Start > Ritul latin > A II-a duminică după Paști (pentru copii)

A II-a duminică după Paști (pentru copii)

9 April 2010
748 afișări

Autor: pr. Pietro Righetto
Copyright: Editura Sapientia
Duminica a II-a după Paște (Anul C)

1. Introducere

Multe lucruri se văd numai cu inima.
Scrisoarea unui copil orb din Copenhaga:

Aici, în institut, prietenii mei sunt foarte buni și îmi povestesc mereu tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, dar știu că uneori nu este adevărat și că o fac doar ca să mă înveselească. Este un copil care îmi povestește totdeauna multe lucruri, descriindu-mi culorile florilor din grădină, culoarea zidurilor caselor și particularitățile oamenilor care trec pe drum.
Acum lumea mea este așa cum mi-a descris-o el.
Dar acel prieten nu mai este, pentru că a plecat într-un alt spital, departe de oraș. Înainte să plece, mi-a pus în mână firul unui zmeu și mi-a spus că zmeul este roșu și galben și că a urcat foarte mult, încât aproape nu-l mai vedea.
Astăzi, în schimb, mama mi-a spus că și acel copil era orb ca și mine. Atunci am plâns (R. BATTAGLIA, Lettere dal domani, SEI).

2. Tema

Pentru a-l vedea pe Isus înviat avem nevoie de credință.

3. Mesajul zilei

Apostolii se bucură pentru că îl văd pe Domnul înviat. Toma este trist pentru că nu crede.
Să întrebăm, să precizăm și să explicăm:
- Unde este acum Isus înviat? Cu umanitatea sa, trăiește la dreapta lui Dumnezeu și este prezent activ în Biserica sa.
- Ce daruri trimite Bisericii? Duhul Sfânt, iertarea păcatelor, pacea, bucuria, puterea misionară.
- (Din lecturi) – Victoria asupra morții… Noua comunitate de mântuire.
- Atât de mari și numeroase sunt darurile lui Isus cel înviat, încât vom acorda 50 de zile, până la Rusalii, pentru a le gusta.
Ce ne învață Toma?
- Ne învață să credem în Isus cel viu și activ în Biserică, chiar fără să îl vedem. Neîncrederea sa inițială trebuie să vindece credința noastră slabă.
- Trebuie să credem că Isus înviat trăiește și lucrează în Biserică, în Euharistie, în apostoli, episcopi, preoți, în Biblie, în sacramente…, unde se adună doi sau mai mulți în numele lui Isus.
- Este prezent și în cei săraci.
Desigur, trebuie să avem credință și iubire pentru a-l întâlni și vedea pe Isus în viață:
- credință în cuvântul său mărturisit de apostoli,
- iubire plină de adorație și recunoștință pentru persoana sa.
- Fericiți cei care cred și trăiesc cu el chiar fără să-l vadă.

4. Exemple

a) Chiar dacă deseori este greu, credința este necesară!

Șeful a hotărât:
- Să mergem să instalăm circul aproape de marele oraș, pentru a-i înveseli pe locuitori, pentru a-i face pe copii să râdă.
Spre seară au început lucrările.
Însă noaptea a izbucnit un incendiu teribil. Toți se înghesuiau să-l stingă. În acest mare amalgam de artiști, de slujitori și de animale speriate, probabil că cel care făcea cel mai puțin dintre toți, deși alerga ici și acolo, era micul clovn.
Atunci, patronul a poruncit:
- Fugi imediat în oraș și cere ajutor!
Clovnul a alergat de să-și piardă răsuflarea.
Ajuns în oraș, a strigat cât l-au ținut puterile:
- Foc!… Foc!… Veniți toți să stingeți focul de la circ!
S-au deschis câteva ferestre, se aude un zgomot tot mai intens; cineva a coborât în drum. Văzându-l pe sărmanul clovn care striga disperat, toți au început să râdă – și cine nu râde în fața unui clovn care o face pe seriosul?
Au spus:
- Ce glumă mai e și asta?
S-au închis geamurile și ușile și liniștea a coborât din nou peste oraș. Numai strigătul insistent al clovnului rupe tăcerea nopții. Încet, încet, unii au început să se gândească la faptul că ar putea fi adevărat ce spune clovnul și merg să dea o mână de ajutor; dar acum circul era distrus aproape în întregime. Așa, locuitorii marelui oraș și, mai ales, copiii lor nu vor putea să se bucure deloc de spectacolul cel mai frumos din lume.

b) A vedea cu inima!

Vineri, 5 decembrie 1952, la Londra a fost “ceața secolului”, care a paralizat orașul și a provocat moartea a circa 4000 de persoane. Atât de densă era ceața, încât un oarecare domn, când a ieșit cu soția sa din metrou, nu știa în ce parte să se îndrepte pentru a merge acasă, care era destul de aproape.
Un necunoscut s-a oferit să le acorde ajutor.
Când cei doi au spus strada și numărul casei, respectivul i-a condus direct acasă. I-au mulțumit și l-au întrebat cum se putea orienta cu atâta certitudine.
- Sunt orb! a răspuns acesta.
Și-a făcut treaba cu bucurie toată ziua, călăuzind oamenii în locurile pe care le cunoștea (Selezione, iulie 1953, 92).

c) Fericiți sunt cei care cred fără să vadă, încrezându-se în Isus.

Un frate i-a mărturisit abatelui Sisoe:
- Am ajuns, în sfârșit, să mă bucur frecvent de vederea lui Isus! La care bătrânul i-a spus:
- Nu este important să avem viziuni cu Isus; aceasta ar putea să ne ducă la mândrie și la ruină. În schimb, vederea propriei sărăcii spirituale este un mare dar. Aceasta te împinge spre Dumnezeu prin umilință!

Domnul meu și Dumnezeul meu! Cred în tine chiar fără să te văd, în prezența ta, în iubirea ta. Cred în cuvântul tău transmis de apostoli, care și-au vărsat sângele pentru a da mărturie despre el.

Ritul latin