Iubiţi credincioşi,

Din pericopa evangheliei de azi, Matei fiind singurul care, în câteva rânduri ne vorbeşte despre copilăria lui Isus, vom încerca să vorbim despre ceea ce înseamnă a lăsa propriul pământ, a fi străin pe pământ, strigătul pământului, reîntoarcerea la pământ şi locuirea în pământ. Vă invit ca, preţ de câteva minute, să vă puneţi în discuţie, pământul fiind voi înşivă, plecând cu meditaţia de la pericopa de azi.

Scoală-te, ia pruncul şi pe mama lui şi fugi în Egipt.

Este invitaţia făcută lui Iosif de către Domnul prin înger. Este acelaşi verb folosit la imperativ precum în cazul paralizatului, precum în vindecarea soacrei lui Petru, a învierii fiicei lui Iair şi a fiului văduvei din Nain.

Prin acest verb este evocată trezirea la viaţă, Iosif este chemat să lase somnul, starea în care se află şi să ia cu el pruncul şi pe mama lui şi să plece în Egipt. Alegerea Egiptului nu este întâmplătoare.

Egiptul este locul salvări lui Iosif, fiul lui Iacov, vândut de fraţii săi şi datorită lui va fi un loc de salvare pentru tot poporul care, în Egipt, va găsi mâncare în timpul secetei.

Dar el evocă şi pământul robiei lui Israel, acel pământ despre care Domnul a poruncit: “nu vă veţi mai întoarce niciodată în acest pământ.. Dt. 17,16.

Acum se porunceşte fuga tocmai în pământul în care faraonul a poruncit să se ucidă primul întâi născut de sex masculin dintre copiii evreilor.

Iată, ni se cere, prin urmare, să lăsăm pământul, pământul propriu, să lăsăm rădăcinile noastre, tot ceea ce ne ţine agăţaţi, uneori cu obstinaţie, mă gândesc aici la obiceiuri, convingeri, orice ne ţine legat de ceva. Cererea Domnului este de a lăsa totul… a lăsa acel pământ unde eşti cetăţean, unde ai drepturi, unde eşti recunoscut… şi a merge acolo unde te trimite El.

Apelul este: Trezeşte-te, scoală-te, precum soacra lui Petru din boala ei, precum paralizatul de pe targa lui… fiecare dintre noi are vreo boală… vreo targă…

Fugiţi: este vorba de o cerere urgentă, fugiţi, îndepărtaţi-vă!

Riscaţi să mergeţi în Egipt, un loc care pare ambiguu şi riscant!

Iubiţi credincioşi,

Nu numai că Iosif trebuie să fugă cu familia în Egipt, dar trebuie şi să rămână acolo.

Nu este vorba despre o călătorie temporară, ci despre o adevărată şedere.

Ei vor trebui să locuiască în Egipt şi să asume rolul de străin. Condiţia celuilalt, cel care este diferit, a celui care are nevoie să fie primit într-un pământ care nu este al său.

De ce? Pentru că fuga în pământ străin devine garanţia vieţii. Deoarece Irod va căuta copilul, să îl ucidă.

A rămâne în pământul altuia…a înţelege că în pământul altuia suntem noi diferiţi, suntem străini. Asumarea condiţiei de străin… a face experienţa acestui fapt de a fi diferiţi, a acestei necesităţi de a fi primiţi… Acestea toate consimt să îţi salvezi viaţa.

Pentru că pământul ce oferea siguranţă devine locul în care se consumă drama injustiţiei, suprimarea altuia.

Irod, regele iudeilor este tulburat de anunţul că există un alt rege al Iudeilor, chiar dacă este vorba despre un copil, despre un rege slab, cu nevoi, precum orice copil mic.

Dar în acest pământ, pământul lui Irod, nu există loc pentru un frate, pentru cel care este ca tine, nu există toleranţă. Şi, prin urmare, porunceşte să fie ucişi copiii care erau la Betleem şi în împrejurimi.

Iată că acest pământ devine locul din care răsună strigătul: Un strigăt s-a auzit din Rama. Strigătul ce se înalţă de la pământ este, încă o dată, precum în cartea Facerii, strigătul sângelui fratelui: glasul sângelui fratelui tău strigă la mine din pământ.

Rama este locul în care a fost îngropată Rachela, potrivit tradiţiei şi este, deci, un strigăt dramatic acela ce se aude în Rama: Rachela moare, dând luminii pe ultimul său fiu, Beniamin.

Murind, nu moare, ci dă viaţă, aducând pe lume un fiu.

Iată de ce este atât de puternic acest strigăt, pentru că este acela al unei mame care, nu numai că şi-a dat viaţa aducând pe lume un fiu, dar exprimă şi durerea aceleia care îi vede ucişi pe cei cărora le-a dat viaţă, durerea celei care vede suprimată acea viaţă pentru care ea a dat totul.

Iată de ce nu mai există mângâiere: Rachela plânge şi nu vrea să fie mângâiată.

Atunci când pământul devine loc de suprimare a fratelui, a celui care spune “sunt ca şi tine,…” atunci când noi înşine facem ca pământul să fie aşa, suprimând chipul fraţilor noştri, ne privăm de posibilitatea de a avea viaţă în viitor..

Să ascultăm strigătul pământului …

În faţa acestui strigăt nu spunem de multe ori, oare, sunt eu custodele fratelui meu…

Iubiţi credincioşi,

Cadrul final al textului ne arată reîntoarcerea în propriul pământ: du-te în pământul lui Israel.

Este împlinirea promisiunii. Şi pentru Iosif.

Dar cum se împlineşte? El intră în propriul pământ nu ca un conchistador, ci slab, ca poporul lui Israel după experienţa babilonică, el va intra ca unul care a experimentat îndepărtarea, diversitatea, experienţa de a fi rămas într-un pământ străin, experienţa exilului care l-a schimbat.

Numai făcând experienţa diversităţii se poate recunoaşte în această diversitate o posibilitate de a trăi.

Numai atunci este posibil să trăieşti în pământul tău.

Iosif s-a dus şi a locuit într-un oraş ce se chema Nazaret. Aici încă odată se face referire la cuvintele lui Natanael: “din Nazaret poate veni ceva bun?

Şi totuşi, acest pământ, acest oraş va deveni pământ de locuit.

A te întoarce în propriul pământ ca un om slab … Adesea, noi percepem pământul nostru şi certitudinile noastre ca şi o proprietate, nereuşind să vedem darul…

A şti să te reîntorci în propriul pământ cu o privire diferită… a şti să recunoşti viaţa şi posibilitatea de a trăi acolo unde niciodată nu am fi gândit că se poate să fie…

A locui în pământul, a face casă tocmai în locul despre care se spune: “de aici nu poate ieşi nimic bun? … a lăsa ca acest pământ să intre în identitatea noastră, să treacă prin noi … a te lăsa contaminat de acest pământ… numai atunci este posibil să locuieşti cu adevărat.

Iubiţi credincioşi,

Pentru a vorbi despre pământ trebuie să lăsăm propriul nostru pământ, este necesar să traversăm alte pământuri, până ajungem să fim străini în pământul altuia pentru a putea descoperi că în acel pământ, al altuia, este posibil să descoperim că ne-am salvat viaţa.

Pentru a putea vorbi despre pământ este necesar să ascultăm strigătul care vine din el şi apoi să ne reîntoarcem la pământul nostru, dar ca străini, schimbaţi, deschişi pentru a-l înţelege pe celălalt.

Pentru a vorbi despre pământ, este necesar să locuim în el.

Este vorba despre o călătorie ce este obligatoriu să o facem, pe urmele unui om-Dumnezeu care a ales să treacă prin orice pământ şi să îşi aşeze cortul în orice pământ, pământ blestemat, pământ de exil, pământ de exterminare, pământ de refugiu, pentru ca, la sfârşit, orice locuitor al pământului să poată locui în El. Amin.