Start > Ritul bizantin > Învățătorule, ce trebuie să fac pentru a moșteni viața de veci?

Învățătorule, ce trebuie să fac pentru a moșteni viața de veci?

10 October 2009
1,161 afișări

Evanghelia de astazi ne prezinta momentul ispitiri lui Isus de catre un invatator al legi lui Moise si raspunsul pe care Isus i l-a dat acestuia la intrebarea adresata.

Dupa ce iudeul enumera prima si a doua porunca din Tablele Legi, Isus ii spune: “Fa si tu la fel si vei fi viu.” Dar, pentru ca invatatul legi vroia sa vada, in conceptia lui Isus, cine este aproapele nostru, il intreaba direct, la care Isus raspunde prin Parabola Samarineanului milostiv din care reese ca, orice om ajuns la necaz, indiferent de neam sau religie, cunoscut sau necunoscut, prieten ori dusman, este aproapele nostru si trebuie ajutat pentru ca, in virtutea Jertfei pe Cruce, el a devenit fratele nostru.

Dar, din nefericire, multi crestini nu inteleg aceasta parabola si spun ca daca un preot face asa ceva, ce sa mai spui de un om oarecare. De aceea, cu harul lui Dumnezeu, voi incerca sa o explic: Omul cazut intre talhari este Adam, impreuna cu tot neamul omenesc. Ierusalimul este Raiul, fericirea vesnica. Ierihonul este aceasta lume pamanteasca.

Asadar, pentru neascultare, Adam si Eva au fost scosi din Rai (din fericire) si trimisi (coborat) in aceasta lume, intre talhari si demoni acestei lumi. Acestea sunt cei care l-au dezbracat pe Avram si odata cu el pe toti oameni din fericirea Raiului, creandu-i rani si tragandu-l in pacate grele.

Preotul care a trecut pe langa cel batut si ranit este preotul Vechiului Testament, care nu a putut sa-l ajute deoarece nu avea har. Pentru ca, Harul si Adevarul au fost aduse in lume de Isus Cristos.

Levitul ii reprezinta pe proroocii Vechiului Testament care, cu toate ca au indrumat poporul ales spre fapte bune, nu au fost ascultati. Nu au fost luati in seama de semeni lor.

Samarineanul este insusi Fiul lui Dumnezeu intrupat, care s-a aplecat peste ranile omeniri, turnand peste ele untdelemnul harului sfintitor izvorat din coasta sa, strapunsa pe cruce, dupa care l-a incredintat “casei de oaspeti”, adica Bisericii, mireasa sa, ca sa-i poarte de grija pana la intoarcerea sa la judecata de apoi.

Astfel ca, oricum ai lua aceasta parabola, fie in intelesul ei literar, fie in cel metaforic, ea ramane pentru om, modelul adevaratei iubiri crestinesti, fata de aproapele. Deoarece, cel ce il iubeste pe Dumnezeu, il iubeste si pe aproapele sau indiferent in ce stadiu al relatiilor sale este cu acesta: prieten, ruda sau dusman.

Intreg Noul Testament, de la un capat la altul, este dragoste si iubire. Este dragostea si iubirea lui Dumnezeu pentru oameni si indemn de iubire intre crestini.

Aceasta parabola ne indeamna sa impletim mila cu iubirea pentru ca, fiecare dintre noi am intalnit in viata oameni batuti sau loviti de soarta, chinuiti trupeste sau sufleteste, sa intindem mainile si sa-i ajutam. Dar noi, din nefericire, nu ne ridicam la nivelul dezideratului cerut de Isus, pentru ca:

1. suntem prea ocupati de noi insine pentru a mai avea timp si de aproapele nostru. Dorim ca, ceilalti, sa fie buni samarineni pentru noi nu si noi, la randul nostru, pentru ei;

2. Religia trebuie practicata nu numai in Biserica – unde oricum se face – dar si inafara ei, pe strada;

3. “Raniti” sunt printre noi, alaturea de noi, in mijlocul societati; poate conduce chiar o masina de lux (!), etc.;

4. Aproapele nostru trebuie sa fie, asadar,: orice om, oriunde si atunci cand are nevoie.

Dumnezeu nu a creeat raul in lume. El a creeat lumea si pe om. Raul a fost creeat de om. In ce fel ?

a. omul a creeat razboaiele;

b. omul polueaza aerul si distruge pamantul;

c. distribuie inegal lucrurile materiale din lume;

d. omul creeaza si intretine pacatul in lume.

Dumnezeu a venit in lume sa ordoneze lumea, sa arate rautatea pacatului si sa il distruga. El, nu a trecut niciodata pe langa cel bolnav, necajit sau nevoias fara a-l ajuta (vezi vindecarile din Biblie).

Cei doi dinari pe care, Samarineanul Milostiv (Dumnezeu) i-a dat gazdei de la han sunt cele doua cai prin care omul se poate mantui:

1. cainta;

2. postul si rugaciunea care constituie primul dinar ;

Al doilea dinar reprezinta sentimentele pe care preotul le imparte celor ce vin sa le primeasca sau celor care le cer.

Bernard Saw spunea; “Cel mai grav pacat impotriva semenului nostru nu este ura, ci indiferenta!” Ca urmare, in aceasta parabola, raul cel mai mare nu l-au facut cei care l-au batut si jefuit pe omul din Evanghelie, ci absenta iubiri celor ce au trecut pe acolo.

Constatam ca marea tentatie a crestinului de astazi este aceea de a implini gesturi eroice prin care sa fie vazut si adulat si nu cele de iubire permanenta si nefacute public, exprimate atat spre aproapele nostru, cat si spre cei din casa noastra.

Deoarece exista oameni care in dorinta lor de a fi vazuti si laudati sunt in stare a face mari sacrificii, dar nu vede ca propria lui casa este pe cale de a se distruge. Amin.

Ritul bizantin