- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Sfintele arătări ale Domnului nostru Isus Hristos

Posted By pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic On February 6, 2010 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Cu ocazia botezului lui Isus Hristos în râul Iordanului s-a arătat Preasfânta Treime: Cerescul Părinte a vorbit din Cer, Fiul lui Dumnezeu se afla în râul Iordanului, iar Spiritul Sfânt s-a arătat în chip de porumbel deasupra Fiului Dumnezeiesc. Este un mister de nepătruns chiar și pentru îngerii cerului! Un Dumnezeu unic în trei Persoane. Misterul credinței noastre, nemaiîntâlnit în gândirea omenirii, unitatea de o ființă în diversitatea individuală a ceea ce este personal și lucrează în iconomia mântuirii.

În secolul al IV-lea înainte de nașterea lui Hristos, filozoful grec Platon, a ajuns la concluzia existenței unui Singur Dumnezeu. Platon și-a pus întrebarea: “Dacă este un singur Dumnezeu, atunci la ce se gândește El din veșnicie? El este o Ființă rațională, de aceea trebuie să gândească. Dacă este numai un Dumnezeu, pe cine iubește El din eternitate? Trebuie să iubească pe cineva, deoarece iubirea este necesară fericirii”. La această întrebare a filozofului păgân, nici unul dintre oameni nu a putut să ofere vreun răspuns. Fiul Tatălui, Isus Hristos, a venit pe pământ și a revelat oamenilor misterul de nepătruns al Sfintei Treimi.

Dumnezeu veșnic și atotputernic, este infinit în înțelepciune. El reprezintă însăși Înțelepciunea. Evanghelistul Ioan își începe Evanghelia: «La început a fost Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu» (Ioan 1, 1-2). Cuvântul este Dumnezeu care în înțelepciunea Sa a creat întreg Universul, este dătător de viață și în același timp reprezintă unica Persoană divină care putea să ia chip de om pentru a învăța omenirea și a-i aduce mântuirea. Iar Spiritul lui Dumnezeu este prezent din veșnicie alături de Tatăl și Fiul – Cuvântul, ca și Cel ce înfăptuiește în istorie planul lui Dumnezeu și îl actualizează pe Cel Transcendent omului trăitor al unui timp.

Dumnezeu, este neschimbat, perfect și veșnic. În Domnul Dumnezeu, nu există timp, nu este un “a fost” și nici un “va fi”, căci Dumnezeu este. Cel ce generează pe Fiul și pe Spiritul Sfânt mai înainte de apariția istoriei omenirii și a întregului Univers, este numit Tată. Cuvântul Dumnezeiesc, reprezintă expresia lui Dumnezeu Tatăl. El cuprinde în Sine întreaga putere a lui Dumnezeu și are aceeași natură dumnezeiască. Isus Hristos spune: «Toate, câte are Tatăl, ale Mele sunt» (Ioan 16, 15). Într-alt loc, Isus Hristos spune: «Cine vede pe Fiul, acela vede pe Tatăl» (Ioan 14, 9). Cerescul Părinte, vede în Fiul chipul Său, și spune: «Fiul Meu, ești Tu, Eu astăzi Te-am născut!» (Psalmul 2, 7). Dar Dumnezeu are voință liberă, astfel încât El iubește din veșnicie, pentru că «Dumnezeu este iubire» (1 Ioan 4, 16). Dumnezeu Tatăl, iubește din eternitate pe Fiul Său, Iar Fiul lui Dumnezeu iubește din eternitate cu o iubire infinită pe Tatăl. Această iubire infinită și eternă trece de la “Tatăl prin Fiul” la Cea de-a treia Persoană a lui Dumnezeu, Spiritul Sfânt, afirmă Biserica în gândirea Sfântului Augustin, valorificând Evanghelia Sfântului Ioan. Răsăritul creștin afirmă același lucru, privind din istorie modul cum Spiritul Sfânt acționează în iconomia mântuirii, pornind de la Tatăl, fiind mijlocit prin Fiul. Datorită transcendenței Sale și a faptului că Dumnezeu rămâne mai presus de orice categorie experimentată de om, misterul Preasfintei Treimi va rămâne un mister, în ciuda Revelației și a progresului teologiei, căci oricât ne-am apropia de Izvorul vieții, acesta tot absolut și de necuprins rămâne.

Se spune că Sfântul Augustin a dorit foarte mult să înțeleagă Misterul Preasfintei Treimi. Într-o zi, fiind cuprins de acest gând mergea pe malul unei mări. Acolo a observat cum un copil mic, lua cu un vas apă din mare și de fiecare dată o turna într-un loc. Apropiindu-se de acest copil de pe malul mării, Sfântul Augustin, mirat, l-a întrebat:“Ce faci aici, copile?”, “Vreau să mut marea în această gropiță,” – i-a răspuns copilul.”Dar este cu neputință, ca această gropiță mică să poată cuprinde întreaga mare,” – i-a răspuns Sfântul Augustin, zâmbind. În acele momente copilul s-a preschimbat în înger luminos și i-a spus:“Dar tu cu mintea ta cea mică vrei să cuprinzi misterul cel infinit al Preasfintei Treimi?” Și Îngerul a dispărut, iar Augustin a înțeles, că omul nu poate să cuprindă în întregime misterul credinței noastre.

În Vechiul Testament, Dumnezeu a pregătit prin gura profeților lumea pentru venirea lui Hristos. Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos, a pregătit Biserica pentru venirea celei de-a treia persoane Divine – Spiritul Sfânt, care în chipul limbilor de foc s-a coborât peste Apostoli, lucrând până la sfârșitul secolelor prin intermediul Sfintelor Sacramente.

Noi suntem copiii lui Dumnezeu Tatăl. Sfântul Ioan, în prima epistolă scrie: «Vedeți ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, și suntem… Iubiților, acum suntem fii ai lui Dumnezeu!» (1 Ioan 3, 1-2).

Suntem frații și surorile Fiului lui Dumnezeu! După Înviere Isus Hristos S-a adresat Mariei Magdalena: «Mergi la frații Mei și le spune: Mă sui la Tatăl Meu și la Tatăl vostru, și la Dumnezeul Meu și Dumnezeul vostru» (Ioan 20, 17).

Suntem templul Spiritului Sfânt. Apostolul Pavel scrie în Epistola către Corinteni: «Oare nu știți, că sunteți templul lui Dumnezeu, și că Spiritul lui Dumnezeu locuiește în voi?» (1.Corinteni 3, 16). «Nu știți oare, că și corpul vostru este templul Spiritului Sfânt, care trăiește în voi?» (cf. 1 Corinteni 6, 19). Cât de mare este fericirea noastră! Cât de măreață este demnitatea noastră!

Dacă toți oamenii și-ar aminti despre acest adevăr de credință, că Tatăl cel atotputernic este Tatăl nostru, că noi suntem frații și surorile Fiului lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, că noi suntem temple vii ale Spiritului Sfânt, atunci viața noastră pe pământ ar cunoaște fericirea Împărăției. Dacă Misterul rămâne mai presus de posibilitățile noastre de gândire, să nu uităm că mai rămâne o cale de urmat: ascultarea vocii lui Dumnezeu, care mai presus de fire se revarsă peste noi, dăruindu-ne existența și harurile Sale prin care ne îndumnezeiește. Să ascultăm șoapta Domnului și să trăim credința!

Rugăciune

O, Isuse, apele Iordanului Te-au spălat și pe Tine de asemenea, în fața mulțimii, dar puțini au fost aceia, care Te-au recunoscut. Acest mister al credinței străbate în mod constant printre secole timpul, și este cauza suferinței pentru toți aceia, care Te iubesc și care au primit misiunea, să Te facă cunoscut lumii întregi.

Împarte urmașilor Tăi, Apostolilor, discipolilor și tuturor celor, care-și trag numele lor din al Tău și din Crucea Ta, grația și puterea de a conduce în continuare lucrarea și răspândirea Evangheliei Tale, să o sprijine prin rugăciune, suferință, și printr-o credință totală față de voința Ta cea sfântă.

O, Isuse, Miel nevinovat, Tu, Te-ai prezentat înaintea lui Ioan în postura de păcătos. Atrage-ne și pe noi la apa Iordanului. Vrem să mergem acolo, pentru a ne face cunoscută josnicia și păcatele noastre, ca să ne putem purifica sufletele. Și precum cerul a făcut cunoscută vocea Părintelui Tău, care și-a aflat în Tine plăcerea, așa și noi, să trecem aceste încercări… în zorii învierii Tale, să putem asculta în profunzimea sufletului nostru, aceeași voce a Părintelui Ceresc, prin care să ne recunoască pe noi, ca și fii plăcuți ai Lui. Amin. (După Sfântul Ioan al XXIII-lea)


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/2266/