Start > Ritul bizantin > Duminica lui Zaheu

Duminica lui Zaheu

6 February 2010
1,498 afișări

Autor: pr. Olimpiu Todorean
Copyright: ParohiaSfantulGheorghe.ro
Duminica a XV-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXXII-a după Rusalii)

Iubiți credincioși,

Protagonistul indiscutabil al acestei duminici este Zaheu, mai marele vameșilor. Mic de statură, el apelează la stratagema de a se urca într-un dud pentru a reuși să-l vadă pe Isus. Și Isus, care cunoaște sufletul fiecărui om, și prin urmare, și sufletul micului vameș, îl apostrofează: “Zaheu, coboară repede pentru că azi trebuie să intru în casa ta”.

Nu aș vrea să mă opresc în reflecția noastră asupra unor teme pe care le-am mai meditat, nici asupra deciziilor lui Zaheu, nici asupra hotărârii de a împărți jumătate din avere săracilor și de a restitui împătrit celor de la care a luat.

Aș vrea astăzi să lăsăm contextul temporal al lui Zaheu și întâlnirea sa cu Isus pentru a vă invita să reflectați, singuri sau ca și comunitate credincioasă, dacă atitudinea noastră este adecvată sau nu cu cea a lui Isus.

Istoria creștinismului ne-a pus de multe ori în fața ochilor cumpene între drepți și păcătoși, între discipoli autentici și falși discipoli, decizând în mod arbitrar unde stă sfințenia și unde stă păcatul.

Și astăzi este suficient să aparții unui grup sau altul din aceeași biserică pentru a fi considerați adevărați sau falși discipoli, creștini de serie A sau creștini de serie B. Chiar și între creștinii de confesiuni diferite, cu toate eforturile unui dialog, ne privim cu suspiciune, revendicând unii împotriva altora apartenența la “adevărata” Biserică. Dacă aceasta este o problemă gravă pentru că ne substituim lui Dumnezeu și dreptății sale, cu atât mai grav mi se pare că am uitat atitudinea lui Isus, gustul său, iubirea sa pentru păcătoși.

Una dintre aparentele dificultăți care – în trecut, în prezent și în viitor – se ivesc datorită credinței în Dumnezeu este prosperitatea, bogăția, “cei care stau bine” așa ziși “cei răi”. Am vrea un Dumnezeu intransigent numai pentru alții, pentru că noi – atunci când greșim – credem că avem întotdeauna justificări valide pentru a cere înțelegere și milostivire.

Cuvântul lui Dumnezeu ne invită să-i privim pe toți cu inima lui Dumnezeu care pedepsește câte puțin pe cei vinovați și îi admonestează doar pentru a le reaminti păcatele, pentru ca, renegată răutatea, să creadă în El.

Această atitudine răbdătoare cu cei din jur ce o are Isus, care a venit, nu pentru a condamna, ci pentru a căuta și salva pe cine este pierdut, să fie, iubiți credincioși, și stilul nostru de viață.

De multe ori, ca și responsabili de comunități sau ca și simpli credincioși, preferăm să lucrăm numai cu cei pe care îi credem persoane corecte și drepte. Încet, încet ne obișnuim cu ceea ce facem duminică de duminică, în sărbători și în zile normale. Prevalează rutina, obișnuința pastorală. Și credincioșilor noștri sfârșim prin ale cere lucruri la fel de normale și obișnuite. Nu ne vine în minte, așa cum a făcut Isus cu Zaheu, să-i spunem cuiva: du-te fă și tu ceva, pentru că astăzi vin în casa ta.

Am pierdut gustul misiunii. Dar mai mult decât atât, am închis poarta celor pe care îi considerăm persoane cu grad mare de risc, persoane emarginate. Și poate că și ei se străduiesc să ne atragă atenția. E suficient să ne gândim doar la atâtea persoane sărace în adevăratul sens al cuvântului; să ne gândim doar la cei care, la fel ca Zaheu, sunt puși la colț de capii religioși; să ne gândim doar la vameșii de astăzi și la prostituatele de astăzi, la categoriile extreme, la acei pe care nu dorim să-i vedem la ușa noastră, pe strada noastră, în tramvaiul sau autobuzul cu care mergem la serviciu sau la piață, precum nici în trenul cu care călătorim.

Iubiți credincioși,

Mi-a place să mă gândesc la un creștinism care s-ar asemăna cu Isus cel care se auto-invitase să ia parte la viața acelora care, prin definiție, se află la marginea moralității publice. “Astăzi vreau să intru în casa ta”. Ce emoție pentru Zaheu și ce bucurie! Dar în același timp, aflându-se în încurcătura de a primi un Învățător atât de extraordinar și faimos.

Iar noi, în schimb, cei care mergem zilnic sau cel puțin în duminici la Sfânta Liturghie, care în fiecare zi acceptăm invitația Domnului, suntem capabili să facem la fel, să ne așternem la drum, să ducem vestea dincolo de frontierele inimii noastre?

Dacă ne gândim doar, spre exemplu, la problemele grave ale violenței juvenile; dacă ne gândim la violența și exploatarea femeilor și a copiilor; dacă ne gândim la deteriorata imagine a politicii și societății civile, noi ce facem? Ne străduim să alegem interlocutorii, să ne mișcăm spre a ne întâlni cu ei, să ne asumăm problemele și dramele lor, să recunoaștem nenorocirea lor, tăcuta lor întrebare de credință?

“Gloria lui Dumnezeu este omul viu”, spunea Sfântul Irineu. Nici un bărbat sau femeie nu sunt excluși. Nu există vină crudă, păcat de nemărturisit, capabil să șteargă chipul lui Dumnezeu din sufletele noastre. Întotdeauna și oricum, făptura umană repropune misterul Creatorului ei, întotdeauna și oricum, mărturisește măreția și demnitatea, întotdeauna și oricum, ea poate fi milostivă.

Dacă, așa cum ne amintește Cartea Înțelepciunii (11, 22.12,2), Dumnezeu are milă de toți, iubește toate lucrurile existente și nu disprețuiește nimic din ceea ce a creat, cum am putea noi, care ne numim credincioși, să renegăm această atitudine de milostenie? Și totuși, de multe ori preferăm să alegem altceva.

Retrăgându-ne la adăpost în bisericile noastre și în operele noastre, preferăm să ne închidem înaintea suflului Spiritului, chiar dacă, mai apoi, suntem dispuși să ne manifestăm credința precum cei din Tesalonic (2 3,7-12.15-19), invadați fiind de profeți ce vestesc nenorociri care anunță ca imediat și iminent sfârșitul lumii, care avansează ipoteze absurde despre calamități naturale, războaie, epidemii. Și în timp ce noi ne lăsăm pradă acestor temeri iraționale, lăsăm afară pe fiecare Zaheu din această lume în anonimatul mulțimii, batjocorindu-l dacă reușește să ne salute dintr-un dud de unde poate să se facă văzut.

Iubiți credincioși,

Nu este autentică biserica care se dezice de vestirea Evangheliei, o Biserică care renunță la misiune, o Biserică care se închide în ea însăși, care nu primește strigătul disperat al celui care caută, care nu acceptă provocarea de a se revela fiecare, bărbat și femeie, că este chipul și icoana adevărată a lui Isus Cristos. Amin.

Ritul bizantin