Start > Ritul latin > Isus, plin de Duhul Sfânt, a fost condus de Duh în pustiu

Isus, plin de Duhul Sfânt, a fost condus de Duh în pustiu

13 March 2010
709 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica I-a din Post (Anul C)

Prima duminică din Post începe cu o promisiune de slavă și de viață din partea lui Dumnezeu: “Pe cel care mă cheamă în ajutor îl ascult; îl izbăvesc și îl umplu de slavă, cu belșug de zile îl voi îndestula” (Ps 90,15-16).

Sfânta Biserică știe că slava și viața divină se oferă acelora care se roagă și se străduiesc să pătrundă în misterul lui Isus, de aceea își înalță mintea spre cer zicând: Dumnezeule atotputernic, dă-ne, te rugăm, harul ca prin celebrarea acestui sfânt post să înaintăm în înțelegerea misterului lui Cristos și să dobândim roadele sale printr-o adevărată viață de credință (LR).

Misterul lui Cristos, așa cum ni-l prezintă evanghelia zilei (Lc 4,1-13), ne apare ca spațiul indefinit al celor patru zări în care fiecare parte poate fi subiectul unei predici și al unei contemplații: 1) Isus apare în plinătatea darurilor Duhului Sfânt; 2) se lasă ispitit de diavol; 3) suportă foamea peste limita posibilului și 4) învinge pe ispititor prin puterea Sfintelor Scripturi.

De înțelegerea acestui mister depinde dezvoltarea vieții noastre spirituale printr-o integrare profundă în planul mântuirii.

Lectura I (Dt 26,4-10) ne prezintă felul în care Israelul a înțeles să se integreze într-o nouă situație existențială pe baza atuurilor din trecut acumulate prin fidelitate față de Iahve. La inițiativa lui Dumnezeu, Israelul a fost eliberat din Egipt fiindcă a crezut și a ascultat; a trecut Marea Roșie fiindcă a crezut și a ascultat; a străbătut pustiul și a ajuns la capăt pentru că a crezut (a mai căzut, dar s-a ridicat) și a ascultat. Acum, la începutul unei noi etape istorice și existențiale, legată de țara în care curge lapte și miere, se pune problema unei noi atitudini față de Dumnezeu, față de sine și față de noul ambient. Desigur primează recunoștința plină de iubire într-un extaz de fericire care invită la ieșire din sine și la o dăruire totală celui iubit, lui Dumnezeu.

Moise, prin prescrierea “primițiilor”, adică a primelor roade ale câmpului care să fie oferite Domnului în semn de recunoștință, a intenționat să perpetueze acest extaz fericit. Dar, din păcate, primițiile Israelului se vor schimba în acel fariseism condamnat de Cristos: “Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că dați zeciuială din izmă și chimion, dar ați lăsat părțile mai importante ale legii: judecata, mila și credința” (Mt 23,23). Ei dădeau primițiile și din cele mai mici produse ca să facă din Dumnezeu un partener de afaceri: Do ut des – “Îți dau ca să-mi dai”.

Nu de primițiile câmpului are Dumnezeu nevoie pentru slava sa, ci de primițiile spirituale ale judecății (adevărului), milei (iubirii) și credinței în cuvântul său, absolut necesare pentru integrarea în adevărata spiritualitate, pentru a moșteni țara în care curge lapte și miere: împărăția cerurilor.

Isus a venit în lume pentru a inaugura această împărăție. Lupta dintre Mântuitorul și diavol este inevitabilă. Din sensul acestei lupte își are originea textul evanghelic de la Liturgia cuvântului de azi care pune în evidență o componentă esențială a postului, așa cum ne-a arătat-o Isus că trebuie să fie: înfrânarea trupească și sufletească de la tot ceea ce este rău; înălțarea spre cer prin rugăciune și practicarea carității față de cei nevoiași (cf. Mt 6,1-9). Evanghelia zilei ne arată cum a practicat Isus în totalitate prima componentă a postului în pustiu sub trei aspecte: economic, politic și religios.

La început apare necesitatea pâinii (pentru viața lui Isus rupt de foame). Prin ea se încearcă transformarea lui Dumnezeu într-o simplă garanție de prosperitate și de siguranță economică. Vine apoi ispita politică, care se concretizează în dorința de a conduce, comanda și de a orândui structurile acestei lumi, folosind pentru aceasta puterile satanice, care sunt începutul oricărei puteri care produce sclavi. Și, în sfârșit, mai există și o înfrânare religioasă care evită riscul încrederii fanatice în miracol, supunerea față de un fenomen spectaculos și extern, menit să ne elibereze de efortul credinței de fiecare zi.

Vom înțelege valoarea de primiție spirituală a întreitei victorii a lui Isus, oferită Tatălui, dacă vom medita chiar asupra raționamentelor pe care cu atâta subtilitate diavolul i le aduce Mântuitorului! Astfel: într-o lume în care milioane de persoane mor de foame, nu are dreptate Satana când îl roagă simplu pe Isus ca să devină cel mai mare filantrop al lumii și să-și pună toate puterile în a asigura pâinea și viața oamenilor de pe acest sărman pământ? Într-o lume în care tiranii îi oprimă în fel și chip pe cei mulți, săraci și nevinovați, nu-i logic să aibă și ei un eliberator? Nu ar fi mai bine ca Isus să se transforme într-o putere unică pentru a garanta o împărăție a păcii și a încrederii? Pe un pământ în care milioane de persoane se simt incapabile de a ajunge la adevăr, n-ar fi mai logic pentru Isus să se folosească de minuni ca să-i determine pe toți să creadă?

Cred că și azi mulți creștini ar fi de acord cu rezolvarea problemelor în felul propus de diavol! Mulți cer Bisericii lui Cristos să se implice total în rezolvarea problemei pâinii pentru cei înfometați; să pună mâna pe putere ca să elibereze de tiranie pe toți cei oprimați și să facă dreptate pe pământ; și mai ales, să ceară lui Isus să coboare foc din cer și astfel cei care nu cred să creadă și să se termine o dată cu ateii, cu ereticii, sectanții și schismaticii!

În fața tuturor prevalează răspunsurile lui Isus:

1) Adevărata pâine necesară pentru existența omului este mult mai mult decât un simplu aliment material: viața n-a apărut din pâine și nici nu-i destinată pâinii materiale, ci din cuvântul lui Dumnezeu și destinată cuvântului său: pâinea vieții (cf. In 6,26-71). Aceasta pentru că ființa umană este ceva mult mai mult decât un simplu obiect al prevederilor economice. Din acest motiv este necesar ca inima omului să fie hrănită cu cuvântul vieții, cu vestea cea bună, în așa fel ca toți oamenii, plini de iubirea acestui cuvânt al vieții, să împartă între ei ceea ce au, ca să ajungă la o cât mai mare asemănare cu Cuvântul Tatălui.

2) Puterea evangheliei nu-i numai un simplu domeniu politic pentru puterile lumii. Este adevărat, nimeni nu are putere, dacă nu îi este dată de sus (cf. In 19,11), dar folosirea puterii pentru a oprima libertatea omului devine dictatură și orice dictatură este un dar al Satanei. Isus se arată disponibil în ascultare față de Dumnezeu și-i oferă ca primiție slujirea fraților săi. Acela va avea mai multă putere asupra libertății umane, care va ști să slujească pe alții până la jertfirea totală de sine.

3) Credința nu-i un produs de bâlci, rod al unui spectacol extraordinar, ci este darul lui Dumnezeu, un dar al iubirii. Numai acela care trăiește darul credinței poate simți bucuria iubirii, fiindcă numai aceasta îl poate sătura pe om de tot binele. (cf. CBL pag. 1145-1146).

Lectura a II-a (Rom 10,8-13) constituie un îndemn al sfântului Paul adresat nu numai credincioșilor din Roma, ci și nouă, ca să ne însușim cunoașterea lui Isus, să-l acceptăm ca Domn și prin el să devenim primiții spirituale oferite Tatălui ceresc. Adevărata cauză a mântuirii noastre este evenimentul pascal realizat în Cristos și ne cheamă să nu mai repetăm păcatul comis de Israelul care l-a respins pe Isus: el voia o dreptate a lui care să provină din faptele lui și nu din evenimentul-Cristos. Faptele au valoare numai în puterea unirii cu Cristos. Dacă lipsește această unire prin iubire, nu pot fi fapte care să asigure învierea și viața.

Să ne lăsăm conduși de Duhul Sfânt, să ne lăsăm pătrunși de darul tăriei sale în acest pustiu – postul de 40 de zile – ca să ieșim biruitori cu Cristos și să avem parte de primiția învierii sale. Amin.

Ritul latin