Predici

Încă ne gândim la misterul Crăciunului şi la Isus venit pe pământ sub chip de Prunc. Dar iată că în loc să se înmoaie inimile celor răi, puternicii acestei lumi se gândesc să-L omoare. Irod se teme ca Isus Hristos să nu-i ia coroana împărătească. Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ nu să împărăţească, ci să servească, să sufere şi să moară pentru mântuirea neamului omenesc. Împărăţia lui Hristos nu este din această lume. În fiecare etapă a existenţei Bisericii au apărut noi irozi, care s-au străduit să provoace moartea lui Hristos şi să şteargă urmele Lui de pe pământ. Această duşmănie infernală nu învinge Împărăţia lui Hristos pe pământ (cf. Matei 16, 18).

Isus Hristos, Împăratul atotstăpânitor, fuge din faţa răutăţii lui Irod. În Grădina Măslinilor Mântuitorul S-a adresat lui Simon Petru: «Ţi se pare, că nu pot Să rog pe Tatăl Meu şi să-Mi trimită acum, mai mult de douăsprezece legiuni de îngeri?» (Matei 26, 53). Este de ajuns doar un înger pentru a putea învinge mii de armate duşmane pământeşti! De ce oare Fiul lui Dumnezeu a fugit în pământ străin? Isus Hristos a dorit să arate şi cu această ocazie condiţia noastră de străini în această lume, patria noastră fiind în Ceruri.

Îngerul îi spune în vis lui Iosif să ia pe pruncul Isus şi pe Mama Lui şi să fugă în Egipt. Oare nu ar fi fost mai bine pentru Sf. Iosif şi Preacurata Fecioară Maria să fugă cu Isus Hristos în ţinutul Magilor din Răsărit? Aceştia L-ar fi primit cu cea mai mare bucurie. De ce să fugă în Egipt? Îngerul nu-i spune lui Iosif, cât de mult trebuie să locuiască cu Maria şi pruncul Isus în străinătate. Porunca este clară: «Ridică-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L omoare»(Matei 2, 13). Ascultarea lui Iosif a fost pusă la grea încercare, dar el ascultă în linişte. Evanghelistul nu ne relatează nici un cuvânt rostit de Sfântul Iosif: el doar ascultă şi îndeplineşte porunca venită din cer: pentru păzirea vieţii Domnului Isus şi pentru Preacurata Fecioară Maria este gata să facă orice sacrificiu. Sfântul Matei consemnează un gest simplu şi fără echivoc: «Şi ridicându-se, a luat noaptea Pruncul şi pe Mama Lui şi a plecat în Egipt» (Matei 2, 14).

Călătoria în Egipt putea să ţină o săptămână. Există multe legende, care descriu în mod poetic această călătorie. Se spune, că păsările cântau pentru a-i ferici pe Iosif şi Maria pe întreg cuprinsul drumului greu. Pomii fructiferi îşi aplecau ramurile lor şi Iosif lua de pe ei fructe proaspete pentru Preacurata Fecioară Maria. În momentul în care oştenii lui Irod se apropiară de Preasfânta Familie, aceasta, în mod miraculos a devenit invizibilă pentru ei. Asemenea istorioare relatează autorii pioşi, dar în realitate nu a fost aşa. Călătoria spre Egipt a fost grea, amară şi periculoasă. Sfântul Iosif şi Preacurata Fecioară Maria aveau o singură mângăiere, că ei se sacrifică pentru Isus Hristos, Mântuitorul lumii.

Cu treisprezece secole înainte de naşterea lui Isus Hristos, poporul israelit călătorea din Egipt spre Palestina, iar atunci, Domnul, s-a îngrijit în mod miraculos de acest popor nerecunoscător. Domnul Dumnezeu i-a condus pe israeliţi prin intermediul unui stâlp de foc, i-a apărat înaintea faraonului egiptean şi i-a condus în mod miraculos prin Marea Roşie; le-a oferit apă din piatră, le-a trimis mană din cer, iar când s-au săturat de mană, atunci Domnul le-a trimis prepeliţe, ca să mănânce carne.

De această dată călătoreşte dreptul Iosif, protectorul Preacuratei Născătoare de Dumnezeu, călătoreşte Preasfânta Mamă a Dumnezeului iubitor de oameni, Isus Hristos, iar în braţele ei se află Fiul Tatălui, pentru care nu înfăptuieşte nici o minune! Cerul parcă este închis înaintea lor . Aici se ascunde de fapt un adevăr foarte important pentru noi: «Când tu nu te-ai lenevit să te ridici şi să-ţi laşi prânzul tău ca să te duci să ridici pe cel mort, binefacerea ta nu s-a ascuns de Mine, ci Eu eram cu tine» (Tobia 12, 13) spune Sfânta Scriptură. Prin manifestarea iubirii oferim deseori prietenilor un buchet de flori frumos mirositoare, dar Domnul Dumnezeu pe cei pe care îi iubeşte îi încearcă. Să nu uităm niciodată că experienţele, suferinţele, neajunsurile şi diferitele amărăciuni, sunt legate de misterul Providenţei Divine.

Evanghelistul nu spune unde a locuit Preasfânta Familie în Egipt. O relatare spune, că Maria şi Iosif au locuit în Heliopol (astăzi o suburbie veche a oraşului Cairo). În locul în care a trăit Preasfânta Familie, se află construită o biserică ortodoxă. Aurul celor trei înţelepţi de la Răsărit i-au ajutat Sfântului Iosif să găsească o încăpere în Egipt. În acest timp Irod, mânios, a poruncit să fie ucişi toţi copiii de aproximativ doi ani din Betleem şi împrejurimile lui. De la Irod te puteai aştepta la orice, căci era un om hain, nu avea încredere în nimeni, deseori îşi suspecta proprii lui prieteni şi ucidea oameni nevinovaţi. La începutul domniei lui a omorât trei sute de oficiali, apoi a omorât-o pe propria lui soţie Mariam, pe mama sa Alexandra şi pe cei trei copii ai lui: Antipatri, Alexandra şi Aristobul. Mai mult decât atât! Irod a ştiut că poporul se va bucura în ziua morţii lui, de aceea a poruncit ca în timpul morţii sale să fie închişi două sute de oameni însemnaţi şi a comandat să fie omorâţi în ziua morţii lui, pentru ca în acea zi să fie plângere în Palestina. Binenţeles că această poruncă nu a fost îndeplinită, iar în ziua morţii lui locuitorii s-au bucurat.

La porunca lui Irod au pierit între douăsprezece şi paisprezece mii de prunci iar Biserica îi aminteşte ca sfinţi pentru faptul că ei au murit pentru Hristos. Moartea lor a fost un botez al sângelui. Irod s-a gândit că-L omoară pe Hristos, dar Providenţa Dumnezeiască altfel a lucrat: Irod a murit. Istoricul Iosif Flavius scria că: “Irod s-a ţinut de putere ca o vulpe, a domnit ca un tigru, dar a murit ca un câine”. Expresia “a murit ca şi Irod”, constituie finalul fiecărui torţionar, al fiecărui duşman al lui Dumnezeu. În timpul pascal Biserica rosteşte cuvintele psalmistului: «Precum se stinge fumul, să se stingă; cum se topeşte ceara de la faţa focului, aşa să piară păcătoşii de la faţa lui Dumnezeu»(Psalmul 68, 3). Tuturor duşmanilor mai devreme sau mai târziu le vine moartea şi judecata lui Dumnezeu. După moartea lui Irod Preasfânta Familie s-a întors în Palestina şi a locuit în Nazaret. Exodul lui Isus este şi o recapitulare a istoriei lui Israel, pentru că se cuvenea ca Acela care aduce mântuirea lumii să arate că El este plinirea promisiunii făcute lui Avraam.

Fuga Preasfintei Familii în Egipt ne învaţă să avem încredere în Domnul Dumnezeu. Providenţa Divină întotdeauna priveghează asupra noastră. În timpul celebrării Vecerniei rostim cuvintele «Domnul este Păstorul meu: nimic nu-mi va lipsi» (Psalmul 23, 1). Noi suntem copiii lui Dumnezeu. În timpul unor astfel de experienţe trebuie să avem încredere în Domnul Dumnezeu, Tatăl nostru, care este în Cer! Niciodată nu suntem singuri, pentru că Providenţa Divină veghează întotdeauna asupra noastră.

Rugăciune

O, Înţelepciune veşnică, plină de îndurare şi infinită în binefaceri, ai dorit să Te asemeni cu noi, locuind şi petrecând împreună cu noi oamenii. Şi aceasta, chiar atunci, când Tu, Cuvântul, Ai devenit Om, când Cuvântul, S-a făcut Corp, şi a locuit între noi, pentru ca şi noi, prin Tine să ne putem bucura, să putem asculta cuvintele, pe care ni le-ai adresat în profunzime şi în tăcere, la rândul nostru putând să-Ţi răspundem, precum Profetul Samuel: «Vorbeşte, Doamne, căci servitorul tău ascultă ». Aceasta, pentru ca să putem desluşi şi să ne îndepărtăm în tăcere, de tot ceea ce este străin de Dumnezeu, îndulcindu-ne şi îndreptându-ne inima şi fiinţa noastră spre Cuvântul şi Înţelepciunea cea veşnică, care s-a făcut om şi a locuit între noi.

Doamne, fă-ne să devenim adevăraţi fii ai Tatălui Ceresc, mântuindu-ne de răul acestei lumi. Amin. (După J. B. Bossuet)

pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic Ritul bizantin