Predici

1. Introducere

Primind-o pe Maria, ne este dăruit Isus.

Într-un tren, plin ochi, urcă o mamă tânără. Ţine în braţe un copil minunat. O tânără aşezată, închisă, neîncrezătoare şi deziluzionată, simte nevoia de a ceda locul: reuşeşte după o insistenţă amabilă.

Acum călătoreşte cu mai multă linişte în suflet. După un timp, tânăra mamă se ridică şi vrea să o constrângă pe tânără să se aşeze, dar inutil. Ajung la un compromis: tânăra se aşază şi tânăra mamă îi pune în braţe copilul. Tânăra îl priveşte, îi vorbeşte, se joacă cu el: simte din nou că trăieşte, descoperă bucuria de a fi femeie, de a deveni soţie şi mamă deschisă pentru o iubire fără limite. Mai poate exista acum în lume o persoană mai fericită decât ea? Şi cine poate mai bine decât ea să facă lumea fericită…

2. Tema

Maria Neprihănită este “Protoevanghelia” copiilor. Ea le spune: “Dumnezeu vă mântuieşte în mod miraculos”.

3. Mesajul zilei

Maria Neprihănită cântă victoria lui Isus.

- Trei copii privesc de pe o punte înaltă apa învolburată a unui râu. Se apleacă prea mult peste parapetul de lemn, care crapă şi cedează. Tatăl, prezent, reuşeşte să o prindă pe fetiţa cea mai apropiată de el şi o aşază într-un loc sigur. Apoi, cu mare greutate, reuşeşte să-i aducă la mal pe ceilalţi doi copii prinşi de valuri. A ferit-o de necazuri pe prima, i-a scăpat de la moarte pe ceilalţi doi. Este minunatul salvator al tuturor copiilor săi.

- Dumnezeu este Salvatorul tuturor: a salvat-o pe Maria de păcat, păstrând-o Neprihănită; ne salvează pe noi, toţi păcătoşii.

- Privind-o pe Maria, descoperim iubirea imensă pe care Dumnezeu o are faţă de noi.

- – Maria Neprihănită ne spune: Dumnezeu ne iubeşte mai întâi, gratuit.

- – Maria, Mama lui Isus, ne spune: Dumnezeu ne iubeşte şi cu o inimă de om.

- – Maria Fecioară ne spune: Dumnezeu ne iubeşte în mod divin.

- – Maria Înălţată ne spune: Dumnezeu ne iubeşte în întregime şi pentru totdeauna.

Fiii cântă victoria împreună cu Maria.

- Să le dăm copiilor o interpretare “deschisă” a povestirii biblice a păcatului originar.

- Dumnezeu îi iubeşte pe bărbat şi pe femeie (Adam şi Eva), chiar dacă sunt un nimic în faţa măreţiei sale (făcuţi din ţărână); de aceea, le dă un destin minunat şi fericit (trăiesc în paradisul pământesc).

- Totuşi, ei cedează în faţa răului (ascultă de şarpe) şi refuză prietenia cu Dumnezeu (mănâncă din pomul oprit). Din această cauză, suferă consecinţele dureroase ale păcatului (sunt blestemaţi) şi pierd familiaritatea cu Dumnezeu (sunt alungaţi din paradis).

- Însă Dumnezeu, în iubirea sa gratuită şi fidelă, nu-i abandonează şi le promite o victorie completă asupra răului (Fiul femeii va zdrobi capul şarpelui).

- – Evei neascultătoare îi este opusă Maria, care, răspunzând “da!” îngerului, devine Mama Mântuitorului pentru a ni-l dărui.

4. Exemple

a) Povestirea iniţială “În tren” ne invită să-i facem loc Mariei. În călătoria spre patria cerească, Maria Neprihănită ni-l dă pe Fiul ei. Şi noi astăzi, împreună cu Maria, putem să cântăm victoria: Dumnezeu ne iubeşte cu adevărat, primul, gratuit, dacă îl avem în braţe pe Pruncul care a zdrobit capul şarpelui.

b) Într-o biserică din Roma, o persoană în vârstă a participat la celebrarea euharistică în ziua de Neprihănita Zămislire. Imediat după aceea, s-a prezentat în sacristie şi i-a încredinţat preotului o sumă mare de bani, rugându-l să celebreze o Liturghie după intenţia ei.

- Stimată doamnă, observă preotul, poate sunt indiscret, dar cu siguranţă aţi primit un har foarte mare pentru această sumă.

- O, nu! Nici un har special! Aceşti bani sunt rodul a şase luni de muncă şi de economii, dar îi ofer cu bucurie Domnului pentru a-i mulţumi că a făcut-o atât de frumoasă pe sfânta Fecioară!

c) Fratele Leon a avut un vis, ca o viziune. Se făcea că era pe o câmpie întinsă, cu o mare mulţime de credincioşi. Să fi fost ziua judecăţii? Pentru a urca la cer erau două scări: una roşie şi una albă. Pe care dintre cele două să o aleagă pentru a merge în paradis? La capătul celor două scări era Isus judecător. La picioarele scării roşii erau mulţi credincioşi, mulţi fraţi care încercau să urce, dar inutil! La prima, la a treia, la a zecea treaptă toţi cădeau la pământ. Eforturile erau uriaşe. La capătul de sus era sfântul Francisc şi alţi sfinţi care îi îndemnau pe toţi cu ardoare.

Dar mai era şi scara albă. Puţini erau cei care urcau pe ea; dar nici unul nu cădea, ci toţi urcau bucuroşi că vor ajunge în faţa lui Isus, Judecătorul.

De ce diferenţa aceasta? Fratele Leon a privit mai atent. Spre surprinderea lui, a descoperit că, pe scara albă, toţi, inclusiv păcătoşii, erau însoţiţi de o figură strălucitoare din cer. Era amabilă, era ca o mamă: era Maria!

Atunci a înţeles bunul frate că e greu să urci la cer bazându-te numai pe propriile puteri şi merite; a înţeles, mai ales, că este cu adevărat mai uşor şi mai frumos să mergi la Dumnezeu urmând-o pe preasfânta Fecioară care, ca o mamă, vrea să ne conducă de mână.

pr. Pietro Righetto Ritul latin