Predici

Duminica de azi ne apare ca ultima sărbătoare care mai poartă amprenta Crăciunului cu o trăsătură epifanică deosebită, dând un răspuns deplin la întrebarea: Cine este Isus Cristos? Totodată această duminică este prima duminică de peste an şi deschide seria sărbătorilor care ne vor arăta activitatea mântuitoare a lui Isus.

În prologul Evangheliei după sfântul Ioan (1,1-18) am găsit răspunsul dorit, şi anume că Isus este Cuvântul lui Dumnezeu, creatorul a toate, este viaţa, lumina, Dumnezeul întrupat, revelatorul Tatălui, calea spre fericirea veşnică.

Ce ne mai poate oferi în plus Liturgia cuvântului de azi?

În primul rând sfânta evanghelie ne arată că în Dumnezeu sunt trei persoane într-o comuniune perfectă de iubire. În Dumnezeu iubirea realizează un extaz continuu între Tatăl şi Fiul, adică o golire de ei înşişi şi revărsare în Duhul Sfânt. Caracteristica fundamentală a iubirii stă în golirea de sine şi revărsarea în persoana iubită.

La Botezul lui Isus s-a arătat în chip sensibil, văzut şi auzit, extazul divin: Tatăl şi Duhul Sfânt ies din sine prin glasul din cer şi chipul de porumbel, extaziaţi fiind de opera întrupării Fiului şi de acţiunea lui mântuitoare în prezentarea la Botez încărcat cu păcatele lumii. Botezul este extazul lui Isus ca Fiu al omului în faţa Tatălui şi a Duhului Sfânt, este o golire de sine ca om şi revărsare în Dumnezeu prin rugăciune.

În al doilea rând “Isus Cristos este acelaşi ieri, azi şi întotdeauna” (Evr 13,8) în istoria mântuirii.

Ieri era acelaşi ca şi azi. O spune atât de clar premergătorul: Era înainte de a fi eu (In 1,30). Isus, în calitatea sa de Fiu al omului dar nebotezat încă, este icoana celor drepţi din Vechiul Testament, din toate timpurile, de la toate popoarele şi până la sfârşitul veacurilor.

În prima lectură (Is 42,1-4.6-7) ne apare chipul slujitorului credincios al lui Iahve. Sub acest chip, profetul Isaia ne înfăţişează atât poporul ales, cât şi pe viitorul Mesia. Aici slujitorul este distinct de popor şi are o misiune întreită: a) de a reînnoi alianţa încheiată cu Israelul, b) de a conduce în patrie pe cei exilaţi şi c) de a stabili adevărata religie în mijlocul tuturor popoarelor. Într-un cuvânt: în, cu şi prin slujitorul lui Iahve începe o lume nouă. Isus, în calitate de slujitor al lui Iahve, îşi împlineşte misiunea începând din interiorul fiecărui om, descoperindu-i voinţa lui Dumnezeu, prin puterea Duhului, folosind armele păcii (cf. CBL pag. 597). Ideea este preluată de Prefaţa Liturghiei de azi afirmând că prin Duhul Sfânt, Cristos devine obiectul bucuriei celor săraci (LR), al extazului lor.

Pe Isus Cristos de ieri ni-l arată şi Scrisoarea către evrei, enumerându-i pe toţi cei drepţi, începând cu Abel şi continuând cu Enoh, Noe, Avram, Iacob, Moise, David, Samuel etc. care prin credinţă au… făcut dreptate, au dobândit făgăduinţele. Pentru aceştia şi pentru cei mai mulţi necunoscuţi Isus s-a prezentat la Iordan şi a cerut lui Ioan Botezul prin cuvintele: “Lasă acum, că aşa ni se cuvine nouă ca acum să împlinim toată dreptatea” (Mt 3,15). Pentru toţi cei de ieri, adică pentru toţi cei care nu vor primi Botezul, dar vor crede şi vor căuta mântuirea conform cu dreptatea, adică cu harul pe care Dumnezeu îl dă fiecăruia pentru a-l cunoaşte, iubi şi sluji, Isus s-a prezentat la Botez încărcat cu păcatele lor, aşa cum l-a văzut Ioan Botezătorul: “Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii” (In 1,29).

Din acest motiv ne învaţă sfânta Biserică şi susţine că Într-adevăr, acei care, necunoscând, fără vina lor, evanghelia lui Cristos şi Biserica lui, îl caută totuşi pe Dumnezeu cu inimă sinceră şi se străduiesc, sub impulsul harului, să împlinească în fapte voia lui cunoscută prin glasul conştiinţei, pot dobândi mântuirea veşnică (LG 16; cf. DS 3866-3872).

Isus Cristos este acelaşi azi, aşa cum ni-l prezintă evanghelia de azi (Lc 3,15-16.21-22): după ce s-a botezat, s-a rugat şi pe când se ruga, s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât asupra lui, iar Tatăl ceresc spune că acesta este Fiul său preaiubit întru care binevoieşte. Acest azi, veşnicul prezent divin, cuprinde pe toţi cei botezaţi în care locuieşte Preasfânta Treime. Isus a arătat cu fapta la ieşirea din apa Iordanului ceea ce va învăţa cu cuvântul: “Dacă mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul meu şi Tatăl meu îl va iubi şi vom veni la el şi la el vom face locuinţă” (In 14,23). Iată, Preasfânta Treime de la Iordan: Fiul, Tatăl şi Duhul Sfânt.

Azi îşi face locuinţă în orice suflet care îşi trăieşte credinţa primită la Botez şi o arată prin rugăciune. A se boteza şi a-şi uni propriile rugăciuni cu rugăciunea lui Isus botezat înseamnă a-şi deschide cerul, calea spre împărăţia lui Dumnezeu.

Putem înţelege măreţia Botezului şi eficacitatea rugăciunilor noastre numai în Botezul şi rugăciunea lui Isus.

Botezul constituie, în primul rând, revelaţia sau epifania lui Dumnezeu în Isus Cristos. Orice botezat în Cristos constituie o revelaţie sau epifanie a lui Dumnezeu. De la Botez în continuarea vieţii publice Isus se arată ca Fiu. Aceasta nu vrea să spună că mai înainte nu fusese, ci spune simplu că în adâncul vieţii lui Isus există un mister care se poate înţelege doar prin Dumnezeu şi prin Duhul său. Dumnezeu este, de acum încolo, acela care se va arăta în Isus ca Fiul său. Dumnezeu îl adoptă pe Isus cu natura sa umană ca pe Fiul omului, aşa cum adopta pe regii lui Israel în momentul încoronării lor, considerându-i ca reprezentanţii săi în faţa lumii. Regii primeau funcţia lor când erau unşi cu untdelemn. Isus-Fiul omului, când primeşte întreaga putere a lui Dumnezeu, care este Duhul, se numeşte “Unsul lui Iahve”, adică Mesia.

Isus, uns la Iordan cu Duhul Sfânt, nu-i un uns ca oricare altul, ci a primit toată prezenţa Duhului şi, din acest motiv, este în chip real Fiul, adică acela pe care Dumnezeu îl alege în mod definitiv, predestinat, care nu se mai poate abate de la voinţa lui, acela în care Dumnezeu devine prezent într-un chip ce nu poate fi depăşit. Din acest motiv Isus nu-i pur şi simplu un fiu ca toţi fiii oamenilor pe care Dumnezeu, din bunătatea sa, îi primeşte şi-i iubeşte. El provine din profunditatea misterului lui Dumnezeu ca Fiu al său, ca expresia şi prezenţa sa, ca trimis al său.

Misterul lui Isus are două aspecte: a) pe de o parte este Mesia (Unsul), fiindcă are puterea Duhului şi împlineşte lucrarea sa între oameni (îi introduce în escatologie) şi b) pe de altă parte este Fiul, fiindcă este alături de Tatăl, a primit cuvântul său creator (“Tu eşti Fiul meu”) şi-l face prezent în lume.

Din toate acestea trebuie să deducem două concluzii: a) prima aparţine de domeniul credinţei: suntem creştini dacă în profunzimea lui Isus descoperim iubirea Tatălui care îl trimite şi puterea Duhului Sfânt care acţionează în faptele sale; b) a doua ne introduce în practică: a accepta Botezul lui Isus înseamnă a primi Duhul ca adevăr definitiv, judecata lui Dumnezeu asupra istoriei. Să nu uităm că la aceasta ajungem prin botezul convertirii pe care Ioan l-a proclamat într-o zi în mijlocul poporului său, pe care Isus l-a primit şi pe care noi trebuie să-l primim în Isus (cf. CBL pag. 1143-1145).

Prin Botezul său Isus rămâne întotdeauna cu neamul omenesc. “Iată, eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacurilor” (Mt 28,20). Datorită Botezului lui Isus, Biserica va fi până la sfârşitul lumii “seminţie aleasă, preoţie împărătească, popor agonisit de Dumnezeu, ca să vestească în lume bunătăţile celui care ne-a chemat din întuneric la lumina sa cea minunată” (cf. 1Pt 2,9).

În virtutea Botezului lui Isus, a comuniunii cu aproapele, sfântul Petru realizează la rândul său acea ieşire din sine în virtutea iubirii şi intră în casa păgânului Corneliu, centurion roman, la care l-a trimis Duhul (Lec. a II-a: Fap 10,34-38).

Petru începe cu o constatare: Dumnezeu nu are preferinţe de persoane, adică nu face distincţie între oameni sau popoare pe criterii de culoare a pielii, de religie, de concepte filozofice, sociale, politice, economice etc. Botezul lui Isus a distrus orice barieră naturală sau artificială între Dumnezeu şi om: prin Cristos orice om poate deveni un fiu adoptiv al lui Dumnezeu.

Botezul conferit în numele botezului lui Cristos ne pune în comuniune cu Dumnezeu, ne integrează în familia lui Dumnezeu, este o nouă naştere, este o trecere de la solidaritatea cu păcatul la solidaritatea cu iubirea, de la întuneric şi de la singurătate la o lume nouă a fraternităţii. Duhul lui Dumnezeu care l-a uns pe Cristos la Botez şi l-a înviat din morţi (Rom 8,11) îi dă acea permanenţă în Trupul Mistic până la sfârşitul veacurilor. Astfel prin Botezul lui Isus fiecare este chemat să-şi asume permanenţa, fiindcă el, Isus, este cu noi, este sămânţa şi garanţia învierii noastre.

Încercând să realizăm şi noi extazul lui Isus prin rugăciunea Bisericii, să spunem din toată inima: Dumnezeule atotputernic şi veşnic, care, la Botezul său în Iordan, l-ai proclamat pe Cristos drept Fiul tău preaiubit, în timp ce Duhul Sfânt cobora asupra lui, dăruieşte fiilor tăi adoptivi, renăscuţi din apă şi Duh Sfânt, să rămână mereu în iubirea ta! (LR). Amin.

pr. Anton Dancă Ritul latin