Ioan Botezătorul, sfinţit în sânul matern şi umplut de fericirea Mamei lui Dumnezeu (Lc 1,40), nu putea propovădui decât calea spre izvorul fericirii, care este Botezul. Fericirea adevărată este ascunsă aproape întotdeauna sub coaja dură şi amară a suferinţei. Pentru aceasta i-a întrebat Isus pe fiii lui Zebedeu care râvneau tronurile de-a dreapta şi de-a stânga sa în împărăţia lui dacă sunt în stare să bea paharul şi să se boteze cu botezul său (cf. Mc 10,38).

Mai puternic decât oricare altul este acela care oferă omului motive mai mari de bucurie şi mijloacele necesare spre a-şi deschide drum spre fericirea totală.

Dumnezeu a urmărit dintotdeauna să-i redea omului fericirea paradisiacă pe care a pierdut-o. Făgăduinţa făcută protopărinţilor că va zdrobi capul şarpelui viclean (Gen 3,15) care le-a furat bucuria este începutul a ceea ce avea să se desăvârşească în Fecioara din Nazaret pe care o salută prin arhanghelul Gabriel: “Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine!” (Lc 1,28). Bucuria în Domnul este plinătatea harului. Paradoxal: şi prin această plinătate de har va trece sabia (cf. Lc 2,35). Şi totuşi bucuria va rămâne. Păstorii din preajma Betleemului vor fi trimişi de îngeri să-şi mărească bucuria la Maria, Mama lui Isus (cf. Lc 2,10), fiindcă ea este cea dintâi botezată cu Duhul Sfânt care a coborât asupra ei (cf. Lc 1,35) şi cu foc, adică cu acela care a spus: “Foc am venit să aduc pe pământ” (Lc 12,49), făcându-şi sălaş în sânul ei feciorelnic prin iubirea Tatălui. Şi verişoara Elisabeta o felicită: “Fericită eşti tu, fiindcă ai crezut toate cele spuse ţie de Domnul” (Lc 1,45).

Când evanghelistul Luca a voit să-şi exprime credinţa sa puternică în Cristos ca Dumnezeu întrupat în mijlocul nostru, nu a găsit alte cuvinte mai nimerite decât pe cele ale profetului Sofonia. În ele sfântul Luca vede o prevestire voalată a întrupării Cuvântului: Emanuel – Dumnezeu cu noi – Iahve în mijlocul poporului său. Dacă citim în paralel din Sofonia 3,15-17 şi Luca 1,28-33, rămânem impresionaţi de atâta asemănare. Iată: “Domnul, Împăratul lui Israel, este în mijlocul tău; tu nu te vei mai teme de nici o nenorocire. În ziua aceea voi zice Ierusalimului: “Nu te teme, Sioane, Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău, ca un viteaz mântuitor. El se bucură de tine foarte şi întru dragostea lui tresaltă şi pentru tine cântă de bucurie””. Şi acum să-l ascultăm pe sfântul Luca: “Şi intrând îngerul la ea a zis: “Bucură-te, cea care eşti plină de dar, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei””.

Noul Sion este, pentru evanghelistul Luca, Maria, tânăra Fecioară căreia i se dă asigurarea că nu are motiv să se teamă, fiindcă Iahve este cu dânsa şi în ea, Mântuitorul şi regele se face prezent în sânul ei. Acea profeţie a lui Isaia că “fiecare om va vedea mântuirea lui Dumnezeu” (40,5) începe cu Fecioara Mamă Maria şi prin ea îşi va găsi fericirea fiecare om, deoarece prin ea a venit cel mai puternic decât Ioan Botezătorul. Noul Israel este personificat în Maria Fecioară preasfântă ca Mamă. Aşa ne-o prezintă un evanghelist inspirat de Dumnezeu. Maria este în mod real Mama tuturor oamenilor, a lui Cristos total, a Bisericii, după cum pe bună dreptate şi în mod solemn ne învaţă Conciliul Vatican II (cf. CBL pag. 810).

Deşi suntem în postul Crăciunului, Liturgia cuvântului, pentru motivele exprimate mai înainte, ne îndeamnă să cântăm: “Aleluia: vine în mijlocul nostru Dumnezeul bucuriei” (Ps resp.).

Cuvintele lui Ioan Botezătorul – După mine vine unul mai puternic decât mine – nu se referă la nici un fel de tip mesianic din această lume, ci la Dumnezeu care la sfârşitul veacurilor va triumfa asupra răului. Ioan se referă la regele regilor, la Cristos Isus care “va veni pe norii cerului cu putere şi cu slavă” (Mc 13,26) şi va arăta mântuirea sa tuturor oamenilor: celor buni spre fericire veşnică şi celor răi spre osândă veşnică (cf. CBL pag. 1142).

Botezul adus de Isus de la Tatăl – în Duhul Sfânt şi foc – şi-a confirmat puterea de-a lungul istoriei în toţi acei care s-au încadrat corect în Cristos total, în Biserica sa. Iată mărturia unuia prin sufletul căruia a trecut sabia durerii din închisorile comuniste, şi a dorit să aibă parte de un botez ecumenic: Cine a fost încreştinat de mic copil nu are de unde să ştie şi nu poate bănui ce-nseamnă botezul! [...] Fericirea aceasta care mă împresoară, mă cuprinde, mă îmbracă, mă învinge n-ar putea fi atât de neînchipuit de minunată şi deplină [...] Am senzaţia că aş putea face orice, imboldul de a ierta pe oricine, un zâmbet îngăduitor care se împrăştie pretutindeni, nu localizat pe buze [...] Un simţământ de siguranţă absolută [...] Şi noutatea: nou, sunt un om nou; de unde atâta prospeţime şi înnoire? Se adevereşte Apocalipsa (21,5): Iată, noi le facem pe toate; şi de asemenea Paul: dacă este cineva în Cristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Noi, dar de negrăit (N. Steinhardt, Jurnalul fericirii. Ed. Dacia Cluj-Napoca 1997, pag. 85-86).

Şi noi, ce trebuie să facem?

Uşor putem luneca într-una dintre temele morale propuse de Ioan Botezătorul: “Cel ce are două haine să dea celui ce nu are şi cel ce are de mâncare să facă asemenea; să nu luaţi nimic de la nimeni mai mult decât ceea ce este hotărât; nu asupriţi pe nimeni, nu năpăstuiţi pe nimeni şi fiţi mulţumiţi cu plata voastră!”. Dar nu, după ce cel mai tare decât Ioan Botezătorul a venit, răspunsul nostru trebuie să fie dat pe tema credinţei: trăirea Botezului. Acesta, nu numai că instaurează o legătură cu Dumnezeu prin iertarea păcatelor, prin harul sfinţitor şi virtuţile teologale pe care le plantează în suflet, ci stabileşte o legătură cu fiecare om bazată pe cea mai mare dintre porunci: de a-l iubi pe aproapele cu iubirea lui Dumnezeu prin Cristos în Duhul Sfânt. Tot ceea ce nu se încadrează în această învăţătură teologică este şi trebuie socotit paie destinate focului nimicitor.

Între credincioşii din Filipi se iscase o neînţelegere, o discordie, din cauza unor probleme, se pare, organizatorice (Lec. a II-a: Fil 4,4-7), dar care puteau duce la diviziuni şi aşa să devină paie. Sfântul apostol Paul îi îndeamnă cu stăruinţă să continue dialogul, dar să păstreze regula jocului, adică măsura care să nu frângă iubirea. Pentru ca aceasta să rămână caracteristica lor fundamentală. Paul îi îndeamnă să înmulţească întrunirile lor euharistice: “În orice necesitate, arătaţi lui Dumnezeu trebuinţele voastre prin rugăciuni, cereri şi aduceri de mulţumire”.

Euharistia şi rugăciunile au menirea să ne facă tari, uniţi în bucuria iubirii, în acela pe care l-a prevestit Ioan Botezătorul. Ne simţim fericiţi când ne ştim mai puternici decât orice necaz care ne-ar apare în cale. Iată bucuria unei femei care prin rugăciune şi Euharistie s-a simţit mai puternică decât cei mai puternici ai lumii, fiindcă şi-a trăit Botezul, ea spune: Bucuria este rugăciune, bucuria este putere, bucuria este iubire, prin ea voi puteţi pescui sufletele. Dumnezeu îl iubeşte pe acela care dă cu bucurie. Dă mai mult acela care dă cu bucurie. Cea mai bună cale spre a ne arăta mulţumirea faţă de Dumnezeu şi faţă de lume constă în a accepta toate cu bucurie. O inimă mulţumită constituie pulsul normal al unei inimi care arde de iubire. Nu lăsaţi să pătrundă în voi nici un fel de întristare care ar putea să vă facă să uitaţi de bucuria lui Cristos înviat.

Toţi doresc cerul în care locuieşte Dumnezeu, dar stă în puterea noastră ca să rămânem cu el în cer chiar acum, de a fi fericiţi cu el înseamnă: a iubi cum iubeşte el, a ajuta cum ajută el, a da cum dă el, a sluji cum slujeşte el, a salva cum salvează el, a sta 24 de ore cu el, a-l atinge pe el îmbrăcat în haina durerii. Acesta este îndemnul maicii Tereza de Calcutta (cf. MAC pag. 68).

Suntem nefericiţi atunci când nu ştim să iubim ca Isus, ca sfinţii.

Să repetăm ruga sfintei Liturghii de azi: Priveşte, Dumnezeul nostru, la poporul tău care aşteaptă cu credinţă sărbătoarea Naşterii lui Cristos. Dă-ne, te rugăm, harul ca, ajungând la marea bucurie a mântuirii noastre, să o celebrăm solemn, cu reînnoită înflăcărare! (LR). A “celebra solemn Naşterea Domnului cu reînnoită înflăcărare” înseamnă a ne trăi botezul în iubirea adevărată îmbrăcată în cea mai profundă smerenie.

Maica Domnului să ne ajute! Amin.