- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Nebunule, chiar în noaptea aceasta ți se va cere sufletul tău

Posted By pr. Olimpiu Todorean On November 21, 2009 @ 4:00 am In Ritul bizantin | No Comments

Iubiți credincioși,

Ceea ce atrage atenția la acest om bogat și avar din parabola evanghelică de azi este singurătatea sa. Nimeni nu este ca acest om înconjurat, aproape sufocat, de bunurile sale, care, mai mult, în loc să-și numere averile pare a vorbi cu ele. Îl vedem în colocviu cu cifrele, în dialog amoros cu caietele contabile, vocea sa pare a fi un sunet al banilor.

Este un individ fără nume, fără chip, nu are soție, copii, nici prieteni. Unica rudenie sunt bunurile materiale. Se identifică cu propriile bogății, devenind el însuși un câmp, un grânar, un magazin, un număr, un portofel, nu mai este o persoană, nu mai este un om ci este doar un lucru între alte lucruri.

Bunurile, în loc să fie un mijloc de comunicare, de relaționare cu alții, sunt pentru el lucruri de adunat, de conservat, de protejat. În loc să devină mijloace devin un lucru pentru care este dispus să sacrifice totul și sfârșește prin a-l închide ca într-o închisoare. Omul acesta este un prizonier și chiar dacă își mărește hambarele sale nu va mai putea ieși din ele niciodată. Este un om închis, fără viitor, tocmai el care se consideră a fi în siguranță pentru mulți ani.

Și iată că vine pronunțată sentința: “În această noapte îți va fi luat sufletul”, dar în realitate el este deja mort de mult timp, sentința și-a semnat-o chiar el cu mult timp înainte. Ba mai mult este numit “nebun”.

Nebun, pentru că își bazează propria siguranță pe a avea și nu pe a fi.

Nebun, pentru că se obosește în a poseda și acumula în loc să se ocupe de creșterea spirituală.

Nebun, pentru că se identifică cu lucrurile și nu le transformă în sacramente de împărtășire cu semenii.

Nebun, pentru că el crede că banii înseamnă viață lungă.

Nebun, pentru că nu realizează că viața trebuie umplută de prietenie, de dăruire, de relații și nu de lucruri.

Consecințele acestor atitudini? Cel puțin trei:

1. Posesia este întotdeauna o limitare. Oricine cumpără un teren și îl îngrădește se privează de restul naturii, se sărăcește. Iată de ce sărăcia religioasă nu înseamnă a poseda puțin, ci a nu poseda nimic pentru a poseda totul;

2. Posesia este o limitare a libertății. Nu ați notat că a fi bogat se traduce întotdeauna cu a fi sărac pe alte planuri. Este destul să zici: Ceasul acesta este al meu, și dacă-l ții strâns în mână ai pierdut o mână. Spiritul nostru, inima noastră tind să se reducă, la dimensiunile obiectelor asupra cărora se închid, la dimensiunile bunurilor asupra cărora se apleacă;

3. Bogăția este falsificarea lucrurilor, pentru că falsifică raporturile cu ele. Bogatul crede că certificatul de posesie îl leagă strâns de bunuri. Dar este o iluzie foarte mare. Pentru a poseda cu adevărat un lucru trebuie să se stabilească cu el nu un raport de posesie, de agresivitate ci de participare, de contemplare.

Iubiți credincioși,

Cel care este în armonie cu creația, este omul liturgic și nu omul economic. Pământul aparține celor blânzi, celor care nu revendică nimic. Numai cel care se roagă având mâinile goale, libere, poate să se roage prin lucruri și cu ele.

În Evul Mediu se celebra căsătoria lui Francisc cu Femeia Sărăciei, se căuta invizibilul în vizibil, adică secretul care s-a făcut în el poezie și fericire, contemplare și siguranță. Francisc purta asupra sa semnul eliberării în bucurie care este siguranță și în contemplare care este poezie. Istoria nu a uitat acest om martirizat cu trupul care a descoperit stelele, florile, apa, focul, soarele, păsările, toată creația, în sfârșit eliberată de angoasă și făcută adevăr și poezie.

Prin urmare, contrar omului economic este omul liturgic. Am putea spune că diferit de omul capitalist este omul liturgic. Diferit de uzurpator este fratele. Diferit de omul economic este omul prietenie al întâlnirii. Diferit de profan este contemplativul.

Primul, din cauza lucrurilor se oprește, se izolează, ține și refuză. Al doilea merge, se deschide, dăruiește.

Primul se apropie de ceva și rămâne superficial în toate celelalte. Al doilea descoperă adevărul în lucruri.

Primul dispune de bogății. Celălalt este stăpânul lui însuși.

Primul adună, al doilea împarte.

Există dragii mei un moment, atunci când mergem la Biserică, în unele locuri chiar în timpul Liturghiei, la noi la sfârșitul slujbei, în care se amintește folosirea în modul cel mai corect al mâinilor, și acesta este oferta pe care fiecare o facem, moment în care mâinile își regăsesc funcțiunea lor adevărată.

Mâinile ne-au fost date pentru a dărui. Cine le folosește, mai mult pentru a lua, a ține, a înfășca, nu a învățat încă să le folosească, chiar dacă este înaintat în vârstă. Ba mai mult nu a gustat încă bucuria cea mai mare: bucuria de a dărui.

Ne ocupăm să-i învățăm pe copii să umble și atunci când copilul reușește să facă primii pași de unul singur este unul dintre cele mai importante evenimente în familie. Dar ar fi bine să facem sărbătoare și atunci când copilul învață să-și folosească mâinile într-o manieră corectă care este maniera dăruirii.

Ne ocupăm de mâinile murdare. În realitate mâinile sunt murdare numai atunci când “țin” de ceva.

Iubiți credincioși,

Dacă sunteți cu adevărat creștini, căutători de Dumnezeu, depășiți ispita de a vă opri asupra bunurilor terestre și transformați-le în semne și haruri, folosiți-vă mâinile în maniera cea mai dreaptă, aceea a dăruiri.

Doar așa, atunci când ni se va cere să dăm seamă, conturile noastre vor fi diferite de cele ale “nebunului” din parabolă. Amin.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/2216/