Start > Ritul bizantin > Nașterea după corp a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

Nașterea după corp a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos

6 February 2010
962 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Nașterea Domnului

Pictorul german Joseph von Würich, care a îmbogățit patrimoniul creștin cu numeroase picturi religioase, este și autorul unui tablou alegoric destul de neobișnuit, însă plin de semnificații: Din imensitatea cerului fascinant, Părintele Ceresc privește cu iubire la Fiul Său Dumnezeiesc născut din veșnicie, cum S-a coborât de pe tronul Lui măreț și renunță la toate semnele măreției. Fiul lui Dumnezeu renunță la coroana Sa împărătească iar în locul ei își pune pe cap coroana de spini. El oferă Tatălui ceresc sceptrul împărătesc al puterii divine și ia în mână trestia – simbolul înjosirii și al umilirii. El, Fiul din veșnicie al Tatălui ceresc, se află îmbrăcat în veșminte preoțești, în stihar, epitrahir și în felon, fiind gata să se coboare pe pământ, ca să Se sacrifice pentru mântuirea neamului omenesc. Mai jos, pe această reprezentare, se află ieslea în care se odihnește Pruncul, iar lângă El, Preacurata Fecioară Maria și Sfântul Iosif. Deasupra peșterii, sunt îngerii cântând cântarea de bucurie: «Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace»(Luca 2, 14).

Acest tablou simbolic ne amintește de semnificația Sărbătorii Nașterii lui Hristos și ne arată marele sacrificiu pe care Fiul lui Dumnezeu L-a făcut pentru noi, nefericiții oameni, pentru a ne reda fericirea eternă. Fiul lui Dumnezeu a primit din iubire față de neamul omenesc condiția umană, devenind asemenea nouă în afară de păcat, pentru ca prin suferință și moarte să ispășească păcatele întregului neam omenesc. Natura Dumnezeiască s-a unit cu natura omenească într-un mod cu totul aparte, astfel că Isus Hristos, fiind Dumnezeu adevărat, a devenit Om adevărat într-o singură Persoană. Un singur suspin, o lacrimă, o picătură de Sânge a Pruncului Isus, puteau să fie de ajuns pentru toate păcatele întregului neam omenesc. Dar Fiul lui Dumnezeu a ales pe pământ lungul drum al muncii, suferinței, sângelui și morții, cu o iubire nemăsurată, deoarece iubirea lui Dumnezeu este nemărginită (cf. Ioan 13, 1).

Nimeni dintre noi nu poate să pătrundă întru totul Misterul nașterii Fiului lui Dumnezeu. Biserica noastră cântă Irmosul Utreniei Sărbătorii Nașterii Domnului Hristos: “Taină minunată și neobișnuită văd, cer fiind peștera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea sălășluire, întru care s-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim”. Dumnezeul cel veșnic a început să trăiască o nouă viață, Atotputernicul a devenit copil plăpând. Ce iubire nemărginită! Ce înjosire! Ce umilire! Cu adevărat este un mister neînțeles al umilinței, înjosirii, al iubirii lui Dumnezeu față de om. «Cuvântul S-a făcut corp, și a locuit între noi, și noi am văzut gloria Lui, gloria Unului născut din Tatăl»(cf. Ioan 1, 14).

Să medităm asupra acestui mister! În locașul sărac al peșterii Îl vedem pe Pruncul, Fiul Preaînțelept, pe Dumnezeul Cel Atotputernic sub chipul plăpând și luminos al inocenței. Acest Prunc care se află în iesle, este Împăratul împăraților și Domnul domnilor! Mâna acestui Copil conduce întreg universul; ochii Copilașului privesc asupra întregii lumi; gura acestui Prunc decide soarta cea veșnică a sufletului oamenilor; Gândirea Dumnezeiască a Pruncului străbate orice fel de gândire până în eternitate; la fața acestui Copil Heruvimii și Serafimii nu știu cum să privească; zâmbetul Lui, este bucuria tuturor îngerilor și a sfinților. Așa ne-a iubit pe noi Hristos! «Așa a iubit Dumnezeu lumea»(Ioan 3, 16). El a venit din Cer, ca să mântuiască poporul Său, a venit ca pământul și cerul să se unească, să ne deschidă nouă calea spre Cer.

Noi credincioșii suntem datori să aducem lui Hristos, un dar la Sărbătoarea nașterii Lui. Ce putem să-I oferim, Mântuitorului și Dumnezeului nostru? Cum putem să-I mulțumim pentru faptul că S-a făcut om și S-a născut din Fecioară pentru mântuirea noastră? Conținutul colindelor, pe care I le cântăm în această perioadă spun că darurile cele mai prețioase sunt cele ale păcii izvorâte dintr-o inimă credincioasă și plină de iubire. Credința vie și iubirea sinceră, reprezintă cel mai frumos dar pentru Hristos-Mântuitorul.

Nașterea lui Hristos este Sărbătoarea credinței. Autentica Credință i-a condus pe înțelepții Orientului să călătorească spre Betleem. Aceștia au crezut că Pruncul sărac este Dumnezeu. Păstorii cei săraci au crezut cuvintele trimișilor cerești și s-au grăbit spre peșteră pentru a I se închina Împăratului Hristos.

«Fericiți cei, care au crezut», – spune Hristos (Ioan 20, 29). Milioane de locuitori de pe planeta noastră, au crezut în Hristos, au trăit această credință și încrederea în Dumnezeu a fost izvorul fericirii lor. De aceea, în timpul celebrării Sărbătorii Nașterii lui Hristos trebuie să ne reînnoim credința.

Trebuie să trăim în credință. Să nu uităm, că Nașterea lui Hristos se comemorează de două mii de ani, fiind patrimoniul omenirii atâta timp cât omul va exista : «Isus Hristos, ieri și azi și în veci, este același» (Evrei 13, 8). Hristos se naște în sufletele luminate de Dumnezeu. Inima nepătată, sufletul cel drept, constituie cel mai frumos dar pentru Fiul lui Dumnezeu.

Trebuie să ne reînnoim iubirea față de Hristos și iubirea față de semenii noștri. Să fim mesageri ai păcii, ai iubirii și ai adevărului.

Suntem oameni! Suntem și creștini! Suntem copii ai lui Dumnezeu! «Dumnezeu este iubire, și cel, care rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el»(1 Ioan 4, 16). De aceea să trăim în pace și în iubire! Fie ca pacea pe care Mântuitorul ne-a adus-o pe pământ din Cer, să fie pentru noi izvorul adevăratei fericiri!

Hristos S-a născut! Preamăriți-L!

Rugăciune

Poporul, care locuia în întuneric va vedea o lumină mare; peste cei care locuiau în latura umbrei morții lumina a strălucit… căci prunc s-a născut nouă. Fiu s-a oferit nouă, a Cărui stăpânire este peste umărul Lui și se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii Părinte al secolului ce va să vină.

O, binecuvântată să fie această naștere, prin care Preasfânta Fecioară Maria, prin lucrarea Spiritului Sfânt, a oferit lumii Mântuirea noastră, iar Copilul, Mântuitorul lumii, ne-a arătat fața Sa cea Dumnezeiască! Să cânte toate puterile cele cerești, cântați toți îngerii! Toată puterea, care se află în lume, să cânte; să cânte spre lauda lui Dumnezeu; să nu tacă nimeni, și fiecare voce, să se alăture în cor. Iată-L pe Acela, despre care profeții au cântat în secolele trecute, iar scrierile cele adevărate ale profeților anunțau, că Acela, care ne-a fost promis, se va arăta cândva. Să fie lăudat de toate făpturile și de toate lucrurile! (După Aurelio Prudenzio)

O, Dumnezeule, Tu în chip minunat l-ai creat pe om după asemănarea Ta și cu nesfârșită generozitate ai reînnoit vrednicia Lui prin venirea Fiului Tău pe pământ. Fă-ne, să fim părtași la Dumnezeirea Aceluia, care a dorit să primească natura noastră omenească.

În El, în Isus Hristos, se oglindește astăzi deplina strălucire a misterului schimbării, datorită căruia am fost răscumpărați: Cuvântul a primit slăbiciunile noastre, iar omul muritor a fost ridicat la vrednicia cea eternă și unit cu Tine, Părinte Sfinte, printr-o unire aparte, împărtășind cu Tine viața cea nemuritoare.

O, Copil dulce din Betleem, fă să mă apropiu cu sufletul încălzit de misterul profund al Nașterii Tale. Oferă inimilor oamenilor acea pace, pe care o caută neîncetat și de care au nevoie, dar pe care numai Tu le-o poți oferi. Ajută-ne să Te cunoaștem mai bine și să trăim ca frații, asemenea copiilor unui singur Părinte. Arată-ne, frumusețea, sfințenia și puritatea Ta. Trezește în inimile noastre iubirea și recunoștința pentru bunătatea Ta cea nemărginită. Unește-ne pe toți în iubire și oferă-ne pacea Ta cea cerească. Amin. (După Papa Ioan al XXIII-lea)

Ritul bizantin