Start > Ritul latin > Ștefan, plin de Duhul Sfânt

Ștefan, plin de Duhul Sfânt

17 November 2009
996 afișări

Autor: pr. Anton Dancă
Copyright: Editura Presa Bună
Sfântul Ștefan

Despre nașterea Domnului nostru Isus Cristos avem multe dovezi istorice și teologice, de știință și de credință. Sărbătorile Crăciunului le-au pus în evidență. Rămâne să mai punem o întrebare la care sărbătoarea de azi a sfântului Ștefan, primul martir al religiei creștine, ne va da răspuns, și anume: De ce s-a născut Cristos, Fiul lui Dumnezeu, pe pământ? Isus ne-a răspuns prin cuvintele sale: Am venit ca (tot omul) să aibă viață (In 10,10). Sfântul Ștefan ne-a răspuns prin moartea sa: Doamne Isuse, primește sufletul meu (Fap 7,59).

Răspunsul lui Isus: Să aibă viață, vrea să ne conștientizeze asupra darului pe care ni l-a adus, prin care noi să avem siguranța vieții veșnice și plini de bucurie să devenim pentru toți cei din jurul nostru un alt Moș Crăciun, plini de daruri, pe care să le împărțim cu iubirea și dărnicia lui Isus. Pentru aceasta a spus Isus: Am venit să aduc foc pe pământ și cât doresc ca el să se aprindă și să ardă! (Lc 12,49); iar în fața lui Pilat a declarat: Eu pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie despre adevăr (In 18,37).

Isus a venit ca să avem viață și această viață să fie pătrunsă de focul iubirii și de adevăr.

Sfântul Ștefan se încadrează cel mai bine în scopul venirii lui Isus pe pământ, devenind un Moș Crăciun cu sacul plin de viață și viața plină de foc și de adevăr.

Viața, focul și adevărul sunt cele trei elemente esențiale care se întrepătrund și care corespund perfect credinței creștine într-un singur Dumnezeu în trei persoane. Dumnezeu Tatăl este viața; Dumnezeu Fiul este adevărul; Dumnezeu Duhul Sfânt este focul iubirii dintre viață și adevăr.

Isus, adevărul veșnic, a spus: Dacă mă iubește cineva, Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și vom locul la el (In 14,21); adică: dacă cineva iubește adevărul, Tatăl ceresc îi va da focul iubirii, pe Duhul Sfânt și acela va avea viață, adică pe Tatăl.

Sfântul diacon Ștefan a iubit adevărul, Tatăl i-a dat focul iubirii și astfel a ajuns la viața veșnică. Aceasta este viața veșnică: cunoașterea lui Dumnezeu, vederea lui față în față. Ștefan proclamă acest adevăr: Iată, văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu (Fap 7,56).

Pentru a fi creștini adevărați, datorită faptului că am fost botezați asemenea lui Ștefan, în numele Tatălui (ca să avem viață) și al Fiului (ca să ne bucurăm de adevăr) și al Sfântului Duh (ca să avem focul iubirii), trebuie să ne afirmăm ca temple vii ale Duhului Sfânt. Pe acesta ni l-a făgăduit Isus când, vorbind despre rugăciune, a spus: Oare când fiul cere tatălui său pâine îi va da piatră? Și dacă îi cere pește îi va da scorpion? Dacă voi, răi cum sunteți, știți să dați lucruri bune fiilor voștri, oare Tatăl meu ceresc nu-l va da pe Duhul Sfânt acelora care i-l cer? (Lc 11,13).

Câtă nevoie avem de Duhul Sfânt, ne-o arată sfântul Paul când afirmă că noi nu ne putem adresa lui Dumnezeu cu numele de tată decât în Duhul Sfânt (cf. Rom 8,15; Gal 4,6). Aceasta vrea să spună că nu putem avea viața veșnică, dacă nu avem în noi iubirea. acesta-i adevărul adus de Isus și trăit de sfântul Ștefan.

Protomartirul diacon Ștefan, numai datorită Duhului Sfânt a putut spune lui Dumnezeu: Tată; și Fiului: Doamne Isuse, primește sufletul meu; fiindcă având în suflet iubirea veritabilă, s-a rugat pentru dușmani: Doamne, nu le lua în seamă acest păcat (id. v. 60), fiindcă acela care se roagă în noi cu suspine negrăite este Duhul Sfânt trimis în noi de Tatăl și de Fiul, fiindcă de la Tatăl și de la Fiul purcede (Crezul).

Și noi, numai în Duhul Sfânt vom putea împlini porunca cea nouă a lui Isus, aceea de a-i iubi pe toți cu focul ceresc, chiar și pe dușmani, și să ne rugăm cu sfântul Ștefan: Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!

Numai în Duhul Sfânt a avut sfântul Ștefan darul înțelepciunii, datorită căruia potrivnicii nu i-au putut rezista și, scrâșnind din dinți, își astupau urechile (id. v. 54.57).

Numai în Duhul Sfânt a avut sfântul Ștefan darul înțelegerii față de toți cei flămânzi, goi, însetați, bolnavi, orfani, văduve etc., pe care îi slujea în calitate de diacon, oferindu-le nu numai cele materiale, cât mai ales cele spirituale. De aceea a putut spune în clipa morții: Doamne Isuse, primește sufletul meu! ca apoi să audă de la Isus: Vino, binecuvântatul Părintelui meu și moștenește împărăția care ți-a fost pregătită de la întemeierea lumii, pe care Isus l-a așezat la dreapta sa în împărăția Tatălui.

Numai în Duhul Sfânt s-a bucurat de darul minunat al sfatului, găsind mereu răspunsurile la toate problemele vieții personale și ale celor din jur numai în Sfintele Scripturi.

Numai în Duhul Sfânt s-a bucurat de darul tăriei și a rămas neclintit în credință sub ploaia de pietre care s-a abătut asupra lui cu furia infernului. Mântuitorul ne-a spus-o clar că: împărăția cerurilor se cucerește prin violență (silă) și numai acei care își fac violență o dobândesc (Mt 11,12). Jugul dulce și povara ușoară despre care ne-a vorbit Isus (id. v. 30) nu duc nicidecum la interpretarea unui pseudocreștinism dulceag, care ar scuti pe cineva de efort. Jugul Domnului este în mod efectiv ușor și dulce, dar numai în măsura în care cineva are o iubire autentică (pe Duhul Sfânt), fiindcă este o calitate extraordinară a iubirii de a face ușoare și plăcute chiar și cele mai grele poveri. Iubirea mamei duce sarcina timp de nouă luni în sân și apoi câțiva ani în brațe. Minunat este exemplul celor doi frățiori care au mers să viziteze un parc de distracții. La intrare, fratele mai mare și-a scrântit piciorul și a început să plângă. Cel mai mic l-a luat în cârcă și așa au început vizita. Vizitatorii se mirau cum micuțul era în stare să ducă o povară atât de mare, dar el le spunea: Nu e greu, e frățiorul meu. Numai cu puterea iubirii vom fi în stare să mergem pe calea îngustă și să intrăm prin poarta strâmtă în împărăția lui Dumnezeu (cf. Mt 7,13-14). Creștinismul este pentru cei curajoși, pentru cei puternici care nu se descurajează în fața greutăților. Sfântul Ștefan ne arată că urmarea lui Cristos este o luptă. După ce Saul, care stătea și păzea hainele ucigașilor privind cu ură, dar și cu admirație la curajul diaconului, s-a convertit, va scrie credincioșilor efeseni: Îmbrăcați-vă cu armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept în ziua încercării și, învingători în toate, să puteți rămâne în picioare (Ef 6,13). Mai departe le recomandă armele de luptă: centura adevărului, platoșa dreptății, încălțămintea zelului evanghelic, scutul credinței, coiful mântuirii și în fine: Spada Duhului, adică cuvântul lui Dumnezeu (id. v. 14-17). Înarmat în felul acesta, creștinul, asemenea sfântului Ștefan, se poate lupta ca un viteaz, dar nu fără rugăciune, fiindcă numai Dumnezeu singur poate da victoria. Spune același sfânt Paul: În orice împrejurare, în orice rugă și rugăminte, închinați-vă prin mijlocirea Duhului Sfânt; pe lângă acestea, vegheați cu o stăruință desăvârșită în rugă pentru toți sfinții (id. v. 18), convins fiind că ruga diaconului i-a adus și lui bucuria convertirii pe drumul Damascului.

Numai în Duhul Sfânt a avut diaconul Ștefan darul științei mântuitoare și fericirea de a vedea încă de pe acest pământ realizarea obiectului credinței: cerurile deschise și pe Fiul Omului de-a dreapta Tatălui.

Numai în Duhul Sfânt a avut darul evlaviei într-o rugăciune făcută cu credința care realizează minuni: fața strălucitoare ca a unui înger.

Numai în Duhul Sfânt a avut darul fricii de Dumnezeu, adică acea conștiință mereu trează că providența divină nu-l părăsește niciodată.

Vedeți ce lecție minunată ne dă sfântul Ștefan?

Dar ca să simțim toată bucuria sărbătorii de azi, trebuie să ne încărcăm cu darurile Duhului Sfânt, asemenea sfântului diacon Ștefan, cu aceeași credință, speranță și iubire; și mai ales iubire față de dușmani.

Să nu uităm ruga Bisericii de la începutul sfintei Liturghii de azi: Te rugăm, Doamne, să ne dai harul de a imita exemplul sfântului Ștefan, a cărui naștere pentru cer o sărbătorim astăzi: să învățăm și noi să-i iubim pe dușmanii noștri după cum el a știut să se roage pentru prigonitorii săi (LR). Amin.

Ritul latin