Start > Ritul bizantin > Duminică după Nașterea Domnului nostru Isus Hristos

Duminică după Nașterea Domnului nostru Isus Hristos

6 February 2010
2,209 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica după Nașterea Domnului

Încă ne gândim la misterul Crăciunului și la Isus venit pe pământ sub chip de Prunc. Dar iată că în loc să se înmoaie inimile celor răi, puternicii acestei lumi se gândesc să-L omoare. Irod se teme ca Isus Hristos să nu-i ia coroana împărătească. Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ nu să împărățească, ci să servească, să sufere și să moară pentru mântuirea neamului omenesc. Împărăția lui Hristos nu este din această lume. În fiecare etapă a existenței Bisericii au apărut noi irozi, care s-au străduit să provoace moartea lui Hristos și să șteargă urmele Lui de pe pământ. Această dușmănie infernală nu învinge Împărăția lui Hristos pe pământ (cf. Matei 16, 18).

Isus Hristos, Împăratul atotstăpânitor, fuge din fața răutății lui Irod. În Grădina Măslinilor Mântuitorul S-a adresat lui Simon Petru: «Ți se pare, că nu pot Să rog pe Tatăl Meu și să-Mi trimită acum, mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?» (Matei 26, 53). Este de ajuns doar un înger pentru a putea învinge mii de armate dușmane pământești! De ce oare Fiul lui Dumnezeu a fugit în pământ străin? Isus Hristos a dorit să arate și cu această ocazie condiția noastră de străini în această lume, patria noastră fiind în Ceruri.

Îngerul îi spune în vis lui Iosif să ia pe pruncul Isus și pe Mama Lui și să fugă în Egipt. Oare nu ar fi fost mai bine pentru Sf. Iosif și Preacurata Fecioară Maria să fugă cu Isus Hristos în ținutul Magilor din Răsărit? Aceștia L-ar fi primit cu cea mai mare bucurie. De ce să fugă în Egipt? Îngerul nu-i spune lui Iosif, cât de mult trebuie să locuiască cu Maria și pruncul Isus în străinătate. Porunca este clară: «Ridică-te, ia Pruncul și pe mama Lui și fugi în Egipt și stai acolo până ce-ți voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare»(Matei 2, 13). Ascultarea lui Iosif a fost pusă la grea încercare, dar el ascultă în liniște. Evanghelistul nu ne relatează nici un cuvânt rostit de Sfântul Iosif: el doar ascultă și îndeplinește porunca venită din cer: pentru păzirea vieții Domnului Isus și pentru Preacurata Fecioară Maria este gata să facă orice sacrificiu. Sfântul Matei consemnează un gest simplu și fără echivoc: «Și ridicându-se, a luat noaptea Pruncul și pe Mama Lui și a plecat în Egipt» (Matei 2, 14).

Călătoria în Egipt putea să țină o săptămână. Există multe legende, care descriu în mod poetic această călătorie. Se spune, că păsările cântau pentru a-i ferici pe Iosif și Maria pe întreg cuprinsul drumului greu. Pomii fructiferi își aplecau ramurile lor și Iosif lua de pe ei fructe proaspete pentru Preacurata Fecioară Maria. În momentul în care oștenii lui Irod se apropiară de Preasfânta Familie, aceasta, în mod miraculos a devenit invizibilă pentru ei. Asemenea istorioare relatează autorii pioși, dar în realitate nu a fost așa. Călătoria spre Egipt a fost grea, amară și periculoasă. Sfântul Iosif și Preacurata Fecioară Maria aveau o singură mângăiere, că ei se sacrifică pentru Isus Hristos, Mântuitorul lumii.

Cu treisprezece secole înainte de nașterea lui Isus Hristos, poporul israelit călătorea din Egipt spre Palestina, iar atunci, Domnul, s-a îngrijit în mod miraculos de acest popor nerecunoscător. Domnul Dumnezeu i-a condus pe israeliți prin intermediul unui stâlp de foc, i-a apărat înaintea faraonului egiptean și i-a condus în mod miraculos prin Marea Roșie; le-a oferit apă din piatră, le-a trimis mană din cer, iar când s-au săturat de mană, atunci Domnul le-a trimis prepelițe, ca să mănânce carne.

De această dată călătorește dreptul Iosif, protectorul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, călătorește Preasfânta Mamă a Dumnezeului iubitor de oameni, Isus Hristos, iar în brațele ei se află Fiul Tatălui, pentru care nu înfăptuiește nici o minune! Cerul parcă este închis înaintea lor . Aici se ascunde de fapt un adevăr foarte important pentru noi: «Când tu nu te-ai lenevit să te ridici și să-ți lași prânzul tău ca să te duci să ridici pe cel mort, binefacerea ta nu s-a ascuns de Mine, ci Eu eram cu tine» (Tobia 12, 13) spune Sfânta Scriptură. Prin manifestarea iubirii oferim deseori prietenilor un buchet de flori frumos mirositoare, dar Domnul Dumnezeu pe cei pe care îi iubește îi încearcă. Să nu uităm niciodată că experiențele, suferințele, neajunsurile și diferitele amărăciuni, sunt legate de misterul Providenței Divine.

Evanghelistul nu spune unde a locuit Preasfânta Familie în Egipt. O relatare spune, că Maria și Iosif au locuit în Heliopol (astăzi o suburbie veche a orașului Cairo). În locul în care a trăit Preasfânta Familie, se află construită o biserică ortodoxă. Aurul celor trei înțelepți de la Răsărit i-au ajutat Sfântului Iosif să găsească o încăpere în Egipt. În acest timp Irod, mânios, a poruncit să fie uciși toți copiii de aproximativ doi ani din Betleem și împrejurimile lui. De la Irod te puteai aștepta la orice, căci era un om hain, nu avea încredere în nimeni, deseori își suspecta proprii lui prieteni și ucidea oameni nevinovați. La începutul domniei lui a omorât trei sute de oficiali, apoi a omorât-o pe propria lui soție Mariam, pe mama sa Alexandra și pe cei trei copii ai lui: Antipatri, Alexandra și Aristobul. Mai mult decât atât! Irod a știut că poporul se va bucura în ziua morții lui, de aceea a poruncit ca în timpul morții sale să fie închiși două sute de oameni însemnați și a comandat să fie omorâți în ziua morții lui, pentru ca în acea zi să fie plângere în Palestina. Binențeles că această poruncă nu a fost îndeplinită, iar în ziua morții lui locuitorii s-au bucurat.

La porunca lui Irod au pierit între douăsprezece și paisprezece mii de prunci iar Biserica îi amintește ca sfinți pentru faptul că ei au murit pentru Hristos. Moartea lor a fost un botez al sângelui. Irod s-a gândit că-L omoară pe Hristos, dar Providența Dumnezeiască altfel a lucrat: Irod a murit. Istoricul Iosif Flavius scria că: “Irod s-a ținut de putere ca o vulpe, a domnit ca un tigru, dar a murit ca un câine”. Expresia “a murit ca și Irod”, constituie finalul fiecărui torționar, al fiecărui dușman al lui Dumnezeu. În timpul pascal Biserica rostește cuvintele psalmistului: «Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topește ceara de la fața focului, așa să piară păcătoșii de la fața lui Dumnezeu»(Psalmul 68, 3). Tuturor dușmanilor mai devreme sau mai târziu le vine moartea și judecata lui Dumnezeu. După moartea lui Irod Preasfânta Familie s-a întors în Palestina și a locuit în Nazaret. Exodul lui Isus este și o recapitulare a istoriei lui Israel, pentru că se cuvenea ca Acela care aduce mântuirea lumii să arate că El este plinirea promisiunii făcute lui Avraam.

Fuga Preasfintei Familii în Egipt ne învață să avem încredere în Domnul Dumnezeu. Providența Divină întotdeauna priveghează asupra noastră. În timpul celebrării Vecerniei rostim cuvintele «Domnul este Păstorul meu: nimic nu-mi va lipsi» (Psalmul 23, 1). Noi suntem copiii lui Dumnezeu. În timpul unor astfel de experiențe trebuie să avem încredere în Domnul Dumnezeu, Tatăl nostru, care este în Cer! Niciodată nu suntem singuri, pentru că Providența Divină veghează întotdeauna asupra noastră.

Rugăciune

O, Înțelepciune veșnică, plină de îndurare și infinită în binefaceri, ai dorit să Te asemeni cu noi, locuind și petrecând împreună cu noi oamenii. Și aceasta, chiar atunci, când Tu, Cuvântul, Ai devenit Om, când Cuvântul, S-a făcut Corp, și a locuit între noi, pentru ca și noi, prin Tine să ne putem bucura, să putem asculta cuvintele, pe care ni le-ai adresat în profunzime și în tăcere, la rândul nostru putând să-Ți răspundem, precum Profetul Samuel: «Vorbește, Doamne, căci servitorul tău ascultă ». Aceasta, pentru ca să putem desluși și să ne îndepărtăm în tăcere, de tot ceea ce este străin de Dumnezeu, îndulcindu-ne și îndreptându-ne inima și ființa noastră spre Cuvântul și Înțelepciunea cea veșnică, care s-a făcut om și a locuit între noi.

Doamne, fă-ne să devenim adevărați fii ai Tatălui Ceresc, mântuindu-ne de răul acestei lumi. Amin. (După J. B. Bossuet)

Ritul bizantin