mine. Atunci am plâns (R. BATTAGLIA, Lettere dal domani, SEI).

2. Tema

Pentru a-l vedea pe Isus înviat avem nevoie de credinţă.

3. Mesajul zilei

Apostolii se bucură pentru că îl văd pe Domnul înviat. Toma este trist pentru că nu crede.
Să întrebăm, să precizăm şi să explicăm:
- Unde este acum Isus înviat? Cu umanitatea sa, trăieşte la dreapta lui Dumnezeu şi este prezent activ în Biserica sa.
- Ce daruri trimite Bisericii? Duhul Sfânt, iertarea păcatelor, pacea, bucuria, puterea misionară.
- (Din lecturi) – Victoria asupra morţii… Noua comunitate de mântuire.
- Atât de mari şi numeroase sunt darurile lui Isus cel înviat, încât vom acorda 50 de zile, până la Rusalii, pentru a le gusta.
Ce ne învaţă Toma?
- Ne învaţă să credem în Isus cel viu şi activ în Biserică, chiar fără să îl vedem. Neîncrederea sa iniţială trebuie să vindece credinţa noastră slabă.
- Trebuie să credem că Isus înviat trăieşte şi lucrează în Biserică, în Euharistie, în apostoli, episcopi, preoţi, în Biblie, în sacramente…, unde se adună doi sau mai mulţi în numele lui Isus.
- Este prezent şi în cei săraci.
Desigur, trebuie să avem credinţă şi iubire pentru a-l întâlni şi vedea pe Isus în viaţă:
- credinţă în cuvântul său mărturisit de apostoli,
- iubire plină de adoraţie şi recunoştinţă pentru persoana sa.
- Fericiţi cei care cred şi trăiesc cu el chiar fără să-l vadă.

4. Exemple

a) Chiar dacă deseori este greu, credinţa este necesară!

Şeful a hotărât:
- Să mergem să instalăm circul aproape de marele oraş, pentru a-i înveseli pe locuitori, pentru a-i face pe copii să râdă.
Spre seară au început lucrările.
Însă noaptea a izbucnit un incendiu teribil. Toţi se înghesuiau să-l stingă. În acest mare amalgam de artişti, de slujitori şi de animale speriate, probabil că cel care făcea cel mai puţin dintre toţi, deşi alerga ici şi acolo, era micul clovn.
Atunci, patronul a poruncit:
- Fugi imediat în oraş şi cere ajutor!
Clovnul a alergat de să-şi piardă răsuflarea.
Ajuns în oraş, a strigat cât l-au ţinut puterile:
- Foc!… Foc!… Veniţi toţi să stingeţi focul de la circ!
S-au deschis câteva ferestre, se aude un zgomot tot mai intens; cineva a coborât în drum. Văzându-l pe sărmanul clovn care striga disperat, toţi au început să râdă – şi cine nu râde în faţa unui clovn care o face pe seriosul?
Au spus:
- Ce glumă mai e şi asta?
S-au închis geamurile şi uşile şi liniştea a coborât din nou peste oraş. Numai strigătul insistent al clovnului rupe tăcerea nopţii. Încet, încet, unii au început să se gândească la faptul că ar putea fi adevărat ce spune clovnul şi merg să dea o mână de ajutor; dar acum circul era distrus aproape în întregime. Aşa, locuitorii marelui oraş şi, mai ales, copiii lor nu vor putea să se bucure deloc de spectacolul cel mai frumos din lume.

b) A vedea cu inima!

Vineri, 5 decembrie 1952, la Londra a fost “ceaţa secolului”, care a paralizat oraşul şi a provocat moartea a circa 4000 de persoane. Atât de densă era ceaţa, încât un oarecare domn, când a ieşit cu soţia sa din metrou, nu ştia în ce parte să se îndrepte pentru a merge acasă, care era destul de aproape.
Un necunoscut s-a oferit să le acorde ajutor.
Când cei doi au spus strada şi numărul casei, respectivul i-a condus direct acasă. I-au mulţumit şi l-au întrebat cum se putea orienta cu atâta certitudine.
- Sunt orb! a răspuns acesta.
Şi-a făcut treaba cu bucurie toată ziua, călăuzind oamenii în locurile pe care le cunoştea (Selezione, iulie 1953, 92).

c) Fericiţi sunt cei care cred fără să vadă, încrezându-se în Isus.

Un frate i-a mărturisit abatelui Sisoe:
- Am ajuns, în sfârşit, să mă bucur frecvent de vederea lui Isus! La care bătrânul i-a spus:
- Nu este important să avem viziuni cu Isus; aceasta ar putea să ne ducă la mândrie şi la ruină. În schimb, vederea propriei sărăcii spirituale este un mare dar. Aceasta te împinge spre Dumnezeu prin umilinţă!

Domnul meu şi Dumnezeul meu! Cred în tine chiar fără să te văd, în prezenţa ta, în iubirea ta. Cred în cuvântul tău transmis de apostoli, care şi-au vărsat sângele pentru a da mărturie despre el.

pr. Pietro Righetto Ritul latin