- Predici - http://www.predici.cnet.ro -

Îmbrăcați-vă în Domnul Isus

Posted By pr. Anton Dancă On October 31, 2009 @ 4:00 am In Ritul latin | No Comments

Să postesc, nu pot; să dau de pomană, nu am ce; să fac minuni, n-am darul; să stau mereu în biserică și să mă rog, n-am timp. Deci: sfințenia nu-i pentru mine!

Așa gândesc mulți creștini și se descurajează când aud îndemnul dumnezeiesc: Fiți desăvârșiți precum Tatăl vostru cel ceresc este desăvârșit (Mt 5,48).

Dar cine ne cere să postim, când nu putem? Cine ne cere să dăm de pomană, când nu avem? Cine ne cere să facem minuni? Cine ne cere să stăm mereu în biserică și să ne rugăm? Isus? Nu. Mântuitorul ne cere tuturor să fim sfinți ca Tatăl ceresc, dar aceasta înseamnă să nu fim mulțumiți niciodată cu ceea ce am făcut, fiindcă cine este sfânt se poate sfinți și mai mult, sfințenia înseamnă a-l iubi pe Tatăl fiindcă este sfânt și vrea să ne dea ca moștenire însăși sfințenia sa, că Isus a venit în lume să ne ia păcatele ca noi să putem ajunge prin el la această sfințenie. Botezul ne face frați ai lui Isus și ne dă harul să ținem pasul împreună cu el pe calea care duce la Tatăl. Or, a ne opri și a spune: “Am făcut destul”, înseamnă a rămâne în urma lui. Iar Isus, care ne cere să ținem pasul cu el, nu ne cere post și pomană ca să fim sfinți, fiindcă și fariseii și cărturarii posteau și făceau pomeni, dar nu erau decât “morminte spoite”. Isus nu ne cere să facem minuni, fiindcă spune sfântul Paul: De-aș avea atâta credință încât să mut munții, dacă nu am iubire, nu sunt nimic (1Cor 13,2). Mântuitorul nu ne cere să stăm toată ziua în biserică și să ne rugăm, fiindcă o spune clar: Nu tot cel ce-mi zice mie “Doamne, Doamne”, va intra în împărăția cerurilor (Mt 7,21). Numai în măsura în care vei ști să înțelegi rostul pomenilor, rugăciunilor, postului etc. poți înțelege calea care duce la sfințenie. Când un tânăr s-a apropiat de Isus și l-a întrebat ce să facă pentru a deveni desăvârșit, el i-a spus: Urmează-mă! (id. 19,21), cerându-i în prealabil să vândă ce avea și să dea săracilor, fiindcă avea mult mai mult decât îi era necesar pentru a trăi onest, pentru a putea ține pasul cu Isus. Cel care se împovărează cu multe bagaje nu poate ține pasul cu alpinistul care urcă pe cele mai înalte piscuri având cu sine doar strictul necesar.

Care este strictul necesar sfințeniei?

Dacă sfântul Paul cerea creștinilor din Roma abia convertiți: Îmbrăcați-vă în Domnul Isus! (Rom 13,14) și ei l-au ascultat, au devenit sfinți. Cu atât mai mult se cuvine să facem și noi același lucru: să ne îmbrăcăm în Isus, fiindcă el este icoana desăvârșită a Tatălui (cf. 2Cor 4,4), iar Tatăl este iubire, cum ne spune sfântul Ioan (1In 4,8); Tatăl este umilință, ne spune sfântul Francisc de Assisi. În această haină a Tatălui s-a îmbrăcat Isus și el ne-a lăsat cămașa sa ca moștenire sacră. Deși soldații care l-au răstignit n-au fost conștienți de gestul lor de a nu-i sfâșia cămașa, ci au tras la sorți pentru ca unul să o ia întreagă (cf. In 19,24), acest gest a fost profetic: iubirea nu poate fi ruptă de umilință și nici umilința de iubire (sunt ca urzeala și bătătura din orice țesătură). Dragostea este împlinirea desăvârșită a legii (Rom 13,10) și legătura perfecțiunii cu smerenia, spre care sunt îndreptați mereu ochii lui Dumnezeu, așa cum o recunoaște însăși mama lui Dumnezeu: A privit la smerenia slujitoarei sale (Lc 1,48).

Sfântul Francisc de Sales spune clar: Nu există altă desăvârșire decât aceea care constă în a iubi pe Dumnezeu din toată inima și pe aproapele ca pe sine însuși. Oricare altă perfecțiune este falsă.

Se spune despre sfântul Anton abate (17 ianuarie) că s-a rugat lui Dumnezeu să-i arate un model de sfânt pe acest pământ. Dumnezeu l-a trimis la Alexandria (Egipt) și va găsi un cizmar care este sfânt. Anton a părăsit pustiul Tebaidei și a pornit la drum. Ajuns la Alexandria, găsește cizmarul și-l întreabă despre felul lui de viață. Acesta îi răspunde că muncește și din ceea ce câștigă o treime o ține pentru hrana sa, o treime o dă bisericii și o treime o dă săracilor. Anton abate, care din tinerețe dăduse tot săracilor, nu a fost mulțumit de răspuns și a continuat să-l mai întrebe: “Ce altceva mai faci”? La care cizmarul i-a răspuns: “Ce să mai fac altceva”? Muncesc toată ziua și mă uit pe stradă cum trec locuitorii orașului și zic: “Fie ca toți aceștia să se mântuiască, Doamne, dar eu nu sunt vrednic de împărăția ta!” Sfântul a înțeles taina sfințeniei: smerenia și iubirea față de semeni.

În ceruri sunt miliarde de miliarde de sfinți pe care lumea nu i-a cunoscut și nici nu-i posibil să-i cunoască vreodată pe acest pământ, deoarece iubirea adevărată se înveșmântează întotdeauna în umilință, așa cum spune sfântul Paul: Viața lor a fost ascunsă cu Isus Cristos în Dumnezeu (Col 3,3). Iubirea, fără smerenie, este un nonsens; și tot așa: smerenia, fără iubire, este fățărnicie crasă. Iubirea lui Dumnezeu găsește cu atât mai puțin loc într-un suflet, spune sfântul Alfons, cu cât acesta este stăpânit mai mult de dorințe pământești, adică de mândrie.

Preacurata Fecioară Maria a devenit mama lui Dumnezeu fiindcă în ea iubirea și smerenia făceau o unitate perfectă (cf. Lc 1,48).

Sfinții, pe care îi sărbătorim azi, au ajuns în patria fericită tocmai pentru că au învățat să se folosească de această moștenire pe care ne-au lăsat-o Isus și Maria: cămașa dintr-o singură bucată, țesută din iubire și smerenie.

Sfântul Paulin de Nola scria unei doamne următoarele: Dacă ai început să postești și să trăiești în înfrânare, nu te crede ajunsă deja la sfințenie; acestea nu sunt decât mijloace de a ajunge la virtute. Nici chiar dacă cineva ar avea darul de a face minuni, să nu se creadă sfânt. Darul minunilor nu-i un rod al sfințeniei, ci este o carismă dată unuia tocmai pentru a fi imbold spre sfințenie atât pentru sine cât și pentru alții. Efortul constant și dorința sinceră de a ajunge aici conduc la acest nobil ideal (Sfântul Bernard). Chiar numai dorința singură formează o parte considerabilă a victoriei, deoarece această dorință mărește forțele sufletești și micșorează teama, slăbește pe vrăjmași și atrage multe haruri asupra sufletului (sfântul Laurențiu Iustiniani). Pentru aceasta, dacă cineva îl întreba pe sfântul Toma de Aquino, ce ar trebui să facă pentru a ajunge la sfințenie, răspunsul său era invariabil: Să vrei. Nimeni nu a ajuns vreodată la sfințenie fără o dorință arzătoare (Sfântul Alfons de Liguori). Însă la sfințenie nu se ajunge decât încetul cu încetul. Sfințenia nu-i opera unei singure zile, după cum nici plantele și nici animalele, nici omul ca fizic, nimeni nu ajunge la maturitate într-o singură zi, după cum nici o rană nu se vindecă instantaneu (Sfântul Filip Neri).

Desăvârșirea fiind mare, cât Dumnezeu, oricât s-ar sfinți omul, tot mai are de câștigat. Pentru aceasta se spune în Sfânta Carte: cine este drept, să devină și mai drept, și cine este sfânt, să se sfințească și mai mult (Ap 22,11).

Începutul este mai greu, dar cine a dat de gustul îngeresc al sfințeniei o râvnește mai mult decât toate onorurile, plăcerile și bogățiile lumii, adeverindu-se ceea ce spune Duhul Sfânt: Cei ce mă vor mânca pe mine, vor flămânzi iarăși, și cei ce mă vor bea pe mine, iar vor înseta (Înț 24,23).

Aici stă secretul fericirii, în paradoxul foamei și al setei mereu mai mari după Dumnezeu, în căutarea și găsirea lui continuă în sărăcia duhului, în lacrimi, blândețe, foame și sete de dreptate, în milostenie, în curăția inimii, în realizarea păcii, în suportarea crucii zilnice pe urmele lui Isus.

Numărul cel mare al sfinților are menirea să ne întărească speranța că sfințenia o putem atinge și noi, chiar dacă “prin multă străduință” (Mt 11, 12).

Bucurându-ne de victoria fraților noștri, să-l lăudăm pe Domnul în minunatele sale lucrări (Ps 150) și să-i mulțumim pentru harul chemării, care întotdeauna este unit cu tăria, darul Duhului Sfânt, necesar realizării desăvârșirii noastre în Cristos Isus. Amin.


Article printed from Predici: http://www.predici.cnet.ro

URL to article: http://www.predici.cnet.ro/arhive/2177/