- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Duminica lăsatului de sec de brânză

Posted By pr. Mihai Tegzeș On April 9, 2010 @ 6:24 pm In Ritul bizantin | No Comments

Capitolul șase al Evangheliei după Matei ne prezintă trei elemente esențiale ale pioșeniei ebraice: “rugăciunea”, desemnând relația omului cu Dumnezeu; “milostenia”, referindu-se la raportul cu ceilalți oameni, consumat în solidaritate și “postul”, care nu implică doar relația cu hrana, ci cu toate bunurile pământului – o relație care nu trebuie trăită în sfera acumulării de averi, ci în formă de gratuitate și ospitalitate.
În centrul acestei spiritualități se află rugăciunea, adică relația corectă a omului față de Dumnezeu, din care izvorăște raportul cinstit față de aproapele (milostenia) și față de întregul univers (postul).
De mâine intrăm în Postul Mare, un timp “prielnic”, adică de har, de îndurare, de iubire, pe care Dumnezeu ni-l dăruiește. Prin urmare, nu împietriți inimile voastre, ci ascultați glasul Domnului (cfr. Mt. 4, 17)! Acesta este un timp în care suntem chemați să ne reculegem, pentru a putea percepe vocea Domnului și a ne reaminti de misiunea noastră, aceea de a ne ruga, posti, ajuta pe alții, a iubi… slujind. De fapt, liniștea (pacea sufletului) este cea care favorizează o bună relația a omului cu Dumnezeu.
Când ne reculegem, învățăm să dăm la o parte ideile noastre, pentru a permite să pătrundă în inimile noastre învățătura lui Dumnezeu: “Ascultă Israele, Domnul este unul” (Deut. 6, 4) adică este singurul care merită să fie ascultat cu toată atenția, unicul care merită lăudat. Prin urmare, pericopa ne oferă pilaștrii pe care să sprijinim credința noastră: rugăciunea, postul și milostenia.
Postul – abținerea de la bunurile pământului – ne amintește că nu suntem noi stăpânii universului, ci Dumnezeu și doar Lui trebuie să îi aducem mărire.
Evanghelia de astăzi ne amintește că nu este important doar ceea ce un om realizează, ci și motivul pentru care face ceva: muncește pentru ca să facă voia Domnului sau pentru ca să fie apreciat și stimat de cei din jur? Acest ultim scop nu este decât o altă formă a împlinirii propriei voințe și ignorării lui Dumnezeu.
Iubiților! Dacă civilizația și cultura noastră ne împing, ne determină să ne măsurăm continuu cu ceilalți, să realizăm ceva doar ca să fim remarcați și apreciați de cei din jur, pasajul evanghelic de astăzi – de la Matei – combate mândria deșartă, vanitatea. Isus recomandă urmașilor Săi, să facă lucrurile “pe ascuns“, nu doar ca să fie apreciați. El subliniază că ne fac rău aprecierile și admirația oamenilor, anulând tot binele pe care l-am făcut. Acest fapt se întâmplă, deoarece vom fi tot mai des interesați să fim stimați, apreciați, lăudați, uitând să-I mulțumim lui Dumnezeu.
Atunci când dorim să ne afirmăm, nu ținem cont că oamenii uită repede și că numai Dumnezeu nu uită faptele noastre bune și va ști să ne răsplătească în văzul tuturor.
Azi găsim o mulțime de persoane cărora le putem oferi sprijin material. Dar modul în care dăruim nu este cel pe care îl prescrie Evanghelia.
Cuvântul “milostenie” are un sens bogat, însemnând fie “mila”, fie “dreptatea” lui Dumnezeu. Credinciosul învață să facă adevărata milostenie, numai în măsura în care înțelege că Dumnezeu s-a comportat în chip milostiv față de el, în mod gratuit. Este Dumnezeu care – jertfindu-L pe unicul Său Fiu – ne-a copleșit cu multă îndurare, ne-a făcut dreptate, ne-a redat demnitatea de fii. Acest comportament divin ne spune că înainte de a face milostenie, trebuie să ne schimbăm mentalitatea, privind la fiecare om ca la fratele nostru, dăruindu-i respect și demnitate.
O altă componentă este “rugăciunea“, ca putere, ca sprijin, ca o cerere de ajutor, pentru a sluji cu iubire. Ultimul element este “postul“, capacitatea de a ne domina instinctele, pentru a fi tot mai curați.
Dacă inima noastră nu se folosește de aceste “medicamente” se “tulbură”, iar omul își pierde tot mai mult însușirea de a face binele. Atunci când inima noastră a devenit de piatră, ochii ni se închid înaintea nevoilor fraților noștri și nu mai auzim glasul Domnului, care ne invită să îi ajutăm.
Prin urmare, milostenia, rugăciunea și postul sunt temelia credinței, pentru că definesc raportul nostru cu aproapele și cu Dumnezeu. Aceste trei elemente ne spun ce fel de viață trăim, descoperind adevărul existenței noastre.
“Când faci milostenie”… Milostenia nu este doar un gest de bunătate, ci de dreptate, deoarece exprimă solidaritatea cu cel sărac. Solidaritatea garantează nu doar viața materială, ci și cea spirituală: iubirea frățească.
Când te rogi“… Înainte de a ne învăța rugăciunea “Tatăl nostru“, Isus ne explică ,cum să ne rugăm. Mulți se roagă numai pentru ca să fie văzuți. Rugăciunea adevărată se face când omul se așează înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor. A te ruga implică să-ți deschizi urechile, pentru a asculta glasul Domnului și a intra în dialog cu El. Nu trebuie să fim fățarnici când ne rugăm. Ipocritul, numai ca să-și arate grandomania, se folosește inclusiv de Dumnezeu. Dar Domnul se opune celor mândri și-i ascultă pe cei umiliți.
Când postești“… Postul este semnul convertirii. Omul începe să priceapă că nu trăiește doar cu pâine (cu lucrurile materiale din lume). Postul “obligă” la milostenie. În cultura noastră, postul este un medicament care ne ajută să ne vindecăm de dorința de a avea tot mai mult, pentru a ajunge la virtutea sobrietății, ca antidot împotriva plăcerilor multiple.
Postul este amintit în Scriptură. Profetul Daniel îi cere ajutor Domnului prin “post, îmbrăcat în sac și cenușă” (Dan. 9, 3), abținându-se pentru trei săptămâni de la carne și vin (Dan. 3, 10); și Moise postește înainte de a se întâlni cu Domnul. De fapt pentru VT, postul, milostenia și rugăciunea sunt elementele care favorizează reîntoarcerea omului la Dumnezeu și părerea de rău pentru păcatele săvârșite.
Biserica se inspiră de la Isus, în ceea ce privește practicarea postului: pentru Isus “postul” a însemnat o continuă luptă împotriva celui rău, pentru a conserva comuniunea cu Tatăl și dorința de a se jertfi pentru frații Săi.
Iubiților! Postul trebuie “adaptat” la puterile fiecărui om și întotdeauna, trebuie unit cu rugăciunea și cu ajutorarea săracilor: este vorba de o devoțiune exterioară, care are ca scop întâlnirea omului cu Dumnezeu, care ne cheamă la comuniune cu El, arătându-ne mizeria în care am decăzut datorită păcatelor. Astfel, omul – înțelegând că a ajuns într-o stare jalnică – hotărăște să renunțe la plăcerile acestei lumi, pentru a se reîntoarce la Dumnezeu, prin mijlocirea “convertirii”, care îi cere să se schimbe radical în modul de a face, a fi și a gândi: abandonează dorința sa de afirmare ,pentru a-L pune pe Dumnezeu pe primul loc în viața sa.
“A ne converti” implică să ne convingem că Dumnezeu ne iubește și că este bine să trăim în funcție de învățătura Sa. În acest sens, postul ne vine în ajutor deoarece “distruge” pretenția noastră de superioritate, atotputernicie, ajutându-ne să pricepem că suntem doar simple creaturi.
Este minunat atunci când îmbinăm rugăciunea cu fuga de și din locurile zgomotoase, cu alungarea preocupărilor “importante, dar trecătoare” din mințile noastre, căci numai astfel, Spiritul va putea vorbi inimilor noastre: reculegerea nu face decât să favorizeze întâlnirea cu Dumnezeu, familiaritatea cu El, făcându-ne să înțelegem că imensa Lui iubire, depășește cu mult nimicnicia noastră.
E necesar să știm, că dacă renunțăm la mâncare, nu este pentru a economisi, ci echivalentul în bani suntem invitați să-l dăruim celor mai săraci decât noi. Să nu uităm că, iubirea față de aproapele este culmea spiritualității și toate devoțiunile trebuie să ne conducă la ea… Convertirea o materializăm prin fapte de iubire, împlinite cu sinceritate, fără să așteptăm aprecierile celorlalți: “Să nu știe stânga, ceea ce face dreapta ta“.
Postului trupesc trebuie să i se adauge cel sufletesc: încetarea de a mai vorbi de rău pe alții; renunțarea la TV, calculator, distracții, etc., pentru a ne dedica mai mult timp soțului/soției… Iubirea față de cei dragi, solidaritatea cu ei, buna înțelegere din familie, sunt tot atâția factori care ne ajută să-L întâlnim mai ușor pe Dumnezeu.
Iată câteva spicuiri din mesajul papei Benedict publicat înainte de Postul Mare din 2007: “Postul să fie pentru fiecare creștin o nouă experiență a iubirii lui Dumnezeu, care ne-a fost dăruită în Cristos, iubire ce în fiecare zi -la rândul nostru- trebuie să o “dăruim aproapelui”, în special celui care suferă mai mult și are mai multă nevoie de ajutor. Doar astfel vom putea gusta din plin bucuria Paștilor“.
Din păcate, omul modern ignoră acest mesaj, considerându-se “auto suficient” și distrugând relația cu Domnul. Dumnezeu nu s-a predat, ci a răspuns păcatului omului cu o și mai mare iubire, jertfindu-Se pe lemnul crucii, pentru mântuirea lumii.
Astfel, postul este timpul în care trebuie să pricepem că Domnul dorește să răspundem cu iubire, iubirii Sale: să acceptăm si să primim iubirea Sa dătătoare de viață plină, fericită și veșnică. Să pricepem că a o accepta nu este îndeajuns, căci trebuie să fim “demni” de o astfel de iubire și trebuie să o dăruim și altora: Cristos “mă atrage la El” pentru ca eu să învăț să-i iubesc pe frații mei, cu iubirea Sa. Prin urmare, creștinismul nu este o înșiruire de “interziceri”, ci o propunere pozitivă, pentru a trăi viața în chip nou. La încheierea lucrărilor Convegno della Chiesa Italiana in Fiera, de la Verona, suveranul pontif a spus: “Creștinismul este deschis față de tot ceea ce este drept, adevărat și pur în cultura și civilizația zilelor noastre, față de tot ceea ce bucură, mângâie și întărește existența noastră“.
În încheiere, dorim să descriem unele comportamente care împiedică apropierea omului, de Dumnezeu:
- căutarea cu orice preț, a distracțiilor care nu ajută la recuperarea puterilor psihice și fizice, ci sunt numai plăceri în sine, împingând omul să evadeze din adevărata realitate și să-și neglijeze responsabilitățile;
- munca frenetică, exagerată, care nu lasă spațiu liniștii, meditației și rugăciunii;
- statul excesiv în fața televizorului și folosirea altor mijloace de comunicare (calculator, telefon), care pot genera dependență, împiedicând gândirea, reflexia personală și dialogul în familie.
Iubiților! Pericopa de astăzi se încheie cu două îndemnuri pe care ni le adresează Isus: “Nu vă adunați averi pe pământ… Adunați-vă comori în ceruri“.
A fi bogat este dorința oricărui om. Prin bogăție, el își etalează puterea, superioritatea, orgoliul; mai presus de toate însă, în bogăție omul caută acea siguranță împotriva tuturor pericolelor, inclusiv a morții, dar și posibilitatea de a beneficia de toate satisfacțiile pe care bunăstarea economică i le oferă. Căutarea egoistă a bogăției afectează și fură timpul și energiile pe care omul trebuie să le dedice pentru însușirea bunurilor cerești, făcându-l pe om sclav al lucrurilor pe care le deține sau, pe care le dorește.
Fiecare are ceva sau pe cineva, față de care trebuie să fie atent și căruia să-i confere timpul și atenția proprie. Problema se pune în alegerea pe care omul o face: cui hotărăște omul să-și dăruiască inima? Omul devine ceea ce iubește. Dacă iubește lucrurile lumii, devine ca și ele: trecător și fără valoare; dacă-L iubește pe Dumnezeu, devine ca și El: puternic și veșnic.
Munca și adunarea bunurilor pământești sunt bune, dar atunci când îl împiedică pe om să-L urmeze pe Cristos și să-și iubească familia, își arată toată perversitatea. Creștinul nu trebuie să fie sclavul nimănui, deoarece “Cristos ne-a eliberat, ca să fim liberi” (Gal. 5, 1).
“A aduna comoară în cer”, înseamnă a ști unde pun temelia existenței mele. Dacă mă bazez pe bunurile pământului sunt în pericol constant, de a pierde tot ceea ce am adunat. Dacă adun comoară în Domnul, nimeni nu o va putea distruge și voi fi liber să dăruiesc din puținul meu și altora. De fapt, Domnul dorește să-mi spună că este importantă înțelegerea în familie și ajutorul reciproc, deoarece suntem cu toții, fiii iubiți ai lui Dumnezeu. O mamă îmi spunea: “Părinte! Avem de toate. Suntem foarte bogați. Suntem sănătoși, dar nu avem înțelegere. Îmi puteți spune la ce ne folosesc toate averile, dacă nu ne înțelegem? Aș prefera să avem mai puține, dar să avem pace și liniște în familie“.
Fraților! Isus ne cheamă nu doar să ne rugăm și să postim, ci să purificăm gândurile noastre. Prin urmare, vă îndemn să ne pregătim cum se cuvine pe tot timpul postului, pentru ca să trăim cu bucurie Învierea Domnului, luptând pentru dobândirea comorilor cerești. Amin.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/2400/