Start > Ritul bizantin > Întâmpinarea Domnului

Întâmpinarea Domnului

6 February 2010
1,857 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Întâmpinarea Domnului

Iubiți credincioși,

După prezentarea Păstorului păstorilor, Mântuitorului, Cristos și Domnul celor umili, astăzi are loc prezentarea oficială a lui Isus, poporului căruia i-a fost dată legea.

Astăzi, Domnul vizitează templul său. Este o zi cutremurătoare pentru om. Dar astăzi vine cu slăbiciunea unui copil și nu pentru a judeca neobservarea Legii, ci pentru a se supune el însuși, ca orice om, ascultării Tatălui de care ne-am despărțit.

Vine să plătească datoria noastră, oferindu-se celui ce ne-a oferit totul. Nu este Dumnezeu care pretinde sacrificiul omului pentru propria maiestate, ci omul, prezentându-se lui Dumnezeu, este restituit lui însuși.

Primul născut este a-l lui Dumnezeu, dar nu în sensul că îl vrea Dumnezeu pentru el, ci pentru ca să fie dăruit. Dumnezeu nu este un izvor care înghite apa! El este dătător de viață. A-i prezenta copilul lui, înseamnă a recunoaște că acest copil este darul lui Dumnezeu.

Aici, în templu, îl așteaptă Simeon care înseamnă “Dumnezeu a ascultat”. El este omul care “ascultă cuvântul lui Dumnezeu”, el este drept și pios. Lui îi promite Spiritul că va vedea pe Mesia, mângâierea lui Israel, împlinirea cuvântului lui Dumnezeu.

De trei ori este numit Spiritul Sfânt în raport cu Simeon. Așa cum a fost cu toți profeții, Spiritul era asupra lui. De aceea este unul care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, îl pune pe Dumnezeu pe primul loc. Spiritul i-a spus că nu va vedea moartea mai înainte de a fi contemplat pe Cel care dăruiește celor care îl văd să nu guste “moartea” în veci vecilor.

Și, condus de acest Spirit, îl întâlnește pe Eliberator. În sfârșit, poate să-l îmbrățișeze. Brațele lui Simeon sunt brațele secate și bimilenare ale lui Israel, care primesc fiorul vieții. Glasul său este un strigăt de bucurie, sufocat de o atât de lungă așteptare care, în sfârșit, explodează: un strigăt împăcat și dar ce nu mai poate fi ținut, este ca umflarea apelor ce rup digul, răsuflarea întregii omenirii ținută în frica morții, este slobozită.

Acum slobozește pe servul tău în pace”…. Este cântecul ce se cântă la vecernie, punct de plecare al zilei liturgice. În noaptea ce vine se înalță imnul victoriei asupra morții. Omul, ținut sclav în viață de frica morții acum este plin de viață. Se poate retrage satisfăcut de la banchet. L-a văzut pe Salvator. Acum poate, căci despărțirea de viață îl găsește în pace. Frica de moarte se risipește precum ceața la ivirea soarelui.

Acum omul cel vechi, limitat de zilele sale, nu se mai află în umbra morții, ci îmbrățișează în brațele sale uscate pe cel ce dă viața. Numai întâlnirea cu Domnul ne poate vindeca de veninul morții.

Ochii lui Simeon nu mai văd întunericul morții înaintea lor, ci aurora vieții, mântuirea lui Dumnezeu. Numai cel care îl întâlnește pe Isus Mântuitorul poate să moară în pace și, prin urmare, să trăiască în pace. Este surpriza unuia care, flămând în fața unei uși închise, în spatele căreia își imaginează un întuneric adânc, atunci când se deschide ușa, vede o sală luminată și, înăuntru, un banchet minunat. Înalță piciorul, pășește și participă la sărbătoare.

Mântuirea este pregătită de Dumnezeu “în fața tuturor popoarelor”. Nu este numai pentru Israel. Este o lumină pentru toate popoarele care se află în întuneric și în umbra morții.

Dar “el este aici pentru căderea și ridicarea multora…” Este același Simeon, dreptul și cu frică de Dumnezeu, care așteaptă și recunoaște pe Mesia, este și în măsură, mișcat de Spirit, să prezică destinul Mariei.

Copilul va fi, în același timp, pentru căderea și ridicarea multora. El duce o mântuire inacceptabilă pentru toată lumea. Scandal și nebunie, ce contrazic orice gând al omului. Pentru aceasta toți sunt împotrivă, se scandalizează de aceea și cad. Ucenicii sunt primii. Dar el este salvatorul tuturor celor care sunt căzuți. Aici este ascuns misterul morții și învierii Domnului care, ca o spadă, va străpunge inima fiecărui discipol și a bisericii întregi, reprezentată aici de Maria.

De față, spune Evanghelia, se afla și profeteasa Anna ce înseamnă favoarea lui Dumnezeu, fiica lui Fanuel, ce înseamnă chipul lui Dumnezeu, din tribul lui Aser, ce înseamnă noroc bun. Această profeteasă are, prin bunăvoința lui Dumnezeu, norocul de a vedea chipul lui Isus și de a-l recunoaște. Este înaintată în ani, văduvă din tinerețe, este figura, fie a lui Israel, fie a întregii omeniri care a pierdut mirele și trăiește o viață goală, exilată de la chipul pe care dorește să-l vadă. Dar nu pleacă niciodată din templu și continuă să aștepte și să caute, prin ajun și rugăciune, cu durere și dorință, ziua și noaptea.

Întâlnirea ei cu Domnul are loc în momentul în care Simeon predica despre cruce, în momentul contradicției, în momentul în care Dumnezeu se prezintă poporului său, oferindu-se pentru a fi contemplat de toată lumea. Amin.

Iubiți credincioși,

Și noi suntem chemați astăzi să repetăm gesturile și atitudinile interioare ale Mariei, ale lui Iosif, Simeon și ale Anei. Cu deplină recunoștință să mărturisim înaintea lui Dumnezeu că, nu pentru meritele noastre, ci din milostivirea sa, ne-a fost dat Isus.

Cu inima să-l lăudăm pe Dumnezeu pentru darul său, fără de care viața noastră nu ar avea nici o valoare și nici un sens.

Să lăsăm ca Spiritul Sfânt să dilate inima noastră pentru a pătrunde lumina și mântuirea adusă de Isus, destinată tuturor popoarelor.

Să lăsăm ca sufletele și mâinile noastre să primească Pâinea Euharistică, care este Domnul însuși, lumina și mântuirea lumii, pe care Maria și Iosif l-au dus la Templu, unde dreptul Simeon l-a primit în brațele sale. Amin.

Aproape în toate bisericile astăzi se celebrează “ziua pentru viața consacrată”, în particular, sărbătoarea călugărilor și călugărițelor. Ei sunt cei care s-au prezentat imediat (și într-o manieră completă) la templu pentru a fi consacrați Domnului. Nu este un lucru lipsit de importanță. Atitudinile noastre, de buni creștini, ar trebui să fie cel puțin două: să ne rugăm pentru ca să fie cât mai mulți tineri și tinere care să spună “Da” Domnului care îi cheamă dar și o mai bună considerare și valorizare a acestei carisme acolo unde avem astfel de tineri în comunitățile noastre. Nu peste tot se poate face ceea ce face Sfântul Părinte în Piața “Sfântul Petru”, dar să nu faci nimic este prea puțin. Ar fi o sărbătoare diminuată. De aceea și noi ne-am rugat astăzi pentru toți cei care și-au consacrat viața lui Dumnezeu și bisericii. Amin.

Ritul bizantin