Start > Ritul bizantin > Duminica lui Zaheu

Duminica lui Zaheu

28 November 2009
1,321 afișări

Autor: pr. Ioan Abadi si pr. Alexandru Buzalic
Copyright: Editura Unitas
Duminica a XV-a după Înălțarea Sfintei Cruci (a XXXII-a după Rusalii)

De multe ori am ascultat relatarea Evanghelistului Luca despre vameșul Zaheu, care a dorit să-L vadă pe Isus Cristos. S-a urcat într-un copac aflat lângă marginea drumului, pe unde avea să treacă Cristos împreună cu discipolii Săi. Apropiindu-se de acest copac, Mântuitorul a spus: «Zaheu, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân». Zaheu L-a primit pe Isus Cristos cu bucurie, grația lui Dumnezeu a pătruns în sufletul său iar el cuprins de euforia transformării interioare a spus: «Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor, și dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit». Atunci, Isus Cristos a spus: «Astăzi, s-a făcut mântuire casei acesteia» (Luca 19, 9).

Dacă Zaheu ar fi trăit astăzi și dacă ar fi dorit să-L cunoască pe Isus Cristos, oare ce ar fi făcut el? Probabil, ar fi citit Evanghelia, Sfânta Scriptură și literatura religioasă. În fiecare an, în luna februarie Biserica lui Cristos amintește despre importanța citirii presei religioase, în special a Sfintei Scripturi.

Presa constituie unul din cele mai puternice mijloace de informare care poate să aibă acces în rândul oamenilor, dat fiind faptul că ea poate să ajungă pretutindeni, permanent și în diferite forme. Presa face cunoscute știrile în fiecare locuință, în hotele, trenuri, avioane, pe vapoare, cu alte cuvinte în orice loc, și presa nu va înceta niciodată, să apară în lumea în care trăim. În zilele noastre, îi este oarecum greu omului, să trăiască fără presă. Presa are influență asupra punctului de vedere despre lume din partea oamenilor. Ea influențează asupra politicii, educației tinerilor, antrenează eroizmul sau stimulează senzualitatea, răspândește adevărul sau minciuna, aprinde iubirea sau propagă ura și afectează moralitatea, în funcție de orientarea celui care patronează cotidianul. Presa bună religioasă, apropie pe om de Dumnezeu, și îl îndeamnă spre o viață autentică, în schimb presa păcătoasă, imorală, ateistă, răspândește ruina morală.

Presa ateistă apreciază pozitiv păcatul, imoralitatea, hulește pe Dumnezeu Creatorul (vezi Apocalipsa 13, 1-8), ea face eroi din răufăcători, încălcarea Decalogului lui Dumnezeu îl atribuie progresului din timpurile noastre.

Poate că, nu puțini, sunt aceia care se întreabă, de ce în prezent nu numai scrierile dar și programele de televiziune păgâne sunt angrenate în difuzarea a cât mai multă decădere morală. Este adevărat, că redactorii imorali ai ziarelor de scandal ruinează sufletul omului, dar toate imoralitățile, murdăriile, tâlhăriile și filmele idolești, sunt într-o anumită măsură și rezultatul presei, pentru că ele trebuiesc mai întâi scrise și doar apoi această mizerie devine viziblă pe pelicula filmului.

În cadrul unei audienței în Roma pentru jurnaliști, Papa Pius al XII-lea, a luat condeiul unui jurnalist și a rostit următoarele cuvinte: “Binecuvântez acest simbol al chemării voastre. Antecesorii mei au binecuvântat săbiile generalilor creștini, dar eu sunt fericit, că pot să binecuvântez condeiul jurnalistului creștin”.

Chiar și popoarele păgâne au înțeles foarte bine pericolul scrierilor rele. Istoricul roman Svetoniu, scrie, că Iuliu Cezar a ordonat să fie arse două mii de scrieri imorale, pentru a salva tineretul roman. Filozoful Platon a ordonat să fie distruse scrierile rele, iar autorii acestora să fie socotiți ca și tâlhari și a recomandat să fie îndepărtați din ținuturile lor. Filozoful Pitagora a fost îndepărtat din ținutul său, pentru faptul, că a scris o carte împotriva idolilor, iar spartanii pentru o faptă asemănătoare l-au condamnat la moarte pe Arhiloh. Deasemenea presa cea rea a fost condamnată și de Aristotel; Seneca, Cato, Cvintilian și alți înțelepți antici, deoarece ei știau, că scrierile imorale și ateiste răspândesc răutățile, și asemenea unui potop, distrug totul în jurul lor.

Noi, credincioșii creștini, suntem datori să fim promotorii unei prese bune. Credinciosul creștin, este obligat să citească presa bună, așa cum zilnic, trebuie să citească Sfânta Scriptură. Să ne întrebăm în mod sincer și adevărat, cât ne amintim din ceea ce am învățat în școală în cadrul lecțiilor de cateheză? Ce cunoaștem despre ritul nostru, despre Liturghia noastră, despre Oficiul Divin? Câte din cunoștințele noastre se raportează la adevărurile de credință, la Sfintele Sacramente, la Poruncile lui Dumnezeu? Cât de puțin cunoaștem despre viața lui Isus Cristos? Tinerii din zilele noastre, cunosc mai mult viața sportivilor, cânterițor sau formațiilor de muzică, a actorilor, decât pe cea a lui Cristos, Mântuitorul lor, sau a eroilor sfintei credințe ori viața sfinților.

Din păcate, noi, creștinii catolici, ne interesăm foarte puțin de Sfânta Scriptură și nu o citim. Iar aceasta este cea mai frumoasă carte din lume, care anual este răspândită în milioane de exemplare. Să ne întrebăm: cât timp ne oferim pentru citirea ziarelor, și cât timp ne consacrăm citirii Sfintei Scripturi sau publicațiilor ori cărților cu tematică spirituală?

Avem acces la Sfânta Scriptură, chiar și prin intermediul ilustrațiilor, astfel, că și copiii se pot folosi de ea. Suntem datori să-i stimulăm pe copii pentru citirea Sfintei Scripturi sau să o citim în prezența lor, după care să avem un schimb reciproc de idei. Publicația religioasă reprezintă propria voce a clopoțelului, care caracterizează activitatea preotului.

Apostolul Paul îi scria lui Timotei: «Ia aminte la citit, la îndemnat, la învățătură» (1 Timotei 4, 13). Autorul epistolei către evrei scrie: «Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător și mai ascuțit decât orice sabie cu două tăișuri și pătrunde până la despărțitura sufletului și a spiritului, dintre încheieturi și măduvă» (Evrei 4, 12).

Unii oameni pioși spun: “Dacă Isus Cristos ar veni pe pământ și ar vorbi oamenilor, m-aș duce până la marginile pământului, pentru a auzi cuvintele din gura Lui Dumnezeiască”. Frumoasă dorință pioasă. Dar oare trebuie să mergem până la marginile pământului, ca să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu? Nu, căci Isus Cristos a predicat în Palestina doar trei ani, dar El vorbește permanent pe toate continentele și toți oamenii binevoitori pot să asculte cuvintele Lui. În fiecare duminică auzim cuvintele Sale, atunci când se citește în Biserică Evanghelia. În timpul rugăciunilor ne adresăm lui Dumnezeu, iar când citim Sfânta Scriptură, Dumnezeu ni se adresează nouă. Sfânta Scriptură a fost scrisă pentru noi.

În fiecare dimineață, milioane de oameni citesc publicațiile căutându-și horoscopul, pentru a afla dacă ziua le va fi favorabilă, sau nu. În locul pierderii timpului cu falsități diavolești și mincinoase, credinciosul creștin, trebuie să parcurgă Sfânta Scriptură, Noul Testament, care-i va satisface toate nevoințele sufletești și corporale. Când ne cufundăm în conținutul Sfintei Scripturi, aceasta ne înalță sufletește, în loc de tristețe ne aduce bucurie, în locul întunericului ne arată lumina, ne învață cum să-l iubim pe aproapele și ne stimulează spre munca sfințirii de sine.

La Cina Cea de pe Urmă, Cristos, S-a rugat cu cuvintele: «Aceasta este viața veșnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis» (Ioan 17, 3). Citind Sfânta Scriptură și gândindu-ne la conținutul ei profund, îl cunoaștem pe Cristos, cunoaștem iubirea Lui, caritatea Sa, sacrificiul și iubirea Lui față de noi și atunci, la fel ca și asupra casei lui Zaheu, se coboară peste noi binecuvântarea cea cerească.

Rugăciune

Doamne, cât de dureros lucru este, că sufletele, de care Te-ai apropiat atât de mult, Te părăsesc, pentru a se lăsa cucerite de lucrurile pământești… Dar, dacă noi nu ne încredințăm Ție cu așa mare dăruire, precum Tu, ni Te oferi nouă, totuși va fi un mare har pentru noi, dacă Tu, ne vei cufunda într-o rugăciune prin care să descoperim importanța Ta în viața noastră, pentru noi, care suntem lucrători în via Ta. Există și oameni, care-ți sunt cu totul devotați, fii preaiubiți, care nu ar dori niciodată să Te părăsească, chiar și pentru o clipă. Tu-i așezi la masa Ta și le dai lor nutremânt la timp cuvenit…

O, binecuvântată renunțare la toate lucrurile deșarte. Tu, Doamne, ne iubești! Fie, ca să fii iubit cu adevărat, de către cel, care Te iubește. Dar, oare de ce noi, nu am avea să Te iubim, pe cât dorim? Transformă iubirea noastră, firavă, față de Tine, făcând să înțelegem, cât de importantă este pentru noi renunțarea, la bogățiile acestei lumi, prin care, cu ajutorul puterii Tale sfințitoare, să ne faci posibilă vederea splendorii strălucitoarelor bogății ale Paradisului Tău nemuritor. Amin.

Ritul bizantin