Start > Ritul bizantin > Duminica dinaintea Botezului (II)

Duminica dinaintea Botezului (II)

9 April 2010
1,315 afișări

Autor: pr. Mihai Tegzeș
Duminica dinaintea Botezului

Partea a II-a
Botezul din “apă” și botezul din “foc”

Ioan vorbește despre botezul din apă și din foc. Botezul din foc înseamnă: să încerci să trăiești, fără să permiți ca frica să te ucidă. Cu toții suntem botezați, dar adevăratul botez se realizează atunci când ne trăim viața, lăsându-ne conduși de puterea Spiritului. Botezul din apă înseamnă a înțelege că suntem copiii iubiți ai lui Dumnezeu, a percepe demnitatea noastră: “Eu sunt fiu al lui Dumnezeu, nu am nici un motiv de teamă“.
Dacă “botezul din apă”, este ceea ce Dumnezeu a făcut pentru oameni; botezul cu foc – al Spiritului – ne cheamă să devenim ceea ce suntem, adică să ne împlinim, purificându-ne, aruncând în foc toate slăbiciunile noastre, dorind, în mod liber, să fim fiii lui Dumnezeu. “Botezul cu foc” înseamnă să ne maturizăm și să facem loc în noi comportamentului fiilor lui Dumnezeu. Să ne convertim continuu. Să devenim cine suntem: copiii lui Dumnezeu.
Botezul lui Ioan nu este un simplu ritual exterior, el cere persoanei să aleagă în toată libertatea sa, să se convertească, adică să se debaraseze de rău și să facă binele. Omul trebuie să se angajeze să-și schimbe viața în mai bine, biruind răul cu binele. Ioan ne cere să renunțăm la “mentalitatea omenească” și să îmbrățișăm “logica lui Dumnezeu“, ca apoi să muncim, să trăim, să ne iubim în numele Său, deoarece convertirea privește întreg omul și nu doar viața sa de rugăciune. Botezătorul ne invită să ne schimbăm viața pentru ca împreună, să ne regăsim în Împărăția lui Dumnezeu. Creștinii care nu doresc să se schimbe, arată că nu sunt nici măcar la nivelul botezului lui Ioan.
Într-adevăr convertirea implică efort, luptă, sacrificiu și perseverență în înfruntarea problemelor, dar și înlăturarea ispitelor publicității, care se folosește de orgoliul nostru pentru a ne ademeni. De fapt, convertirea este fuga de orice situație, care ne-ar împinge la păcat.
Cuvântul “botez”, care în limba greacă înseamnă “vas pentru spălat” (baptizo), descrie situația unei nave care se scufundă, imagine care se potrivește cu discursul nostru, deoarece “botezul” ne invită să renunțăm la plăcerile noastre dezordonate, la răutatea și aroganța noastră, pentru ca Domnul să construiască în noi schimbarea și noutatea vieții spirituale.
După “botezul cu apă”, Isus va fi dus în deșert și va experimenta “botezul focului”, ispita. Aici, Domnului îi va fi prezentată posibilitatea să renunțe la misiunea Sa și la identitatea Sa de Fiu al lui Dumnezeu.
Botezul lui Isus este diferit de cel al Botezătorului, pentru că Isus s-a făcut om, pentru ca pe om să-l introducă în viața divină, prin puterea Spiritului.
Mesajul Botezătorului
Un glas strigă: În pustiu gătiți calea Domnului, drepte faceți în loc neumblat, cărările Dumnezeului nostru” (Is. 40, 3). Versetul ne invită să ne convertim, să înlăturăm din inimile noastre orice obstacol care ar putea fi o piedică în calea întâlnirii noastre cu Dumnezeu, adică: dușmănii, prejudecăți, lenea în rugăciune sau în îndeplinirea datoriilor, marginalizarea altora…
În deșert, pregătiți calea Domnului“: deșertul este locul purificării, al descoperirii lui Dumnezeu și al îndrăgostirii de El, trecând prin pocăință, pentru a opta cu bucurie pentru Domnul, descoperit ca fiind Mântuitorul mult așteptat.
Pregătiți calea Domnului“: Dumnezeu vine, dar noi trebuie să-I pregătim cărarea. Așa cum astăzi se repară străzile, atunci când urmează să vină în vizită un personaj important, tot astfel trebuie să ne reînnoim, pentru ca să vină la noi Dumnezeu, dornic să ne ierte păcatele.
Botezătorul ne vestește venirea lui Isus în lume și necesitatea omului de a se pregăti și converti, pentru a-I ieși în întâmpinare: “După mine vine Unul mai mare decât mine“. Ioan insistă: “iată Dumnezeul vostru! El este mai tare decât mine și vă va boteza cu Spirit Sfânt, adică, vă va dărui tuturor prietenia și iubirea lui Dumnezeu“… Cei care se botezau și-și mărturiseau păcatele, ne arată că au recunoscut darul iertării lui Dumnezeu și au aderat la chemarea Lui.
În acest pasaj, Botezătorul nu pronunță numele lui Isus, dar Marcu ne descoperă cine este personajul principal la care se referă Ioan, încă din primul verset al Bibliei, prin cuvintele: “Evanghelia lui Isus Cristos“. Această afirmație trebuie înțeleasă în sensul că la început, Evanghelia a fost propovăduită de Isus (Mântuitorul a dat naștere predicării și tot el o continuă, folosindu-Se de apostoli, episcopi, preoți și credincioși, prin intermediul Bisericii), dar și în sensul că Evanghelia -”vestea cea bună“- are ca și conținut pe Isus, care este Mesia și Fiul lui Dumnezeu. De fapt, prima parte a Evangheliei după Marcu, se încheie cu mărturisirea de credință a lui Petru: “Tu ești Cristosul!” (Mc. 8, 29). Partea a doua a Evangheliei se încheie cu mărturisirea de credință a centurionului “Într-adevăr acest om era Fiul lui Dumnezeu” (Mc. 15, 39).
Despre Mesia care vine în lume, Botezătorul spune: “este mai tare“, apelativ care în limbajul biblic este adresat lui Dumnezeu, recunoscându-L ca fiind suveranul, un stăpân căruia slujitorii și cei biruiți vor trebui să-i aducă cinste, dezlegându-I cureaua încălțărilor.
El vă va boteza cu Spirit Sfânt“. “Spirit” înseamnă viață; “sfânt” este numele lui Dumnezeu. “Spirit Sfânt” înseamnă viața lui Dumnezeu, în care Isus ne cufundă. Mântuirea deplină a omului se realizează numai în măsura în care vine de la Dumnezeu, deoarece de celelalte “mântuiri imediate” (realizări) și noi suntem capabili, chiar dacă apoi, acestea ne dezamăgesc. Spiritul Sfânt, pe care Tatăl – prin Fiul – ni-L dăruiește, reprezintă pentru noi darul vieții divine. Aceasta este “Evanghelia” Fiului lui Dumnezeu!
Astfel, Marcu urmărește ca destinatarii Evangheliei să ajungă să fie convinși că Isus – Cel care a trăit o viață de slujire și a îndurat crucea – chiar este Mesia, Fiul lui Dumnezeu. În acest sens, fiecare dintre noi trebuie să ne întrebăm dacă recunoaștem că într-adevăr “vestea cea bună” este faptul că: Isus este Mesia, Cel care mântuiește pe tot omul…
Reacția auditorului
Începutul Evangheliei” este punctul de plecare, momentul inițial al “veștii bune“, al predicării speranței care aduce cu sine o mângâiere: s-a terminat timpul sclaviei (cfr. Isaia). Lumea care este vigilentă, care își dă seama de limitele proprii așteaptă o mântuire, repede se îndreaptă să audă știrea cea nouă. Toți veneau la Botezătorul, care le spunea: “A sosit Salvatorul! Pregătiți-I calea“!
Și ieșeau la el tot ținutul Iudeii și toți cei din Ierusalim și se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele” (Mc. 1, 5). Sunt oamenii care caută un răspuns la problemele vieții lor, la întrebările și nedumeririle lor. Ioan îi invită să fie atenți, nu atât la ei înșiși, ci la Cel care va să vină, la “Acela care este mai tare“, căci: “El vă va boteza cu Spirit Sfânt“, adică vă va introduce în sfera infinitului, vă va dărui puterea și iubirea Sa infinită, care vă va schimba inima și viața.
Ce reacție avem față de anunțul Botezătorului? Dorim să ne convertim, revăzând toate relațiile cu aproapele? Ce înseamnă Dumnezeu pentru noi? Oare nu căutăm alți mântuitori: plăcerea, jocul, prietenii, cariera, faima, onoarea, succesul, banii…? Asemenea Botezătorului, le spunem și altora că Dumnezeu a venit la noi și dorește să pătrundă în viața noastră, să stea de vorbă cu noi, să fie prietenul nostru, să ne purifice și să ne reîmpace cu Tatăl?
Iertarea păcatelor
Botezătorul îl va arăta pe Isus ca fiind
Cel care ia asupra Sa păcatul lumii” (Io. 1, 29). Noutatea constă în știrea că Dumnezeu ne dăruiește iertarea Sa, arătându-și mila față de noi și disponibilitatea de a relua de la început, o relație nouă cu noi. Isus se prezintă ca fiind medicul de care cei bolnavi au nevoie; El este Cel care a venit să-i cheme “nu pe cei drepți, ci pe cei păcătoși” (cfr. Mt. 9, 12-13). Prin urmare: Dumnezeu nu ne iartă pentru că ne-am convertit; iertarea Sa ne-o dăruiește înainte de convertirea noastră… Tocmai pentru că El ne iartă mereu, noi putem să ne convertim, adică să ne reîntoarcem la iubirea Lui, să ne îndreptăm viața către El, permițându-I din nou să ne iubească.
“A păcătui”, în ebraică înseamnă “a greși ținta”. Păcătos este omul care nu-și atinge scopul, asemenea unei săgeți care trece pe lângă punctul ochit. Și pentru că obiectivul omului constă în a-L iubi pe Dumnezeu, la fel cum este iubit de către El, păcatul este ruptura acestei relații cu Dumnezeu, este incapacitatea de a iubi sau, refuzul de a răspunde cu iubire, iubirii lui Dumnezeu.
Eficiența mântuirii și a ajutorului pe care Dumnezeu ni-l oferă, sunt legate de răspunsul nostru liber (de reacția noastră), peste care Dumnezeu nu poate și nu dorește să treacă. Domnul este răbdător cu noi și nu vrea ca vreunul să piară, ci ca toți să se convertească, dar El respectă alegerea noastră. Prin urmare, trebuie să ne încredem în bunătatea și în îndurarea Domnului, dar trebuie să ne străduim să fim gata de fiecare dată când ne vizitează.
Situația de sclavie a poporului (a noastră) se va schimba, pentru că vine în lume o persoană, adevăratul Mântuitor al tuturor oamenilor… Însă, trebuie să muncim cu stăruință, pentru că nu este ușor să construim o cale și, avem nevoie de timp și de perseverență. Ce trebuie să îndreptăm? Care este partea din viață care nu este pe placul lui Dumnezeu? Știm că Dumnezeu dorește ca iubirea Sa să ajungă la toți oamenii, ca toți să fie frați?
Îndreptați“, înseamnă ca zi după zi, să depărtam de la noi sentimentele de orgoliu, invidie, indiferență, carierism, certuri, refuzare a dialogului, să nu pretindem ca alții să fie în slujba noastră, mereu la picioarele noastre… De fapt, Biblia ne invită să privim în inimile noastre, pentru ca să reintroducem adevărul în noi, în mințile și viețile noastre!
Isus ne spune că Botezătorul este cel mai mare dintre cei născuți din femeie, Ioan afirmă că Isus este unul mai mare decât el. Prin urmare, trebuie să pricepem că nu suntem cei mai tari și mari din lume. În fiecare zi vedem că deciziile importante din lume, nu depind de noi. Știm asta, dar numai în teorie.
În practică, toate căile strâmbe care duc la neînțelegeri, la certuri, la dorința de a domina, la abandon, la invidie, la gelozie, la teamă, la tot ceea ce provoacă suferință și durere, sunt cauzate de convingerea noastră că suntem “numărul unu” (cei mai buni) precum și din convingerea celorlalți, că ei sunt cei mai buni. Din păcate, nu pricepem că suntem doar temporar pe acest pământ, doar pasageri: “cerul și pământul vor trece“, ne amintește Sf. Petru. Și acest lucru îl știm, în teorie. În practică însă, ne comportăm ca și cum am trăi o mie de ani, ca și cum lucrurile din lume ar fi veșnice… Dacă recunoaștem că suntem creaturi limitate, nevoiașe de ajutor, vom căuta mai mult fraternitatea, pacea, dreptatea.
Să nu uităm că Marcu – apelând profețiile din Vechiul Testament – dorește să evidențieze faptul că Dumnezeu este fidel, pentru că își respectă promisiunile făcute. Din păcate, în zilele noastre nu mai este apreciată virtutea fidelității. Înțelegem acest fapt privind la contractele care se anulează, în toate domeniile, din cauza banilor. Parcă ne este dor să întâlnim un om cu care să avem o relație de prietenie stabilă, o persoană care să-și respecte promisiunea făcută, să putem să ne încredem în cineva. Totuși și Botezătorul a fost trimis unui popor lipsit de statornicie față de Dumnezeu.
Cum trăiește Ioan fidelitatea față de Dumnezeu? Renunță la orice siguranță economică și se încrede doar în ajutorul Domnului. Lumea aleargă la el, dar el le spune: dacă Dumnezeu este fidel și omul trebuie să se reîntoarcă la El, curățindu-se de păcate
Fidelitatea este un cuvânt-cheie, pentru a ne reîntoarce la Domnul. De exemplu: a nu ne dezbina propria familie. Acest lucru nu înseamnă doar să ne resemnăm sau să continuăm să îndurăm, ci să reconstruim din nou, conștienți de ajutorul și sprijinul pe care Dumnezeu ni-l oferă. Amin.

Ritul bizantin