Start > Ritul bizantin > Discreția, minunatul detaliu al sfințeniei

Discreția, minunatul detaliu al sfințeniei

13 March 2010
1,296 afișări

Autor: Diverși alți autori
Copyright: Ziarul Lumina
Duminica a XXXIII-a după Rusalii (a Vameșului și Fariseului)

Ușile pocăinței deschide-mi, Dătătorule de viață! Că mânecă duhul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând locaș al trupului, cu totul spurcat; ci, ca un îndurat, curățește-l, cu mila milostivirii Tale. (din cântările Triodului)

Această frumoasă alcătuire liturgică din rânduiala Utreniei anunță începutul unei noi perioade din cursul anului bisericesc, cea a Triodului, perioadă ce cuprinde zece săptămâni, asemănătoare cu o scară pe care urcăm, treaptă cu treaptă, spre Sfintele Paști. Iar treptele “scării” sunt evidențiate mai ales de cele zece duminici care marchează, de fapt, începutul săptămânilor: patru pregătitoare – a Vameșului și a fariseului, a Fiului risipitor, a Izgonirii lui Adam din rai și a Înfricoșatei Judecăți; șase ale Postului Mare – a Ortodoxiei, a Sfântului Grigorie Palama, a Sfintei Cruci, a Sfântului Ioan Scărarul, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca și a Floriilor.

Fericit creștinul care nu lipsește de la nici o Sfântă Liturghie, având, astfel, privilegiul să urce duhovnicește și în această perioadă, pas cu pas, fără întreruperi ale firului liturgic! Căci, se știe, o rupere a unui fir (orice fel de fir!) presupune facerea unui nod, iar firul înnădit nu mai are subțirimea și eleganța celui fără noduri. De aceea, vă fericim pe toți cei care arătați dragoste față de Sfânta Biserică, îndemnându-vă să fiți prezenți mereu, fără întrerupere, la Sfintele Liturghii.

În această duminică pășim, cu ajutorul Domnului, pe prima treaptă a “scării” Triodului, în duminica cunoscută îndeobște sub numele de “a vameșului și a fariseului”. Cunoașteți cu toții pilda lor, cum s-a rugat fiecare: fariseul cu mândrie și aroganță (de fapt, nu s-a rugat, ci s-a lăudat…), iar vameșul cu smerenie, cu umilință și, mai ales, cu discreție.

Cât de plăcut este înaintea Domnului omul discret!

Ne propunem, în continuare, cu ajutorul Domnului, să vorbim despre discreție, ca cel mai plăcut și frumos detaliu al smereniei. Potrivit dicționarelor explicative, cuvântul “discreție” are două sensuri: 1. Discret este omul care știe să păstreze o taină; 2. Omul rezervat, reținut în vorbe și acțiuni, care nu atrage atenția, nu șochează…

În cazul vameșului, pe care dorim să-l luăm drept exemplu, desigur, ne interesează cel de-al doilea sens. Așadar, vameșul, cu toată păcătoșenia pe care o mărturisea (păcătoșenie reală, poate!), s-a dovedit a fi discret, adică simplu, lipsit de afișaj, căci s-a rugat fără zgomot, într-un loc retras, fără a rosti vorbe multe și mari, ci cu lacrimi zicând doar “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Urmarea o știți, din cuvintele Mântuitorului – “s-a întors la casa lui mai îndreptat decât acela”, decât fariseul. Cuvântul “îndreptat” are aici sens de “mântuit”, pentru că, în limbaj doctrinar ortodox, atunci când vorbim de mântuire personală, sau subiectivă, folosim termenul de îndreptare.

Iată cât de plăcut este înaintea Domnului omul discret!, după cum și nouă ne sunt foarte dragi acei semeni pe care-i vedem și-i simțim că fac cu discreție orice lucru, fie că sunt veseli, fie că sunt triști; când vorbesc sau cântă, când fac o faptă bună și mai ales când se roagă…

Un minut de discreție valorează mai mult decât o oră de înțelepciune

Ca o mică ilustrare a virtuții discreției, amintim acum o pildă sugestivă din Pateric: “Spunea Avva Daniil: «Ne-am dus odată la Avva Pimen și am gustat împreună și după ce am gustat împreună, ne-a zis nouă: Mergeți de vă odihniți puțin, fraților. Deci s-au dus frații să se odihnească puțin și eu am rămas să-i vorbesc deosebi și, sculându-mă, am venit la chilia lui. Deci, dacă m-a văzut că vin la el, s-a pus pe sine ca și cum ar fi dormit, că aceasta era lucrarea bătrânului – a le face toate în ascuns»”.

“S-a pus pe sine ca și cum ar fi dormit…”, adică n-a vrut să știe ucenicul că el se roagă, dorind să fie discret… Așadar, discreția, minunat detaliu al smereniei, este foarte importantă pe scara virtuților! Căci spune un proverb ce merită a fi reținut: “Un minut de discreție valorează mai mult decât o oră de înțelepciune”. Auziți? Discreția preferată înțelepciunii! Iar un alt proverb spune despre opușii celor smeriți că “indiscreții nu au loc nici în iad”! De aceea, credem că virtutea discreției trebuie s-o vedem cu deosebire la vameșul pe care ni-l dă exemplu Mântuitorul, încercând, desigur, s-o imităm și noi, fie în biserică, fie acasă, fie la serviciu, pe stradă sau în oricare alt loc, în bucurie sau tristețe, în sănătate și boală, deținători de funcții mari, sau în condiția de simpli cetățeni.

“Iar când vă rugați, nu spuneți multe, ca păgânii…”

Spre viețuirea în discreție ne cheamă și Sfântul Apostol Pavel în câteva cuvinte pe care le-am citit pe fugă de multe ori poate. Iată ce le spune la un moment dat corintenilor (și nouă, tuturor, desigur): “Și pe aceasta v-o spun, fraților: «Că de acum vremea se scurtează, așa că și aceia care au femei să fie ca și cum n-ar avea; și cei ce plâng, ca și cum n-ar plânge; și cei ce se bucură, ca și cum nu s-ar bucura; și cei ce cumpără, ca și cum n-ar fi stăpâni; și cei ce se folosesc de lumea aceasta, ca și cum nu s-ar folosi deplin; căci chipul lumii acesteia trece…” (I Corinteni 7, 29-31).

“Vremea se scurtează”, adică timpul acestei vieți este foarte prețios; din clipa în care corintenii au fost încreștinați, se impunea să conștientizeze importanța “vremii vieții” în lucrarea mântuirii. De aceea, li se atrage atenția să nu se atașeze mai mult decât e necesar de cele lumești, căci chipul lumii acesteia trece… Sfaturi întru totul valabile și pentru noi, cei de astăzi. Numai că trebuie să vedem în sfatul marelui Pavel și o invitație la discreție. Cu alte cuvinte, ar vrea parcă să ne spună: “Faceți-le pe toate ca și cum nu le-ați face”, adică discret, fără zgomot, fără văicăreală, fără afișaj… Tainic, delicat, cu deplină smerenie! Adică nu indiscret ca fariseul, care cu mult zgomot și lăudăroșenie s-a postat într-unul dintre locurile cele mai din față ale Templului, spre a fi văzut și aplaudat. Lui și celor asemenea lui se potrivește avertismentul Mântuitorului: “Adevăr vă grăiesc, își iau plata lor!” (Matei 16, 16). “Își iau plata” ei singuri, aici, pe pământ, nemaiavând ce nădăjdui la trecerea pragului în veșnicie! De aceea, rugăciunea (și orice faptă bună) trebuie făcută urmând îndemnul Mântuitorului Isus Hristos: “Iar când vă rugați, nu spuneți multe, ca păgânii, că acestora li se pare că prin vorbăria lor vor fi ascultați…” și iarăși: “Când faci milostenie, nu trâmbița înaintea ta, cum fac fățarnicii…”. Și altele asemenea, despre care citim în Evanghelia după Matei (Predica de pe munte).

Împlinind, astfel, chemarea la discreție făcută nouă de Mântuitorul Isus Hristos prin exemplul vameșului, nădăjduim că va spune și despre noi, după fiecare Sfântă Liturghie, s-a întors mai îndreptat la casa lui, iar la apusul vieții pământești, mântuit, adică învrednicit a intra în Casa cerească a Tatălui.

pr. prof. univ. dr. Vasile Gordon

Ritul bizantin