Start > Ritul latin > Tu ești Fiul meu preaiubit

Tu ești Fiul meu preaiubit

6 February 2010
785 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Duminica I-a de peste an - Botezul Domnului (Anul C)

Duminica de azi ne apare ca ultima sărbătoare care mai poartă amprenta Crăciunului cu o trăsătură epifanică deosebită, dând un răspuns deplin la întrebarea: Cine este Isus Cristos? Totodată această duminică este prima duminică de peste an și deschide seria sărbătorilor care ne vor arăta activitatea mântuitoare a lui Isus.

În prologul Evangheliei după sfântul Ioan (1,1-18) am găsit răspunsul dorit, și anume că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu, creatorul a toate, este viața, lumina, Dumnezeul întrupat, revelatorul Tatălui, calea spre fericirea veșnică.

Ce ne mai poate oferi în plus Liturgia cuvântului de azi?

În primul rând sfânta evanghelie ne arată că în Dumnezeu sunt trei persoane într-o comuniune perfectă de iubire. În Dumnezeu iubirea realizează un extaz continuu între Tatăl și Fiul, adică o golire de ei înșiși și revărsare în Duhul Sfânt. Caracteristica fundamentală a iubirii stă în golirea de sine și revărsarea în persoana iubită.

La Botezul lui Isus s-a arătat în chip sensibil, văzut și auzit, extazul divin: Tatăl și Duhul Sfânt ies din sine prin glasul din cer și chipul de porumbel, extaziați fiind de opera întrupării Fiului și de acțiunea lui mântuitoare în prezentarea la Botez încărcat cu păcatele lumii. Botezul este extazul lui Isus ca Fiu al omului în fața Tatălui și a Duhului Sfânt, este o golire de sine ca om și revărsare în Dumnezeu prin rugăciune.

În al doilea rând “Isus Cristos este același ieri, azi și întotdeauna” (Evr 13,8) în istoria mântuirii.

Ieri era același ca și azi. O spune atât de clar premergătorul: Era înainte de a fi eu (In 1,30). Isus, în calitatea sa de Fiu al omului dar nebotezat încă, este icoana celor drepți din Vechiul Testament, din toate timpurile, de la toate popoarele și până la sfârșitul veacurilor.

În prima lectură (Is 42,1-4.6-7) ne apare chipul slujitorului credincios al lui Iahve. Sub acest chip, profetul Isaia ne înfățișează atât poporul ales, cât și pe viitorul Mesia. Aici slujitorul este distinct de popor și are o misiune întreită: a) de a reînnoi alianța încheiată cu Israelul, b) de a conduce în patrie pe cei exilați și c) de a stabili adevărata religie în mijlocul tuturor popoarelor. Într-un cuvânt: în, cu și prin slujitorul lui Iahve începe o lume nouă. Isus, în calitate de slujitor al lui Iahve, își împlinește misiunea începând din interiorul fiecărui om, descoperindu-i voința lui Dumnezeu, prin puterea Duhului, folosind armele păcii (cf. CBL pag. 597). Ideea este preluată de Prefața Liturghiei de azi afirmând că prin Duhul Sfânt, Cristos devine obiectul bucuriei celor săraci (LR), al extazului lor.

Pe Isus Cristos de ieri ni-l arată și Scrisoarea către evrei, enumerându-i pe toți cei drepți, începând cu Abel și continuând cu Enoh, Noe, Avram, Iacob, Moise, David, Samuel etc. care prin credință au… făcut dreptate, au dobândit făgăduințele. Pentru aceștia și pentru cei mai mulți necunoscuți Isus s-a prezentat la Iordan și a cerut lui Ioan Botezul prin cuvintele: “Lasă acum, că așa ni se cuvine nouă ca acum să împlinim toată dreptatea” (Mt 3,15). Pentru toți cei de ieri, adică pentru toți cei care nu vor primi Botezul, dar vor crede și vor căuta mântuirea conform cu dreptatea, adică cu harul pe care Dumnezeu îl dă fiecăruia pentru a-l cunoaște, iubi și sluji, Isus s-a prezentat la Botez încărcat cu păcatele lor, așa cum l-a văzut Ioan Botezătorul: “Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” (In 1,29).

Din acest motiv ne învață sfânta Biserică și susține că Într-adevăr, acei care, necunoscând, fără vina lor, evanghelia lui Cristos și Biserica lui, îl caută totuși pe Dumnezeu cu inimă sinceră și se străduiesc, sub impulsul harului, să împlinească în fapte voia lui cunoscută prin glasul conștiinței, pot dobândi mântuirea veșnică (LG 16; cf. DS 3866-3872).

Isus Cristos este același azi, așa cum ni-l prezintă evanghelia de azi (Lc 3,15-16.21-22): după ce s-a botezat, s-a rugat și pe când se ruga, s-au deschis cerurile și Duhul Sfânt a coborât asupra lui, iar Tatăl ceresc spune că acesta este Fiul său preaiubit întru care binevoiește. Acest azi, veșnicul prezent divin, cuprinde pe toți cei botezați în care locuiește Preasfânta Treime. Isus a arătat cu fapta la ieșirea din apa Iordanului ceea ce va învăța cu cuvântul: “Dacă mă iubește cineva, va păzi cuvântul meu și Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și la el vom face locuință” (In 14,23). Iată, Preasfânta Treime de la Iordan: Fiul, Tatăl și Duhul Sfânt.

Azi își face locuință în orice suflet care își trăiește credința primită la Botez și o arată prin rugăciune. A se boteza și a-și uni propriile rugăciuni cu rugăciunea lui Isus botezat înseamnă a-și deschide cerul, calea spre împărăția lui Dumnezeu.

Putem înțelege măreția Botezului și eficacitatea rugăciunilor noastre numai în Botezul și rugăciunea lui Isus.

Botezul constituie, în primul rând, revelația sau epifania lui Dumnezeu în Isus Cristos. Orice botezat în Cristos constituie o revelație sau epifanie a lui Dumnezeu. De la Botez în continuarea vieții publice Isus se arată ca Fiu. Aceasta nu vrea să spună că mai înainte nu fusese, ci spune simplu că în adâncul vieții lui Isus există un mister care se poate înțelege doar prin Dumnezeu și prin Duhul său. Dumnezeu este, de acum încolo, acela care se va arăta în Isus ca Fiul său. Dumnezeu îl adoptă pe Isus cu natura sa umană ca pe Fiul omului, așa cum adopta pe regii lui Israel în momentul încoronării lor, considerându-i ca reprezentanții săi în fața lumii. Regii primeau funcția lor când erau unși cu untdelemn. Isus-Fiul omului, când primește întreaga putere a lui Dumnezeu, care este Duhul, se numește “Unsul lui Iahve”, adică Mesia.

Isus, uns la Iordan cu Duhul Sfânt, nu-i un uns ca oricare altul, ci a primit toată prezența Duhului și, din acest motiv, este în chip real Fiul, adică acela pe care Dumnezeu îl alege în mod definitiv, predestinat, care nu se mai poate abate de la voința lui, acela în care Dumnezeu devine prezent într-un chip ce nu poate fi depășit. Din acest motiv Isus nu-i pur și simplu un fiu ca toți fiii oamenilor pe care Dumnezeu, din bunătatea sa, îi primește și-i iubește. El provine din profunditatea misterului lui Dumnezeu ca Fiu al său, ca expresia și prezența sa, ca trimis al său.

Misterul lui Isus are două aspecte: a) pe de o parte este Mesia (Unsul), fiindcă are puterea Duhului și împlinește lucrarea sa între oameni (îi introduce în escatologie) și b) pe de altă parte este Fiul, fiindcă este alături de Tatăl, a primit cuvântul său creator (“Tu ești Fiul meu”) și-l face prezent în lume.

Din toate acestea trebuie să deducem două concluzii: a) prima aparține de domeniul credinței: suntem creștini dacă în profunzimea lui Isus descoperim iubirea Tatălui care îl trimite și puterea Duhului Sfânt care acționează în faptele sale; b) a doua ne introduce în practică: a accepta Botezul lui Isus înseamnă a primi Duhul ca adevăr definitiv, judecata lui Dumnezeu asupra istoriei. Să nu uităm că la aceasta ajungem prin botezul convertirii pe care Ioan l-a proclamat într-o zi în mijlocul poporului său, pe care Isus l-a primit și pe care noi trebuie să-l primim în Isus (cf. CBL pag. 1143-1145).

Prin Botezul său Isus rămâne întotdeauna cu neamul omenesc. “Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (Mt 28,20). Datorită Botezului lui Isus, Biserica va fi până la sfârșitul lumii “seminție aleasă, preoție împărătească, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestească în lume bunătățile celui care ne-a chemat din întuneric la lumina sa cea minunată” (cf. 1Pt 2,9).

În virtutea Botezului lui Isus, a comuniunii cu aproapele, sfântul Petru realizează la rândul său acea ieșire din sine în virtutea iubirii și intră în casa păgânului Corneliu, centurion roman, la care l-a trimis Duhul (Lec. a II-a: Fap 10,34-38).

Petru începe cu o constatare: Dumnezeu nu are preferințe de persoane, adică nu face distincție între oameni sau popoare pe criterii de culoare a pielii, de religie, de concepte filozofice, sociale, politice, economice etc. Botezul lui Isus a distrus orice barieră naturală sau artificială între Dumnezeu și om: prin Cristos orice om poate deveni un fiu adoptiv al lui Dumnezeu.

Botezul conferit în numele botezului lui Cristos ne pune în comuniune cu Dumnezeu, ne integrează în familia lui Dumnezeu, este o nouă naștere, este o trecere de la solidaritatea cu păcatul la solidaritatea cu iubirea, de la întuneric și de la singurătate la o lume nouă a fraternității. Duhul lui Dumnezeu care l-a uns pe Cristos la Botez și l-a înviat din morți (Rom 8,11) îi dă acea permanență în Trupul Mistic până la sfârșitul veacurilor. Astfel prin Botezul lui Isus fiecare este chemat să-și asume permanența, fiindcă el, Isus, este cu noi, este sămânța și garanția învierii noastre.

Încercând să realizăm și noi extazul lui Isus prin rugăciunea Bisericii, să spunem din toată inima: Dumnezeule atotputernic și veșnic, care, la Botezul său în Iordan, l-ai proclamat pe Cristos drept Fiul tău preaiubit, în timp ce Duhul Sfânt cobora asupra lui, dăruiește fiilor tăi adoptivi, renăscuți din apă și Duh Sfânt, să rămână mereu în iubirea ta! (LR). Amin.

Ritul latin