- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Duminica lăsatului sec de carne

Posted By pr. Olimpiu Todorean On February 6, 2010 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Iubiți credincioși,

Ceea ce veți face unora din cei mai mici frați ai mei, îmi faceți mie”, va răspunde Domnul celui ce va întreba, la sfârșitul lumii: “Doamn, când te-am văzut?” De cinci ori se vorbește despre “atunci” și “când”: “atunci”, la sfârșitul lumii, vom vedea că acel “atunci” este acum. Este “semnul” venirii sale, este acel “mai mici dintre acești frați ai mei” cu care el este mereu prezent în mijlocul nostru. Finalul discursului escatologic răspunde prin urmare cu exactitate, chiar dacă ne surprinde, la întrebarea “când” și “ce fel de semne” pe care apostolii le-au ridicat încă de la început. Prima sa venire evidentă se va întâmpla peste două zile (suntem înaintea Patimii, Morții și Învierii) când nu va fi recunoscut nici de capii poporului lui Israel și nici de Petru, chiar sosită “ora” în care Fiul omului stă de-a dreapta Tatălui și vine pe norii cerului.

Capitolul 25 conține 3 povestiri “graduale” asupra a ceea ce trebuie să facem “acum” în vederea “sfârșitului”: acum este nevoie să cumpărăm ulei (1-13, parabola celor 10 fecioare), să dublăm darul de iubire primit (v 14-30, parabola talanților), și să-l iubim pe Domnul în frații mai mici (31-46, povestirea de azi).

Mai mult decât o parabolă, povestirea de azi este o reprezentare scenică a judecății finale, structurată pe contrapunerea între cei care stau de-a dreapta și cei ce stau de-a stânga regelui. Pentru cele două grupe există o sentință opusă: “veniți binecuvântaților” sau “plecați de la mine, blestemaților”. Urmează apoi și motivarea: “M-ați” sau “nu m-ați” ajutat la nevoie. La întrebarea comună: “Când te-am văzut?”, urmează răspunsul: “Ceea ce ați făcut, sau nu ați făcut, celor mai mici, ați făcut mie, sau nu mi-ați făcut mie”.

Judecata pe care regele o va face nouă “atunci” este aceeași pe care noi o face acum celui sărac. În realitate, suntem noi cei care judecăm, care-l primim sau care-l respinge El nu va face altceva decât să constate ceea ce noi facem. La sfârșit, va citi ceea ce noi, cu voință liberă, am scris. Ne spune aceasta înainte, printr-o reprezentare eficace, pentru a ne deschide ochii asupra a ceea ce facem astăzi.

Pericopa, splendidă și unică, este o sinteză a teologiei evanghelistului Matei: suntem judecați în baza a ceea ce facem celuilalt. Și celălalt este întotdeauna Celălalt. Prima poruncă este egală cu cea de a doua, pentru că Domnul însuși s-a făcut aproapele nostru și este mereu cu noi sub semnul Fiului omului, cel al Crucificatului care este chipul tuturor săracilor de pe pământ.

În același timp, povestirea pune în centru pe Fiul omului care se identifică cu oamenii. A-L primi sau a-l refuza, înseamnă a primi sau a refuza mântuirea.

Textul este sugestiv, deschis multor sensuri și dezvoltări, în orice direcție. Dumnezeu este iubire și iubirea îmbrățișează pe toată lumea.

Dar mesajul universal care se poate prelua este că fiecare om este judecat în baza iubirii sale pentru cei mici și neajutorați. Nu trebuie să înțelegem că raportul cu Dumnezeu nu este important. Dimpotrivă: iubirea pentru cel mai mic este iubirea pentru Dumnezeu însuși.

În cazul acesta, iubirea pentru aproapele poate fi un imperativ categoric doar dacă se ține cont de trei lucruri: că în spatele fiecărui imperativ se află vocea celui care vorbește; că iubirea presupune diversitate și că unul iubește în măsura în care este iubit. Izolarea poruncii iubirii aproapelui de experiența iubirii lui Dumnezeu care s-a făcut aproapele este un principiu fără sens, o ideologie incapabilă de a genera un comportament pozitiv.

Porunca de a iubi pe cel mai mic este, cu siguranță, fundamentul care poate să ducă la comuniunea între oameni. Isus pune efectiv un criteriu de acțiune ce trece dincolo de orice îngrăditură religioasă sau ideologică. Iubirea Maicii Tereza pentru dizgrațiații pământului a fost limbajul cel mai universal și inteligibil care a vorbit lumii de azi despre misterul lui Dumnezeu și al omului.

Iubiți credincioși,

Pentru a înțelege sensul propriu al acestei pericope evanghelice, este important să știm că urmează după trei parabole și se află imediat înainte de patima și învierea Domnului, unde regele se prezintă ca sărac și batjocorit, străin de toți și condamnat, legat și lovit, gol și rănit, sfârșind pe cruce. În cei mai mici frați, cititorul creștin trebuie să vadă pe regele său. În ei, în fapt, se continuă patima și învierea Domnului pentru salvarea omenirii.

Mai sunt dintre aceia care înțeleg această povestire într-un mod restrictiv și nu universal: judecata păgânilor, ce vor fi judecați nu pentru credință, pe care nu o au, ci pentru iubirea lor față de cei mai mici.

Alții spun că acești mai mici numiți de Isus “frații mei” sunt, potrivit unor autori antici, și mai recenți, discipolii înșiși care vor sta lângă el pentru a judeca lumea. S-ar putea zice că mântuirea vine sau nu din primirea sau refuzul apostolilor.

Oricum este clar că mesajul se adresează cititorului creștin: statutul lui de a fi “binecuvântat” sau “blestemat” depinde de iubirea sa, dată sau negată, fraților aflați în nevoi, prin care Domnul îl vizitează.

Iubirea pe care o avem față de celălalt este față de Dumnezeu: mă realizez ca și fiu, dacă trăiesc ca și frate. Toată legea se reduce la iubirea Domnului și a aproapelui cu același act de iubire, pentru că el s-a făcut aproapele meu și frate prin Fiul. Cine nu iubește pe Dumnezeu nu observă cuvântul său, și nu iubește nici pe fiii lui Dumnezeu.

Putem spune că judecata finală, cum, de altfel, tot discursul escatologic, ne trimite din viitor în prezent.

Etica se bazează pe escatologie. Omul este așa pentru că acționează rațional, pentru un sfârșit pe care și-l dorește. Scopul omului este de a deveni ca Dumnezeu. Eroarea lui Adam nu a fost de a voi să fie ca Dumnezeu, ci necunoașterea a ceea ce este Dumnezeu. Devenim Dumnezeu dacă iubim ca Dumnezeu, pentru că el este iubire.

Iubiți credincioși,

Isus este întotdeauna cu noi precum sunt și săracii, precum un frate mai mic între frați.

Biserica, în iubirea sa pentru cel mai mic, îl iubește pe Domnul său. Și știe că nu este ea cea care îl salvează pe sărac, ci săracul pe ea. De aceea, să încercăm să facem cu adevărat parte din această biserică, pentru a ni se spune și nouă “acum” pentru “atunci”: veniți, binecuvântați ai Tatălui meu, de moșteniți împărăția Tatălui, cea pregătită pentru voi din veșnicie.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/2316/